Responsabilitate pastorală în vreme de epidemie în Italia

Italia este acum grav afectată de epidemia cu COVID-19, multe localităţi fiind complet închise, mai ales în zona Lombardia, de unde au pornit îmbolnăvirile cu noul virus. Parohiile româneşti din această regiune îşi continuă activitatea pastorală respectând toate normele impuse, încurajându-i pe credincioşii izolaţi prin intermediul noilor tehnologii care permit comunicarea la distanţă. Am discutat despre pastoraţia în aceste condiţii dificile cu părintele Nicolae Cazacu, protoiereul regiunii Lombardia 1, cea mai afectată de actuala criză mondială.

Părinte Nicolae, ştim că situaţia în regiunea în care vă aflaţi este foarte dificilă, cu multe persoane bolnave şi izolate. Cum vă desfăşuraţi activitatea pastorală înainte de epidemie şi ce s-a schimbat acum?

Sunt preot la Lodi, locul de unde a plecat epidemia. Aici a fost prima zonă roşie din Italia. Biserica noastră am reuşit s-o cumpărăm, prin dragostea credincioşilor, anul acesta, în 16 ianuarie. Parohia noastră a fost înfiinţată în 2003. Până în 2009 am slujit într-o biserică romano-catolică. Din 2013 am închiriat spaţiul bisericii actuale, pe care l-am amenajat ca o biserică ortodoxă, iar anul acesta am reuşit să strângem suma ca să cumpărăm spaţiul. 

Slujbele au la noi, de peste o lună deja, un caracter privat. Restricţiile au devenit cu timpul din ce în ce mai mari, inclusiv dreptul de a te mişca. Oamenii nu pot ieşi din casă decât pentru motive întemeiate şi demonstrabile în faţa forţelor de ordine. Chiar la cumpărături oamenii pot merge doar în apropiere şi demonstrând autorităţilor că au făcut cumpărături, cu prezentarea facturilor respective. Începând cu 23 martie s-a restricţionat părăsitul locuinţei la o distanţă mai mare de 300 de metri. Eu am mers săptămânile acestea să vizitez familiile de români izolate. Oamenii aceştia nu ies din casă pentru că au conştiinţa că trebuie să-i ferească pe ceilalţi de infectare. Astfel, seara ei ne trimiteau lista cu cele necesare, iar a doua zi eu şi voluntari de la parohie am mers să le ducem cumpărăturile acasă. Sigur, le-am lăsat cumpărăturile afară, în faţa uşii, şi am vorbit cu ei din stradă, ca să nu fim expuşi. Făceam înainte de criza aceasta slujbe inclusiv în timpul săptămânii. Eu eram în fiecare zi la biserică şi oamenii mă puteau găsi acolo. Lodi este capitala unui judeţ şi enoriaşii noştri veneau din mai multe localităţi învecinate. Aveam slujbe miercurea, vinerea, sâmbăta şi duminica. Sâmbăta aveam ore la şcoala catehetică, atunci când părinţii mergeau la cumpărături, copiii rămânând la cateheze. Acum însă suntem nevoiţi să facem cursuri online. 

Cum s-a schimbat viaţa românilor din această zonă afectată de îmbolnăviri?

Viaţa s-a schimbat total. Are un alt dinamism. Am fost în multe familii săptămânile trecute pentru spovedanie şi împărtăşanie. Mai ales românii care lucrează în spitale şi se confruntă cu îmbolnăvirile direct au nevoie de sprijin sufletesc. Ei rezistă cu greu presiunii extraordinare la care sunt supuşi. Trebuie neapărat să-i menţionăm pe aceşti oameni extraordinari care sunt în spitale în linia întâi. Numai în Lombardia sunt mii de medici, asistenţi medicali, operatori socio- sanitari români care acum sunt în prima linie. La noi în parohie sunt peste o sută de astfel de persoane care, dintr-o responsabilitate şi maturitate, nu au venit la slujbe de când a început criza şi chiar acasă la ei încearcă să minimalizeze riscul expunerii membrilor familiilor. Îşi lasă hainele în garaj şi intră, după ce s-au dezinfectat, cu mască în propriile case. Vorbesc cu ei la telefon sau faţă către faţă, dar la o distanţă optimă, la solicitarea lor, pentru a nu mă expune eventualelor riscuri. 

