„Secularismul este şi o oportunitate pentru creştini“

▲ În Finlanda există o comunitate creştin-ortodoxă veche de peste 1.000 de ani ▲ Părintele Rauno Pietarinen, directorul Seminarului Teologic din Joensuu, a vizitat Bucureştiul la începutul lunii decembrie ▲ Într-un interviu acordat cu amabilitate publicaţiei noastre, a vorbit despre dinamica vieţii religioase în Finlanda, despre cum e să fii occidental şi, totodată, ortodox ▲ Cum se predă religia în şcolile finlandeze? ▲ „Secularismul este şi o oportunitate pentru cei care trăiesc cu adevărat creştineşte; mulţi oameni simt golul sufletesc şi încep să caute ce le lipseşte. Iar noi trebuie să fim mereu pregătiţi cu Evanghelia“, este de părere părintele Rauno Pietarinen ▲

Cum aţi ajuns preot ortodox?

Mama mea a avut origini kareliene, o zonă situată la graniţa cu Rusia, preponderent ortodoxă. Precedentul arhiepiscop, IPS Pavel, un om foarte duhovnicesc, care a trecut la Domnul în 1988, a fost un prieten apropiat al părinţilor mei. Probabil că influenţa sa a contat în decizia de a urma seminarul liceal şi, mai apoi, tot ca urmare a sfatului său, am mers la New York, la Seminarul „Sfântul Vladimir“, unde, în acea perioadă, era rector părintele Alexander Schmemann. Am fost hirotonit diacon, stare în care am rămas timp de trei ani. După hirotonirea în preot, am slujit ca paroh şi ca profesor la Seminarul Teologic din Joensuu.

Ortodocşii sunt cei mai vechi creştini din Finlanda

Foarte puţini români ştiu că în Finlanda există o comunitate ortodoxă. De când a pătruns Ortodoxia în Finlanda?

Dacă privim harta veche a Europei, vedem că la sfârşitul primului mileniu şi începutul celui de-al doilea, Ortodoxia şi Catolicismul şi-au „disputat“ zonele de misiune. Din acest motiv, Finlanda este singura ţară din Europa care, încă de la începuturile ei, a fost creştinată atât ortodox, cât şi catolic. Totuşi, comunitatea ortodoxă este cea mai veche comunitate creştină din Finlanda. E clar că suntem mai vechi decât luteranii, dar misiunea ortodoxă a precedat-o chiar şi pe cea catolică.

Care este dinamica vieţii religioase în comunitatea ortodoxă finlandeză? Numărul credincioşilor este în creştere, în scădere?

Comunitatea este în creştere, dar şi noi ne confruntăm cu problema migraţiei, chiar dacă fenomenul se petrece în interiorul graniţelor. Şi la noi tinerii pleacă din comunităţile natale, atraşi de capitală, unde se câştigă mult mai bine. Cum zona ortodoxă tradiţională este în estul Finlandei, migraţia spre sud micşorează parohiile, fiind chiar necesară comasarea parohiilor devenite prea mici.

Cu toate acestea, numărul ortodocşilor în Finlanda creşte cu aproximativ 1.000 de persoane pe an.

„Încercăm să nu oferim elevilor doar informaţie, ci şi experienţă“

Cum sunt relaţiile între Biserica Luterană - majoritară - şi Biserica Ortodoxă?

Biserica Luterană cuprinde mai mult de 80% din populaţie, iar relaţiile ei cu Biserica Ortodoxă sunt foarte bune, la toate nivelele. Iar această atitudine prietenoasă a fost manifestată de luterani chiar după obţinerea independenţei de sub Imperiul Rus, în 1917, moment în care noi, ortodocşii, puteam fi puşi în mare dificultate.

Dar nu, nici statul finlandez, nici Biserica majoritară nu s-au arătat ostili vreodată faţă de Biserica Ortodoxă.

