Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Interviu Profundă comuniune în credinţă a generaţiilor

Profundă comuniune în credinţă a generaţiilor

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Interviu
Un articol de: George Aniculoaie - 21 Feb, 2014

În toate bisericile se săvârşesc astăzi rugăciuni pentru sufletele celor adormiţi. În această zi, numită Sâmbăta morţilor - Moşii de iarnă, credincioşii, pe măsura dragostei pe care o au faţă de cei adormiţi, participă la Sfânta Liturghie în care se pomenesc sufletele adormiţilor şi oferă daruri, în special alimente şi haine. Despre semnificaţia pomenirii celor trecuţi la Domnul ne-a vorbit pr. prof. univ. dr. Viorel Sava de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi.

Părinte profesor, astăzi este Sâmbăta morţilor - Moşii de iarnă. Ce semnifică mai exact aceste momente din an când ne rugăm pentru cei adormiţi?

Pr. prof. Viorel Sava: Pomenirea celor adormiţi este o constantă a cultului divin-ortodox, şi în special o constantă a Liturghiei ortodoxe, ce cuprinde pe toţi cei vii care participă la Sfânta Liturghie şi pe toţi cei adormiţi pe care dorim să-i pomenim. Şi pentru unii, şi pentru ceilalţi, preotul scoate miride aşezate după rânduială pe Sfântul Disc. Totodată, pomenim la Sfânta Liturghie pe sfinţii din toate locurile şi din toate timpurile, începătura acestora fiind Maica Domnului. O constantă a rugăciunii ortodoxe, mai ales a Sfintei Liturghii, este pomenirea celor vii şi adormiţi împreună cu sfinţii, adică pe cei care s-au sfinţit şi pe cei care doresc să se sfinţească, dând expresie nădejdii noastre că vom ajunge la sfinţenia la care au ajuns sfinţii. În acelaşi timp, pomenindu-i la Sfânta Liturghie şi în cadrul altor slujbe şi pe cei vii, şi pe cei adormiţi, exprimăm profunda comuniune în credinţa tuturor generaţiilor din toate locurile şi din toate timpurile. Deci pomenirea celor vii şi a celor adormiţi împreună cu sfinţii şi în jurul Mântuitorului nostru Iisus Hristos este mai ales expresie profundă a unităţii de credinţă între toate generaţiile.

Însă în cursul anului bisericesc, aşa cum am observat, avem zile speciale în care Biserica se concentrează în mod deosebit asupra pomenirii celor adormiţi. În cadrul fiecărei săptămâni liturgice avem ca zi specială ziua de sâmbătă, în care îi pomenim pe cei adormiţi, ziua în care Hristos a coborât printre cei adormiţi ca să ridice pe cei ţinuţi de le­gă­turile morţii. Pe lângă această zi din cadrul săptămânii liturgice, în cursul anului bisericesc avem zile speciale de pomenire. Între acestea este şi sâmbăta aceasta, numită a moşilor de iarnă, o sâmbătă cu semnificaţii speciale, aşezată înaintea Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi. În cadrul cultului divin, noi ne aducem aminte de toate cele ce s-au făcut pentru noi în trecut şi le menţionăm în Sfânta Liturghie. Aducerea a­minte liturgică, numită anamneza liturgică, nu se referă numai la evenimentele trecute, ci şi la cele viitoare, cum este În­fri­co­şătoarea Judecată. Aşadar, în preajma Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi, care ne priveşte pe fiecare dintre noi, către care ne îndreptăm fiecare dintre noi, îi pomenim şi pe cei adormiţi, ca Dumnezeu să judece cu bunătate şi cu iubire de oameni pe noi cei vii, dar la fel să judece şi pe cei plecaţi dintre noi.

Cum se pregăteşte un creştin pentru aceste pomeniri ge­nerale?

Credinciosul se pregăteşte pe măsura credinţei pe care o are faţă de cei pe care îi pomeneşte. Noi îi pomenim pe cei dragi, bunicii, uneori soţii, soţiile şi chiar copiii sau nepoţii care au plecat. Pe măsura dragostei pe care o avem faţă de cei adormiţi şi pe care îi pomenim este şi pregătirea noastră.

Concret, pomenirea, întâi de toate, înseamnă participare la Sfânta Liturghie, care se să­vâr­şeşte în prezenţa celor vii cu pomenirea celor adormiţi. Iar în strânsă relaţie cu Sfânta Liturghie este dragostea creştinească, concretizată şi manifestată în oferirea de daruri, de alimente, de haine pentru cei adormiţi, adică în săvârşirea de fapte bune. În Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, noi citim Evanghelia de la Sfântul Matei, din capitolul 25, în care ni se relatează judecata cea dreaptă a Mântuitorului Iisus Hristos. Iar criteriul acestei judecăţi este săvârşirea faptelor celor bune. În Evanghelie, Mântuitorul spune că a da apă celui însetat, a cerceta pe cel care se află pe patul de suferinţă, a vizita pe cel care se află în temniţă, a primi pe cel străin ş.a.m.d. sunt fapte ale milei creştine care se săvârşesc faţă de semenii noştri, dar pe care le primeşte Hristos, care se regăseşte în semenii noştri. El zice în finalul Evangheliei: „Întrucât aţi făcut unora dintre aceştia, Mie mi-aţi făcut“.

