Când vorbeşte despre sine, vorbeşte, de fapt, despre munca sa. Niciodată la singular. Mereu la timpul prezent. De aproape două decenii, Voicu Popescu este dirijorul Corului de Copii Radio şi de tot atât timp, asistat de pianista Camelia Chiţibea, contribuie decisiv la destinul artistic al ansamblului, fondat de dirijorul Ion Vanica, urmat de Elena Vicică şi, până de curând, de Eugenia Văcărescu Necula. Astăzi, povestea corului merge mai departe, cu toate că, „din păcate, trăim acum un cumul de factori care determină o sărăcire în acest domeniu, în care nu trebuie investit decât timp“, după cum remarcă dirijorul Voicu Popescu.
Se ştie că în anii de început erau foarte mulţi copii care veneau la Corul de Copii Radio. Astăzi, vin tot mai puţini. Care sunt cauzele?
Este adevărat. Prin anii â90 veneau 400, chiar 500 de copii, acum vin 20, 30. Ăsta e un fenomen pe care nimeni nu-l analizează. Este vorba de lipsa educaţiei muzicale în şcoli, lipsa de preocupare a familiilor pentru îmbunătăţirea statutului emoţional, afectiv şi chiar cultural, programele de muncă ale părinţilor, care nu le permit să-l ducă pe cel mic la repetiţii. Nici chiar părinţii nu realizează că pentru un copil este mai util traiul într-o comunitate, decât performanţa individuală. Sunt părinţi obsedaţi de performanţa individuală a copilului lor şi îl trimit către un sport sau către o îndeletnicire care, de multe ori, este fără partener. Astfel, se dezvoltă lipsa de comunicare, izolarea, egoismul.
Seriozitate, concentrare, spirit de echipă, socializare, comunicare
Dacă ar fi să convingeţi un părinte să-şi dea copilul la cor, care ar fi argumentele la care aţi apela?
Tot ce învaţă aici le este de folos în viaţa lor viitoare. Abia când pleacă îşi dau seama că ştiu să socializeze, să se descurce într-un mediu, să comunice, să rostească un cuvânt ca lumea. Învaţă ce înseamnă seriozitatea, concentrarea, să se dedice unei cauze, să trăiască într-un colectiv, să ţintească întotdeauna sus. Toate acestea dau convingere omului de mâine că trăieşte în esenţa vieţii, şi nu în pojghiţa ei.
Am văzut foarte mulţi tineri care se folosesc de acest nou mod de comunicare - „din degete“ - pe telefoane şi calculator, în cuvinte ciopârţite. E trist. Corul a devenit grup de terapie prin muzică.
Care sunt criteriile de selecţie?
Copiii de la Corul Radio sunt selecţionaţi în funcţie de calităţile lor vocale, în primul rând, dar şi pentru o anumită flexibilitate, o anumită mobilitate psihică, capacitate de a trăi în colectiv, de a se supune regulilor unei colectivităţi, totul fiind dublat în permanenţă de o disciplină fără de care nu se poate obţine actul de performanţă.
Lucrez cu Camelia Chiţibea, pe care eu am găsit-o aici, la Corul de Copii Radio, pe vremea când, la rândul ei, lucra cu doamna Văcărescu. Împreună ne ocupăm atât de selecţionarea copiilor, cât şi de instruirea lor, pregătirea repertoriilor. Colaborăm şi la actul scenic, când Camelia este alături de mine în calitate de pianist, dar şi de om care veghează la bunul mers, din toate punctele de vedere, a activităţii colectivului.
De la ce vârste sunt acceptaţi copii în cor?
Plaja de vârste este foarte variată. Avem copii cu care începem de la grupa pregătitoare, adică de la 6 până la 8 ani. La această grupă pregătitoare, micuţii stau un an, chiar doi, după care intră în formula de concert. Aici mai aşteaptă încă doi ani pentru a intra în viaţa reală a corului. Cerinţele sunt legate de calitate vocală, capacitate de concentrare, stăpânirea repertoriului, care este într-o continuă schimbare, dar care are la bază o structură de program pe care o folosim mai ales atunci când plecăm în străinătate. Cu acest prilej, ne facem o ţintă din a prezenta în cât mai mare măsură repertoriul românesc, pentru că este cartea noastră de vizită şi contribuţia noastră la actul cultural care se săvârşeşte în diferite zone.
„Nu mai cântaţi melodia aceea cu broscuţa şi şoricelul?“
Am văzut că sunt în cor tineri de 18, 19 ani. Mai pot fi aceştia încadraţi la categoria „copii“?
Glasul de copil capătă acea maturizare necesară unor repertorii, la nivelul nostru de abordare, odată cu prezenţa acestor voci de 18, 19 ani. Avem nevoie de ele, pentru că e vorba, câteodată, de repertorii extrem de dificile, care nu pot fi pătrunse de calitatea vocală şi de maturitatea unui copil de vârstă mică.