În Finlanda se predă religia în şcoli? Menţionaţi câteva elemente conţinute de programa orei de religie.

Studiul Bibliei se află pe primul loc, după care se adaugă noţiuni de istorie bisericească, etică, dogmatică etc. Prin intermediul noilor manuale de religie încercăm să evităm compartimentarea acestor noţiuni şi să le tratăm într-o manieră integrantă, care să ofere o viziune completă asupra vieţii, pentru a păstra specificul holist al Ortodoxiei.

Încercăm, aşadar, să nu oferim elevilor doar informaţie, ci şi experienţă, urmând, prin aceasta, metodei Sfinţilor Părinţi, care cunoşteau scripturile şi istoria, dar aveau şi o trăire spirituală şi liturgică. Includeau, aşadar, totul într-un singur „pachet“ şi asta încercăm şi noi să facem cu tinerii noştri.

„Ortodoxia românească este cea mai apropiată de mentalitatea occidentală“

Ortodoxia e aceeaşi peste tot însă, ca ortodox occidental, puteţi remarca anumite chestiuni specifice în spiritualitatea ortodoxă grecească, rusească, bulgară, română? Care dintre aceste spiritualităţi vă inspiră mai mult?

Întrucât comunitatea ortodoxă finlandeză este una foarte mică, avem privilegiul de a alege, precum albinele, părţile cele mai bune, de oriunde. Ne putem bucura de gândirea duhovnicească a părintelui Iustin Popovici, de gândirea părintelui Stăniloae sau a duhovnicilor greci. Noi am tradus literatură teologică aparţinând mai multor culturi.

Istoric, aparţinem de Biserica Rusă şi asta se vede mai ales în tradiţia liturgică, deşi din 1923 suntem sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice. În ce priveşte muzica bisericească, se observă un proces de înlocuire a muzicii de provenienţă rusească cu cea de provenienţă bizantină şi chiar modernă, compusă de autori occidentali sau nord-americani.

Ne simţim, aşadar, foarte liberi în a alege dintre diferitele forme culturale, de a folosi ce e cel mai potrivit pentru misiunea apostolică a Bisericii.

Care dintre Bisericile Ortodoxe amintite credeţi că este cea mai apropiată de mentalitatea occidentală?

Cred că Biserica Ortodoxă Română. De ce nu alte Biserici? Să le luăm pe rând. Biserica greacă este prea legată de tradiţia şi istoria bizantină şi, din acest motiv, nu este „foarte europeană“. Mai mult, când Grecia şi-a redobândit independenţa, la începutul secolului al XIX-lea, după ce a importat modelul german de universitate, aveau de ales între fondul de studiu antic şi cel bizantin. Au ales antichitatea ca „background“ şi, din acest motiv, naţiunea greacă a pierdut parfumul ortodox şi bizantin.

În ce priveşte Biserica Rusă, ştim că s-a aflat într-o situaţie foarte nefavorabilă şi înainte de revoluţia bolşevică, dar şi în perioada comunistă. Apoi, atât ruşii cât şi grecii au problema limbii liturgice, atât de importantă în misiunea Bisericii, care nu poate fi înţeleasă de milioane de oameni, întrucât preferă varianta arhaică, necunoscută marii majorităţi.

În acesta privinţă, Biserica românească, asemenea celei finlandeze, foloseşte în cult limba modernă, cunoscută de toată lumea.

Cred că mentalitatea şi cultura românească permite Bisericii de aici să prezinte Ortodoxia întregii Europe.

„Întunericul a însoţit lumea dintotdeauna, dar noi Îl avem pe Hristos“

Ce credeţi, este mai dificil să fii creştin astăzi, decât în alte vremuri?

