Citirea vieţii Sfântului Simeon Noul Teolog, a Filocaliei, a imnelor şi scrierilor acestui cuvios l-a apropiat foarte mult pe părintele Ioan Bârgăoanu, actualul protopop de Onești, județul Bacău, de gândirea marelui mistic bizantin. Dumnezeu a rânduit ca atât lucrarea de licență, coordonată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în vremea păstoririi de la Iași, cât și studiile ulterioare să trateze aspecte din învățăturile marelui isihast. Totodată, la îndemnul Preafericirii Sale, în localitatea Mănăstirea Cașin a înălțat o biserică închinată Sfântului Simeon, singura biserică de parohie ce îl cinsteşte drept ocrotitor.
Dumnezeu a rânduit să vă apropiați foarte mult de Sfântul Simeon Noul Teolog, atât prin studiile pe care le-ați făcut, cât și prin activitatea pastorală și științifică de la biserica pe care o păstoriți, la rândul ei ocrotită de marele isihast. Cum ați aflat despre acest sfânt și cum a ajuns să vă fie atât de apropiat?
Despre Sfântul Simeon nu prea știam la început foarte multe lucruri, însă, în mod concret, am simţit o apropiere față de el înainte de 1989. Nu vreau să intru în acest detaliu deoarece este ceva personal, dar pot să vă spun că un moment foarte important în viața mea a fost când tatăl meu, care lucra în Ashgabat, Turkmenistan, mi-a adus o Sfântă Scriptură. Deși am avut o aplecare spre disciplinele reale, am fost apropiat de Biserică, cântam și chiar puteam să țin la strană o Sfântă Liturghie, așa că am ajuns să dau la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ. Cu o concurență de 800 de candidați pe 30 de locuri, am reușit să intru al treilea. Ulterior am fost transferat la Roman, la seminarul ctitorit de Episcopul Melchisedec Ștefănescu și aici l-am descoperit pe Sfântul Simeon. În al doilea an am avut acces la Imnele iubirii dumnezeiești prin profesorul Gheorghe M. Ciobanu, care m-a ajutat să intru în biblioteca din Roman.
Apoi am făcut o deplasare la biblioteca Mănăstirii Antim din București. Era în 1992, an în care l-am vizitat împreună cu un coleg, Mihai Silișteanu, pe părintele profesor, sfântul, consider eu, Dumitru Stăniloae teologul. Ne-a vorbit despre libertate. Libertatea, a spus el, este lumină și iubire, și ne-a mai spus că aceste cuvinte sunt spuse de un mare teolog mistic: Simeon Noul Teolog. La Mănăstirea Antim am văzut un Minei pe luna octombrie, adus din Athos pentru a fi tradus. Țin minte că pe prima pagină era chipul Sfântului Simeon Noul Teolog, cu o însemnare în chirilică sub ea. Am recunoscut imediat imaginea, pentru că, vă spuneam mai devreme, a fost o întâmplare în viața mea legată de acest mare sfânt la care ajunsesem să am mare evlavie și a doua zi primisem în dar Sfânta Scriptură. L-am recunoscut, i-am urmărit viața și pot spune că Sfântul Simeon mi-a dirijat toți pașii în tot ceea ce privește teologia.
Am citit ceva literatură suplimentară în seminar și am fost ajutat să iubesc beletristica universală și filosofia, pentru că Sfântul Simeon nu se poate înțelege fără o aprofundare a filosofiei grecești autentice și a literaturii sapienţiale. Apoi, literatura universală te poate ajuta să înțelegi unde se situau poetica sau imnurile mistice pe care le propunea în secolele 10-11 marele mistic bizantin.
La finalizarea studiilor de Teologie Ortodoxă de la Iași, teza de licență v-a fost coordonată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, profesor la Facultatea „Dumitru Stăniloae“ în acea perioadă. Cum v-ați ales această temă și cum de ați avut onoarea de a-l avea coordonator pe Mitropolitul Moldovei și Bucovinei?