Unul dintre şefii instituţiei noastre mă întreba acum câţiva ani: „Nu mai cântaţi melodia aceea cu broscuţa şi şoricelul?“. Da, dar în cazul acesta rămânem aici, la nivelul instituţiei, cel mult mergem până la Chitila şi ne întoarcem.
Când ai răspunderi la un asemenea nivel, nu poţi să-ţi mai permiţi să nu gândeşti o structură care să fie extrem de flexibilă şi capabilă să răspundă oricărui gen repertorial.
Noi cântăm Carmina Burana, Simfonia a III-a de Mahler - am prezentat-o în Festivalul Enescu cu Zubin Mehta (n.r., cunoscut dirijor indian). Avem colaborări cu dirijori de orchestră, intrăm în contact cu organizatori de evenimente. De curând, am fost la Yambol, în Bulgaria, la invitaţia vicepreşedintei Federaţiei mondiale de muzică corală, care a ţinut neapărat să ne invite pentru a da un impuls mişcării corale bulgare, având în vedere noutăţile legate de abordarea repertoriului, abordarea scenică a concertului coral.
Aşadar, este o mândrie pentru un copil mic să stea cot la cot cu o domnişoară care a acumulat o mare experienţă, pentru că la umbra ei creşte şi îşi dă seama cât mai are de învăţat.
Cum sunt ai noştri în comparaţie cu micii artiştii din alte ţări?
În funcţie de cum sunt instruiţi, sunt mai mult sau mai puţin deosebiţi. Spre exemplu, anul trecut am participat la un eveniment de maximă importanţă în domeniu, numit „Simpozionul mondial de muzică corală“, eveniment care se petrece o dată la trei ani, şi de fiecare dată în altă capitală. Anul trecut s-a ţinut la Copenhaga. Din 170 de dosare ale unora dintre cele mai bune coruri din lume - şi aici nu intră numai corurile de copii, ci toată gama de genuri corale existente - au fost selectate 24. Între acestea am fost şi noi. A fost o mare bucurie prezenţa noastră acolo, pentru că am realizat gravitatea şi importanţa acestui act, pe care noi l-am denumit „Romanian Roots“, şi în care am pus laolaltă lucrări din cele mai vechi timpuri ale creaţiei româneşti (monodii bizantine de pe vremea lui Mircea cel Bătrân care se cântau la mănăstirile de la Cozia şi în alte lăcaşuri de cult, până la creaţia contemporană). La un loc, aceste elemente au creat o frumoasă poveste despre istoria şi cultura poporului român. Proiectul a beneficiat şi de o regie de spectacol. Ne-am prezentat ca o formaţie extrem de mobilă, cu atitudine, care avea de îndeplinit tot felul de ritualuri şi de mişcări sugestive, cu trimiteri la anumite obiceiuri şi acte din viaţa omului. Pe lângă aceasta, am avut şi o frumoasă coloană de imagini, realizată de Virgil Oprina. Rezultatul a fost valul de admiraţie din partea specialiştilor genului, care a format un public de 1.500 de persoane - dirijori sau organizatori de evenimente, cântăreţi veniţi din toate colţurile lumii.
„Ne întrebăm câteodată dacă nu le furăm prea mult copilăria“
De regulă, succesul năuceşte mintea. Cum temperaţi vedetismele, dacă ele există?
Este atât de mult de muncă în sânul fiecărui proiect, încât întâlnirea cu publicul este privită întotdeauna cu mare responsabilitate. Ţin minte că la Stockholm, în momentul în care au văzut celelalte formaţii, copiii mei au intrat în panică. Şi-au dat seama de nivelul la care se lucra. Reacţia unei fete a fost: „Ce ne facem?“. Responsabilizarea este un lucru foarte important, pentru că ei ştiu că noi avem momente mai bune, mai puţin bune, dar căutăm întotdeauna să ne autodepăşim. De exemplu, astăzi, este o zi mohorâtă, vocile nu merg deloc, încălzirea se face cu dificultate, nivelul de concentrare este scăzut. Nu pleci fericit după o asemenea repetiţie.
V-aţi asumat o mare responsabilitate, dublată de o muncă imensă…
Este o răspundere uriaşă şi ne întrebăm câteodată dacă nu le furăm prea mult copilăria. Copilul este un tot pe care trebuie să ţi-l asumi. Când pleci cu el în străinătate, trebuie să ştii exact dacă este un copil care are probleme, dacă nu se adaptează regimului alimentar, dacă nu poate să doarmă decât în pătuţul lui sau cu jucăria preferată. Sunt o mie de probleme care intervin, dar toate acestea dispar în momentul în care copilul a intrat în circuitul respectiv şi ţinta lui este să devină un corist la fel de bun ca acea colegă mai mare, din rândul trei.
Vorbiţi cu atâta pasiune şi drag despre copiii dumneavoastră, de parcă i-aţi fi adus pe toţi de-acasă. Ce v-au învăţat în toţi aceşti ani?
