La cei 91 de ani de viaţă, Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, poate povesti lucruri folositoare celor care au interes să-i asculte cuvintele. Înaltpreasfinţia Sa ne-a vorbit despre lucrurile importante în viaţă, indiferent de orânduirea socială în care am trăi, despre însemnătatea credinţei, a prieteniei şi, nu în ultimul rând, despre vitalitatea participării noastre la Sfânta Liturghie.
Înaltpreasfinţite Părinte, nu sunt tocmai vremuri uşoare nici astăzi, cum nu erau nici în trecut, ne confruntăm cu multe greutăţi, mulţi tineri nu mai sunt preocupaţi de întemeierea unei familii, nu mai au dorinţa de a-şi forma o carieră, ba chiar sunt derutaţi de fel şi fel de curente care frământă societatea modernă. În acest context, credeţi că învăţătura Mântuitorului consemnată în Sfintele Evanghelii răspunde unor astfel de probleme?
Înainte de toate doresc să vă spun că în cei aproape 91 de ani de viaţă, dăruiţi de Părintele ceresc, am trecut şi eu prin multe încercări, ispite şi necazuri, am trăit grozăviile anilor celui de-al Doilea Război Mondial şi ale comunismului ateu, nu de puţine ori m-am confruntat cu situaţii extrem de grele, din care parcă nu mai zăream nici o ieşire, şi în astfel de clipe am simţit ajutorul lui Dumnezeu, am înţeles că El nu ne părăseşte niciodată, este prietenul nostru cel mai de nădejde pe drumurile acestei vieţi pământeşti şi, ca atare, cu toţii, tineri şi vârstnici, copii şi părinţi, soţi şi soţii, trebuie să respectăm principiile Sfintei Sale Evanghelii şi să avem încredere în purtarea Sa de grijă.
În al doilea rând, când facem referire la cuvântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, nu ne putem opri doar la vremurile de astăzi, pentru că valabilitatea şi actualitatea acestor învăţături depăşesc spaţiul şi timpul şi oferă răspunsuri la toate întrebările şi frământările noastre. De aceea, cred cu tărie că, dacă noi am căuta şi împlini cuvântul lui Dumnezeu, multe din neajunsurile pe care le resimţim într-un fel sau altul şi-ar găsi împlinire, iar bunurile materiale după care alergăm adesea ar fi de o mai mică însemnătate în viaţa noastră. Şi poate aceasta ar fi şi explicaţia neînţelegerii mesajului divin de către unii confraţi de-ai noştri, mai ales tineri, pentru că au pus accentul în familie, în casă, în viaţa lor, mai întâi pe valorile materiale, pe cele ale lumii, şi au lăsat în urmă pe cele spirituale. De aici, criza morală şi culturală cu care se confruntă societatea în care trăim.
Credeţi că astăzi, în lumea satului, se mai păstrează frumoasele obiceiuri ce-i legau pe credincioşi de biserică, mai există dorinţa de a merge duminica la Sfânta Liturghie?
Eu n-aş spune că oamenii au pierdut obiceiul de a merge duminica la biserică, dat fiind că bisericile sunt pline, credincioşii îşi pun nădejdea în Dumnezeu şi au convingerea că fără El nu pot fi depăşite greutăţile cu care se confruntă. Sigur, nu putem generaliza, dar din cele relatate de preoţii din eparhia noastră, şi chiar din Mitropolia Banatului, pot spune că numărul credincioşilor care frecventează biserica, mai ales la sate, este apreciabil. Însă e dureros să constatăm cât de mult a fost alterat satul nostru, cu atâtea pierderi de obiceiuri şi tradiţii locale, atât de bogate în semnificaţii spirituale şi care adunau oamenii „în jurul bisericii şi al cimitirului“, cum zicea oarecând Lucian Blaga. În acest context, cred că preoţii noştri, atraşi şi ei de problemele globalizării despre care se tot vorbeşte, au datoria de a reveni la rosturile lor de totdeauna, de a fi adevăraţi apostoli în lumea satelor şi în orice loc sunt rânduiţi să facă misiune şi să înţeleagă că viaţa lor se leagă de cea a credincioşilor pe care-i păstoresc şi în mijlocul cărora nu sunt simpli funcţionari ori salariaţi.
