Românii din Pittsburgh

Cristina Cânepă a ­studiat în Pittsburgh, Statele Unite, unde a ­urmat cursurile postuniversitare, iar în prezent este cadru universitar la UPB (Universitatea Politehnică din București), unde predă matematica. Ea ne ­vorbeşte despre comunitatea românească din Pittsburgh, precum şi despre două mănăstiri ortodoxe româneşti ­importante din SUA: cea înfiinţată de maica Alexandra (prinţesa ­Ileana) şi cea fondată de părintele Roman Braga, pe care Cristina a avut ocazia de a-l întâlni.

Ce ne poţi spune despre comunitatea de români din Pittsburgh? Ce evenimente obişnuiau să organizeze, evenimente la care participai?

Spre a aduna fonduri pentru biserica românilor (cu hramul Sfântului Apostol Andrei), comunitatea românească organizează în fiecare an un „Festival de mâncare tradițională românească” prin care sunt promovate arta culinară românească, dar și tra­dițiile și portul popular românesc. Mulți dintre organizatori, dar și dintre vizitatorii români vin îmbrăcați în ii și nu ezită să se prindă în hore dacă se ivește ocazia unui dans popular.

Româncele care făceau parte din comitetul de organizare preparau acasă câte un fel de mâncare (sarmale, mici, mămăliguță cu brânză, zacuscă etc.) și prăjituri, iar tot ce se câștiga din vânzarea acestor produse se folosea pentru biserică. Românii își aduceau prietenii americani sau de alte naționalități pentru a gusta mâncarea românească la o masă în aer liber. Festivalul continuă în fiecare an, la fel ca și alte activități organizate de comunitatea românească.

Doresc să mai adaug că Pittsburgh, pierzând industria grea în a doua jumătate a secolului XX, s-a reorientat către servicii medicale și educație. Astfel, în Pittsburgh se află acum univer­sități care au în total zeci de mii de studenți și angajați, precum University of Pittsburgh, Carnegie Mellon University, Duquesne University, dar și un centru medical asociat Facultății de Medicină a Universității din Pitts­burgh, UPMC, cu 90.000 de angajați și 40 de spitale. Aşadar, prin aceste universități și spitale s-au alăturat comunității româ­nești mulţi tineri români veniți după 1990 la studii în Pittsburgh, precum și români cadre medicale care s-au angajat la UPMC.

Ce ne poţi spune despre mănăstirile ortodoxe româneşti din SUA pe care le-ai vizitat? Ai avut ocazia să îl întâlneşti pe părintele Roman Braga, care a pătimit în puşcăriile comuniste şi care a făcut parte din mişcarea „Rugul Aprins”.

În apropiere de Pittsburgh, la Elwood City, este o mănăstire ortodoxă fondată de maica Alexandra (prinţesa Ileana, fiica regelui Ferdinand și a reginei Maria). În mănăstire au venit ulterior părintele Roman Braga, maica Benedicta, sora părintelui Roman, și alte monahii din România. Mănăstirea cu hramul „Schimbarea la Faţă” se deosebește de alte mănăstiri ortodoxe fondate de comunități etnice (greci, ruşi ş.a.m.d.) prin faptul că limba de slujire este engleza, pentru ca slujba să poată fi ascultată de orice vizitator, indiferent de etnie. După participarea la câteva slujbe în Elwood City, am ajuns la o mănăstire grecească din SUA şi m-a mirat faptul că slujba acolo era în întregime în greacă.

Mănăstirea de la Elwood City este o oază de liniște și pace pentru vizitatori. După ce au venit în mănăstire mai multe măicuțe americance, iar maică stareță a devenit maica Cristophora, născută în Pennsylvania, părintele Roman împreună cu maica Benedicta și celelalte măicuțe venite din România au plecat la Rives Junction, unde au fondat o altă mănăstire. Astfel, mănăstirea de la Elwood City a rămas ca un dar al românilor pentru americani, o oază de Ortodoxie în care se poate simți acasă orice american, ascultând slujbele ortodoxe în limba pe care o înțelege.

Părintele Roman Braga și părintele Gheorghe Calciu, ajunși în State după expulzarea din ţară, au vorbit americanilor despre pericolul comunismului. Părintele Roman a făcut 11 ani de închisoare, iar părintele Calciu 21 de ani şi amândoi au trecut prin iadul de la închisoarea Pitești. Un regizor american, Alan Hartwick, care i-a cunoscut, a făcut un film cutremurător despre Pitești, „Beyond Torture: The Gulag of Pitesti” („Dincolo de tortură. Gulagul de la Piteşti”), cu mărturisiri ale părinților Roman și Gheorghe, un film care ar trebui văzut de orice român. Documentarul poate fi găsit şi pe YouTube. Mai ales acum, când ne este amenințată libertatea în diverse forme, ar trebui să ne raportăm la felul în care au luptat și și-au mărturisit credința cei care au pătimit în temnițele comuniste.

