Realizarea unui colocviu internațional Brâncuși, împreună cu Muzeul de Artă Modernă al Franței de la Centrul „Georges Pompidou”, reprezintă doar una dintre activităţile pe care Institutul Cultural Român (ICR) şi le-a propus spre materializare, sub conducerea lui Radu Boroianu. Şi aceasta în contextul unui obiectiv mai larg, acela ca nume românești ale culturii mondiale să devină permanențe la ICR.
Domnule Radu Boroianu, constatați vreo schimbare în ultima vreme referitoare la percepția străinilor asupra valorilor culturale românești?
Atunci când proiectele ICR sunt semnificative (de exemplu, Parteneriatul cu Orchestra Națională de Tineret, Salonul de Carte de la Paris, Turneul în China al Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu, vizita la invitația noastră a celebrei curatoare americane Debra Spencer, colaborarea cu Muzeul Literaturii Române, cu Academia Română etc.), interesul străinilor este manifest. La fel de manifest este interesul românilor din spațiile istorice înconjurătoare României sau ale diasporei mai îndepărtate.
Pentru că sunteți și fondatorul unei galerii de artă, prin urmare, un iubitor de artă, în ce fel vă propuneți să promovați, prin intermediul instituției pe care o conduceți, arta plastică românească?
Avem proiecte mari și de durată în jurul unor mari personalități care și-au marcat epoca: Brâncuși, avangarda din artele frumoase etc. Ne propunem ca în aceste cazuri și în toate domeniile creative, marile nume românești ale culturii mondiale să fie permanențe la ICR. Proiectăm un mare colocviu internațional Brâncuși, împreună cu Muzeul de Artă Modernă al Franței de la Centrul „Georges Pompidou”, cum am asigurat o sumă întreagă de manifestări dedicate avangardei în toate reprezentanțele ICR. În ceea ce se va numi Sezonul încrucișat Franța-România (noiembrie 2018 - februarie 2019), începem să ne pregătim prin expoziții individuale în Franța, ce vor culmina cu o retrospectivă dedicată artiștilor francezi de origine română sau care au marcat ambele parcursuri plastice, de la Brâncuși la Horia Damian sau Cristian Paraschiv ori Ștefan Râmniceanu.
Cei mai novatori dintre artiștii români, cât și ultima generație se regăsesc în toate proiectele anuale ale reprezentanțelor ICR în lume. Mi-ar face plăcere ca nume precum Florica Prevenda, Cristina Bolborea, Laura Covaci sau Maxim Dumitraș să ajungă prin sprijinul Institutului Cultural Român la aceeași notorietate meritată precum aceea de care se bucură Adrian Ghenie.
Ce consideraţi că ar fi bine de făcut pentru ca tinerii care sunt azi la liceu sau facultate să aibă mai mult respect pentru cultura română şi oamenii ei?
Fiecare să îşi vadă de treabă acolo unde simte că poate fi de folos. Cred că trebuie cercetate cu atenție valorile reale ale țării, care reprezintă, probabil, cea mai mare avuție pe care o au românii. Avem datoria să cercetăm cu atenție aceste valori reale și să le excludem pe cele false și arțăgoase, să căutăm cu abnegație și până la epuizare unde se află acei savanți, tehnicieni sau creatori de frumos originari din România și care s-au impus pe alte meleaguri și să-i facem cunoscuți țării, cinstindu-i la locul realizării lor, ca semn de prețuire comună. Nu doar pe cei dispăruți, ci și pe cei în plină putere inventivă care trebuie să devină actori importanți ai manifestărilor reprezentanțelor noastre din străinătate. Iar tinerii de care amintiţi să îi poată cunoaşte.
De ce credeţi că avem, ca naţie, apetenţa pentru desconsiderarea valorilor noastre şi ce putem face să ieşim din acest tipar?
Nu cred că putem generaliza. Iniţiativa tinerească ce a făcut ca ia românească să fie sărbătorită pe tot mapamondul este un bun exemplu de reușită. În ceea ce ne priveşte, ICR a demarat la începutul lunii aprilie organizarea unei serii de evenimente destinate promovării patrimoniului cultural românesc şi a unor obiective culturale mai puţin cunoscute. Printre obiective se numără promovarea satului românesc ca una dintre ultimele civilizații arhaice și culturi tradiționale din Europa, identificarea elementelor unicat, multe dintre ele cu caracter de record european, și prezentarea lor ca trăsături definitorii, încurajarea spiritului de competiție între comunitățile locale, precum şi expunerea unor reprezentări vizuale (fotografii, artă plastică, exponate tradiționale) în spații exterioare României. Proiectul „România nemaivăzută” identifică și prezintă 15 localități rurale din România, care se diferențiază nu neapărat prin pitorescul peisajului în care sunt amplasate sau prin brandul lor turistic deja consacrat, ci printr-o trăsătură unicat. Cum mă gândesc că nu ne mai despart mulți ani de centenarul lui Stéphane Lupasco, un enorm gânditor român, aproape ignorat în România, sau cum nu pot să trec peste valul de nedrepte insulte care au acoperit centenarul unui alt mare scriitor român, Vintilă Horia.
