Când păşeşti în Biserica „Sfântul Nectarie“ din cartierul ieşean Alexandru cel Bun, îţi dai seama că Dumnezeu a dorit să sădească în acest loc frumuseţea jertfei unor oameni ce au luat în serios chemarea fierbinte a credinţei. Atunci când ai o misiune, iar un sfânt îţi este sfetnic şi sprijin, toate obstacolele aparent imposibil de depăşit se topesc ca ceara în faţa focului. De acest lucru dă mărturie şi părintele paroh Petrică Lehaci în interviul pe care vă invităm să-l lecturaţi.
Preacucernice părinte, cum se începe construirea bisericii din suflet, pentru că ştim că cine nu are Biserica în sufletul său nu poate să zidească biserică în afară. Ce rol are preotul şi ce trebuie să facă credinciosul?
Mântuitorul Hristos spune: „Nu vă gândiţi ce veţi răspunde; vi se va da vouă de Sus“. Dacă v-aş spune cum am început eu, încă din paraclisul de vizavi, cu preoteasa şi cu copiii, care erau atunci la seminar...
„O fi aici o biserică. Ia să intrăm şi noi“
Şi mă întrebam: „Doamne, de unde să încep? Doamne, cu cine să încep?“. Şi am adus un clopot, am bătut toaca, mai trecea lume pe stradă şi întreba: „Dar aici ce să fie oare? O fi o biserică. Ia să intrăm şi noi“. Şi într-o zi au intrat doi, într-o zi au intrat trei, în altă zi au intrat cinci, şi văzând că totuşi acolo se slujeşte Sfânta Liturghie, la început au fost curioşi şi au rămas.
După aceea am încercat să intrăm din casă în casă, după îndemnul: Mergând, învăţaţi toate neamurile. Am încercat să aflăm doleanţele credincioşilor, necazurile şi bucuriile lor şi bineînţeles că s-au apropiat. Credincioşii sunt mândri, în sensul bun al cuvântului, că sunt enoriaşii acestei parohii. Ei sunt mândri că au avut posibilitatea şi ocazia să contribuie la această biserică. Îmi spuneau: „Părinte, bunicii şi părinţii noştri şi-au dorit ca pe aceste locuri să fie o biserică şi erau nevoiţi să meargă până pe Copou, până pe Sărărie şi la alte biserici“.
„Aceasta este, de fapt, Biserica - să ne ajutăm unii pe alţii“
Ce bucurie să vezi un copil care încearcă, prin alocaţia lui, să devină ctitor. Este un lucru extraordinar şi aici este bucuria noastră, o bucurie pe care nu ţi-o poate lua nimeni, indiferent că vor fi unii invidioşi, egoişti - că iată Biserica ce face. M-a mai bucurat şi faptul că credincioşii noştri au sărit permanent în ajutorul altora. Când au fost inundaţiile, au spus: „Părinte, noi vrem să mergem la Rădăuţi Prut, să facem o casă. Dar mergeţi cu noi?/ Merg cu dumneavoastră“. Am fost alături de dânşii. Au dus din puţinul lor să-i bucure pe alţii. Aceasta este de fapt Biserica vie, Biserica lucrătoare.
Mie îmi place să le spun aşa credincioşilor noştri şi aceasta este o realitate: „Dumneavoastră aţi zidit această biserică. Aţi făcut ca jertfa dvs. să se vadă în această biserică“. Credincioşii observă că bănuţul lor, ofranda lor, se vede într-un lucru palpabil. Poate de multe ori nu-şi iau într-o zi o pâine, dar vin să ajute într-un fel biserica cu un bănuţ, cu munca lor. Sunt foarte multe cheltuieli la o biserică de asemenea dimensiuni. Aţi văzut, când aţi intrat, atâţia oameni măturând, curăţând, unii se ocupă de flori, alţii şterg praful, toţi vor să-i primească frumos pe pelerini; aceasta este, de fapt, Biserica - să ne ajutăm unii pe alţii.
„M-ai adus la Iaşi, vei face Sfânta Liturghie aici zilnic“
Spuneaţi că Sfântul Nectarie v-a vorbit. Ce v-a spus?
Cu adevărat, atunci la Novara, în Italia, când am avut prima operaţie pe cord deschis, după ce m-am trezit din anestezie, am văzut icoana Sfântului Nectarie, iar alături de ea era un ceas. Îmi plângeam păcatele, eram într-o situaţie delicată şi Sfântul a spus: „Mai ai treabă, nu vei pleca cu una cu două, încă mai avem treabă amândoi“. După câteva momente, ceasul era la locul lui, dar icoana dispăruse, ca semn, probabil, că cel care a condus mâinile medicilor de acolo, cărora le mulţumesc şi mă rog la Dumnezeu pentru sănătatea lor, a făcut într-adevăr minuni.
