Părintele Mihai Drigă s-a născut în anul 1954, în localitatea Dienci, județul Olt. După absolvirea cursurilor Seminarului Teologic din Craiova (1974) și ale Institutului Teologic Universitar din Bucureşti, a fost hirotonit preot (1980) de către vrednicul de pomenire Episcop Gherasim Cristea al Râmnicului. În același an a fost admis la cursurile de doctorat ale instituției academice bucureștene amintite. În anii 1982-1983 a beneficiat de o bursă pentru specializarea în istorie bizantină la Institutul Ecumenic din Bossey, Geneva. La sfatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci profesor al reputatei instituții academice elvețiene, merge la Bari pentru a-și finaliza studiile. Aici, la cererea unui grup de creștini ortodocși români, înființează în 1983 Parohia „Sfânta Treime” din Bari.
Părinte, cred că ar fi interesant să ne povestiți: cum aţi ajuns în Italia?
Dumnezeu mi-a îndrumat pașii pe aceste meleaguri printr-o bursă de studii. Înainte de a ajunge aici, am studiat ceva timp în Elveția. Apoi, după ce am terminat acele cursuri, a trebuit să merg la o altă facultate unde se preda istoria bizantină pentru a-mi finaliza teza de doctorat. În acest sens am fost sfătuit de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel dimpreună cu părintele Dumitru Popescu, pe atunci profesori la Institutul Ecumenic din Bossey - Geneva, să merg la Bari, pentru că acolo se află o facultate foarte bună în domeniile patrologie și bizantinologie. Astfel, pe pământ italian am călcat pentru prima dată la 1 martie 1983.
Care este istoricul parohiei?
Întrucât la Bari am găsit câțiva români care-și doreau un preot slujitor, am cerut Patriarhiei Române înființarea unei parohii. Lucru care s-a întâmplat în același an. O bună perioadă de timp am slujit în cripta unde se află moaștele Sfântului Ierarh Nicolae. Dar deoarece, încet-încet, grupul nostru s-a mărit, în 2007 ne-am mutat peste drum, în Biserica „Sfântul Grigorie”.
Noi ne-am dorit mult să ridicăm o biserică la Bari. Dar acest lucru n-a fost posibil, fapt pentru care am cumpărat un spațiu. La 5 noiembrie 2015 s-a făcut inaugurarea oficială a noului loc de rugăciune al parohiei noastre, la care au participat Preasfințitul Părinte Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, Mons. Francesco Cacucci, Arhiepiscopul catolic din Bari, şi reprezentanți ai autorităţilor civile și militare locale.
Practic, ce înseamnă să formezi o parohie în diasporă?
Nu este simplu, pentru că pastorația de aici este diferită faţă de cea din ţară. În ţară bat clopotele și oamenii vin la biserică. Aici este preotul care se duce să-i caute şi să-i adune pe creștini. Greutatea cea mai mare este să cunoști două, trei familii dintr-un oraş, după care încerci să-i catehizezi arătându-le ce înseamnă să ai un loc de rugăciune în limba maternă. Acest nucleu va deveni temelia viitoarei parohii.
După cum știm, orice început este greu. În cazul sfinției voastre, care au fost pietrele de moară pe care le-aţi avut de urnit?
Greutatea cea mai mare a fost să reușesc să-mi aduc familia. Și aici tot Dumnezeu m-a ajutat. Problema care a fost? După tradiţia catolică, preoţii nu pot fi căsătoriţi. Nu era posibil ca un preot să aibă soţie şi copii. Însă şansa mea a fost că, în timpul cât am urmat cursurile de psihologie pentru a lucra cu narcomanii, am cunoscut un preot catolic care era prieten cu Giulio Andreotti, ministrul de externe al Italiei de atunci. Acesta m-a ajutat foarte mult! Am mers în audienţă la Andreotti, i-am explicat situația și într-o săptămână am avut viza pentru soţie şi copil. După ce ne-am întâlnit am avut mai multe forţe pentru a ne ocupa de creșterea parohiei. Fără familie am stat patru, aproape cinci ani. De văzut ne vedeam o dată pe an, în august.
Cum ați reușit să treceți peste această lipsă?
