Taina Cincizecimii sau cum să devenim un popor înnoit

„Asta e taina Cincizecimii, un popor înnoit. Hristos vrea să ne facă poporul Lui. Să stăm în jurul bisericii şi să îl primim pe Dumnezeu prin hrana Lui cea cerească, ca să primim în puterea acestei hrăniri pe Duhul Său cel Sfânt şi astăzi, şi mâine, şi în toate zilele vieţii noastre”, afirmă părintele prof Ioan I. Ică Jr. Despre semnifi­caţiile teologice ale marelui praznic al Pogorârii Sfântului Duh citiţi în interviul ce urmează.

Părinte profesor, care este taina care se petrece la 50 de zile după Învierea Domnului? De ce acum, la acest interval de timp?

Duminica Cincizecimii e ziua de naştere a Bisericii, ar trebui să ne spunem La mulţi ani, să ne mai dăm o şansă să petrecem mulţi ani cu Domnul nostru Iisus Hristos şi cu Duhul Sfânt. Da, trebuie să înţelegem de ce acum şi nu la 37 sau 43 de zile, ci la 50 de zile după Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Acest lucru, pentru că era o săr­bă­toare mare în poporul iudeu. Dacă la Paşti iudeii sărbătoreau eliberarea, ieşirea din Egipt prin sângele mielului, după 50 de zile, poporul a ajuns la poalele Sinaiului, muntele pe care Moise urcă şi coboară cu legea lui Dumnezeu, iar legea aceasta face din adunare un popor al lui Dumnezeu, pentru că legea înseamnă încheierea unui legă­mânt între Dum­nezeu şi popor. Această săr­bă­toare a Cincizecimii era atât o sărbătoare spi­rituală, cât şi o sărbătoare agri­colă, subliniind că toate aceste sărbători iudaice erau legate de constituirea poporului lui Israel ca popor al lui Dumnezeu în lume. Sărbătoarea de Paşti era prilejul începerii secerişului orzului şi primul snop de orz secerat era adus în prima dumi­nică de Sabat după Paşti la Templu şi era legănat deasupra Altarului de către preoţi. După 50 de zile se termina secerişul şi se aduceau două pâini mari. E un simbolism minunat, Sfinţii Părinţi şi Sfântul Apostol Pavel îl arată pe Iisus Hristos ca primul snop născut din morţi şi care după 50 de zile devine holdă întreagă, şi aceasta e taina pe care o vedem astăzi că se săvâr­şeşte acum la doar mai bine de o lună după Înviere.

Care este cheia sărbătorii Pogorârii Sfântului Duh?

Ce ne arată icoana praznicului e doar prima fază a Pogorârii Duhului Sfânt. Duhul se po­goară peste Apostoli, nu orice duh, ci duhul profeţiei, pentru că toţi profeţesc şi vorbesc despre Iisus Hristos şi lucrarea Lui. Ceea ce a urmat pogorârii este într-adevăr cheia. A urmat marea cuvântare a lui Petru, care s-a sculat în picioare şi împre­ună cu el ceilalţi Apostoli, a început să le vor­bească iudeilor. Petru, care e stâncă de temelie a Bisericii, este acum purtătorul de cuvânt al Apostolilor care sunt adunaţi în jurul lui, semn că nu le mai e frică, semn al Duhului Sfânt. Petru începe să le spună adevărul oamenilor. Petru îi linişteşte pe cei adunaţi, spunându-le vorbele cărtura­rilor, că Apostolii nu sunt beţi, pentru că e doar 9 dimineaţa, ceasul al treilea din zi, iar banchetele începeau seara şi atunci se con­suma alcool. Ce se în­tâmplă acum împlineşte pro­feţia lui Ioil. Ioil e un profet care pre­vesteşte dezastrul poporului lui Israel de către babilonieni. E o profeţie scurtă, dar dezastru­oasă. E o zi de jude­cată, dar și de nou început. Şi din acel de­zastru numai cel care va che­ma numele Domnului, Iahve, se va salva sau se va mântui - cum traducem noi! După aceas­ta, Petru face actualizarea. Acum s-au împlinit lucrurile acestea şi Petru împre­ună cu Apostolii ţin o cuvântare de un curaj, am spune noi astăzi, nebun. E prima mare cuvântare a Apostolului, care nu face altceva decât procesul generaţiei res­pective, procesul liderilor iudei, procesul între­gului Ierusalim. Aceasta era puterea Duhului Sfânt, care i-a dat curajul să spună adevărul cu orice preţ. Şi ce spune Petru în piaţa Templului cu tot Ierusalimul prezent? Aduceţi-vă aminte fraţilor ce s-a întâmplat cu 50 de zile în urmă, voi pe omul Iisus, pe Care Dumnezeu Îl rânduise să fie trimisul Lui, ce I-aţi făcut, L-aţi condamnat, L-aţi batjocorit, L-aţi omorât dar nu voi aţi avut ultimul cuvânt, ci Dumnezeu. Şi face exegeza în piaţa publică a Ierusalimului, comentând doi psalmi, 15 şi 109. Pe acest Iisus pe care voi L-aţi omorât, Dumnezeu după Înviere L-a făcut Domn, L-a făcut Iahve, L-a făcut Mesia, L-a făcut Rege și El şade pe tronul Tatălui. Acest Iisus vine înapoi prin puterea Duhului Sfânt în mijlocul nostru. Este o proclamare tranşantă. Era o provocare şi o sfidare în faţă a tuturor liderilor care L-au condamnat cu doar 50 de zile în urmă.