Părintele Patriarh m-a captivat. La cursurile pe care le ținea erai captivat de modul în care putea să transpună învățătura dogmatică a Bisericii, cum și astăzi ascultăm cu mare drag toate predicile fundamentate atât pe Sfânta Scriptură, cât și pe Sfinții Părinți. La un examen de la facultate, unde ne era profesor, trebuia să răspundem în 5 minute la o întrebare și întrebarea era ceva de genul: „Prin cine se realizează unitatea în Sfânta Treime?” Am răspuns că prin Dumnezeu Tatăl, am explicat și am dat foaia foarte repede Părintelui Patriarh. Acesta era răspunsul, pe care îl găsim în Imnul 51 al Sfântului Simeon. Și de atunci mi-am dat seama că Preafericitul cunoaște foarte bine această gândire a Sfântului. Ulterior, din anul doi de facultate am cerut binecuvântare de la duhovnicul meu, părintele Ieronim de la Mănăstirea Bucium în acea vreme, să merg și să încerc să fac lucrarea de licență la Părintele Mitropolit, actualul Patriarh.
A vrut Dumnezeu ca într-o zi să îl găsesc plimbându-se prin grădină, așa că am îndrăznit să îi cer binecuvântarea să iau lucrarea de licență la Preafericirea Sa. M-a întrebat ce știu despre Cuviosul Simeon și mi-a cerut ca mai întâi să îi vorbesc despre Sfânt. Am fost chemați la discuții trei colegi care urma să avem lucrarea de licență la Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în cadrul cărora Preafericitul a recitat în franceză din cateheze sau din imne, și mi-a recomandat atunci o serie de lucrări pe care le-am găsit la biblioteca de la mitropolie, în Sources Chrétiennes, Viața religioasă, un Dicționar de spiritualitate și alte lucrări.
Am început să lucrez din anul doi la licență, titlul lucrării fiind „Duhul Sfânt în viața creștinului după Sfântul Simeon Noul Teolog”, dat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Nu știu dacă mai este la înălțimea așteptărilor astăzi, ea fiind prezentată în anul 1998, însă foarte multe lucrări au apărut ulterior, după ce am susținut lucrarea. Acum, cu binecuvântarea ierarhului nostru, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, intenționez să o public la Editura Filocalia, dacă mă ajută Dumnezeu.
După licență nu v-ați oprit, ci ați continuat să fiți preocupat de scrierile și învățăturile Sfântului Simeon, astfel că ați aprofundat studiile.
Așa este. În perioada 2002-2003 am urmat cursurile de studii aprofundate în cadrul Secţiei de Teologie practică şi am realizat lucrarea de disertaţie intitulată „Sfânta Liturghie în opera Sfântului Simeon Noul Teolog”, având îndrumător pe părintele profesor Viorel Sava de la Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași. Apoi, în perioada 2006-2007 am urmat cursurile de masterat la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Filosofie, şi m-am prezentat cu lucrarea de disertaţie „Simbol şi mister: Expunere mistică şi formulare discursivă la Sfântul Simeon Noul Teolog”, având îndrumător pe profesorul Dan-Mihai Chiţoiu.
Apoi, în 2009 am realizat un simpozion la biserica pe care o păstoresc, dedicat Sfântului Simeon Noul Teolog și mai ales imnelor, lucrările acestuia fiind ulterior publicate într-un volum apărut la Editura BASILICA. Am ales această temă deoarece atunci s-au împlinit o mie de ani de la scrierea Imnelor iubirii dumnezeiești, care au avut o reverberație deosebită mai ales în gândirea isihastă. Cartea „Teologia mistică poetică”, pe care am coordonat-o, a însemnat o mare bucurie a inimii. Nicidecum nu îmi propun să fiu un comentator sau un tâlcuitor al Sfântului Simeon, ci am căutat să am în vedere opera sa și apropierea de gândirea lui.
La puțin timp după hirotonie ați început o altă lucrare importantă, respectiv construirea unei biserici închinate Bunei Vestiri și Sfântului Cuvios Simeon Noul Teolog. Cum ați ales aceste hramuri?
La una dintre întâlnirile cu Părintele Patriarh în ceea ce privește lucrarea de licență, mi-a spus că nu există nici o biserică ctitorită în cinstea Sfântului Simeon. Așa că Preafericitul m-a îndemnat ca, dacă voi ajunge preot, să fac o biserică în cinstea Sfântului Simeon. În 1998 m-am căsătorit și am ajuns la Mănăstirea Cașin. Aici eram trei preoți, era și o mănăstire pe stil vechi, iar oamenii din sat nici nu știau să facă diferența dintre stilul nou și cel vechi.
