Sfântul Antim, un model pentru tinerii din diasporă

Mănăstirea Antim din Bucureşti, cu hramul principal „Duminica Tuturor Sfinţilor”, îl prăznuieşte astăzi pe ctitorul şi ocrotitorul său, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul. Despre unele aspecte ale vieţii duhovniceşti şi mai ales culturale ale acestui important aşezământ monahal din Capitală ne-a vorbit părintele ieromonah Antim Bâru, economul mănăstirii.

Preacuvioase părinte Antim Bâru, de ce aţi ales să intraţi în obştea mănăstirii ctitorite de Sfântul Ierarh Antim Ivireanul?

Aș putea spune că intrarea mea în vatra obștii de la Antim a fost una organică. Mărturisindu-i părintelui duhovnic faptul că doresc să intru în mănăstire, am stat împreună să chibzuim unde să merg. Deoarece terminasem Seminarul Teologic la Tulcea, într-un prim-plan ne-am îndreptat privirile spre această eparhie. Un alt părinte, prieten de-al duhovnicului meu, fiind în vizită, a sugerat că ar fi mai bine să merg în altă parte, întrucât obârșia mea este în Moldova. Până la urmă, părintele duhovnic m-a întrebat ce profesori monahi am avut în cadrul Facultății de Teologie. Tocmai terminasem masterul la Secția de Teologie practică, unde l-am întâlnit pe părintele arhimandrit Chiril Lovin. I-am spus duhovnicului despre părintele profesor că este de la Antim și că ne-a predat Liturgică. Cum a auzit că am un profesor care este și viețuitor la Mănăstirea Antim, imediat mi-a spus să-mi iau bagajele din căminul studențesc și să mă duc la Mănăstirea Tuturor Sfinților! De această dată, duhovnicul nu a mai ținut cont de obârșie, ci s-a exprimat în mod direct, ceea ce cred că a fost o iluminare de la Dumnezeu, întrucât, acum, după șase ani de viețuire și de slujire în mănăstirea antimiană, mă simt ca acasă.

Cum simțiți prezența Sfântului în activită­țile zilnice?

În prezent, fiind econom al Mănăstirii Antim, pot spune că am simțit din plin ajutorul Sfântului. Au existat momente când mănăstirea, din cauza factorilor externi, a ajuns să treacă prin strâmtorare. În asemenea cazuri nu s-a întâmplat niciodată ca Sfântul să nu ne ajute. Astfel, asemenea minunilor petrecute la Muntele Athos, Ierarhul Antim a trimis obștii tot ceea ce era nevoie. Am remarcat un lucru: de fiecare dată primeam exact cât aveam nevoie, nici mai mult pentru a se risipi, dar nici mai puțin pentru a duce lipsă.

Sfântul Ierarh Antim a lăsat o moștenire culturală și duhovnicească impresionantă în acest spațiu. Ce se păstrează din vremea sa la mănăstirea pe care a ctitorit-o în București?

Cred că cel mai de seamă lucru pe care trebuie să-l amintim este prezența Mișcării Rugului Aprins, supranumită și „Grupul de la Mănăstirea Antim”. Datorită lucrării duhovni­cești a acestei mișcări, Mănăstirea Antim a ajuns să fie un far al Ortodoxiei într-o vreme în care domnea întunericul ateismului. Astfel, așa cum spunea și părintele Nicolae Bordașiu, Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim a avut ca prim scop împlinirea dorinței de rugăciune în comun. Dacă citim „Didahiile” Sfântului Antim vom vedea că și el a iubit în mod deplin practica rugăciunii, iar în Cuvântul de învă­țătură la Duminica Floriilor afirma: „Cu rugăciunile mele voiu striga cătră urechile milostivirii dumnezeiești”. În altă parte, ca o aluzie la practica rugăciunii inimii, am găsit că Ierarhul punea un accent deosebit pe faptul că rugăciunea trebuie să devină călduroasă, căci doar așa, „den inimă, pătrunde ceriurile și intră în urechile lui Dumnezeu”. Razele de lumină ale Rugului Aprins nu s-au stins, de aceea, mulți dintre credincioșii care vin pentru prima dată aici sunt copleșiți de sentimentul de pace care patronează întregul așezământ. Asemenea proverbului, „Dâmboviță apă dulce, cinʼ te bea nu se mai duce”, și la Mănăstirea Antim, odată cu intrarea pe porțile ei, oricine gustă din liniștea duhovnicească nu mai vrea să iasă în zgomotul orașului. Din punct de vedere cultural, cu ajutorul și binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a deschis un muzeu bogat în exponate, în special carte și icoană veche. Pentru a arăta valoarea acestui muzeu îmi aduc aminte de un episod plăcut când, prezentând un Antimis din anul 1697 unui grup, în care era și un american, acesta a exclamat că obiectul pe care îl avea în față este la fel de vechi sau poate mai vechi decât istoria țării sale. De asemenea, un important punct cultural este Biblioteca Sfântului Sinod, care găzduiește regulat numeroase expoziții și simpozioane naționale, dar și internaționale. Nu în ultimul rând, pe cât este posibil, se urmează testamentul Sfântului Antim, în sensul că mănăstirea sprijină atât duhovnicește, cât și financiar câțiva studenți, indiferent de specializare, în parcursul lor școlar. Apoi, pentru luminarea poporului, preoții susțin cateheze, pe diferite teme, pentru a lămuri anumite aspecte teologice mai complicate.