Părinte profesor, cuvintele lui Petru au fost nişte săgeţi care au pătruns până la inima celor pre­zenţi, care s-au botezat şi au constituit Biserica. Vorbiți-ne despre caracteristicile acesteia, definitorii până astăzi.

După această cuvântare, care e prima a Bisericii, urmează reac­ţia poporului: „Bărbăţi fraţi, ce să facem?” Cuvintele lui Petru au fost într-adevăr săgeţi care au spart piatra din inima ierusalimitenilor, inima lor s-a transformat în carne sensibilă. Petru atunci le dă soluţia ade­vărată întregului Israel: să vă căiţi de păcatele voastre, să vă convertiţi şi să vă botezaţi în numele lui Hristos, căci, aşa cum spune profeţia, o să vă salvaţi şi vă veţi mântui.

Prima minune a Duhului Sfânt este aceasta, de a transforma inima de bolovan în inimă de carne. Şi această inimă poate primi şi pe Dumnezeu, şi pe oameni, pentru că această inimă e sensibilă şi iubeşte. Inima de piatră e ură, invidie, închidere, ostilitate. Când ai inima de piatră, te aştepţi ca piatra aceea să îi ajungă şi prin cap şi să se arunce şi cu ea în tine. Acest lucru de transformare a inimii în inimă de carne se petrece acum. Vine Duhul Sfânt și schim­bă inimile Apostolilor şi ale celor 120 de oameni prezenți acolo. Şi din fricoşi se fac în­drăzneţi, din neştiutori, oameni simpli, pescari, ajung propovă­duitori, teologi, ajung să fie um­pluţi de viaţa lui Dumnezeu. Viața lui Dumnezeu nu poate fi ţinută în zăgazuri, ea dă pe dinafară ca un râu, de altfel. Râurile obiş­nuite încercăm noi să le îndiguim, dar dacă vine o ploaie mai mare, dacă plouă zile în şir, toate zăgazurile se rup şi apa îşi face curs, dar la puterea Duhului Sfânt...?! Cei 12 se înzecesc şi iată că sunt 120 acum, care merg pe străzile Ierusalimului. Şi iată că Duhul Sfânt face minunea cea mare, pentru că ne spune că la sfâr­şitul zilei Apostolii au botezat 3.000 de bărbaţi. Aşa se termină ziua Cincizecimii, cu botezul a 3.000 de băr­baţi. Dacă avem suficientă min­te şi imagi­naţie, ne gândim că în spatele fiecărui bărbat stă o familie. Şi o familie în vremea acea era o familie serioasă.

Aceasta este marea taină pe care o prăznuim astăzi. Aceasta este o lecţie care ne priveşte pe toţi, că Dumnezeu nu ne vrea singuri alături de El. Şi acest lucru îl vom vedea la Judecata de Apoi, când vom fi întrebaţi fiecare ce căutăm singuri, unde ne sunt apropiaţii, prietenii, familia, unde îţi e neamul, unde îţi e poporul.

Despre ce fel de salvare este vorba? Cum au înţe­les actul botezului?

Apostolul Petru spune: „Dacă nu vreţi ca generaţia voastră şi toţi contemporanii de aici să aveţi sfârşitul pe care Iisus l-a spus, întoarceţi-vă la Dumnezeu, bote­zaţi-vă, schimbaţi-vă viaţa şi deve­niţi poporul lui Iisus. Asta se întâmplă acum la finalul acestei cuvântări, care este de un drama­tism extraordinar. Apostolul face exegeză, face somaţie în puterea lui Iisus şi a Duhului Sfânt. Mai trebuie să ştim că actul acesta al botezului era un act de umilinţă pentru evrei, pentru că ei practicau botezul pentru păgânii care doreau să se afilieze şi să devină pro­zeliţii poporului israelit. Ce le cere Petru? Le cere să se trateze ei înşişi ca nişte păgâni şi să devină membrii unui nou Israel. Ce le cere Apostolul evreilor era de o umilinţă devastatoare pentru ei.