Am găsit un teren pe care Dumnezeu a vrut să îl putem cumpăra cu banii de la nuntă, cu acordul soției, prof. Otilia-Anuca, și pe care inițial doream să ne construim o casă. Anul acela, însă, am mers în Muntele Athos și pe drum am avut un accident de mașină, astfel încât șederea mea în munte s-a prelungit la o lună. Acolo am primit un sfat de la părintele Petroniu Tănase și de la părintele Iulian: să nu-L pun niciodată pe Dumnezeu pe locul doi. Așa că am venit acasă, am vorbit cu soția și am decis să folosim terenul pentru construirea bisericii și abia apoi să facem o casă.
Binecuvântarea pentru zidirea bisericii am primit-o în 29 martie 2000 de la vrednicul de pomenire Episcop Eftimie Luca, și în același an, la 11 iunie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a sfințit locul bisericii. Am ales hramul „Buna Vestire” pentru că parohia a fost înfiinţată în luna martie. Având în vedere dorinţa ctitorilor, evlavia şi dragostea enoriaşilor acestei parohii pentru Maica Domnului şi Sfântul Simeon Noul Teolog, această sfântă zidire a primit două hramuri. Apoi, ţinând cont de viaţa sfântului, în mod special de modelul slujirii sale liturgice, de iubirea sa pentru Hristos şi Maica Domnului şi nu în ultimul rând de ataşamentul şi dragostea noastră pentru marele mistic bizantin, am dorit din tot sufletul să putem ridica un sfânt lăcaş care să-i poarte numele şi să fie sărbătorit la 12 martie, ziua adormirii sale.
Consider că există o legătură mistică între sărbătoarea Bunei Vestiri ca început al mântuirii noastre şi mistica luminii necreate şi simţirea tainică a harului Duhului Sfânt la Sfântul Simeon Noul Teolog. Iată ce spune Sfântul: „Maica Domnului este Stăpâna şi Împărăteasa şi Doamna şi Maica tuturor sfinţilor, iar sfinţii sunt slujitorii ei precum Maica este a lui Dumnezeu. Pe de altă parte, sunt fiii ei, întrucât se împărtăşesc din Preacuratul Trup al Fiului ei” (Filocalia, vol. 6, p. 155).
Cum ați simțit ajutorul Sfântului Simeon de-a lungul timpul? Au fost momente în care ați simțit că a făcut minuni în viața dumneavoastră și a comunității pe care o păstoriți?
Au fost foarte multe întâmplări de-a lungul timpului care nu au fost întâmplătoare. Au fost situații în care nu am fost ajutat de ai noștri, însă am fost ajutat de străini. Când a fost să construiesc biserica, am căutat o sponsorizare de la o firmă cu patroni romano-catolici spanioli. Mi s-a spus că vin șefii mari din Spania și să învăț câte ceva în spaniolă, să le pot explica ce doresc. Am reușit să le explic și la final mi-au donat materiale de construcție în valoare de 3 miliarde de lei vechi atunci. Apoi, când a fost să cărăm materialele, chemam cinci căruțe să vină să ajute, și veneau peste 70. E drept, unii nu au mai ajuns cu materialele la biserică, însă, slavă Domnului, și așa era de ajuns!
La un moment dat mi-am dat seama că lucrurile merg armonios și de la sine și am realizat că lucrarea e tainică şi că tot ce am făcut a fost de la Dumnezeu, Maica Domnului și Sfântul Simeon, la care am foarte multă evlavie. Iar eu nu am făcut nimic decât datoria. Fără falsă modestie, înțeleg acum că biserica drept lăcaş este ridicată total de mâna nevăzută a lui Hristos! Spun acestea să se știe, spre lauda sfântului și spre bucuria cititorilor, că m-a ajutat foarte mult.
Paraclisul măsoară 22 de metri lungime și 14 metri înălțime până la cruce şi l-am terminat în trei luni. Fiecare zi a fost o minune. Țin minte încă fiecare clipă, de la pietrișul adus din Adjud la 60 de kilometri și până la astereala bătută pe sfânta biserică. Au fost persoane care spuneau că ce ne trebuie nouă încă o biserică, dat fiind că exista deja una în sat. Apoi erau unii care spuneau să nu se ducă lumea la biserică la noi pentru că nu e pictată și nu vine Duhul Sfânt. Și plângeam, mă supăram, mergeam în Altar și mă rugam, îmi dădeam seama cât de tare sunt lovit pe nedrept sau pe drept, dar apoi simţeam cât de mult mă ajută Sfântul. Uneori mă osândeam la gândul că mi-a trebuit să ridic o biserică pentru ca să mă mândresc. Stări și ispite diverse pe care doar duhovnicul meu le știa și le știe. Toate acestea, însă, m-au apropiat de Sfânta Liturghie. Când aveam de mers după materiale de construcții sau undeva mai departe, intram întâi și săvârșeam Sfânta Liturghie în paraclis dis-de-dimineață. Am avut un epitrop şi un paraclisier bun, Gheorghe Mihuț, care la 4 dimineaţa era în Altar aproape zilnic. Un om cu viaţă sfântă, pe care îl găseam plângând în Altar în hohote și suspine. În paranteză fie spus, Sfântul Simeon la botez a avut numele Gheorghe.
