„Stil nou“ şi „stil vechi“ în calendarele ortodoxe

Fiecare dintre noi a auzit de calendarul pe „stil vechi“, mai ales că unele dintre Bisericile Ortodoxe, dar şi călugării de la Muntele Athos încă îl mai folosesc.

Sunt aceleaşi praznice împărăteşti, sărbători şi sfinţi din calendarul pe stil nou, numai că se serbează cu diferenţă de 13 zile. De altfel, Biserica Ortodoxă pe stil nou ţine sărbătorile cu dată schimbătoare legate de Paşti potrivit calendarului vechi neîndreptat. În Republica Moldova, dar şi în Rusia, se foloseşte un calendar dublu. Adică prima dată este trecută data calendarului civil, fiind urmată de data calendarului religios pe stil vechi.

Calendarul, apariţia, necesitatea şi dilemele care au apărut în jurul lui le-am discutat într-un interviu cu domnul Nicolae Preda, doctor în Teologie Liturgică.

Care este rolul calendarului în cultul divin public creştin?

Calendarul este un sistem de măsurare a timpului, care indică durata şi subdiviziunile lui şi care a luat naştere din nevoia pe care au simţit-o oamenii de a-şi fixa în timp sărbătorile religioase şi de a introduce o regularitate periodică în ocupaţiile lor din viaţa zilnică. Aşadar, prin intermediul calendarului, Biserica Ortodoxă reglementează viaţa religioasă a credincioşilor ei în cadrul calendarului creştin, din moment ce viaţa oamenilor (creştinilor), dar şi a instituţiilor bisericeşti se măsoară de obicei în ani, luni, săptămâni şi zile.

Putem vorbi de surse de inspiraţie din alte culte şi religii? Care sunt acelea şi cu ce au influenţat calendarul creştin?

La origine, calendarele au fost de mai multe feluri, după mediile geografice, etnice şi culturale în care s-au format. Unele dintre ele s-au păstrat până astăzi, iar altele au dispărut în timp. Calendarul creştin, în esenţă, este o moştenire a calendarului roman (păgân), alcătuit de renumitul astronom alexandrin Sosigene, în care creştinii au introdus sărbătorile specific creştine şi sistemul de împărţire a lunilor în săptămâni (grupe de câte şapte zile), moştenit de la evrei, înlocuind astfel octada romană (grupă de opt zile) şi sistemul romanilor de numerotare inversă a zilelor lunilor prin împărţirea lor în calende, ide şi none. Totuşi, dacă ne referim la conţinutul propriu-zis al calendarului creştin, adică la praznice şi la sărbătorile sfinţilor, nu cred că se poate vorbi de influenţe externe. Calendarul creştin ca formă şi conţinut, iar nu ca structură, este, eminamente, rezultatul geniului creştin.

Preoţii primeau informaţiile legate de sărbători, pe care le transmiteau apoi creştinilor

De ce fiecare zi are un sfânt?

Potrivit calendarului bisericesc, Sinaxarului de la sfârşitul unor cărţi de slujbă (Ceaslov, Liturghier şi Molitfelnic) sau din Mineie, fiecare zi liturgică este consacrată amintirii sau comemorării unui moment sau eveniment din istoria sfântă a mântuirii, din viaţa şi activitatea Mântuitorului, a Maicii Domnului, a Sfinţilor Apostoli sau a sfinţilor. Acest fapt este rezultatul combinării diverselor calendare locale, care încep să se influenţeze reciproc deja din cursul sec. al IV-lea, precum şi al compilării diverselor sinaxare mai vechi ale Bisericilor locale, într-un sinaxar complet al Bisericii Răsăritului, care l-a avut la bază pe cel constantinopolitan. Opera de întregire a Sinaxarului aparţine Sfântului Simeon Metafrastul sau Logofătul († 940).

Care este istoria calendarului pe teritoriul ţării noastre? Cum a apărut la strămoşii noştri?

