Răspunsuri oferite de pr. prof. dr. Gheorghe Petraru, Parohia "Sfântul Nicolae" - Ciurchi, Iaşi.
Părinte profesor, de ce nu este de acord Biserica cu incinerarea morţilor?
Incinerarea morţilor nu este în tradiţia biblică. De aceea, în tradiţia Bisericii nu există această practică. Incinerarea este un act la care recurg unele persoane, din motive exotice, în sensul sfidării Tradiţiei proprii şi imitării din motivaţii publicitare, dar şi financiare sau materiale - de exemplu, un deces într-o altă locaţie cu costuri imense pentru repatriere.
Cred că incinerarea celor adormiţi este în contradicţie cu principiul personalităţii şi un act brutal, prin care se forţează natura, în sensul că trupul nu îşi mai urmează cursul natural al transformării în elementele cosmice, aşa cum este exprimat acest adevăr de viaţă şi în rugăciunile de la înmormântare. De asemenea, e o sfidare la adresa iubirii, pentru că despărţirea de cei ai noştri, care se face, după limbajul scripturistic, cu "sărutarea cea mai de pe urmă", înseamnă o despărţire în speranţa învierii, ca revedere, despărţirea de un chip în creaţia lui Dumnezeu, răscumpărat de Hristos, membru al Bisericii, în care pregustăm sacramental veşnicia cu Domnul înviat. Acest chip îl vedem şi îl auzim mai departe în viaţa noastră, îi aprindem lumânare şi îi oferim ofrande la soroacele de pomenire a morţilor - pâine şi vin, simbol al prezenţei corporalităţii, absente, dar în comuniune tainică, ce anticipează plinătatea relaţiei din viaţa veacului ce va să fie. A gusta din pâine şi din vin în glasul melodios al cântării "Veşnica pomenire" este un act de îmbrăţişare şi iubire pentru cel de care te-ai despărţit cu durere şi pe care îl simţi într-o tainică şi duioasă perpetuă îmbrăţişare şi purtare în suflet, cu neuitarea chipului pe care l-ai văzut şi îmbrăţişat ultima dată înainte de a fi pecetluit spre adormirea dinainte de înviere.
