Sfinţii Trei Ierarhi, modele actuale pentru păstorii de suflete

Astăzi Biserica Ortodoxă cinsteşte pe Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. Despre dreapta lor vieţuire, despre importanţa operei şi lucrării acestor sfinţi ierarhi pentru apărarea şi fundamentarea teologiei trinitare şi despre mesajul lor actual pentru toţi păstorii de suflete şi pentru toţi creştinii, ne-a vorbit în interviul ce urmează părintele profesor dr. Ştefan Buchiu, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti.

Părinte profesor, vă rugăm la început să ne vorbiţi despre importanţa operei şi lucrării Sfinţilor Trei Ierahi  pentru apărarea şi fundamentarea teologiei trinitare.

Contextul în care au vieţuit şi teologhisit Sfinţii Trei Ierahi este veacul al IV-lea, un secol în care Biserica şi-a dobândit libertatea, dar odată cu încetarea persecuţiilor a apărut alt pericol, cel al ereziilor. Pronia dumnezeiască a rânduit să se nască păstori care să fie bine pregătiţi din punct de vedere teologic şi cultural, precum şi deosebit de responsabili pentru păstoriţii lor. Aceştia s-au angajat cu toată fiinţa lor în apărarea adevărului de credinţă care era contestat, referindu-ne în primul rând la dogma Sfintei Treimi, iar pe de altă parte, s-au angajat total în misiunea Bisericii care beneficia de libertate religioasă, dar care intra în contact cu o lume păgână. Sfinţii Trei Ierarhi s-au pregătit intens prin cunoaştere şi înţelegere exemplară a  Sfintei Scripturi mergând pe linia tradiţiei autentice, a Tradiţiei apostolice. Prin intermediul lucrării predicatoriale, aceşti trei sfinţi au apărat adevărul de credinţă pe care-l formulase Biserica, iar prin intermediul culturii au dat un răspuns pe măsura înţelegerii lumii greco-romane din vremea aceea, respingând cu fermitate ereziile.

Sfântul Vasile cel Mare, de exemplu, a avut un rol deosebit prin opera sa dogmatică, arătând că atât Fiul, cât şi Duhul Sfânt sunt deofiinţă cu Tatăl. El merge pe linia des­chisă de Sfântul Atanasie  cel Mare, care apărase dumnezeirea Fiului. Continuă şi extinde această mărturisire de credinţă şi la Persoana Duhului Sfânt, apărând integritatea dogmei Sfintei Treimi.

În ce măsură păstorii de suflete de astăzi, ierarhi şi preoţi, pot urma exemplul acestor mari învăţători ai Ortodoxiei?

În Biserica Ortodoxă fidelitatea faţă de Tradiţia apostolică, concomitent cu fidelitatea faţă de Sfânta Scriptură, a fost o constantă. Toţi ierarhii Bisericii Ortodoxe se raportează în permanenţă la marii Părinţi ai veacului al IV-lea şi caută să întruchipeze în persoana lor atât grija pastorală pentru promovarea dreptei credinţe, cât şi grija pentru promovarea dreptei vieţuiri.  Cum am spune în termenii teologici de astăzi, o misiune ancorată în societate.

Există toate motivele ca ie­rarhii, la nivelul eparhiilor, şi preoţii, la nivelul parohiilor, să meargă pe linia deschisă de Sfinţii Părinţi şi să promoveze unitatea dintre credinţă şi făptuire pe de o parte, iar pe de altă parte, dintre teologie şi cultura vremii, cultura societăţii. Cul­tura europeană este în pericol să îşi piardă originile creş­ti­ne şi de aceea este o preocupare constantă a teologiei, şi mai ales a ierarhiei bisericeşti, pentru ca filonul creştin al Europei noastre să fie reafirmat şi reîm­pros­pă­tat. Ne raportăm continuu nu doar la Sfânta Scriptură prin pre­dică şi prin învăţătura de cre­dinţă, ci şi la Sfinţii Părinţi, pentru că aceştia au dat în vremea lor nişte răspunsuri necesare tuturor. Ierarhii şi preoţii tre­buie să se inspire din gândirea Sfinţilor Părinţi, uneori să depăşească litera, pentru că li­tera era la nivelul culturii din acea epocă, să folosească ştiinţa şi cultura de astăzi,  dar gândirea lor să fie fundamentată, ancorată în Revelaţia dumneze­ias­că din Sfânta Scriptură şi Sfân­ta Tradiţie. Este o garanţie că sun­tem aşezaţi pe linia Sfinţilor Părinţi atunci când nu doar îi cităm, ci fructificăm şi păstrăm  în teologia noastră şi în viaţa noastră de păstori de suflete du­hul cu care ei au asumat responsabilitatea în Biserică urmând marelui Păstor, Mântuitorul Iisus Hristos.