Potrivit cercetărilor asupra sanctuarelor de la Sarmizegetusa, a devenit evident pentru arheologi şi istorici că ele erau folosite pentru măsurarea timpului, erau un fel de templu-calendar. În urma acestor cercetări, s-a constatat că dacii aveau un calendar bazat pe ciclurile de 13 ani. Tot din calcule reiese că anul dacic avea 47 de săptămâni. Anii dacici nu aveau un număr fix de zile. Din cauza rotirii continue, a faptului că fiecare an are 47 de săptămâni şi a celor două săptămâni de excepţie (doar 7 şi 6 zile, faţă de numărul obişnuit de 8 zile ), numărul de zile dintr-un an varia între 364 şi 367 de zile. Calendarul dacic era de o precizie uimitoare, înregistrându-se o eroare de o zi abia la 8.840 de ani. Este foarte probabil ca, odată cu ocupaţia romană, calendarul iulian să se fi impus şi în Dacia romană, iar cel dacic să fi fost suprimat.

Cine ţinea în comunitatea satului evidenţa calendarului religios sau pe cea a calendarului laic?

În ceea ce priveşte calendarul creştin folosit de strămoşii noştri este greu de spus ce formă avea. Se poate, numai, presupune existenţa aşa-numitelor calendare locale, în care erau precizate sărbătorile mari şi zilele de pomenire ale sfinţilor mai importanţi, precum şi cele ale sfinţilor locali. Ceea ce ştim cu exactitate, este faptul că poporul nostru a adoptat mai târziu calendarul bisericesc de la Constantinopol, din moment ce el a stat încă de la început (este vorba aici de primele forme instituţionale bisericeşti cunoscute, adică episcopii şi mitropolii) în dependenţă bisericească de Patriarhia ecumenică. Despre modalitatea de comunicare a sărbătorilor în satul românesc, se poate afirma că preoţii erau cei care primeau informaţiile legate de sărbători, pe care le transmiteau apoi creştinilor.

„Reformă gregoriană“

Câte tipuri de calendare au apărut în creştinism?

Despre existenţa a diferite tipuri de calendare în creştinism se poate vorbi abia după aşa-numita „reformă gregoriană“, din anul 1582, iniţiată de Sinodul de la Trident, sub papa Grigorie al XIII-lea, cu concursul astronomului italian, Luigi Lilio (Aloisius Lilius). Calendarul rezultat prin reforma din 1582 s-a numit „Calendarul gregorian“, după numele papei Grigorie al XIII-lea, care a făcut reforma. De la 1582 înainte, creştinătatea s-a împărţit în două mari grupe pe tema calendarului. Bisericile ortodoxe care nu au acceptat „reforma gregoriană“ din sec. al XVI-lea, din motive de ordin confesional, au menţinut mai departe calendarul neîndreptat (adică calendarul iulian, alcătuit la anul 46 a. Hr. de astronomul alexandrin Sosigene, la cererea împăratului Iuliu Cezar, de unde şi denumirea de calendarul iulian), care de aici înainte se va numi şi „stil vechi“ sau „ortodox“, prin opoziţie cu cel gregorian, numit şi „stil nou“ sau „catolic“. În fine, calendarul îndreptat va purta, potrivit recomandării Congresului interortodox de la Constantinopol din 1923, şi denumirea de „calendarul neo-iulian“ sau „constantinopolitan“.

Când s-a pus problema schimbării calendarului în Ortodoxie?

Problema schimbării calendarului iulian întocmit de Sosigene şi care a început a fi întrebuinţat în Imperiul Roman cu anul 46 a. Hr., după părerea mea nu s-a pus niciodată, din moment ce acesta a fost socotit atât de lumea creştină, dar şi de popoarele necreştine civilizate drept o realizare ştiinţifică de excepţie, conformă datelor ştiinţei astronomice, care era pe atunci în floare în Alexandria. Din cauza defectului originar al acestui calendar (este vorba de insesizabila neconcordanţă dintre anul civil şi cel astronomic, care cu trecera timpului devine perceptibilă, adică 1 zi la 128 de ani), încă din secolele al XIII-lea şi al XIV-lea, s-a pus însă problema reformei acestui calendar, de către calendariştii apuseni şi răsăriteni precum: Roger Bacon, Nichifor Gregoras, Isaac Arghiros, Gheorghe Ghemist Platon şi Nicolae Cusanus.

Când s-a hotărât schimbarea lui?