Nu. Dacă citeşti textele părinţilor capadocieni despre educarea tinerilor, despre cum îşi pierd ei credinţa lăsându-se seduşi de tentaţiile lumii, remarci că şi astăzi e exact aceeaşi situaţie: atunci, în secolul al IV-lea şi acum, în secolul al XXI-lea. E o scuză ieftină afirmaţia că azi ar fi mai greu decât în alte vremuri să fii creştin. Fiecare generaţie a trăit într-un context dat, dar provocările din punct de vedere moral au fost la fel. Nu putem spune că noua generaţie este mai rea sau mai bună decât altele.

Singurul lucru care ne diferenţiază categoric de timpurile anterioare este aceea că tehnologia modernă poate distruge întreaga lume, lucru imposibil în trecut.

Ispitele au fost şi vor fi aceleaşi pentru totdeauna. Dar noi, ca ortodocşi, nu trebuie să fim speriaţi de ce se întâmplă în afară, în lume. Ştim prea bine ce se întâmplă în afară. Dacă ne uităm, de pildă, la icoana Naşterii Domnului vedem că în peşteră este întuneric, dacă ne uităm la icoana Învierii, de asemenea, vedem întunericul din iad. Întunericul a însoţit lumea dintotdeauna, însă noi Îl avem pe Hristos, Lumina lumii.

Noi ar trebui să purtăm lumina în întuneric, acolo unde nimeni nu ar vrea să meargă, nu să ne fie frică de întuneric.

Oportunitatea secularistă

Foarte mulţi ortodocşi, preoţi, teologi sau simpli credincioşi, sunt speriaţi de valul secularizant asociat importului de civilizaţie de tip occidental. Credeţi că este secularizarea un real pericol?

Probabil unii cred că s-ar putea folosi legile statului sau forţa poliţienească pentru a determina lumea să postească ori să respecte celelalte reguli ale Bisericii. Eu nu pot să cred în realismul unor astfel de scenarii.

Trebuie să subliniem că niciodată în istoria Bisericii nu a existat o societate ortodoxă pură.

Să luăm de exemplu secolul al IV-lea, când creştinismul a devenit religie de stat în Imperiul Roman. Mulţi au intrat în Biserică pentru că, în acel moment, devenise avantajos acest lucru. Din acest motiv, mulţi creştini autentici au plecat în deşert şi aşa a luat fiinţă monahismul.

Nu cred, aşadar, în pericolul reprezentat de secularism pentru că, deşi toţi suntem în Biserică, responsabilitatea este individuală. La Judecată, Hristos ne va întreba cum ne-am petrecut viaţa, iar dacă noi vom începe să explicăm condiţiile în care am trăit, nu vom putea evita întrebarea: „Şi tu cât te-ai străduit în acele condiţii?“.

Secularismul este şi o oportunitate pentru cei care trăiesc cu adevărat creştineşte, pentru că trăind într-o societate necreştină, mulţi oameni simt golul sufletesc care se adânceşte tot mai mult şi încep să caute ceea ce le lipseşte. Iar noi trebuie să fim mereu pregătiţi cu Evanghelia, nu să avem prejudecăţi că n-avem ce discuta cu ei, pentru că sunt „oameni secularizaţi“.

▲ Vechile mănăstiri finlandeze

Regiunea Lacului Ladoga din Karelia este leagănul ortodoxiei finlandeze. Zona a cunoscut în decursul istoriei şi perioade de înflorire, dar şi de restrişte. Interesant este că după ocuparea Kareliei de către suedezi, în 1617, deveniţi între timp protestanţi, nu s-au înregistrat convertiri la luteranism din partea ortodocşilor. Persecutaţi chiar vreme de câteva zeci de ani, unii s-au refugiat în Rusia, însă Karelia a rămas în continuare preponderent ortodoxă.

Poate că finlandezii ortodocşi nu şi-au părăsit credinţa, aşa cum făcuseră cei catolici, şi pentru că Reforma nu li se adresase lor. Incontestabil, un rol aparte în susţinerea credinţei ortodoxe l-au jucat cele 3 aşezări monahale mari din această regiune: Mănăstirea Valaam, Konevitsa şi Lintula, cărora li se adăuga şi mult mai nordica Petsamo.