Rugăciunea se construieşte, are ca temelie fapta bună. Clă­dim rugăciunea noastră pe fapta bună sau însoţim rugăciunea noastră de fapta bună. Sunt cele două mâini, de fapt, care lucrează la mântuirea celor care au plecat dintre noi.

De asemenea, ne mai pre­gă­tim prin aprinderea de lumânări. Lumina pe care o aprindem nu este pur şi simplu o candelă sau o lumânare care arde în biserică, ci este simbolul jertfei. Cum lumânarea se jertfeşte, se mistuie pe sine ca să dea lumină celor din jur, aşa ne mistuim noi prin faptele bune pe care le săvârşim, ca ele să se preschimbe în lumină pentru cei adormiţi. „Aşa să lumineze, zice Mântuitorul, lumina voastră înaintea oamenilor, ca văzând faptele voastre cele bune să slăvească pe Tatăl vostru cel ceresc.“ Deci faptele se transformă în lumină, iar prin lumina faptelor noastre se slăveşte Dumnezeu şi se întoarce cu bunătate spre cei adormiţi.

Şi prin vizitarea, cercetarea mormintelor ne pregătim, este ca şi cum am merge acasă la cei dragi. Ei s-au mutat într-o altă casă, în care aşteaptă veşnicia, aşteaptă judecata şi Împărăţia lui Dumnezeu. Le îngrijim mormintele, le aprindem lumânări, rugându-ne lângă crucea care străjuieşte la mormânt.

Pe cine dintre cei care au murit putem pomeni în ru­găciunile noastre?

În cadrul slujbelor de pomenire ne rugăm pentru cei adormiţi întru dreapta credinţă. Acesta este criteriul care stă la baza pomenirii celor adormiţi. Cei care au adormit înstrăinaţi de dreapta credinţă, cei care n-au fost conciliaţi cu Biserica, cei care au avut păcate foarte mari şi au refuzat pocăinţa până la moarte nu sunt pomeniţi de Biserica noastră, şi acest lucru se reflectă în doctrina, în disciplina canonică. Ne­po­că­in­ţa până la moarte este un păcat împotriva Duhului Sfânt, care nu se iartă în veacul acesta, nici în cel ce va să fie. În rugăciunea din partea finală a ritualului Spovedaniei, preotul care îl spovedeşte pe un credincios zice în felul următor: „Împacă-l şi-l uneşte pe el cu Sfânta Ta Biserică în Hristos Iisus Domnul nostru“. Deci pocăinţa înseamnă reconciliere sau reîmpăcarea noastră, reintrarea noastră în unitatea de credinţă şi de vieţuire morală cu cei care se află în Biserica Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi redobândirea împăcării cu Dumnezeu prin Iisus Domnul nostru.

Ne rugăm pentru cei care au adormit întru dreapta credinţă şi în împăcare cu Dumnezeu şi cu Biserica prin pocăinţă. Sigur îi pomenim întâi de toate pe cei apropiaţi ai noştri, însă are şi o dimensiune generală, universală această rugăciune, pentru că în final noi adăugăm „cu tot neamul lor cel adormit“, integrându-i în rugăciunea noastră şi în comuniunea aceasta generală de credinţă.

Există în anumite zone mentalităţi, superstiţii care spun că nu au voie să pomenească pe cei adormiţi mamele în­săr­ci­nate sau familiile în cadrul cărora, în anul respectiv, se oficiază un botez sau o nuntă. Şi aceste deviaţii nu sunt singurele…

Toate aceste lucruri sunt în­ţe­legeri denaturate ale unei spiritualităţi nesănătoase. O spiritualitate sănătoasă se manifestă într-un mod firesc de vieţuire şi de manifestare. Ei bine, în perioada aceasta, şi în oricare perioadă din cursul anului bisericesc, îi pomenim pe cei adormiţi fără restricţii de genul acesta. Dacă cineva urmează să aibă nunta sau botezul la vară, nu este nici o problemă dacă va face pomenire pentru cei adormiţi. Nu are nici o explicaţie logică şi nu se înscrie într-o stare de normalitate. O interpretare de genul acesta, că o persoană însărcinată nu are voie să pomenească pe cei adormiţi, este străină spiritualităţii noastre ortodoxe.