Cum săvârşiţi slujbele acum şi care este programul de rugăciune al parohiei?

Slujbele pe care le fac acum doar cu cântăreţul în biserică le transmitem prin intermediul internetului sau le trimitem înregistrate pe grupurile de socializare. Avem multe grupuri de acestea, în funcţie de categoriile de persoane care sunt înscrise în ele. Trebuie să fim inventivi acum. Avem multe grupuri de rugăciune. Spre exemplu, în parohia noastră ne distribuim responsabilitatea citirii Psaltirii de la cinci dimineaţa până la miezul nopţii. Astfel, Psaltirea este citită zilnic de câteva ori de către enoriaşii noştri, care stau la casele lor, în faţa micului iconostas pe care şi l-au amenajat după putinţă. Copiii lucrează acum de acasă şi şi-au făcut un mic altar de rugăciune şi o cruce în cadrul orelor de cateheză. Oamenii au conştiinţa că lipsa aceasta de acum, care este o situaţie fără precedent, le va fi de folos. 

Cum reuşiţi să-i încurajaţi pe cei aflaţi în dificultate sau însinguraţi?

Încerc în permanenţă să temperez alarmismele şi să încurajez oamenii ca să treacă mai uşor peste această perioadă dificilă care îi pune în faţa unor provocări cu care nu s-au mai confruntat. Noi am trăit aici, în Italia, într-o realitate diferită şi acum, când lucrurile s-au schimbat, totul se clatină. Sunt oameni care nu au lucrat de câteva săptămâni şi acest lucru ar mai putea dura. Ei au de plătit chirii sau rate la bancă şi acest lucru este foarte apăsător. Jumătate din parohia noastră este în zona roşie şi multe localităţi timp de două săptămâni au fost cu totul închise, cu excepţia camioanelor cu alimente. Rezultatele s-au văzut, pentru că nu mai sunt noi contaminări acolo, dar oamenii sunt cu moralul căzut. Dialoghez cu persoanele din parohie pentru că ne cunoaştem foarte bine, având în vedere convorbirile noastre din trecut, pelerinajele comune, slujbele, întâlnirile. Am deja douăzeci de ani de preoţie şi niciodată nu am trăit cu aşa o intensitate Postul Sfintelor Paşti. Liturghia pe care o fac într-o biserică goală, dar plină de sfinţi, mă face să trăiesc cu totul altfel slujba. Am avut multe vizualizări la unele slujbe, semn că oamenii sunt interesaţi. 

Ce vor să facă oamenii după ce această criză se va încheia?

Oamenii îşi pun foarte multe probleme în legătură cu cele ce se întâmplă şi de aceea tendinţa unor persoane este să se întoarcă în România. Criza actuală este un argument în plus pentru a lua definitiv această decizie. În general însă, nu văd o grijă deosebită a oamenilor pentru ziua de mâine, chiar dacă ei speră să se încheie problema cât mai repede. Cu siguranţă această situaţie ne va învăţa cât de importantă este coeziunea dintre noi, puterea rugăciunii făcută în comun, grija faţă de ceilalţi. În perioada aceasta m-am bucurat să văd de la persoane care nu erau foarte active din punct de vedere religios grijă pentru cei în nevoi. M-au sunat să mă întrebe dacă pot ajuta pe cineva. Starea pe care o trăim acum sigur provoacă schimbări din punct de vedere sufletesc. Dacă noi ştim să folosim această perioadă a postului în care suntem privaţi de întâlnirea cu alţii, de a sta la masă cu prietenii noştri, de a povesti, chiar şi de slujbe, toate ne vor fi de folos. Eu încerc să aduc un mesaj de linişte şi echilibru între oameni.