Sfinţirea cea mare a apei şi întoarcerea vieţii spre Izvorul ei

„Încă din primele veacuri creștine a existat credința că prin venirea Mântuitorului Hristos în apele Iordanului s‑a sfințit întreaga fire a apelor. Harul Duhului Sfânt prezent în firea umană a Mântuitorului Hristos a sfințit și apele, nu doar apele Iordanului, ci apele întregii lumi, știut fiind că apa reprezintă un simbol al vieții. Sfințirea apei simbolizează sfințirea vieții, pe care Mântuitorul Hristos vrea să o întoarcă spre Dumnezeu, precum Iordanul, care în mod firesc curgea spre Marea Moartă, se întoarce spre izvor. Așa și viața omului, prin Hristos, nu mai curge spre moarte, ci spre izvorul vieții, care este Dumnezeu”, a spus arhim. asist. dr. Chiril Lovin în cel mai recent interviu despre Agheasma Mare şi importanţa sărbătorii Botezului Domnului.

Preacuvioase părinte arhimandrit, suntem în perioada de după sărbătoarea Botezului Domnului, atunci când credincioșii au venit și au luat apa sfințită, Agheasma. De când consumă credin­cioșii aceasta apă sfințită și cum a intrat ea în cultul Bisericii?

Agheasma Mare sau Sfințirea cea mare a apei este slujba specifică praznicului Botezului Mântuitorului Hristos. În stadiul actual al cultului ortodox, Sfințirea mare a apei se săvârșește de două ori, în ajunul praznicului, dar în timpul Vecerniei și în ziua praznicului, după Sfânta Liturghie. Practic, ambele sfințiri ale apei se săvârșesc în cadrul zilei liturgice, pentru că și cea din ajun se săvârșește după Vecernie. Scopul pentru care Sfinții Părinți au rânduit să se săvârșească de două ori această sfințire este ca, în ajun, Agheasma să fie folosită pentru sfințirea caselor, pentru binecuvântarea credincioșilor, iar cea din ziua praznicului să fie pentru amintirea botezului Mântuitorului Hristos. Alți comentatori liturgici spun că Agheasma din ajun amintește de botezul Sfântului Ioan Botezătorul, iar cea din ziua praznicului, de însuși Botezul Mântuitorului Hristos, care pregătea Botezul creștin. 

Cântările praznicului ne spun, mai ales cele de la slujba Aghesmei, că firea apelor se sfințește și se întoarce Iordanul. De aceea, încă din primele veacuri creștine a existat această credință că prin venirea Mântuitorului Hristos în apele Iordanului s-a sfințit întreaga fire a apelor. Harul Duhului Sfânt prezent în firea umană a Mântuitorului Hristos a sfințit și apele, nu doar apele Iordanului, ci apele întregii lumii, știut fiind că apa reprezintă un simbol al vieții. De aceea, sfințirea apei simbolizează sfințirea vieții, pe care Mântuitorul Hristos vrea să o întoarcă spre Dumnezeu, precum Iordanul, care în mod firesc curgea spre Marea Moartă, se întoarce spre izvor. Așa și viața omului, prin Hristos, nu mai curge spre moarte, ci spre izvorul vieții, care este Dumnezeu. 

De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur, spre sfârșitul veacului al 4-lea, scria că, încă din vremea lui, creștinii mergeau la miezul nopții în ziua Bobotezei și luau apă, care se păstra nestricată un an, doi, trei și mai mult. Deci, exista încă de atunci credința aceasta că în ziua Bobotezei se sfințesc apele și ele au o putere deosebită, o putere specială dată de harul Duhului Sfânt. 

Se pare că aceasta este prima mărturie despre Agheasma Mare, despre puterea apei de la Bobotează. De asemenea, cunoaștem că în Ierusalim, în amintirea Botezului Mântuitorului Hristos, anual se săvârșea o procesiune la Iordan. Această procesiune a avut și ea influență asupra cultului ortodox pentru că rânduiala procesiunii de la Iordan a fost apoi preluată de Constantinopol, de Antiohia, de creștinii din Asia Mică și s-a răspândit în întreaga lume creștină. Pe de o parte, avem tradiția aceasta a sfințirii apelor prin venirea Mântuitorului Hristos în Iordan, avem tradiția Bisericii Ierusalimului, care făcea anual această procesiune la locul în care Mântuitorul Hristos S-a botezat și, de asemenea, avem practica botezului catehumenilor, care în primele 4-5 secole se săvârșea mai ales la marile praznice. În ajunul Bobotezei, în mod special, erau creștini care se pregăteau pentru botez. De aceea, la sărbătoarea Botezului Domnului, la Sfânta Liturghie, în loc de „Sfinte Dumnezeule” se cântă „Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați îmbrăcat”, ca și la alte mari praznice, în Sâmbăta Mare, în ajunul Paștilor, la Rusalii, la Nașterea Domnului, atunci când sărbătoarea s-a despărțit de Bobotează în veacul al 4-lea. 