Ce cărţi consideraţi că nu trebuie să lipsească din bagajul intelectual al unui tânăr?
Un tânăr cu înclinații intelectuale are datoria, cred eu, de a se cunoaște pe sine și de a se putea plasa în timp și spațiu. Îl va ajuta în acest demers răgazul semnificativ de înțelegere și proiectare a propriei deveniri. Nimeni nu-l va putea opri în scufundarea lui în imediata cunoaștere, dar dacă nu-și stabilește un reper fundamental din răgazul amintit, dacă nu și-l va începe prin căutarea transcendenței proprii, demersul lui nu va fi grozav. Ați pus o întrebare la care de obicei se face o foarte scurtă enumerare de titluri. Vă dezamăgesc, nu e modelul meu. Cu riscul de a vă strica interviul, voi începe prin a vă spune cum concep eu pentru un tânăr intelectual român necesara lui formare prin lectură: Biblia, Eminescu și Nichita Stănescu, Constantin Noica, Emil Cioran, Mircea Eliade, dar și Caragiale, Urmuz și Eugen Ionescu. Proza trebuie începută cu Miron Costin și cu Sadoveanu din „Creanga de aur”, cu Rebreanu, Hortensia Papadat-Bengescu și apoi cu Buzura și Breban, pentru ca să-i înțeleagă pe Lungu și Cărtărescu. În paralel: Homer, Platon și Aristotel, clasicii filosofiei germane până la Heidegger, Goethe, Thomas Mann și Heinrich Böll, Cervantes și Shakespeare, Unamuno și Joyce, Baudelaire și Proust, Ezra Pound și, desigur, Tolstoi, Dostoievski și Bulgakov. Cu alte cuvinte, un adevărat intelectual se creează în timp și nu-și poate limita orizontul la câteva cărți sau nume. Aș mai adăuga un sfat: lectura trebuie să prindă mintea și sufletul cititorului și să-i dezvolte capacitatea proprie de a înțelege universul. Dacă și-o va aglomera cu citate, va rămâne un marginal, un necreativ.
Recent, la Londra, a avut loc Târgul Internaţional de Carte, ediţie care i-a fost dedicată lui Mircea Eliade. Mai poate fi astăzi Mircea Eliade un model intelectual pentru tineri, când ştim că mulţi autori de doctorate nu-şi mai fac singuri propria teză?
Cu siguranţă poate fi şi chiar este un model. Dezbaterea dedicată personalității lui Mircea Eliade a avut loc pe 13 aprilie în sala de conferințe a ICR Londra. Sala a fost neîncăpătoare. Evenimentul a fost prilejuit de lansarea volumului „Diary of a Short-Sighted Adolescent” (publicat pentru prima oară în limba engleză de editura britanică Istros Books, cu sprijinul Institutului Cultural Român), inclus deja pe lista sa de recomandări de celebrul cronicar Nicholas Lezard de la The Guardian, care îl descria ca pe un „foarte bun roman, ludic și plin de haz, al adolescenței”. Sorin Alexandrescu, nepot al lui Mircea Eliade și unul dintre cei mai fini cunoscători ai operei sale, a vorbit despre întrebarea aflată la baza romanului în discuție, ca și a prozei lui Eliade în general: „Cine sunt eu?” E foarte probabil că aceia de care amintiţi, care nu mai sunt în stare să-şi scrie singuri tezele de doctorat, nici măcar nu îşi pun această întrebare. Sau, dacă şi-o pun, au răspunsuri ferme, fără dileme. Dar trebuie să adaug de îndată că în spatele temei de prim-plan, în plan secund, dar nu mai puțin important, în gândirea târgului londonez de anul acesta, noi l-am așezat neîntâmplător pe Mihail Sebastian.
Dirijorul Cristian Badea spunea că George Enescu nu este încă suficient de cunoscut în străinătate. Ce face ICR în această direcție?
Despre prezenţa compoziţiilor lui George Enescu în Europa, las evenimentele ICR din ultimele luni să vorbească. Aş aminti însă de un eveniment din martie, de la Beijing, unde filiala noastră din China a organizat pe 29 martie, la Sala Auditorium din cadrul Conservatorului Central de Muzică din Beijing, concertul de pian susținut de către cunoscutul pianist român Matei Rogoz. Doctor în muzică, interpret aplaudat în mari săli europene, dar și peste ocean, în Statele Unite ale Americii și în Cuba, pianist și profesor de pian de excepție, Matei Rogoz a prezentat în programul său, printre altele, şi compozițiile lui George Enescu, Suite no. 2 op. 10 in D Major, Toccata, Sarabande, Pavane și Bourrée. Mai mult, pe 30 martie, la sediul Institutului Cultural Român de la Beijing, Matei Rogoz a conferenţiat despre „Stilistica creației muzicale enesciene“ și a prezentat lucrarea sa „Sonata pentru pian în secolele XVIII și XIX. Aspecte stilistice și interpretative“. Și pentru a mă opri doar la acest instrument mult-iubit de George Enescu, pianul, nu pot să nu mă refer la integrala realizată la Viena de Raluca Știrbeț. De aceea cred că dojana lui Cristian Badea merită a fi preluată cu un bemol al ultimilor ani.
