Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Interviu „Răspunsul prompt al fraţilor din România ne-a atins inimile“

„Răspunsul prompt al fraţilor din România ne-a atins inimile“

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Interviu
Un articol de: Pr. Eugeniu Rogoti - 27 Noi, 2014

Preafericitul Părinte Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei şi al Întregului Orient, soseşte astăzi într-o vizită frăţească în Patriarhia Română, la invitaţia Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Preafericirea Sa ne-a vorbit despre relaţiile dintre Bisericile noastre Ortodoxe surori, precum şi despre situaţia actuală a creştinilor din Siria care suferă din cauza războiului civil.

Preafericirea Voastră, în contextul vizitei irenice pe care o săvârşiţi în Patriarhia Română, de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, Vă rugăm să le transmiteţi cititorilor noştri un cuvânt de binecuvântare!

La iniţiativa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, am avut onoarea de a fi invitat să vizitez România, ţară ortodoxă soră. Pentru mine este prima vizită irenică în această ţară, în calitate de Patriarh al Antiohiei. Aştept desigur, alături de ceilalţi membri ai delegaţiei, cu inima plină de dragoste şi emoţie ziua sosirii la Bucureşti pentru a putea fi împreună cu fratele nostru cel iubit în Hristos, Preafericitul Daniel, alături de ierarhii Sfântului Sinod şi de poporul binecredincios din România.  

Vom da curs invitaţiei în perioada sărbătoririi Sfântului Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, căruia îi vom cere mijlocirea în rugăciune atât pentru Siria şi România, cât şi pentru întreaga lume. De asemenea, ne adresăm tuturor credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române cu doriri de bine şi binecuvântări. Ne rugăm ca ei să fie păziţi de Dumnezeu şi să ne întărească pe noi în aceste clipe istorice grele din cauza proceselor politice ce au loc în Siria. Facem acest apel amintindu-ne de credinţa puternică şi plină de evlavie a poporului creştin ortodox român, care a suferit în timpul regimului comunist şi care a rezistat, păstrându-şi credinţa vie. Acest fel de credinţă ne mângâie pe noi în Antiohia şi ne dă puterea să rezistăm şi să ne păstrăm credinţa şi nădejdea că şi noi, de asemenea, vom supravieţui prin harul şi ajutorul lui Dumnezeu.

Vizitaţi România pentru prima oară în calitate de Patriarh al Antiohiei. Ce aşteptări aveţi de la vizita pe care o efectuaţi acum?

Legătura între cele două Biserici-surori a fost şi este o legătură a iubirii şi a fraternităţii între două popoare. Scopul vizitei noastre este întărirea acestei legături spre binele celor două Biserici şi popoare, traducând aceste eforturi în mod practic, stabilind o cooperare eficientă între cele două Patriarhii, lucru care poate da rezultate bune pentru întreaga Biserică Ortodoxă, cea una, sfântă, sobornicească şi apostolească.

Patriarhia Antiohiei este una dintre cele mai vechi Patriarhii, dar se confruntă astăzi cu dificultăţi cauzate de războiul civil şi de persecuţiile împotriva creştinilor. Cum reuşiţi să păstraţi vie credinţa şi nădejdea păstoriţilor?

Într-adevăr, Patriarhia Antiohiei trece prin vremuri grele, pline de suferinţă, vremuri de mucenicie. Biserica însă, ca o mamă, îi întăreşte şi îi încurajează pe fiii ei să nu cedeze, să rămână statornici în pământul moştenit de la strămoşi şi să nu-şi piardă nădejdea, păstrându-şi credinţa şi toate valorile naţionale cu care au fost crescuţi în Siria, Liban şi în tot Orientul, în general. Procesul de susţinere a poporului de către Biserică  poate fi rezumat în două aspecte principale.

În primul rând, oferim o susţinere morală, sufletească tuturor credincioşilor noştri. Patriarhia Antiohiei a realizat aceasta de-a lungul timpului, având un rol important în susţinerea creştinilor şi afirmând întotdeauna principiul coexistenţei paşnice în ţările noastre. Ea a susţinut argumentul istoric al prezenţei creştinismului pe aceste locuri încă de la formarea lui. De aici a plecat creştinismul în lumea întreagă. Noi am fost aici înaintea islamului şi vom rămâne în continuare. Biserica refuză folosirea religiei ca pretext pentru separarea dintre popoare. Religia nu desparte, ci uneşte. Biserica refuză logica takfirului, a terorismului şi a uciderii din orice motiv.