Botezul catehumenilor a avut și el influență prin faptul că rânduiala Aghesmei Mari urmează rânduiala sfințirii apei Botezului. Așa cum la orice botez, până astăzi, sfințim apa înainte de a boteza pruncul, cu aceeași rânduială, cu lecturi biblice, cu exclamația „Mare ești Doamne și minunate sunt lucrările Tale!”, cu rugăciunea de sfințire a apei, tot așa și la Bobotează păstrăm aceeași rânduială ca la Sfințirea apei Botezului. De aceea, Sfântul Simeon al Tesalonicului spunea că la Botezul Mântuitorului Hristos nu ne amintim doar de Botezul Mântuitorului Hristos, ci reînnoim și harul propriului botez. Apa sfințită la Bobotează ne amintește și de apa botezului nostru. În momentul în care noi o primim, stropim cu ea, o bem, nu facem altceva decât să ne curățim, să revenim la curăția pe care am primit-o în botez. De aceea, în Tipicul cel Mare se spune acest îndemn, ca toți cei botezați să primească sfânta apă, adică Agheasma Mare, cu credință și să o ia fără îndoială în toate aceste zile. 

Există tradiția consemnată în Tipicul cel Mare, în tipicul Muntelui Athos și în alte lucrări de rânduială bisericească, aceea de a lua Agheasma Mare pe nemâncate în toate zilele începând de la ajunul Bobotezei până în ultima zi a praznicului, adică 14 ianuarie, până la Odovania praznicului. Prima zi în care se ia Agheasmă Mare este ajunul Bobotezei, atunci când de obicei noi postim aspru, ajunăm. La sfârșitul acestui ajun, adică în seara ajunului, după ce am postit toată ziua, primim Agheasmă Mare. Apoi, în ziua praznicului luăm apa sfințită în fiecare zi până la 14 ianuarie inclusiv. În restul anului primesc Agheasmă Mare cei care din anumite pricini nu primesc dezlegare de a se împărtăși. Se spovedesc, dar pentru anumite greșeli nu primesc dezlegare să se împărtășească, dar în schimb, ca mângâiere, primesc Agheasmă Mare. Exista şi tradiţia în unele locuri din Moldova, la duhovnici cu experienţă, de a da Agheasmă Mare celor care urmau să se împărtăşească în ziua dinainte, ca pregătire şi, de asemenea, există tradiţia de a lua Agheasmă Mare în timpul anului, cu binecuvântarea duhovnicului, atunci când trecem printr-o perioadă dificilă, când avem nevoie mai mult de ajutorul lui Dumnezeu sau când suntem încercaţi de o boală grea.

Ce înseamnă cuvântul „agheasmă”? De unde provine?

Este un cuvânt grecesc şi înseamnă „sfinţire” sau „sfinţenie”. „Aghiasma” înseamnă „sfinţenie” sau „sfinţire”. „Aghiasmos”, verbul „aghiazo” înseamnă „a sfinţi”. „Aghios” înseamnă „sfânt”. De aici avem cuvântul „Aghiasmatar” care desemnează vasul în care se pune agheasma, carte din care se face slujba Aghesmei şi chiar edificiul unde se păstrează agheasma.

De unde diferenţa dintre „Agheasmă Mare” şi „Agheasmă mică”?

Agheasma Mare îşi are temeiul în Taina Botezului şi în semnificaţiile praznicului Botezului Mântuitorului Hristos. Agheasma mică are o cu totul altă semnificaţie. Ea se săvârşea cu scopul vindecării de boli. În sensul acesta, mărturii despre Agheasma mică avem încă din „Constituţiile apostolice” şi din „Evhologhionul” lui Serapion din secolul al 4-lea, chiar din tradiţia lui Ipolit Romanul din secolul al 3-lea, în care ni se spune că, la sfârşitul Liturghiei, credincioşii aduceau apă sau ulei, pe care preotul le binecuvânta spre sănătatea celor bolnavi.

