Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Interviu Specialist în telecomunicaţii şi preot în Lyon

Specialist în telecomunicaţii şi preot în Lyon

Galerie foto (4) Galerie foto (4) Interviu
Un articol de: Tudor Călin Zarojanu - 29 Dec, 2021

Nu putem încheia 2021, Anul omagial al pastoraţiei românilor din afara României, declarat ca atare de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, fără a spune încă o dată că primii dintre cona­ționalii de peste graniță care merită acest omagiu sunt membrii clerului, care, în parohiile lor, țin românii aproape, cultivând spiritul comunitar. Unul dintre aceștia este părintele Mihnea Sever Pop, preot în Lyon, dar și specialist în telecomu­nicații.

Când ați plecat din România?

În 1999, răspunzând unei oferte pentru un loc de muncă ca ­inginer de telecomunicații, în ­perioada de plină expansiune a telefoniei mobile. 

Cât de ușor v-ați adaptat?

Adaptarea este un proces permanent, pentru că societatea din jurul nostru este în continuă schimbare. Nu a fost simplu, dife­rențele culturale sunt semnificative, multe dintre lucrurile pe care obișnuiam să le facem într-un anumit fel acasă trebuia să le facem altfel aici. Nemaivorbind că, în acea perioadă, se călătorea mai greu și mai scump. Eu am sosit în 1999, iar soția a venit în anul următor, după ce și-a terminat studiile și am rezolvat partea administrativă. În schimb, copiii sunt „ai locului”, pentru ei a fost mai ușor.

Când aţi simţit prima dată că aţi vrea să urmaţi calea preoţiei?

Deși Biserica este parte indisolubilă din viața noastră de multă vreme, nu am simțit un apel la un moment anume, a fost mai degrabă o nevoie de slujire, ca răspuns la nevoile comunității ortodoxe române din Lyon. Abia după hirotonire am aflat că bunica paternă (care a plecat la Domnul când eu aveam 7 ani) tare-și dorea să avem un preot în familie! Astfel, am descoperit că imboldul era prezent undeva deasupra noastră…

Cine v-a încurajat și sprijinit?

Părintele Cătălin Cordoș, care la vremea respectivă slujea în parohiile din Lyon și Grenoble, m-a încurajat să mă înscriu la Institutul Saint Serge, prezență ortodoxă de referință în Occident, pentru a putea să slujesc ca hipodiacon, iar mai apoi ca diacon. Chemarea către preoție a venit de la Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, păstorul nostru, foarte atent și prezent la viața duhovnicească a diasporei. Bineînțeles că m-am îndreptat imediat către părintele Placide Deseille, duhovnicul nostru, care mi-a explicat că luarea crucii și urmarea lui Hristos pot să îmbrace multe aspecte, precum cel al slujirii ca diacon sau ca preot. Când i-am spus că mă simțeam nevrednic de asemenea chemare, el m-a încurajat spunându-mi că „e un semn bun!” Sprijinul constant și fără de care nu aș fi putut răspunde preoției a venit, bine­înțeles, din partea familiei. Pentru că Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif ne-a chemat la slujire pe amândoi, împreună cu soția, ca două jumă­tăți ale întregului, așa cum ne învață Sfânta Scriptură în Taina Cununiei.

Spuneți-mi, vă rog, câteva cuvinte despre familia dumneavoastră, soţie şi copii.

Soția mea a terminat Facultatea de Drept la București, unde este membră a Baroului, apoi a continuat cu studii de master în drept în Franța și lucrează ca jurist de întreprindere. Cei trei copii ai noștri sunt născuți aici: băiatul cel mare este la liceu, mijlociul la gimnaziu, iar mezina este în clasa întâi. 

Mai păstrați legătura cu fosta profesie?

Am păstrat profesia de inginer de telecomu­nicații și o exersez în continuare. Majoritatea preoților din Franța exersează o profesie în afara pastorației și a preoției. E un lucru necesar atât pentru partea de remunerație, cât și pentru asigurările sociale de toate felurile. 

Ce ne puteți spune despre parohia dumneavoastră?