În ce stadiu se află restaurarea tipăriturilor ieșite din osteneala Sfântului Antim?

Este greu de dat un răspuns precis la această întrebare, întrucât cărțile tipărite de Sfântul Antim Ivireanul au avut și circulație interna­țională, iar o inventariere în acest sens este cronofagă și cere un personal avizat. Ceea ce este sigur e faptul că Ierarhul a folosit pentru tipăriturile sale cele mai bune materiale. În acest sens, în afară de cărțile uzitate foarte mult, cum sunt cele de cult, majoritatea fondului tipărit în Țările Române se află păstrat în condiții bune în special la Biblioteca Sfântului Sinod și la Biblioteca Academiei Române. Într-o discuție, arhim. Policarp Chițulescu, director al Bibliotecii Sfântului Sinod, ne-a precizat că s-a ocupat de restaurarea „Liturghierului” tipărit în 1713 la Târgoviște despre care a scris și un articol consistent în „Revista Română de istorie a Cărții”. De asemenea, în anul 2016, la împlinirea a 300 de ani de la moartea Sfântului Antim, părintele arhimandrit într-o colaborare cu alți specialiști în carte veche au alcătuit un album omagial, cu titlul „Antim Ivireanul - Opere tipografice”, în care și-au propus să redea complet și fidel activitatea tipografică a Ierarhului. Deci, am putea spune că acest album arată că opera antimiană a dăinuit până astăzi, așteptând să fie redescoperită și readusă în cadrul eclesiastic.

Sfântul Ierarh și Martir Antim a trăit în urmă cu trei secole. În ce fel poate să fie apropiat el de tinerii de astăzi, prin ce le poate fi model?

Dacă citim biografia Sfântului Antim, observăm că și el, la rândul său, a călătorit în țări străine pentru a-și chivernisi traiul. Iată, ne confruntăm în zilele noastre cu un exod al tinerilor în țările mult mai dezvoltate economic. Cred că Sfântul Antim poate fi un exemplu de comportament, în primul rând prin integrarea într-o comunitate bisericească ortodoxă, fie ea românească, greacă sau rusă. Știm că Sfântul Antim a trăit ca laic pe lângă Patriarhia Ecumenică, s-ar fi putut întoarce în țara sa, dar faptul că trăia în cadrul acesteia arată că prin Biserică el a depășit granița de neam. Deci, pot fi alături de conaționalii lor prin faptul că în fiecare duminică în cadrul Sfintei Liturghii se vor ruga în același Duh. Un alt aspect bun de urmat este dorința de studiu. Sfântul a fructificat timpul petrecut la Patriarhia Ecumenică pentru a învăța limbi străine, precum greaca, araba, turca, dar și diferite meșteșuguri: sculptura, broderia, pictura. Deci tinerii care pleacă spre a munci peste graniță ar trebui să se perfecționeze în domeniul în care sunt angajați. Astfel, atunci când se întorc în țară, între cele ce pot aduce, pe lângă bani să fie și cunoștințele tehnice. Poate că nu vor fi la nivelul unui inginer cu diplomă, însă este foarte important să-i ajute măcar pe tinerii aspiranți, rămași în țară, cu sugestii sau idei inovatoare.