Învăţ ca la conducerea maşinii - cât să apeşi şi cât să nu apeşi pe o acceleraţie -, pentru că există un prag de suportabilitate. Noi vrem mult de la ei, dar există şi limite. Câteodată, recunosc că exagerăm şi le punem în sarcină mai mult, poate, decât trebuie şi decât este necesar. Ei sunt nişte senzori extraordinari care nu îţi permit să te prezinţi oricum în faţa lor. Dacă se întâmplă să dormi cu o noapte înainte cu mult mai puţin decât trebuie şi te prezinţi golit de sens şi sleit de puteri în faţa lor, te simt, şi din clipa aceea eşti pierdut, pentru că ei vor fi cei care vor prelua comanda.
Datorită faptului că stăm foarte mult împreună în perioade de turneu, nu ai cum să nu îi vezi. Simplu fapt că îţi adorm obosiţi în autocar, sau acolo sunt obligaţi să mănânce…
Ajungi să te apropii uman foarte mult de ei şi, vrând-nevrând, preiei din spiritul lor şi trebuie să recunosc că pentru mine este o luptă continuă să învăţ să comunic cu ei.
Nu vreau să fiu academic, să fiu foarte important, să mă admire pentru cât de neînţeles sunt eu. Important este să mă fac înţeles. Mi-aduc aminte replica unei domnişoare din cor, la vremea când am venit, prin anii â89 (corul avea un număr mult mai mare de copii decât are astăzi), şi încercam să îmi controlez foarte mult limbajul. Îmi era foarte greu să aleg nivelul de umor la care trebuia să apelez şi acea fetiţă mi-a spus: „Ştiţi, la noi, în rândul trei, se vorbeşte că dumneavoastră nu ştiţi decât glume pentru rândul întâi“. Şi-atunci mi-am dat seama că trebuie să apelez la un discurs, care câteodată să fie polivalent, adică să spui cuvintelor pe nume, în aşa fel încât să le înţeleagă esenţa şi cel mic, dar să se simtă confortabil şi cel mare.
„Corul este o dulce povară de a cărui viaţă răspund“
Ce înseamnă Corul de Copii Radio pentru dumneavoastră?
Sunt primul dirijor mai tânăr decât corul. Până la mine, dirijorii de dinainte au fost cei care au construit corul. De-acum încolo, începând cu mine, cei care vin la Corul de Copii Radio vin să-şi facă un nume, pentru că acest cor are un nume.
Pentru mine este o dulce povară de a cărui viaţă răspund şi faţă de care mă simt foarte responsabil, mai ales în această perioadă, când genul acesta a devenit unul periferic - nu face parte din viaţa comunităţii. Acum, când instituţiile îşi canalizează energiile spre cu totul alte orizonturi, nimeni nu mai vedea necesară o astfel de investiţie.
Trebuie să recunosc că e o luptă aproape singulară a corului care îşi caută singur metode de supravieţuire. Instituţia ne ajută, dar nu poate întotdeauna să răspundă nivelului de solicitare la care formaţia trăieşte. Anual, primim zeci de invitaţii, pe care trebuie să le refuzăm doar pentru că nu putem să ne plătim singuri drumul, pentru că de restul cheltuielilor se ocupă gazdele care, de fiecare dată, ne primesc cu braţele deschise.
În profesia asta nu termini niciodată.
Niciodată. Mereu ai proiecte la orizont sau ai lucruri pe care trebuie să le îndeplineşti şi mereu o iei de la început. Iei totul de la zero. Din 2004 ne-am propus să realizăm unul sau două proiecte distincte, cu repertorii diferite şi nu ne mai prezentăm ca o formaţie care tot adună în sac nişte lucrări, mai ia din ce a cântat acum doi, trei, cinci, zece ani şi treaba merge. Sunt foarte multe elementele de construcţie a unei astfel de formaţii care nu are, după cum vedem, o singură problematică, aceea de a cânta, pentru că acel cântat este o sumă de realităţi care se suprapun şi care dau starea de spirit a corului, capacitatea lui de a se mişca şi de a transmite frumos o anumită energie publicului. Din păcate, trăim acum un cumul de factori care determină o sărăcire în acest domeniu, în care nu trebuie investit decât timp.
Corul - Ambasador cultural al Uniunii Europene
Performanţele corului se valorifică periodic în emisiuni de radio şi televiziune, în înregistrări radiofonice speciale şi în apariţii discografice. Recitalurile, concertele „a cappella“, contribuţiile aduse interpretărilor unor capodopere vocal-simfonice alături de Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Filarmonicii George Enescu, Filarmonica din München, Orchestra de Stat Bavareză, sub bagheta unor mari maeştri români şi străini ca: Iosif Conta, Ludovic Bacs, Horia Andreescu, Cristian Badea, Jing Wang, Lawrence Foster, Wayne Marshall, Zubin Mehta, au dezvăluit deosebitele calităţi interpretative ale formaţiei. Cele peste 50 de participări la festivaluri, turnee artistice şi concursuri internaţionale în aproape toate statele Europei, Japonia, SUA şi Canada au adus tinerilor artişti preţioase distincţii şi premii şi au contribuit la acordarea, în 2004, de către Federaţia Corurilor din UE, a titlului de Ambasador cultural al Uniunii Europene.
