„Profilul moral este cartea noastră de vizită”

Copilăria și adolescența sunt perioadele optime pentru formarea comportamentelor sănătoase, afirmă profesorul universitar Adrian Opre, președintele Asociației de Științe Cognitive din România și coordonator la elaborarea unor ghiduri de dezvoltare socio-emoțională pentru adolescenți și studenți. Potrivit acestuia, Cartea cărților, Biblia, oferă exemple vii de caractere, și nu definiții. Astfel, majoritatea cercetătorilor contemporani confirmă scrierile religioase, anume că pe la 6-7 ani copiii ating nivelul dezvoltării mentale (cognitive) ce le permite achiziția și manifestarea atitudinilor morale.

Cum definiți caracterul?

Caracterul se referă la o serie de însușiri psiho-morale ale ființei umane care rămân relativ stabile în timp și se manifestă în același mod indiferent de context. Dincolo de orice definiție, cel mai important este modul în care profilul moral este exprimat, trăit, dezvăluit în conduită. Cartea cărților, Biblia, ne oferă exemple vii, nu definiții. În Biblie, pur și simplu, prin descrieri neechivoce, ni se prezintă modele caracteriale, în fruntea cărora este așezat Prototipul lor, Iisus Hristos. Pe scurt, profilul moral este cartea noastră de vizită, o imagine care stă adânc întipărită în ființa noastră, prin care prezentăm oriunde și oricui cine suntem cu adevărat.

De la ce vârstă se constru­iește optim caracterul?

De la vârste cât mai fragede. Lutul trebuie modelat când încă e moale și se supune mâinii plăsmuitoare. Lecțiile emoționale pe care le învățăm în copilărie, acasă și la școală, ne modelează circuitele neuronale, dar și personalitatea morală. Iată de ce copilăria și adolescența sunt perioade optime pentru a ne forma comportamente sănătoase. Investigații neurobiologice relativ recente au demonstrat existența unor „ferestre de oportunitate” pentru o evoluție psihică și spirituală sănătoasă. Odată cu dezvoltarea cognitivă, copilul dobândește și abilitatea de a opera cu judecăți morale. Majoritatea cercetătorilor contemporani confirmă ceea ce cu mult înainte a fost menționat în scrierile religioase: pe la 6-7 ani, copiii ating un nivel suficient al dezvoltării mentale (cognitive) care să le permită achiziția și manifestarea atitudinilor și comportamentelor morale. Atitudini și deprinderi de viață socio-emoțio­nale și caracteriale le pot fi insuflate chiar de la grădiniță. Echipându-i astfel, le sporim și șansa de a se adapta la diversitatea ­contextelor sociale cu care se confruntă.

În ce măsură tinerii de azi dețin atitudini dezirabile și abilități de viață?

Evaluări sistematice pe eșanti­oane reprezentative de copii și adolescenți, inclusiv în cadrul proiectului „Alege școala!” al Patriarhiei Române, au dovedit că aceștia sunt deficitari din punct de vedere al abilităților socio-emoționale, al motivației educaționale și profesionale, al judecăților morale. Și mai îngrijorătoare însă este tendința celor implicați în educație de a nu-și mai asuma responsabilitatea, responsabilizându-i pe copii și tineri. Este incorect și nedrept să-i blamăm doar pe ei. Suntem, oare, atenți la noi înșine, la cât din ce spunem (și mai ales facem) îi ajută în acest sens? Mă tem că nu. Cred că principala criză cu care ne confruntăm este una a modelelor caracteriale, a personalităților morale autentice.

Cum putem asigura succesul educației pentru caracter în școlile publice?

O oră pe săptămână este utilă, cu condiția ca mesajul ei să fie integrat și la celelalte discipline. Atitudinile și principiile de viață transmise la aceste ore să se regăsească și în mesajele celorlalte discipline din curriculum. Astfel, sporim șansele de a le dezvolta tinerilor o personalitate morală coerentă, sănătoasă și robustă.

