„Sunt un om iubit de Dumnezeu, care dăruieşte ce a primit“

Un artist desăvârşit ştie că în spatele succesului stau munca şi talentul său. Dar nu numai atât. Reuşita lui atârnă de oamenii care-l înconjoară şi de care el depinde în bună măsură. Nu în ultimul rând, de Dumnezeu. Puţini sunt totuşi cei care recunosc acest fapt. Între ei se numără şi Felicia Filip, soprana cu glas de aur. Pentru ea, actul artistic este încântare adusă publicului şi mulţumire închinată lui Dumnezeu în smerenie şi evlavie. Despre viaţa pe scenă, dar şi despre valorile familiei creştine ne-a vorbit în interviul de faţă.

Dumnezeu v-a înzestrat cu un dar deosebit. Bineînţeles, cariera dumneavoastră este şi rezultatul efortului şi al renunţărilor personale. Fiecare avem un dar primit, însă, poate, nu ştim cum să-l înmulţim. Ce sfat oferiţi celor dăruiţi de Dumnezeu?

Gândindu-mă la parcursul vieţii mele, constat că familia este cea care trebuie să îţi imprime sensul vieţii de la primii paşi. Familia trebuie să trăiască în armonie, să respecte pe Dumnezeu, iar membrii ei să se respecte între ei şi să se iubească. Pe lângă valorile căpătate în familie, se adaugă cele din şcoală. În familie şi în şcoală se primeşte educaţia, pe care apoi o desăvârşeşti. A te naşte într-o familie în care există armonie şi iubire este un dar, o mare şansă.

Mi-am spus de fiecare dată: sunt un om iubit de Dumnezeu, care mi-a pus în faţă atâtea daruri şi apoi mi-a dat putinţa de a le înţelege, de a le respecta şi, până la urmă, de a le înmulţi. Pentru că am fost educată, am fost crescută în credinţă şi bună-cuviinţă. În fiecare moment greu al vieţii a existat o Persoană care mi-a sugerat un răspuns, mi-a dat un ajutor, mi-a întins o mână, cu iubire, cu dăruire. Şi atunci am înţeles şi am învăţat că, la rândul meu, la un moment dat în viaţă, va trebui să fac acelaşi lucru. De aceea, acum Îi mulţumesc lui Dumnezeu, că prin darurile pe care mi le-a dat, m-a ajutat să parcurg rând pe rând perioada primei educaţii, a şcolii, şi apoi a unei cariere naţionale şi internaţionale pe care mi-am dorit-o şi care s-a împlinit numai cu ajutorul Lui. De fiecare dată sunt atentă cu tinerii valoroşi pe care îi întâlnesc. Încerc să le dăruiesc un zâmbet, o vorbă bună, un sfat sau un ajutor material. Pentru că în viaţă, una dintre taine este de a fi la locul potrivit în momentul potrivit. Degeaba am daruri, degeaba Dumnezeu m-a împlinit pe mine dacă eu nu voi dărui la rândul meu atunci când aproapele meu are nevoie de ajutorul meu, de harul meu.

Am avut lângă mine, de fiecare dată, modele, oameni pe care i-am întâlnit, care m-au format, care m-au ajutat. Părinţii mei, învăţătorii, profesorii, fiecare în parte are o aură pentru mine şi le port un infinit respect. În momentul în care trec printr-o încercare, mă gândesc la aceşti oameni, la ajutorul pe care mi l-au dat, la zâmbetul pe care l-au avut şi la lumina pe care am văzut-o în ochii lor şi aşa am puterea de a trece peste orice obstacol, ajungând la acel punct în care să spun: „Mulţumesc, Doamne, pentru ajutorul pe care mi L-ai dat de fiecare dată prin oameni, prin iubirea lor“.

Care este locul şi rolul lui Dumnezeu în viaţa dumneavoastră? Ştiu că aveţi o legătură aparte cu El, înainte de fiecare concert, Îi cereţi să vă fie alături. Cum aţi descoperit pe Dumnezeu, Biserica?