A mai fost o întâmplare deosebită: a venit la un moment dat în 2005 o inundație foarte puternică, apa a luat toate lemnele de la o firmă de aici, numai lemnele bisericii nu au fost luate! Și a spus lumea că a fost lucrarea lui Dumnezeu aici. Dumnezeu le-a apărat.
Pot spune că sfinții au făcut biserica prin grija și ajutorul lui Dumnezeu. Noi nu am fost decât niște picioare care au mers și mâini care nu au furat. Dumnezeu Își face singur casa, noi suntem doar niște unelte.
La prima vedere, construcția unei biserici pare că te îndepărtează de Dumnezeu, dar când ai necazuri și vezi că trebuie să faci ceva și primești o râvnă deosebită, îți dai seama că e lucrarea Lui în toate ale bisericii, de la un pai la crucea de pe turlă, de la lumânare la epicleză. Totul e har în biserică dacă simți asta cu lacrimi.
Și la sfințire, doamna profesoară Floare Vișan-Ciobotea mi-a spus: „Părinte, în timpul slujbei de sfinţire, un nor a stat deasupra turlei!” Profesorul Dan Chițoiu mi-a spus la fel și ulterior am văzut și pe fotografii și mi-am amintit că la Sfântul Simeon Noul Teolog, când făcea Sfânta Liturghie, intra un nor în Altar. Și mi-am spus că și atunci, la sfințire, Sfântul a fost acolo. Pentru că totul a ieșit perfect. Iar eu nu știam ce-i cu mine. Nu mai știam nimic.
Și la masă, deși am avut 150 de invitați şi au venit peste 250. Și oamenii aceia de la restaurant s-au descurcat astfel încât toată lumea a fost mulțumită. Iar când a fost să merg să plătesc, mi-au spus că a venit cineva și a achitat tot. Mi-au spus că a venit cineva care nici nu a fost la masă, a lăsat un cec și a achitat tot. Ulterior am aflat cine era, o femeie cu numele Maria B. Ce minune!
Ce proiecte aveți pentru acest an, dat fiind că Sfântul Sinod a rânduit să fie Anul comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama şi Paisie de la Neamţ?
În perioada 15-16 februarie organizăm un simpozion pe această temă a rugăciunii și isihasmului, care să lărgească aria de prezentare prin articole dedicate în special părinţilor Cleopa Ilie, Paisie Olaru sau Gherasim Iscu, de la noi din zonă, care sunt propuși pentru canonizare. Știm că aici, la Târgu Ocna, în anii 1950-1952 au fost foarte mulți isihaști pe metru pătrat în perioada comunistă. Am fixat simpozionul special în aceste zile împreună cu prof. Dan Chițoiu și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, pentru că la 18 februarie este pomenirea lui Valeriu Gafencu și a lor. Vrem să legăm oarecum simpozionul de o prezentare a rugăciunii din temnița spitalului penitenciar de la Târgu Ocna și să aducem în atenție acest aspect ce ține de rezistența din închisorile comuniste prin rugăciunea isihastă „Doamne, Iisuse”, o rezistență în răbdare, pace și foarte grele condiții, care au făcut ca ei să supravieţuiască, prin rugăciunea inimii, furtunii ateiste și vizorului de foc al urii antihristice. De altfel, au rezistat numai prin această rugăciune a inimii: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul”. Aveau probleme de sănătate, însă nu au încetat niciodată să se roage. Asta e și învățătura Sfântului Cuvios Simeon Noul Teolog, să poți să stai într-o stare de nepătimire prin atenția, prin coborârea minții în inimă. Slavă Domnului, în inima noastră este Împărăția lui Hristos care este pace întru Duhul cel Sfânt spre slava Tatălui ceresc. Amin!