Sfântul Nicolae mi-a dat putere! Eu nu locuiesc la Bari, dar când vin aici trec pe la Sfântul să-l salut, să stau puţin de vorbă cu el, două minute. De fiecare dată îi mulțumesc pentru ce mi-a dat și-l rog să aibă grijă pentru ziua de mâine. Simplu!
Slujirea Sfintei Liturghii este una dintre componentele indispensabile misiunii. Cât de des recomandați preoților tineri să slujească în timpul săptămânii?
În afară de duminică, ar fi bine ca în timpul săptămânii să slujească măcar o dată. Este foarte importantă Sfânta Liturghie din timpul săptămânii, deoarece creşterea duhovnicească este asemeni vieţii sportivului. Nu poţi intra pe teren dacă nu te antrenezi, dacă tu nu te întăreşti cu Hristos. Cum poți să-i întărești pe cei care vin la tine, dacă tu ești slab în Hristos? Și mai este un lucru, slujba din timpul săptămânii, ca preot, o trăieşti altfel, deoarece este mult mai intimă.
Ați avut privilegiul de-a lungul timpului de a sta în apropierea Sfântului Ierarh Nicolae. Care sunt faptele Sfântului care v-au rămas la inimă?
Multe, multe... Vă dau câteva exemple! Cred că am şi acum la Proscomidie un pomelnic cu numele unui copilaş de la Milano. Au venit părinţii lui la mine, disperaţi, deoarece copilul a intrat în comă. După Sfânta Liturghie am mers la Sfântul Nicolae și ne-am închinat rugându-l să aline cumva această suferință. După câteva săptămâni m-au sunat și mi-au spus că a ieșit copilul din comă. Sau un alt caz, cu doi copii gemeni de la Bologna, care nu vorbeau. A venit bunica lor aici, cu câteva hăinuțe. La fel, ne-am închinat, iar apoi a plecat acasă. După câteva săptămâni m-a sunat şi mi-a spus că au început copiii să vorbească. Am avut foarte multe cazuri cu femei care erau atestate medical că nu pot avea copii, însă minunile Sfântului Nicolae sunt fără hotar.
Pentru ca rugăciunea să fie făcută cu folos, ce îi sfătuiți pe creștinii care-și pleacă genunchii la Sfântul Nicolae?
Noi când ne rugăm lucrurile esenţiale le lăsăm deoparte! Adică rugăciunea trebuie să fie simplă, dar făcută cu credinţă. Sunt oameni care vin şi cumpără ulei sfințit, mir, icoane, lucruri foarte bune de altfel, însă eu le spun: „Poți să-l iei și pe Sfântul Nicolae acasă, dar dacă aici, în inimă, nu este ceva care să ardă, credința ta, nu are mare valoare ceea ce ai cumpărat”. Deci, ceea ce trebuie să faci este să pui ulei în candela credinţei tale, și atunci Sfântul Nicolae întăreşte flacăra. Sfântul Nicolae este simplu! De ce este Sfântul acceptat de toţi: ortodocşi, catolici și protestanţi? Pentru că este sfântul, după cum spun italienii, „a la mano di tutti” (la îndemâna tuturor).
Din punct de vedere misionar, care este cea mai mare realizare?
Faptul că am reuşit să semănăm cuvântul lui Dumnezeu în tot sudul Italiei, de la Roma în jos! Acesta este lucrul care mă bucură foarte mult! Pentru a fi mai concret, menționez câteva parohii care-mi vin acum în minte: Roma, Napoli, Trani, Cerignola, Foggia, Lecce etc. Pe lângă acestea, și punctele unde merg preoții din protopopiatul nostru să slujească sunt toate create de mine. Pe 6 decembrie, de Sfântul Nicolae, sunt persoane care vin din Calabria sau Sicilia, pe care le-am cununat eu acum douăzeci de ani, și-mi spun: „Părinte, o dată pe an venim să vă vedem. Ne simțim legaţi de dumneavoastră!” Acesta este un semn pentru mine că am plantat ceva, iar acel om a transmis şi la ceilalţi și aşa s-a creat acolo un grup care-L slăvește pe Dumnezeu.