În vremea de astăzi întâlnim diferite forme de necredinţă şi erezie. Mesajul sfinţilor sărbătoriţi este actual pentru  apărarea credinţei ortodoxe astăzi?

Deşi suntem la 1.600 de ani de veacul de aur al Bisericii, pro­ble­mele nu sunt total di­fe­rite. Şi astăzi apar noi erezii anti­­tri­ni­tare, iar acest lucru se datorează unei culturi care în­cearcă să pă­ră­sească rădă­cina creştină şi care din nefericire accede iarăşi la panteismul antic. Sfânta Tre­i­me, al Cărei adevăr l-au apărat Sfinţii Trei Ierarhi şi pe care îl mărturisim noi continuu  în Bi­se­rică, este cheia pe care trebuie să o folosească oricine pentru a în­ţelege ade­vă­rul despre Dum­nezeu şi cum se reflectă el la ni­vel uman. Bi­se­rica este o reflec­ta­re în fiinţa ei a Sfintei Treimi, în sensul că în Biserică se conci­li­ază unitatea cu diversitatea. Uni­tatea care este dată în Hris­tos şi în Duhul Sfânt ne face să gândim şi să mărturisim cre­din­ţa în mod unitar şi să avem o vie­ţuire dreaptă întemeiată pe credinţă. Dacă nu suntem atenţi la unitate şi accentuăm doar diversitatea, putem aluneca spre dezbinare. Doar în Biserică du­pă modelul şi din puterea Sfintei Treimi unitatea se conciliază cu diversitatea, iar complementaritatea darurilor face să sporească uni­tatea Bisericii. Este mesajul pe care Biserica noastră îl transmite societăţii de astăzi care se confruntă cu o dezbinare cres­cân­dă.

Cum reuşeşte şcoala teologică de astăzi, care îi are păstori, ocrotitori pe aceşti mari dascăli şi ierarhi ai Ortodoxiei, să îmbine discursul academic cu teologia vie a Părinţilor Bisericii?

Noi trebuie să-i facem pre­zen­ţi pe Sfinţii Părinţi, iar acest lu­cru se realizează pe mai multe căi. Trebuie să existe opera lor în limba română şi ne bucurăm că colecţia Părinţi şi Scriitori Bi­se­riceşti continuă să apară. Teo­lo­gia noastră trebuie să se îm­pro­spăteze din teologia Sfinţilor Trei Ierarhi, pentru că ea ră­mâ­ne mereu nouă. Ne străduim ca pe lângă studiu, informaţie aca­de­mică şi cercetare ştiinţifică să păstrăm ceva din duhul lor, din du­hul responsabilităţii faţă de Bi­serică, din duhul lor de an­gajare misionară, şi în ace­laşi timp să săvârşim toate acestea şi printr-o angajare respon­sa­bilă în societate, în activitatea fi­lantropică, pentru că sunt foar­te multe greutăţi în societa­te, iar uneori oamenii îşi întrerup drumul lor în vieţuirea evan­ghelică tocmai din cauza pro­blemelor economice şi a pro­ble­melor curente cărora nu le mai pot face faţă, iar Biserica îi poa­te ajuta şi în această direcţie, deşi mesajul ei primordial este cel al sfinţirii sufletelor.