În zilele noastre, mulţi români aleg să plece la muncă în străinătate. În cazul acesta mai putem vorbi despre dragostea de ţară, de locurile natale?
Locul naşterii nu poate fi uitat, pentru că de el te leagă amintirile părinţilor, bunicilor, copilăria în sine, de aceea cred că a-ţi iubi ţara şi neamul în care te-ai născut este o datorie morală şi necesară pentru a putea transmite mai departe valorile primite, adică educaţia, credinţa, dragostea faţă de Dumnezeu şi de oameni, de tot ceea ce înseamnă patrimoniul nostru spiritual şi cultural. Oriunde ai pleca din ţară, nu poţi uita toate acestea, pentru că au stat la baza formării fiecăruia dintre noi, şi a te lepăda de numele dobândit prin botez şi de neamul în care ai văzut lumina zilei este ca şi cum ai renunţa la părinţi, şi în locul lor ţi-ai alege alţii.
Aţi întâlnit, de-a lungul anilor, mulţi oameni deosebiţi, de care Vă aduceţi aminte mereu, ba chiar V-au fost şi Vă sunt prieteni. Ce V-a legat de aceştia? Cum ar trebui să ne alegem prietenii ?
Ştiţi dumneavoastră foarte bine că, atunci când respecţi pe cei din jur şi pe cei pe care îi întâlneşti, te poţi bucura de aceeaşi apreciere, deşi nu aştepţi de fiecare dată ceva în schimb, aceasta vine în mod firesc. Eu cred că, dacă ţinem seama de cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos: „Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea“ (Luca 6,31), vom avea adevăraţi prieteni şi ne vom bucura de prietenie, aşa cum spune şi proverbul: ,,Prietenul la nevoie se cunoaşte!“ Prin urmare, a fi prieten cu cineva înseamnă a fi alături de el şi la bucurie, dar mai ales la încercare, la necaz, la nevoie, întrucât aşa se întăreşte prietenia, şi atunci, aceasta nu ne este doar cu folos, ci şi bineplăcută lui Dumnezeu.
Care este cea mai însemnată sărbătoare a noastră, a creştinilor, de la care nu ar trebui să lipsim din biserică, indiferent unde ne-am afla ?
Sărbătoarea Sfintelor Paşti este cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, pentru că stă sub semnul bucuriei Învierii Domnului nostru Iisus Hristos şi a nădejdii noastre în viaţa veşnică, pentru că Dumnezeu „aşa de mult a iubit lumea, încât pe unicul Său Fiu L-a dat ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică“ (Ioan 3, 16).
Aşadar, prin patimile, moartea şi învierea Sa din morţi, Fiul lui Dumnezeu ne-a făcut cel mai mare dar posibil, şi anume viaţa veşnică. Învierea Sa „a treia zi după Scripturi“ arată, o dată pentru totdeauna, că viaţa este mai tare decât moartea şi că Hristos Domnul este „învierea şi viaţa“ şi tot cel ce crede în El, „chiar dacă va muri, va trăi“ (Ioan 11, 25-26). Toţi cei ce credem în Hristos Domnul şi-L vom mărturisi nu doar la Paşti, ci în toate zilele vieţii noastre, vom avea nădejdea învierii şi a nemuririi în sufletele noastre.
Ce îndemn le-aţi adresa credincioşilor care se clatină uneori, dat fiind faptul că Înaltpreasfinţia Voastră aţi trecut prin atâtea experienţe de viaţă care nu totdeauna au fost plăcute?
Să ţină seama de Bunul Dumnezeu, de Maica Domnului şi de toţi sfinţii, întrucât ne sunt de mare ajutor. Rugăciunile pe care le facem noi, fie şi în grabă, nu sunt trecute cu vederea, pentru că ştie Dumnezeu Cel milostiv toate cele de care avem nevoie. Iar dacă nu se împlinesc toate câte cerem, să nu cârtim, că ştie Binefăcătorul nostru să ne ferească de cele ce nu ne sunt de trebuinţă, aşa după cum citim din Sfânta Evanghelie: ,,Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă!“ (Matei 6, 33).
Interviu realizat de pr. Zaharia Pereş, consilier cultural la Arhiepiscopia Timişoarei