Și Agheasma Mare are rol tămăduitor, dar scopul ei este acela de a ne reaminti de curăţia Botezului, iar Agheasma mică se sfinţeşte pentru sănătate şi pentru alungarea duhurilor necurate. Sigur, acestea sunt lucrări comune ale Aghesmei Mari şi Aghesmei mici, dar Agheasma Mare este legată de Taina Botezului şi de praznicul Botezului Mântuitorului Hristos. De aceea, fiind legată de apa botezului nostru, i se acordă o atenţie mai mare şi se ia pe nemâncate, înainte de anafură, spre deosebire de Agheasma mică, ce se ia după anafură, în timpul anului. Pentru că anafura are prioritate, întrucât ea se binecuvântează în cadrul Sfintei Liturghii, ca o rămăşiţă de la ospăţul Stăpânului Hristos şi, potrivit canoanelor Bisericii - pentru anafură avem canoane -, rămăşiţele care rămân de la Sfânta Proscomidie, adică Sfânta Anafură care se sfinţeşte, se ia pe nemâncate. Are prioritate anafura în timpul anului pentru că există canoanele Bisericii care reglementează modul cum se ia anafura. Agheasma mică se ia după aceea. Însă Agheasma Mare are prioritate când se ia în perioada praznicului sau chiar şi în afara praznicului, pentru că ea ne aminteşte de 
botezul nostru.

Părinte arhimandrit, sunt opt zile în care putem lua Agheasmă Mare după Bobotează. De ce Biserica a hotărât odovania la opt zile după praznic?

Este o tradiţie pe care o vedem încă din Vechiul Testament. Dumnezeu, prin Moise, a dat această rânduială a serbării înnoirilor şi a unui praznic timp de şapte zile. Fiecare praznic dura opt zile. Şi sărbătoarea Paştilor, la fel, sau sărbătoarea Azimelor, precum şi alte sărbători din Vechiul Testament care durau o săptămână. Acest lucru arată înveşnicirea acelui eveniment pentru că cifra „8” în interpretarea Sfinţilor Părinţi este simbolul veşniciei, al veacului viitor. Dacă Dumnezeu a creat lumea în şase zile şi într-a şaptea S-a odihnit, din punct de vedere simbolic, noi ne aflăm acum în această zi, a şaptea, în care Dumnezeu nu mai creează, ci doar proniază creaţia, urmând ca a opta zi să fie după a doua venire a Mântuitorului Iisus Hristos, adică Eshatonul, vremurile Împărăţiei Veşnice a Mântuitorului. De aceea, în Biserică folosim des cifra „8”. Avem opt glasuri în slujba Bisericii, avem opt săptămâni între Paşti şi Rusalii, fiecare praznic durează opt zile, ziua a opta, care e şi ziua întâi, adică duminica. De asemenea, în cult, credincioşii care sunt botezaţi a opta zi veneau la biserică, în vechime, pentru a lăsa veşmântul alb şi pentru a se spăla de Sfântul şi Marele Mir. Acum lucrul acesta se face îndată după Botez. A opta zi după cununie, mirii veneau pentru a depune cununile. A rămas acest obicei până astăzi. În biserica sfinţită trebuia să se slujească timp de opt zile. Preotul nou hirotonit trebuia să slujească timp de opt zile. Iată, această odovanie se făcea la persoane, la lucruri şi la praznice, arătând înveşnicirea acelei lucrări sau sensul ei din timp spre veşnicie. Dacă timp de opt zile sărbătorim Boboteaza, toate aceste zile sunt pline de lumina şi de harul praznicului de care ne împărtăşim, îndeosebi, prin apa sfinţită.

La final, vă rugăm să adresați un îndemn pentru cre­din­cioşii care consumă în această perioadă Agheasma.

Să fie cu luare aminte şi cu toată credinţa şi fără îndoială să primim Agheasma Mare în toate aceste zile ale praznicului Bobotezei pentru a ne sfinţi pe noi, să sfinţim casele noastre, să ne sfinţim cugetele şi, în felul acesta, să urmăm Mântuitorului Hristos, Care, în apele Iordanului, a sfinţit firea noastră omenească. Şi noi, prin primirea acestei ape, să ne sfinţim ca şi viaţa noastră să devină sfântă şi plăcută lui Dumnezeu.

(Interviu realizat de Aurel Nicula pentru Radio TRINITAS. Text redactat de Andrei Butu şi Vasile Robert Nechifor)