Îndreptarea calendarului iulian (aşadar nu schimbarea propriu-zisă a acestuia), prin aşa-numita „reformă gregoriană“, a fost aplicată treptat (în cursul secolelor XVI-XVIII), de toate Bisericile şi statele catolice şi protestante din Apus. Introducerea calendarului îndreptat în viaţa civilă din toate statele popoarelor ortodoxe, dar mai ales nevoia uniformizării calendarului în toate domeniile vieţii publice a făcut ca şi Bisericile ortodoxe să reflecteze la îndreptarea calendarului lor religios (bisericesc). În mod concret, problema îndreptării calendarului şi în Bisericile Ortodoxe a fost dezbătută în cadrul Congresului interortodox de la Constantinopol, din anul 1923, când s-a hotărât suprimarea diferenţei de 13 zile, cu care calendarul iulian rămăsese în urma celui îndreptat. Reforma din 1923 conferea, de altfel, exactitatea calendarului „neo-iulian“ sau „constantinopolitan“ pentru circa 44.000 de ani.

Problema adoptării generale a calendarului îndreptat

Ce Biserici ortodoxe nu au dorit schimbarea?

Între Bisericile care nu au adoptat schimbarea sau îndreptarea calendarului se numără: Patriarhia Ierusalimului, Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Ortodoxă Sârbă, la care se adaugă monahii din mănăstirile din Sfântul Munte Athos. Acestor Biserici li s-a alăturat şi o parte a credincioşilor disidenţi de la noi şi din alte Biserici, care ţin stilul vechi, numiţi „stilişti“ sau „calendarişti“.

Care sunt Bisericile care au schimbat calendarul? Vor schimba toate calendarul?

Bisericile care au admis şi întrebuinţează calendarul îndreptat sunt următoarele: Patriarhia ecumenică din Constantinopol; Bisericile din Grecia şi Albania; Arhiepiscopia Ciprului; Biserica Ortodoxă din Polonia; Patriarhia Antiohiei; Biserica Ortodoxă Română; Patriarhia Alexandriei (1928); Mitropolia Ortodoxă din Cehoslovacia; Biserica Ortodoxă din Finlanda (1917); Biserica Ortodoxă din Bulgaria (la 20 decembrie 1968). Dacă Bisericile Ortodoxe pe „stil vechi“ vor schimba sau nu calendarul, nu ştim. Ceea ce se poate afirma însă fără nici o rezervă este faptul că Bisericile Ortodoxe în totalitate sunt preocupate de această problemă esenţială, care prin soluţionarea ei ar duce cu siguranţă la înlăturarea a o seamă de disensiuni şi ar înlesni realizarea unităţii panortodoxe şi pancreştine atât de râvnite. Problema adoptării de către toate Bisericile Ortodoxe a calendarului îndreptat reprezintă deja una dintre temele principale ale viitorului şi marelui Sinod al Ortodoxiei.

Explicaţi-ne care este diferenţa exactă între cele două calendare? Cum se sărbătoreşte un praznic cu dată fixă şi unul cu dată schimbătoare?

Dacă analizăm cu atenţie cele două calendare, dar mai ales sinaxarele (pe care le conţin anumite cărţi de slujbă), nu vom sesiza diferenţe legate de structura acestora. Ele se deosebesc prin faptul că Biserica Ortodoxă pe stil nou serbează praznicele mari şi sărbătorile sfinţilor cu dată fixă cu 13 zile mai devreme şi conform calendarului iulian îndreptat la Constantinopol în 1923, iar pe cele cu dată schimbătoare legate de Paşti, potrivit calendarului vechi neîndreptat, a cărei dată este însă rotată după stilul nou. În ceea ce priveşte data celei mai mari sărbători creştine, adică Paştile, Bisericile Ortodoxe care au adoptat calendarul îndreptat au stabilit (din 1927 înainte), prin consens general, ca Paştile să fie serbat în toată creştinătatea ortodoxă după Pascalia stilului vechi, adică odată cu Bisericile rămase la calendarul neîndreptat.