În familia noastră există tradiţie. Crăciunul şi Sfintele Paşti sunt cele mai importante sărbători şi dorim să le petrecem împreună. Părinţii, încă de când eram mici, ne-au făcut să realizăm valoarea sfinţeniei, a credinţei în Dumnezeu. La noi în casă a existat întotdeauna armonie. Am văzut că părinţii mei se iubesc, vorbesc frumos unul cu celălalt, iar sărbătorile şi multe alte evenimente se desfăşurau într-o atmosferă caldă, plină de muzică, de lumină. Astfel ne-au făcut să înţelegem că deasupra noastră, a tuturor, există Cineva care ne veghează, Care ne arată drumul, ne face să ne pricepem menirea pe acest pământ. Astfel, în toate încercările vieţii, de la cele mărunte de la şcoală până la concerte şi alte evenimente importante, am cerut, prin rugăciune, ajutorul Celui de Sus. Studiez mult, simt că sunt bine pusă la punct, dar nu uit niciodată să mă rog. În momentul în care apari pe scenă şi simţi îndreptate spre tine atâtea priviri, atâtea suflete care aşteaptă ceva de la tine, se întâmplă un miracol. Realizezi că eşti binecuvântat, că oamenii doresc să se hrănească din darul tău. Şi atunci simţi Lumina, curajul ce îţi impregnează toată fiinţa, de a le dărui tot ce ai mai bun în inima şi în cugetul tău.

Înainte de a intra în scenă sau de a avea o întâlnire importantă, fac o cruce şi îl întreb pe Dumnezeu dacă este bine ceea ce fac. Până la urmă şi noi, artiştii, prin harul primit, realizăm o legătură cu binele, cu frumosul, cu adevărul. Suntem aleşi, nu oricine poate face acest lucru. Şi atunci este normal să mulţumeşti Proniei Cereşti că te-a ales pe tine să fii, prin vocea, prin expresivitatea, prin talentul tău, să fii mesagerul acestor idei şi sentimente.

Putem vorbi de mândrie în această situaţie?

Nicidecum, este vorba de evlavie, de pioşenie, de recunoştinţă şi de modestie. Trebuie doar să realizăm care este raportul între noi, ca oameni, şi starea de graţie din momentul în care cânţi, arzi, simţi că te înalţi, ajungi mai aproape de Cer. În momentul în care ţi se spune, adolescent fiind, de un mare profesor de canto, că ai în gât un bulgăre de aur, Dumnezeu comunică ceva, am o responsabilitate. Nu este meritul meu că am glasul frumos, obligaţia mea morală este de a-mi înnobila glasul, de a mă cultiva şi apoi de a oferi lumii printr-o rugăciune un cântec, de a da bucurie, de a da lumină, de a da siguranţă că putem trăi frumos… Pentru că în viaţa noastră Mântuitorul ne dăruieşte mult, dar noi suntem cei care alegem. Şi atunci, e bine să ai lângă tine, cum spuneam, atât oameni care să-ţi arate calea pe care ar trebui să o iei, oameni alături de care să stai, cât şi oameni pe care să-i ajuţi. Să te bucuri bucurându-i pe alţii. Transmiţându-le un mesaj luminos, să-i faci să mediteze, să îşi judece faptele, să aibă puterea să recunoască dacă au greşit şi mai ales puterea să spună „Iartă-mă, Doamne!“ şi „Mulţumesc“.

Viaţa publică, mai ales a actorilor şi a cântăreţilor, implică multe sacrificii. Din păcate, uneori, este sacrificată chiar şi relaţia cu Dumnezeu. Cum pot fi îmbinate acestea?

Am crescut în ideea că dacă faci ceea ce-ţi place, o faci cu uşurinţă, fără să fie sacrificat nimic şi nimeni. Astfel, duci o viaţă de normalitate, de firesc, de natural. Sunt convinsă că ne naştem frumoşi, curaţi, însă, uşor, uşor ne îndepărtăm de Dumnezeu pentru că alegem altceva. Dacă trăim cu ideea că tot ceea ce facem este normal, nu este o piatră pe care o cari în spate, faptele pe care le facem nu sunt sacrificii, ci intră în normalitate, atunci descoperi că mergi pe o cale curată sau luminată. Cred că dacă ne-am analiza pe noi şi faptele noastre, cunoscându-ne, asumându-ne aceste fapte, nu ne-am îndepărta de calea ideală pe care o avem atunci când ne naştem. Aici, sigur, depinde mult de familie, de educaţie, de faptul că te duci la biserică să te rogi şi de ajutorul pe care îl primeşti de la oamenii de care ştii să te înconjori. Repet, important este să ştim să cerem ce avem nevoie, să întindem mâna, să ridicăm ochii spre Dumnezeu şi toate cele necesare ne sunt absolut la îndemână. Noi suntem cei care nu vedem binele de lângă noi şi complicăm lucrurile, le supradimensionăm, când, de fapt, frumuseţea este lângă noi. Dacă am şti că răspunsurile la întrebările noastre se află la îndemâna noastră, ar fi totul mult mai simplu, lucrurile ar fi în ordine, în armonie, drumul nostru ar fi liber, noi am fi sănătoşi şi fericiţi, şi am trăi în legătură permanentă cu Dumnezeu, pentru că în această legătură ne naştem. Important este ca pe parcursul vieţii să nu ne rupem, să nu ne îndepărtăm de lumina în care am fost născuţi.