Noua mănăstire de la Rives Junction, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, fondată de ­părintele Roman împreună cu maica Benedicta, seamănă și în con­strucție cu o mănăstire românească. Aici se slujește și în română, și în engleză.

Îmi amintesc în special de o vizită pe care am făcut-o la începutul Postului Mare la mănăstirea de la Rives Junction. Am avut ocazia de a-l auzi predicând pe părintele Roman, care avea atunci aproape 90 de ani. A început predica făcând referire la Evanghelia după Matei, 6, 16-18: „Când postiți, nu fiți triști ca fățarnicii, că ei își smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, și-au luat plata lor. Tu însă, când postești, unge capul tău și faţa ta o spală, ca să nu te arăți oamenilor că postești, ci Tatălui tău care este în ascuns, și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti ţie”.

Vorbindu-ne și în română, dar și în engleză, ca să poată urmări predica oricine, părintele ne-a spus că „nu trebuie să confundăm dogmele cu regulile ulterioare”; „să nu judecăm pe cei care țin post într-un fel diferit de al nostru (poate mai puțin strict), pentru că nu vom mai avea nici un folos din postul nostru. Dacă suntem invitați undeva unde nu se ţine post, să mergem, în loc să spunem că suntem ortodocși și ținem post. Să mâncăm ce ni se dă, nu să ne ducem cu oala de fasole după noi. Când ne întoarcem, putem să facem 100 de metanii”. Părintele spunea asta știind că se adresa unor oameni care lucrau în America, având prieteni și colegi de toate religiile. Părintele a mai spus așa: „Eroismul nu constă în curajul și puterea de a-i învinge pe alții. Ce folos pentru un general cu nu știu câte decorații dacă nu se poate lăsa de fumat? Trebuie să avem puterea să ne cu­noaștem pe noi înșine și să ne învingem propriile patimi - acesta e adevăratul eroism”.

Cu privire la smerenia părintelui Roman, se cuvine să amintesc că la împlinirea a 90 de ani i s-a făcut propunerea de către o editură din ţară de a fi realizat un volum omagial, dedicat vieții, activității și scrierilor sale. Părintele a refuzat scurt și ferm, cu o oarecare doză de umor și autoironie: „Credeți că la vârsta asta îmi mai trebuie volum omagial?”.

Părintele Roman a trecut la Domnul în 2015, după ce a văzut ridicată și sfințită biserica mănăstirii. Am citit că a cerut explicit ca la înmormântarea sa să nu se spună nimic care ar putea fi interpretat ca elogiu. Mi-am amintit atunci de refuzul său cu privire la volumul omagial. Părintele are locul de veci în cimitirul mănăstirii. Dumnezeu să-l odihnească împreună cu sfinții Săi! Mănăstirea de la Rives Junction este frumoasă precum o mănăstire din Bucovina. Să dea Domnul ca multe secole de acum înainte să poată veni aici români și americani pentru a participa la Sfintele Taine și a auzi ­Cuvântul Domnului!

În final, ce mesaj doreşti să le transmiţi românilor de pretutindeni şi celor care sunt departe de casă, în contextul acestor vremuri grele?

Aș vrea să facem un pod peste timp. Ce anume dăinuie? La intrarea în Sala Românească de la Universitatea din Pittsburgh, deasupra ușii, sunt scrise cuvintele poetului Vasile Alecsandri din poezia „Anul 1855”: „Căci românul e întocmai precum stâncile mărețe/ Care-n valurile mării furtunate și semețe/ Neclintite-n veci rămân”. Să ne ajute Dumnezeu ca și în valurile acestei „furtuni” pandemice să rămânem neclintiți precum o stâncă, având ca reper jertfele Brâncovenilor, ale mărturisitorilor din temnițele comuniste și ale tuturor strămoșilor noștri care și-au dat și viața pentru apărarea credinței, libertății și demnității poporului român! Să ne păstrăm credința, speranța, valorile, curajul. Furtuni au fost de-a lungul întregii noastre istorii, dar ce este valoros și merită să dăinuie va dăinui.