Parohia este un organism viu, care trăiește și reflectă ritmul și evenimentele societății, în lumina Bisericii. Majoritatea membrilor parohiei sunt români, dar avem și ortodocși de origine greacă, rusă sau georgiană. Există în parohie și francezi ortodocși: unii dintre ei sunt a doua sau a treia gene­rație aici, urmași ai emigran­ților greci și ruși de la începutul secolului XX, alții au descoperit Ortodoxia prin familie sau prin căutare proprie. Slujirea este în limbile română și franceză, în alternanță pentru cântări și ectenii, dar momentele importante sunt în ambele limbi. Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif ne-a recomandat să folosim cele două limbi pentru a lumina cât mai direct înțelegerea copiilor: cum aceștia sunt școla­rizați aici, capacitatea lor de în­vățare și descoperire trece prin limba franceză. Uneori dis­tanțele mari și circulația descurajează venirea credincioșilor în mod regulat, iar restricțiile legate de pandemie au complicat și mai mult prezența în comunitate și contactul uman direct.

Cât de des reveniți în România și de ce vă este dor cel mai mult?

Încercăm să revenim în țară măcar o dată pe an, în vacanța de vară; câteodată reușim și în vacan­țele mai scurte. Cel mai tare ne este dor de familie, de locurile natale, de prieteni, de mănăstiri, de natura generoasă din România. Regăsim cu bucurie o viață duhovnicească și bisericească viguroasă. Ne întâlnim cu familia și cu prietenii din țară și încercăm să descoperim schimbările, foarte multe în bine, din locurile cunoscute.

Cum sunt priviți românii în Franța?

Românii au suferit multă vreme de o opinie publică defavorabilă, marcată de o anumită stare de lucruri (infracționalitate, cerșetorie), dar care a evoluat spre bine în ultimii ani. Acum practic în orice spital există unul sau mai mulți medici români, în șantierele de construcții avem muncitori și specialiști români, studenții români sunt prezenți în toate polurile centrelor universitare lyoneze, există mulți profesori, ingineri, antreprenori, dar și artiști români. Lyonul rămâne unul din cele mai importante poluri economice și de studii ale Franței, ceea ce a justificat prezența unui Consulat român aici, care deservește atât românii din această urbe, cât și pe cei care locuiesc în orașele importante apropiate din regiune: Grenoble, Clermont Ferrand, Valence etc. Consulatul organizează de mai mulți ani o școală românească, dar și multe evenimente economice (saloane, întâlniri antreprenoriale) și culturale (concerte, expoziții). Avem și câteva asociații în zonă, cum sunt Oriunde Lyon sau Rhône Roumanie: români inimoși care  se ocupă de networking profesional, dar și de aspecte sociale sau caritabile dintre Franța și România.

Unde slujiți acum și care sunt planurile privind biserica?

Acum slujim la Biserica „Sfinții Cosma și Damian”, în zona de nord a Lyonului, și nădăjduim, cu ajutorul Domnului, să ne perenizăm prezența aici în anii următori.

Câteva cuvinte, vă rog, despre părinții dumneavoastră.

Le mulțumesc din inimă părin­ților mei, care acum au trecut de 80 de primăveri, pentru tot ceea ce au făcut pentru noi, pentru dragostea cu care ne-au înconjurat și grija cu care ne-au protejat de diferitele pericole ale copilăriei și tinereții. Tatăl meu, Alexandru Pop, este inginer chimist, pasionat de istoria chimiei și a farmaciei, de istoria locală orădeană, dar și de filosofie. A scris mai multe cărți („Spre Chimia modernă”, „Libellus nomisticus”, „Tabula smaragdina”, broșuri și articole în „Familia” și în „Jurnalul Bihorean”). Privirea sa asupra lumii și a lui Dumnezeu este reflectată în principiul filosofic elaborat de el, numit Nomism (de la grecescul nomos, lege), despre care a discutat cu oameni de valoare, precum Constantin Noica. Mama, Elisabeta Pop, profesoară, absolventă de Filologie, a consacrat câteva decenii de carieră postului de secretar literar la teatrul orădean „Regina Maria” și în continuare este o colaboratoare regulată a revistei „Teatrul azi”, membră activă în diferite jurii și comisii de concursuri, dar și autoare a mai multor cărți legate de viața artistică și culisele ei („Istorii și isterii teatrale”, „Teatrul: intrigă și iubire”, „Teatrul din interior, teatrul din culise…”) și a tradus în română operele dramatice ale lui Cehov. Un gând deosebit de recunoștință și dragoste este îndreptat către socrii mei, Ioana și Constantin Miron, care, cu multă dăruire și jertfelnicie, ne-au ajutat și ne ajută în multele dificultăți ale vieții de zi cu zi, permițându-ne să desfășurăm activitatea duhovnicească și cea profesională armonios, îmbinată cu viața de familie.