▲ „Persista gândul că, dincolo de tărâmurile Athosului, sărbătorile deja trecuseră“

Domnul Nicolae Preda şi-a petrecut sărbătorile de iarnă ale anului 1999 în Sfântul Munte Athos, la Mănăstirea Vatoped, pe când se afla la studii în Grecia. „Era pentru prima dată în viaţă când participam la sărbătorile de iarnă oficiate după calendarul vechi neîndreptat. Atmosfera sărbătorilor era una copleşitoare, însă, parcă, din toată această strălucire sărbătorească, din bucuria şi plinătatea mesajului universal al mântuirii, exprimată magistral în majoritatea cântărilor de la Naşterea Domnului, lipsea ceva. Undeva, în conştiinţa mea, a celui care nu mai trăise acest fel al sărbătorilor, persista gândul că, dincolo de tărâmurile Athosului, sărbătorile deja trecuseră sau erau pe sfârşite. Am părăsit Sfântul Munte cu nădejdea că această suferinţă înnăbuşitoare ar trebui să se sfârşească în viitor, şi cu mintea răstignită pe culmea neînţelegerii profundei simplităţi şi străluciri, a tainicei smerenii şi înţelegeri ale Părinţilor atoniţi.“

▲ „Oamenii nu pot gândi cu 13 zile diferenţă, ci se folosesc de echivalentul din calendarul civil“

Am vorbit şi cu diac. Eugeniu Rogoti, inspector eparhial în cadrul Administraţiei Patriarhale, dar care s-a născut şi a trăit în Republica Moldova. Dumnealui ne-a spus că în afara celor 13 zile nu este nici o diferenţă între cele două calendare. Ba chiar mai mult, totul se raportează la calendarul civil, pe stil nou. Astfel, în Republica Moldova, dar şi în Rusia, se foloseşte un calendar dublu. Adică este trecută prima dată data calendarului civil, urmată de data calendarului religios pe stil vechi; deci toate tipurile de calendar au două şiruri de numere. Oamenii nu gândesc în datele calendarului vechi, ci au preluat şi folosesc doar datele din calendarul civil al sărbătorilor. Astfel, „Naşterea Domnului nu se spune că este pe 25 decembrie sau Boboteaza pe 6 ianuarie, ci pe 7 ianuarie Crăciunul, şi Boboteaza pe 19 ianuarie. Oamenii nu pot gândi cu 13 zile diferenţă, ci se folosesc de echivalentul din calendarul civil al calendarului bisericesc“, ne-a mai spus diaconul Eugen Rogoti, care recunoaşte că mulţi din oamenii care nu pricep exact problema calendarului ar vrea să îl schimbe, să fie ca în Europa şi în lume în general. Aceştia sunt însă mânaţi şi de ideea că vor să facă Anul Nou cu bucate de dulce. Dar cei care respectă regimul alimentar al postului consumă peşte.

Aşadar, Anul Nou se serbează de două ori, atât cel civil, cât şi Sfântul Vasile. Unii sunt dedublaţi din cauza aceasta, ne-a mai spus diac. Rogoti. În Rusia, spre exemplu, există o expresie «vechiul an nou», dar nu prea se foloseşte în zona Basarabiei, ci mai mult „Sfântul Vasile“.

Colinda în ziua de Crăciun

Despre tradiţiile care ţin de sărbătorile de iarnă, am aflat de la părintele Eugeniu Rogoti că sunt în mare parte aceleaşi ca în România. De Crăciun, în nordul ţării, de unde provine interlocutorul nostru, se merge cu colindul chiar în ziua de Crăciun. Această tradiţie nu s-a întrerupt nici chiar în timpul comunismului. De Anul Nou pe stil vechi sau Sfântul Vasile se merge cu pluguşorul, cu buhaiul, capra. Tradiţiile s-au păstrat după cum se făceau în vechime. În ziua de Bobotează, preotul merge din casă în casă cu aghiazma. În zonele unde sunt ape curgătoare, se face slujba de sfinţire a apei la râu.

Părintele diacon Eugeniu Rogoti ne-a mărturisit că orice basarabean care vine în România şi stă mai mult timp, spre exemplu studenţii şi elevii, dar nu numai, se supun calendarului religios de stil nou. „De aceea, consideră că aceasta, îndreptarea calendarului, nu este o hotărâre justificată teologic sau religios. De acum nu se mai pune problema asta. De altfel nici nu este o problemă în mintea oamenilor şi a preoţilor“.