Este nevoie și de educarea părinților în paralel?

Fără îndoială. Majoritatea familiilor tinere care au copii de vârstă școlară au beneficiat de oferte educaționale sărace pe teme de formare morală. Și ei au nevoie de o inițiere și apoi o consolidare a acestor abilități, ca să devină surse vii și valoroase pentru propriii copii. Avem nevoie și de versiuni autohtone și sănătoase ale programelor de educație parentală, axate pe valorile noastre tradiționale. Ele trebuie să folosească reperele axiologice care s-au dovedit funcționale la noi pentru o perioadă foarte lungă de timp. Nu trebuie să respingem modelele de comportament parental care și-au probat viabilitatea, caracterul sănătos și adaptativ de-a lungul mai multor generații. Putem adapta elemente viabile din experiența altor popoare, dar nu sunt de acord cu grefe importate fără nici o filtrare sau un minim efort de contextualizare. Sunt printre noi, din păcate, un număr tot mai mare de educatori care se lasă fascinați de eficiența unor programe de educație parentală elaborate în spații culturale cu principii axiologice sensibil diferite de ale noastre. Dar nu tot ceea ce a probat eficiența într-un anumit spațiu cultural poate constitui o garanție a excelenței și la noi. Eu îndemn la mai multă luare aminte la tentația de a apela la preluarea unor asemenea programefără o adaptare la specificul nostru cultural și religios.

Care ar fi reperele axiologice testate cu succes în spațiul cultural românesc?

În chestiunea educației morale, mă raportez mereu la generația interbelică și la valorile ei. Școala interbelică a dat naștere unei veritabile elite intelectuale, care a fost produsul unei alte paradigme educaționale. Rezultatele ei explică forța cu care elevii și studenții postbelici s-au opus, unii dintre ei până la sacrificiul suprem, unui sistem incompatibil cu principiile lor: comunismul. În perioada interbelică, școala te pregătea în primul rând să devii un adult bine echipat din punct de vedere al responsabilităților civice și morale. Atunci copiii, încă de la vârste foarte fragede, erau educați în spiritul camaraderiei, li se cultivau sârguința, voioșia, sensibilitatea și onestitatea. Și aceste obiective erau stabilite ferm încă din familie. Îmi vin adesea în minte cuvintele frecvent adresate mie și fratelui meu de către tatăl nostru, format și el de școala interbelică: „Eu voi fi foarte mulțumit dacă noi, ca părinți, vom reuși să facem din voi, întâi de toate, oameni de omenie”.

Care ar fi cheia succesului pentru o educare sistematică a caracterului în școală?

Aș recomanda: programe de educație caracterială lansate la vârsta preșcolară și școlară mică; principii morale promovate convergent de toate cadrele didactice; inserția și la alte discipline de conținuturi pe teme de dezvoltare socio-emoțională și morală; o funcționare reală a echipei formative: dascăl - consilier școlar - profesor de religie - părinte. Sunt însă convins că cel mai amplu efect îl are conduita morală a corpului profesoral. Avem nevoie în primul rând de dascăli morali, de modele de verticalitate.

Educație socio-emoțională și caracterială

Preșcolari: SELF kit pentru educatori, consilieri școlari, părinți și bunici (www.selfkit.ro)
Școlari mici și gimnaziu: Curriculum la decizia școlii: „Mai întâi caracterul” (consolidare de valori și atitudini dezirabile); „Pregătiți pentru viață - Educație pentru viață și comunitate” (educație pentru comunitate, dezvoltarea caracterului)
Liceu: Curriculum la decizia școlii: „Adolescență și ­autocu­noaștere” (dezvoltare personală, valori și atitudini, educație socio-emoțională). Altele: Ghid de dezvoltare socio-emoțională și Ghid de dezvoltare personală și coaching pentru adolescenți și tineri - proiect ROSE; Toolkit - Dezvoltarea abilităților socio-emoțio­nale în copilărie și adolescență.