Biolog ca formare, dar intelectual de o anvergură ce a depășit cu mult frontierele de mentalitate ale epocii în care a trăit, Nicolae Leon (1862-1931) a fost una dintre personalitățile care au marcat medicina românească. A înființat, la Iași, primul laborator de parazitologie din România, contribuind la prevenirea și combaterea unor maladii care devastau comunitățile din acea perioadă. Despre contribuțiile esențiale pe care le-a avut ca profesor, cercetător și publicist am discutat cu Richard Constantinescu, iatroistoriograf, titular al disciplinei Istoria medicinei și coordonator al Centrului Cultural „I.I. Mironescu” al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.
Scrierea olografă se va păstra în următorii 50 de ani
Oricât de mult va avansa tehnologia, va fi destul de dificilă conversia computerizată a scrierii caligrafice în una tipografică. Oamenii vor fi nevoiți să citească încă destul de multă vreme scrisul olograf cu care se vor întâlni în arhive, iar deslușirea scrisului de acest fel presupune, de cele mai multe ori, experimentul practic al acestuia, susține Cristian Dumitrescu, expert criminalist, președintele Asociației „Corpul Experților Criminaliști din România”. Acesta vorbește, totodată, și despre aspecte legate de domeniul grafoscopiei, mai precis de studiul caracterelor generale ale grafiei în scopul identificării scrisului.
În ce fel scrisul de mână este unic şi defineşte fiecare persoană?
Când vorbim despre persoană, înțelegem că este vorba despre un individ din specia umană, adică despre un om. Această lămurire ne ajută să facem o distincție primară și în același timp generică între om și celelalte ființe create de Dumnezeu, la care putem adăuga faptul că omul deține în mod exclusiv abilitatea de a vorbi și de a scrie.
Odată edificați că orice persoană este un om viu, care se caracterizează printr-o sumă de însușiri fizice și psihice, putem trage și concluzia că scrisul este o formă de manifestare a sufletului prin lumina conținută în cuvintele exprimate sau, altfel spus, scrisul este un fenomen.
Știința criminalisticii tratează problema identității obiectelor, ființelor și fenomenelor într-un mod oarecum global, fără a face o distincție clară între acestea. Baza teoretică a conceptului de identitate în criminalistică pornește de la premisa că în natură nimic nu se repetă și, prin urmare, două fenomene sau două ființe nu pot fi niciodată la fel.
Mecanismul scrierii este alcătuit dintr-o componentă „hard”, reprezentată de aparatul biomecanic al fiecărui scriptor (mâna cu mușchi, oase, tendoane, vase sanguine, creierul etc.) și o componentă „soft”, sub formă de trasee neurale, care alcătuiesc stereotipul dinamic prin care se manifestă deprinderea de a scrie.
Nașterea fiecăreia dintre aceste componente se realizează în moduri cât se poate de particulare, pornind de la încrucișarea genetică parentală și până la crearea și formarea unor trasee neurale proprii fiecărei persoane, care asigură prin coexistența lor unicitatea activității scripturale desfășurată de fiecare persoană și a rezultatului ei, adică a scrisului. Iată de ce scrisul este propriu fiecărei persoane.
Care sunt trăsăturile de caracter reprezentative ale unei persoane, pe care le putem deduce în urma unei analize succinte a scrisului de mână?
Printr-o analiză sumară a scrisului unei persoane putem desprinde un număr mai mic sau mai mare de trăsături de caracter și asta depinde de o seamă de factori. Cei mai relevanți se referă la cantitatea de scris sau la masa grafică pusă la dispoziție pentru analiză, la condiţiile interne și externe care au putut acționa conjunctural asupra persoanei în momentul scrierii, la perioada din viață când a fost executată scrierea etc.
Cu toate acestea, pot fi reperate, aproape de fiecare dată, unele trăsături cum ar fi: temperamentul, anumite stări emoționale, perseverența, corectitudinea, nivelul de cultură, iar uneori sexul sau vârsta.
Modelul tipografic se va impune treptat
În era tehnologiei în care trăim, putem afirma că scrisul de mână este pe cale de dispariţie?
Găsesc interesantă abordarea dumneavoastră „scrisul de mână”. De aceea voi începe a vă răspunde tot printr-o întrebare: dacă pentru a scrie utilizăm un creion sau o tastatură, nu trebuie să folosim de fiecare dată mâna? În acest context „scrisul de mână” sigur nu va dispărea.
Altfel stau lucrurile cu scrisul olograf caligrafic, la care sunt sigur că vă referiți. Acest gen de scriere presupune deprinderea unor mișcări scripturale total diferite de cele specifice acționării unor butoane.
În opinia mea, în următorii 50 de ani, oamenii nu vor putea renunța la scrierea olografă. Oricât de mult va avansa tehnologia, va fi destul de dificilă conversia computerizată a scrierii caligrafice în una tipografică. Oamenii vor fi nevoiți să citească încă destul de multă vreme scrisul olograf cu care se vor întâlni în arhive, iar deslușirea scrisului de acest fel presupune, de cele mai multe ori, experimentul practic al acestuia.