Caracteristicile menționate în Faptele Apostolilor erau semn distinctiv şi ar trebui să fie şi pentru noi, creştinii, până în ziua de astăzi. Şi spune că erau împreună stăruind în patru lucruri, în învă­ţătura Apostolilor, în rugăciune, în frângerea pâinii şi comunitate, în comuniune. Deci, cu alte cuvinte, acest popor în fiecare zi era împreună, şi Apostolii le explicau învăţătura lui Iisus, stă­ruiau în rugăciune, stăruiau în Liturghie, făceau Liturghie în fiecare zi, că asta era frângerea pâinii, şi trăiau în comuniune, acest lucru în­sem­nând că nimeni nu mai ţinea nimic pentru el. Dacă cineva nu avea, îşi vindea din averea sa şi le dădea celor care aveau nevoie. Orică­rui om lipsit i se dădea de către întreaga comunitate. Acestea erau cele patru caracteristici ale noului popor al lui Dumnezeu care a apărut prin miracolul Pogorârii Duhului Sfânt, e duh profetic şi creează un popor de preoţi şi un popor care are aceste patru caracteristici: în învăţătură, în rugăciune, în euharistie şi în comuniune, ca o singură familie. E destul astăzi să ne uităm în viaţa noastră prin această oglindă şi să vedem că suntem repetenţi catastrofali la acest examen.

Avem comuniunea cu visurile, cu patimile şi păcatele noastre. Care frăţie­tate? Cum punem noi împreună toate lucrurile? Duhul Sfânt nu este înţeles în dimensiunea lui profetică a ade­vă­rului ca duh care vorbeşte. Ce face Duhul din Apostoli? Limbi de foc. Acesta e semnul prezenţei Duhului Sfânt, când ai limbă de foc, când ai limbă de aur.

Primirea Duhului Sfânt re­pre­zintă o judecată şi o salvare în acelaşi timp, în funcţie de felul în care primim acest Duh şi dacă Biserica reuşeşte să facă un popor cu viaţă comunitară constituită în jurul cuvântului lui Dumnezeu, în jurul Euharistiei şi într-o viaţă comunitară de familie.

Părinte profesor, cum devenim noi acum poporul lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt, ce fel de popor trebuie să fim?

Ce fel de popor trebuie să fim? Popor de împăraţi, popor de preoţi, popor de profeţi. Pentru că asta vrea Dumnezeu de la noi, să fim un popor nou, popor care trăieşte în puterea Duhului Sfânt. Un popor care învaţă să fie împărat nu peste oameni. Cel mai greu este să fii împărat peste tine însuţi, peste patimile tale şi peste inima ta. E mai uşor să controlezi oameni şi averi decât să te controlezi pe tine însuţi.

Astăzi ne gândim la un profet ca la un oracol care îţi ghi­ceşte viitorul. Profeţii erau cei care vorbeau oamenilor voia lui Dumnezeu şi noi trebuie să fim profeţi în sensul că trebuie să învăţăm şi pe alţii care este voia lui Dumnezeu. Şi voia lui Dumnezeu este să ne întoarcem la El în­tr-un popor mare, în­tr-un popor sfânt, într-un popor ales, un popor săvârşitor de fapte bune, un popor de care Dumnezeu să se mân­drească şi Iisus să spună că se întoarce în faţa Tatălui: Iată, Eu şi copii Mei­ n-am venit la Tine singur; căci se spune că grăuntele de grâu moare, dar aduce multă roadă. Noi suntem această roadă, noi suntem se­cerişul cel mare şi noi trebuie să fim poporul lui Dumnezeu. Asta e taina Cincizecimii, un popor înnoit.

Mai avem oare un program pentru noi? Căci fiecare săr­bătoare o avem în fiecare an, şi le avem nu ca o amin­tire din trecut, ci fiecare sărbă­toare trebuie să fie un program pentru noi. Cincizecimea poate că este programul cel mai mare pe care îl avem toţi. Hristos vrea să ne facă poporul Lui. Cincizecimea e ziua Bisericii, e ziua comu­nitară prin excelenţă.

Să ne uităm în jurul nostru, în comunitatea noastră numai româ­nească sau ortodoxă. Sunt românii popor al lui Dumnezeu? Să avem curajul şi onestitatea să ne privim în ochi şi să vedem că o să cădem la acest examen destul de lamentabil.

Să stăm în jurul bisericii şi să îl primim pe Dumnezeu prin hrana Lui cea cerească, ca să primim în puterea acestei hrăniri pe Duhul Său cel Sfânt şi astăzi, şi mâine, şi în toate zilele vieţii noastre.