Cât de important este bărbatul în cariera unei femei de succes?

Femeia este complementară bărbatului şi cei doi, când se întâlnesc, formează un întreg. Acest întreg apoi generează acţiuni, fapte, naşte fiinţe care îşi au drumul lor. Femeia nu trebuie luată separat, ea trebuie luată împreună cu cel cu care este complementară. În lume, există întotdeauna pereche pentru fiecare în parte. Eu cred că o femeie, abia atunci când şi-a întâlnit jumătatea sau pe cel complementar, va fi împlinită. Şi fie că alege să fie o femeie de succes în afaceri, pe scenă sau în orice altă activitate, va avea alături mintea limpede, bărbatul, atunci când are o încercare, pentru că orice om are urcuşuri şi coborâşuri. De aceea Dumnezeu pune lângă tine cealaltă parte, ca să te sprijini, să te adapi, să ai puterea de a cere ajutorul acela în care crezi fără ezitare. Orice om are încercări, poate să facă greşeli majore. Dacă ai lângă tine, ca femeie, un bărbat pe care îl iubeşti, în care crezi şi ştii că-ţi este alături, lui îi ceri ajutorul, pe umărul lui plângi dacă trebuie să plângi, de mâna lui eşti atunci când ai o încercare.

Soţul meu spune întotdeauna: „Noi ne-am întâlnit ca două jumătăţi şi formăm un întreg. Bucuriile le dublăm, pentru că bucuria unuia este şi a celuilalt, iar încercările le înjumătăţim luându-le amândoi pe umeri“. Vă asigur că astfel totul este minunat. Iarăşi spun, Dumnezeu mi-a dăruit jumătatea mea pereche care mi-a fost alături în momentele esenţiale ale vieţii. Dacă nu l-aş fi avut pe el lângă mine, cu siguranţă altul ar fi fost drumul meu, nu atât de luminos. El m-a educat, m-a făcut să văd întotdeauna lumina, să văd bucuria, să înţeleg că există partea plină a paharului şi că doar ea trebuie luată în seamă. Este cel alături de care vreau să trăiesc şi ştiu că orice s-ar întâmpla suntem mână în mână şi pas cu pas trecem senin prin viaţă. „Din miliarde de posibilităţi, Dumnezeu a făcut să ne întâlnim noi doi“, tot o replică a lui Cristian. Adică suntem pe Pământul acesta miliarde şi, din această mulţime de suflete, Cerul a făcut în aşa fel încât să ne întâlnim noi doi, într-un mod atât de frumos, de dumnezeiesc, în care gândim aceleaşi lucruri, uneori spunem în acelaşi timp aceleaşi cuvinte, ştim, simţim când celălalt are o problemă şi, imediat, suntem unul celuilalt alături. În cazul nostru simţim că ne-am născut în Grădina Maicii Domnului şi că, iată, indiferent câte încercări ar fi, Dumnezeu şi Pământul acesta, creaţia Lui, ne suportă şi ne dă şansă în fiecare moment.

Aşadar, consider că dacă în fiecare dimineaţă te trezeşti, îţi spui rugăciunea şi Îi mulţumeşti lui Dumnezeu pentru că ţi-a mai dăruit o zi, este uşor să o iei de la capăt, cu credinţa că eşti ocrotit, iubit şi că tot ceea ce faci trebuie să faci în credinţă.

Ce sfaturi le oferiţi femeilor care au o carieră de succes sau sunt abia la început?

Sfatul ar fi să ne analizăm cu luciditate, şi nu mă refer doar la femei, ci la toţi oamenii. Important este să realizăm ce facem, să încercăm să multiplicăm faptele bune şi să limităm, cât stă în puterea noastră, pe celelalte. Cred cu putere că, peste tot în lume, omul este frumos, omul este lumină. Tăria ce ne-a fost dată de Mântuitorul se numeşte Iubire. Şi atunci, dacă realizăm ce înseamnă acest cuvânt, în cel mai pur sens, totul devine limpede… Poţi fi de succes, poţi să-ţi realizezi visele doar dacă iubeşti în sensul dumnezeiesc al cuvântului.

Să ne coborâm mintea în inimă!