După venirea la Iaşi a sfintelor moaşte, mulţi s-au întrebat de ce la această biserică este o rânduială aproape ca cea din mănăstire. Eu intenţionam să facem programul obişnuit, ca la orice biserică de parohie - duminica, în sărbători şi sâmbăta. Cu smerenie mărturisesc că Sfântul Nectarie m-a dojenit şi mi-a spus: „M-ai adus la Iaşi, vei face Sfânta Liturghie aici zilnic, vei face şi Sfântul Maslu“. I-am cerut binecuvântare Înaltpreasfinţitului Daniel de atunci, iar apoi şi Înaltpreasfinţitului Teofan şi îi mulţumesc cu această ocazie că a înţeles care este lucrarea la această biserică. Pentru că pe lângă zidirea acestei biserici de dimensiuni mai mari, încercăm să zidim şi catedralele din sufletele credincioşilor noştri.
„Eu văd în Sfântul Nectarie modelul pe care trebuie să-l urmez“
Ce ne puteţi spune despre minunile săvârşite de Sfântul Nectarie pe care vi le-au istorisit credincioşii?
Sunt nenumărate. Avem un CD, intenţionăm să scoatem o carte cu minuni întâmplate aici, la biserica noastră. Anul acesta nu vom reuşi, a trebuit să continuăm lucrările de pictură, am adus catapeteasma şi o parte din icoane, policandrele şi celelalte lucruri. Am încercat să facem mai mult partea aceasta văzută, materială. Poate n-am reuşit întotdeauna să facem ceea ce trebuia pentru inimile credincioşilor, dar am încercat şi cu această perioadă pe care am dedicat-o „Zilelor Sfântului Nectarie“, începute pe 15 octombrie, ziua în care s-a sfinţit altarul şi au venit sfintele moaşte, să creăm o atmosferă duhovnicească deosebită.
Cineva m-a întrebat: „Dar ce vedeţi la Sfântul Nectarie?“. Eu, personal, văd modelul pe care trebuie să-l urmez, pentru că atâtea necazuri, atâtea încercări şi ispite câte a avut Sfântul Nectarie, mai rar asemenea sfinţi care au dus o viaţă cu adevărat sfântă încă de aici, de pe pământ, şi care au trecut peste toate greutăţile, peste boli cu atâta seninătate. El s-a rugat pentru cei care îi făceau necazuri. El s-a rugat pentru cei care nu-L iubeau pe Dumnezeu, şi Dumnezeu i-a adus în sânul Bisericii.
„Bucuria cea mai mare e că astăzi suntem într-o biserică“
Preacucernice părinte, sunteţi preot de mai bine de trei decenii şi jumătate. Care este cea mai mare împlinire, cea mai mare bucurie în această slujire?
Cu mila lui Dumnezeu. Acum 35 de ani eram cel mai tânăr preot din Mitropolia Moldovei şi Sucevei de atunci şi iată, în ziua de 14 octombrie, poate întâmplător sau nu, atunci când împlineam anii de preoţie, au venit sfintele moaşte la Iaşi. Încerc ca măcar acum, la apogeu, să mă apropii mai mult de Dumnezeu şi le spun credincioşilor noştri, indiferent de câte păcate, încercări sau ispite au, că Mântuitorul ne primeşte ca un Tată bun şi iubitor. De multe ori le arăt şi acea icoană cu Mântuitorul care stă la uşă şi bate. Bate la uşa sufletului nostru, poate, poate ne vom întoarce. Şi este frumos când găsim un om care să ne îndrume paşii, este frumos când găsim o biserică unde să putem participa la Sfânta Liturghie.
Bucuria cea mai mare e că astăzi suntem într-o biserică, că astăzi, în această biserică, s-a săvârşit Sfânta Liturghie, că astăzi, tot aici, se va săvârşi Taina Sfântului Maslu.
„Sfântul Nectarie să ne îndrume paşii mai întâi spre biserică“
Oamenii găsesc informaţii despre Sfântul Nectarie pe site-ul parohiei, pe doxologia.ro şi în alte surse şi primesc scrisori şi telefoane de la foarte mulţi credincioşi din întreaga ţară, prin care suntem rugaţi să facem o rugăciune pentru cineva care este bolnav, pentru o familie care ar vrea să dobândească prunci, pentru cineva care vrea să mulţumească lui Dumnezeu că, prin Sfântul Nectarie, s-a făcut sănătos, iar aceasta este o bucurie de nedescris. Şi credincioşii noştri din parohie, şi cei din împrejurimi şi din alte locuri vin la Sfântul Nectarie ca la un Părinte.
Încercăm să lucrăm împreună în via lui Hristos pentru a putea aduce pentru credincioşii noştri, prin credinţa lor, prin faptele lor şi prin ceea ce fac ei zi de zi, o lumină şi o floare lui Hristos. Sfântul Nectarie să ne întărească şi să ne îndrume paşii mai întâi spre biserică, ca împreună să pregustăm din împărăţia lui Dumnezeu, atât la sfintele slujbe şi, de ce nu, cu rugăciunea Sfântului Nectarie, să ne întâlnim cu toţii acolo unde ne aşteaptă Hristos Domnul. (Maria Burlă)