Al doilea aspect se referă la ajutorul practic sau material, prin care oferim credincioşilor noştri ajutorul necesar pentru ca ei să învingă greutăţile cu care se confruntă din cauza crizei. Din istorie se poate vedea uşor importanţa rolului cultural, civilizaţional şi intelectual pe care l-a avut Patriarhia Antiohiei în propăşirea şi dezvoltarea societăţii orientale, mai ales în perioade de criză precum cea de acum.

Credincioşii ortodocşi români au răspuns prompt apelului Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române privind ajutorarea fraţilor din Siria aflaţi în suferinţă. Cum receptează credincioşii sirieni sprijinul confraţilor lor din celelalte Biserici Ortodoxe surori?

Cu siguranţă că solicitudinea şi răspunsul prompt şi direct al credincioşilor români faţă de fraţii lor din Siria sunt un semn al credinţei adevărate semănate în inima acestui popor, un semn al fraternităţii cultivate de-a lungul veacurilor şi care ne aminteşte de dragostea şi unirea care se regăseau în viaţa Bisericii primare. Acest gest este o transpunere în practică a cuvintelor Sfintei Scripturi: „Mai fericit este a da decât a lua“ (Faptele Apostolilor 20:35). Cu siguranţă poporul român binecredincios nu este străin de această fericire, de care caută să se împărtăşească pururi. Am văzut acest lucru de-a lungul istoriei, prin ajutoarele acordate celorlalte Biserici Ortodoxe, în vremurile grele pentru acestea, şi în mod deosebit Patriarhiei Antiohiei, încă din timpul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, precum şi în timpul Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, dar şi al altor nenumăraţi domnitori, care au dat dovadă de mare dragoste pentru creştinii aflaţi în greutăţi. Toate acestea sunt dovezi că bunătatea şi credinţa românilor nu sunt un lucru întâmplător, ci virtuţi sădite adânc în inimile lor. Prin aceasta, Biserica Ortodoxă Română a fost întotdeauna lângă sora ei din Antiohia, la fel cum a fost şi Biserica Ortodoxă Antiohiană lângă sora ei din România şi aşa cum rămâne şi de acum încolo.

Acest răspuns prompt al fraţilor noştri din România ne-a atins inimile şi a fost o mare mângâiere pentru credincioşii din Antiohia, care au simţit că nu sunt singuri şi că au fraţi adevăraţi care-i susţin atât material, cât şi prin rugăciunile lor.

Patriarhia Antiohiei are în cuprinsul său străvechi monumente arhitecturale şi culturale creştine. Care sunt dificultăţile actuale în păstrarea şi promovarea acestora?

Din păcate, războiul a afectat în mod direct şi major Biserica. Multe monumente, biserici, mănăstiri, spitale şi şcoli creştine au fost distruse, arse şi jefuite la Damasc, Alep, Homs, Hama, zona de Est şi litoralul mării. De aceea, noi, ca Patriarhie, avem o mare responsabilitate de a restaura aceste monumente deosebit de importante. Putem face acest lucru treptat, fiindcă situaţia încă nu este stabilă, existând încă probleme de securitate. Trebuie să menţionăm că distrugerea aceasta înseamnă o distrugere a întregii civilizaţii culturale şi spirituale din aceste locuri, nu doar a Bisericii.  Artefactele unei civilizaţii vechi de 10.000 de ani sunt expuse actelor teroriste. Multe monumente istorice care fac parte din patrimoniul mondial au fost distruse şi jefuite, printre care moschei, muzee şi situri arheologice. Însă provocarea cea mai mare pentru noi este zidirea din nou a sufletelor celor care au suferit atrocităţi din partea grupărilor armate.

Având în vedere problemele actuale cu care se confruntă Patriarhia Antiohiei, ce fac ierarhii şi preoţii din Siria pentru a susţine creştinii rămaşi în faţa pericolelor existente?

Fără îndoială, clericii au un rol semnificativ pentru întărirea poporului credincios şi pentru încurajarea lui de a rămâne în aceste ţinuturi. Ei susţin credincioşii mai întâi sufleteşte, apoi material. De aceea, suntem împreună cu ei în această suferinţă, pentru că Biserica este mama tuturor, iar mama se jertfeşte pentru copiii ei. Un alt rol al ierarhilor noştri este acela de a transmite în străinătate o imagine adevărată despre ceea ce se întâmplă în Siria, o imagine diferită faţă de ce ne arată mass-media manipulată. Clericii au avut şi ei parte de durerile războiului, împlinind cuvintele Domnului: „Nu este sluga mai mare decât stăpânul său“ (Ioan 13, 16). De exemplu, avem clerici care au murit ca mucenici slujind în parohiile lor, iar unii sunt răpiţi până în momentul de faţă. Cel mai grăitor exemplu este cel al episcopilor Ioan şi Pavel din Alep, care au fost răpiţi de peste un an şi jumătate, în timp ce îşi  îndeplineau misiunea şi slujirea lor pentru credincioşii păstoriţi. Din păcate, comunitatea internaţională tace şi nu spune nimic în legătură cu această crimă.