Din 1940, finlandezii au pierdut aceste mănăstiri, cea mai mare parte a teritoriului karelian intrând în posesie rusească. Două dintre ele, Mănăstirea Valaam şi Lintula, au fost „replicate“ pe teritoriul finlandez, în anii următori celui de-al Doilea Război Mondial, cu ajutorul statului.

▲ „Am rămas uimit că trecătorii îşi făceau semnul crucii“

Ce aţi făcut în România?

Trebuia să particip la o conferinţă care, din păcate, a fost anulată. Am profitat, oricum, de ocazie pentru a mă întâlni cu Părintele Patriarh, pe care-l cunosc încă din anul 1983. Am mai încercat să aflu câte ceva despre Biserica Ortodoxă Română, pentru a putea publica informaţiile obţinute în revistele noastre. Am reuşit să obţin şi un interviu cu Patriarhul BOR.

Cu Prea Fericitul Părinte Daniel am discutat şi despre posibilitatea unui schimb de preoţi sau tineri teologi între bisericile noastre, pentru perioade mai lungi sau mai scurte de timp.

Cum veţi povesti despre „experienţa românească“ celor care vă vor întreba, la întoarcerea în Finlanda?

În mod sigur voi începe cu primirea călduroasă făcută de Părintele Patriarh, apoi voi povesti despre impresia plăcută pe care mi-a lăsat-o mediul din Facultatea de Teologie din Bucureşti.

În al treilea rând, voi povesti un episod care m-a impresionat aici, în Bucureşti, petrecut în timp ce mă plimbam pe străzile din centru.

Treceam prin faţa unei biserici şi auzeam la sistemul de amplificare slujba care se desfăşura înăuntru. Am rămas uimit când am văzut că aproximativ jumătate dintre trecători îşi făceau semnul crucii. Pentru mine, acest lucru a fost un foarte scurt şi empiric studiu vizavi de religiozitatea românilor.

▲ Critici la adresa României: fluierele poliţiştilor şi frânele tramvaielor

Ce v-a plăcut şi ce v-a displăcut în România?

Apreciez în România numărul mănăstirilor şi viaţa duhovnicească din ele. Îmi place foarte mult şi muzica bisericească românească. În al treilea rând - deşi trebuia să încep cu acest aspect - îl admir foarte mult pe noul Patriarh, care este un excelent teolog, binecunoscut şi respectat în celelalte Biserici Ortodoxe, dar şi în cercurile ecumenice.

În ce priveşte partea a doua a întrebării… nu ştiu dacă aş putea să enumăr lucruri rele doar, cel mult, chestiuni care ar putea fi îmbunătăţite.

În câmpul teologiei aş repeta un lucru pe care l-am mai spus unor persoane de pe-aici. În România există câteva Facultăţi de Teologie, dar cred că ar trebui insistat mai mult pe un aspect foarte important în tot spaţiul academic, desigur, şi în cel teologic, anume: contactul internaţional. Aşadar, cunoaşterea altor limbi - nu neapărat doar a limbii engleze - e crucială în schimbul de idei teologice. Dacă teologii ortodocşi ar scrie şi ar publica într-o limbă occidentală, s-ar crea premiza dialogului şi a dezbaterii, lucru foarte avantajos pentru teologie.

Dacă aş avea ceva de criticat dinafara Bisericii… nu înţeleg de ce trebuie să stea poliţiştii toată ziua în intersecţii şi să fluiere, cu toate că există semafoare. Foarte bine ar fi şi dacă s-ar repara frânele tramvaielor şi troleibuzelor, care fac atât de mult zgomot. Eu sunt un „băiat de la ţară“ şi nu sunt obişnuit cu atât de mult zgomot…

Totuşi, cred că Bucureştiul, atât cât am putut să-l văd în aceste zile, este deja o metropolă europeană, iar contactul internaţional va îmbunătăţi şi aici multe lucruri.