Treptat, poate se va renunța la modelul caligrafic al literelor în scrierea olografă și va fi utilizat din ce în ce mai mult modelul tipografic al acestora, asemănător celui întâlnit la fonturile utilizate pentru scrierea pe calculator.
Acest proces va conduce la o depersonalizare a scrisului, care va fi din ce în ce mai asemănător formelor tipografice standardizate și va face mai dificilă munca experților în grafologie (n.r.: studiul particularităților individuale ale scrisului, pentru stabilirea autenticității unor acte, a unor iscălituri, a caracterului unei persoane) și grafoscopie.
Pe termen lung este posibil ca scrisul caligrafic să ajungă o activitate la îndemâna exclusivă a unor profesioniști sau specialiști, care să poată citi scrierile vechi sau să execute anumite lucrări scripturale cu valoare artistică, adică un fel de scribi ai vremurilor ce vor veni. Concluzionând, cred că pe termen lung scrisul caligrafic are mari șanse să dispară.
Să ne oprim asupra unui domeniu captivant cum este cel al expertizei criminalistice a scrisului, numită şi grafoscopie sau expertiză grafică. Pe scurt, despre ce este vorba?
În mare parte, răspunsul l-am dat deja la prima întrebare. Cu toate acestea, câteva precizări importante sunt necesare. În primul rând, trebuie subliniat că obiectul expertizei criminalistice a scrierii este acela de a stabili sau identifica autorul unui scris sau al unei semnături. Numai pe această cale pot fi rezolvate anumite diferende de natură juridică, deosebit de importante, cum ar fi recunoașterea unor drepturi și obligații din cadrul unor contracte, confirmarea unor plăți, paternitatea unor testamente și câte altele.
Să observăm distincția pe care am făcut-o între scris și semnături. Aceasta apare deoarece metodele lor de expertizare presupun anumite abordări speciale, explicabile prin aceea că o anumită persoană poate fi nevoită să semneze mai frecvent decât trebuie să scrie. Avem aici exemplul celor cu funcții de conducere, care semnează zilnic de foarte multe ori, însă acele documente sunt întocmite de alte persoane. Diferențele de evoluție care apar astfel între scrisul și semnăturile lor vor fi notabile, iar de aici apare şi necesitatea unor metode de analiză puțin diferite.
Care este metoda des utilizată în identificarea persoanei după scris?
Singura metodă utilizată este cea comparativă. Concret, se compară scrisul sau semnătura în litigiu cu scrisuri sau semnături indicate ca provenind în mod cert de la o anumită persoană.
Se face mai întâi o analiză în care se stabilesc caracteristicile generale și particulare ale grafiei în litigiu, apoi ale celor de comparație sau de referință, după care se trece la o confruntare a trăsăturilor descoperite în prealabil la ambele grafisme. În măsura în care aceste caracteristici coincid, spunem dacă cele două grafii comparate provin sau nu de la aceeași persoană. Pe scurt, aceasta este expertiza criminalistică a scrisului.
Filosoful Camillo Baldi spune că, în urma analizei limbajului unui scriptor, se pot releva „o mare parte din calităţile, obiceiurile şi aptitudinile sale, atât ale corpului, cât şi ale sufletului”. Ce părere aveți?
Întâi de toate, se impune o referire concisă la opera filosofului italian Camillo Baldi. S-a născut în anul 1550, la Bologna, în Italia, iar mai târziu a devenit profesor de filosofie la celebra Universitate bologneză. Printre preocupările lui s-a aflat și scrisul, în legătură cu care a făcut numeroase studii și a scris diferite lucrări.
Atenția lui Baldi s-a îndreptat în mod deosebit spre analiza şi interpretarea scrisului cu scopul de a descoperi anumite trăsături umane. Remarcabilă este lucrarea sa „Tratat despre cum dintr-o scrisoare misivă se pot cunoaște natura și calitatea scriptorului” („Trattato come da una lettera missiva si conoscano la natura e qualità dello scrittore” - Bologna, 1664), datorită căreia este considerat părintele „grafologiei”, știință care se ocupă cu analiza şi interpretarea scrisului în scopul cunoașterii personalităţii umane, adică a trăsăturilor psihologice şi de caracter.
Revenind asupra întrebării, trebuie subliniată asocierea dintre limbaj și scris. Să nu uităm că limbajul este despre cuvânt și suflet, iar scrisul este despre cum le transmitem. Luate împreună, aceste trei daruri dumnezeiești creează o imagine adevărată a fiecăruia dintre noi, care înfățișează particularități revelatoare ale unor calități, defecte, slăbiciuni, boli, stări emoționale etc.
După o carieră de peste 30 de ani în domeniul analizei scrisului olograf, formulez o opinie pozitivă în legătură cu afirmația lui Camillo Baldi, consider că limbajul scris poate releva informații veridice și prețioase în legătură cu persoana de la care provin.