Ştim că Patriarhia Antiohiei are o diasporă numeroasă, mai ales în Europa şi America, cu eparhii care au o bogată activitate pastorală, misionară şi culturală. Cum menţine Patriarhia Antiohiei legătura cu fiii săi duhovniceşti din diasporă?

Antiohia este o Patriarhie activă în diasporă. Avem eparhii în Statele Unite ale Americii şi Canada, în America de Sud (Mexic, Brazilia, Argentina şi Chile). De asemenea, avem eparhii în Europa: în Franţa, Germania, Marea Britanie, dar şi în Australia. Prin această activitate, Patriarhia afirmă necesitatea de a păstori credincioşii din diasporă, atât prin hirotoniile ierarhilor aleşi de Sfântul Sinod, cât şi prin hirotoniile preoţilor care să aibă grijă directă de ei. Aceste parohii şi Biserici au o legătură strânsă cu Biserica-mamă, al cărei centru este la Damasc. Aceste eforturi de păstorire au fost concretizate prin Conferinţa Generală a Bisericii Ortodoxe Antiohiene, care a avut loc la Balamand în 29 iunie 2014. La această întrunire au participat clerici şi laici din toate eparhiile noastre, fără excepţie, afirmând unitatea Bisericii Ortodoxe Antiohiene. De asemenea, în cadrul Facultăţii de Teologie din Balamand, unde studiază credincioşi din toate eparhiile noastre, inclusiv din diasporă, se studiază mai întâi un an de limbă arabă, fiindcă aceasta este limba maternă a Bisericii noastre.

Date biografice

Preafericitul Părinte Ioan s-a născut în anul 1955, în oraşul Latakia, Siria. A crescut într-o familie de credincioşi ortodocşi, tatăl său, Manah Yazigi, de origine sirian, era învăţător şi poet, iar mama, Roza Moussihis, era de origine libaneză. Familia Yazigi a crescut patru copii, doi dintre aceştia ajungând arhierei, iar o fiică monahie. A absolvit şcoala gimnazială şi liceul în Latakia, apoi a studiat la Facultatea de Inginerie Civilă a Universităţii Techrin din Latakia. A studiat, în acelaşi timp, muzică bisericească, înfiinţând şi dirijând coruri care interpretau muzică bisericească tradiţională.
A studiat la Institutul de Teologie „Sfântul Ioan Damaschinul“ din Balamand, pe care l-a absolvit în anul 1978. A urmat apoi studiile de teologie la Facultatea de Teologie a Universităţii din Tesalonic, unde a obţinut titlul de doctor în teologie, în anul 1983, cu disertaţia intitulată „Sfânta Taină a Botezului: studiu istoric, teologic şi liturgic“. Pe lângă aceasta, a studiat muzică bisericească şi a obţinut, în acest sens, diploma Institutului de Muzică Bizantină din Tesalonic.
A fost hirotonit diacon în 1979, iar preot în 1983, în Eparhia Latakia, de către Mitropolitul Ioan Mansour. Din 1981 a predat liturgică la Institutul de Teologie din Balamand, fiind numit, în perioadele 1988-1991 şi 2001-2005, decan al acestei instituţii teologice de învăţământ superior. Pe lângă atribuţiile sale de cadru didactic, în perioada 2001-2005 a fost stareţ al mănăstirii stavropighiale a Născătoarei de Dumnezeu din Balamand şi stareţ al Mănăstirii „Sfântul Gheorghe“ din Wadi Al-Nadarah, Siria (1993-2005), unde a înfiinţat o şcoală de studii bisericeşti. A mai pus bazele Mănăstirii „Maica Domnului de la Blummana“ în Tartous, Siria.
În anul 1995 a fost ales Episcop de Al-Husun şi Wadi Al-Nadarah în Arhiepiscopia de Akkar, unde a păstorit până în 2008, când Sfântul Sinod l-a ales Mitropolit al Europei Centrale şi Occidentale.
A publicat 16 volume de studii, mai ales cu conţinut liturgic. Sfântul Sinod al Patriarhiei Antiohiei l-a ales Patriarh în data de 17 decembrie 2012, slujba de întronizare desfăşurându-se în data de 10 februarie 2013, la Damasc.