(n.r. Pentru a înţelege „nemulţumirea“ părintelui Rauno Pietarinen menţionăm că, pe timpul şederii sale în România a fost cazat în apropierea Pieţei Unirii din Bucureşti, având astfel „privilegiul“ de a intra în contact, de la fereastra apartamentului său, cu haosul traficului bucureştean.)

▲ Noul Valaam îi obişnuieşte pe finlandezi cu viaţa de mănăstire

Noul Valaam este singura mănăstire ortodoxă de bărbaţi din Finlanda. Ea este continuatoarea tradiţiei începute la Mănăstirea Valaam (înfiinţată de monahul Serghie, ctitorul ortodoxiei finlandeze), mănăstire aflată astăzi pe teritoriul Rusiei, după anexarea celei mai mari părţi a Kareliei în 1940.

Mănăstirea Noul Valaam este situată în districtul Heinävesi, în mijlocul unei superbe regiuni cu lacuri. Rânduiala mănăstirii este chinovială (de obşte), cu un program liturgic zilnic, patru zile pe săptămână săvârşindu-se şi Sfânta Liturghie.

Obştea întreţine relaţii strânse cu societatea, turismul fiind, de altfel, sursa primă de finanţare a mănăstirii. Astfel, an de an, peste 100.000 de vizitatori vin la Noul Valaam, din care măcar o zecime sunt turişti străini.

Fără radio sau televizor

De remarcat este faptul că majoritatea serviciilor oferite de mănăstire sunt contra cost, însă la nivelul salarial finlandez, preţurile sunt nesemnificative. Deşi într-o ţară puternic secularizată, cu o societate mai puţin obişnuită cu rigorile mănăstireşti, monahii finlandezi caută să transforme orice vizită în mănăstirea lor într-un pelerinaj. Turiştii - indiferent de confesiune - sunt îndemnaţi să participe la slujbele bisericii, însă Sfânta Împărtăşanie nu este oferită decât ortodocşilor.

Mănăstirea oferă cazare şi masă, la preţuri diferite, în funcţie de pretenţiile vizitatorilor, iar camerele nu sunt dotate cu radio sau televizor.

O vizită la Noul Valaam, evident, nu se rezumă doar la masă şi cazare. Pe lângă mănăstire funcţionează şi o Academie Populară, unde sunt ţinute cursuri - ce pot dura între 2 zile şi 3 luni - în care se predau diferite noţiuni, dintr-o perspectivă ortodoxă. Doritorii pot urma (gratuit) fie cursuri teoretice, de teologie ortodoxă, fie cursuri practice, unde pot învăţa cântări ortodoxe, să picteze icoane, meşteşugul argintăritului sau noţiuni de medicină naturistă.

Biblioteca mănăstirii este, de asemenea, pusă la îndemâna vizitatorilor.

▲ În Finlanda există impozit pentru Biserică

Biserica Ortodoxă din Finlanda este recunoscută de stat ca fiind o componentă esenţială a societăţii şi spiritualităţii naţionale. Slujbele ortodoxe sunt adesea televizate sau difuzate la radio. Biserica îşi popularizează activitatea printr-un număr de reviste cu apariţie periodică şi, mai recent, prin intermediul internetului, fiecare parohie dispunând de o pagină web.

Cheltuielile bisericii sunt suportate din bani publici, în Finlanda existând o taxă pe cult colectată de stat care, în fiecare lună, este vărsată în vistieria arhiepiscopiilor.

În ansamblu, societatea finlandeză este una dintre cele mai secularizate din Europa, mulţi dintre cetăţeni arătându-se indiferenţi faţă de viaţa religioasă. Cu toate acestea, numărul credincioşilor ortodocşi este în creştere, constatându-se şi o revigorare a vieţii duhovniceşti şi o creştere a interesului tinerilor ortodocşi faţă de învăţătura bisericii lor.