Interesul pentru studiul teologiei a scăzut constant în România după anul 2000. Considerată „știința științelor și arta artelor” în Antichitatea creștină și rămasă și azi la fel pentru cei îndrăgostiți de tainele vieții duhovnicești, teologia este socotită de necunoscători sau de cei superficiali ancilla scientiarum (sclava științelor). Bineînțeles, a o socoti știință în sensul în care gândim geografia, matematica, istoria este complet greșit. Ea este știință, dar operează cu alt sistem epistemologic. Iar pentru vremurile de acum, când mai-marii lumii generează crize care bulversează omenirea, teologia este cea care ne ajută să citim semnele timpului, să nu deznădăjduim și să fim treji, greu de manipulat, urmând Adevărului-Hristos. Despre toate ne vorbește decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti, părintele profesor dr. Constantin Preda.
Părinte decan Constantin Preda, care este misiunea Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti (FTOUB)?
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti funcționează în cadrul Universității din București și se află sub o dublă coordonare, a Bisericii Ortodoxe Române și a Ministerului Educației. Misiunea Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” (Universitatea din București) constă în formarea unor caractere statornice, care să urmeze principiul comuniunii instituite de Iisus Hristos: „Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul” (Ioan 13, 34). În plan moral, fundamentală rămâne promovarea demnității fiecărei persoane în parte, ceea ce înseamnă, în mod concret, forme de manifestare a respectului necondiționat, a empatiei, a datoriei și a solidarității: „Toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea şi voi faceţi lor” (Matei 7, 12). Educarea axată pe temeiurile evanghelice ale vieții creștine se numără printre obiectivele noastre esențiale. În aceeași măsură, instituția pe care o slujim este pe deplin ancorată în valorile societății deschise, informaționale, bazate pe cunoaștere. Dezvoltarea conștiinței eclesiale şi civice, dialogul cultural, umanismul, conservarea patrimoniului spiritual şi material, probitatea intelectuală, discernământul științific, etica și integritatea profesională sunt repere urmate cu devotament de Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”.
Vorbiți-ne puțin despre situaţia învăţământului teologic universitar în Europa de astăzi.
În toate ţările, universităţile reprezintă locul în care libertatea şi interacţiunea domeniilor de cunoaştere constituie două condiţii fundamentale care stau la baza cercetării. În spaţiul românesc nu s-a pus niciodată problema libertăţii şi cercetării teologice, şi nici nu s-a constatat din partea Bisericii Ortodoxe Române vreo încercare de a limita libertatea responsabilă sau dorinţa unei cercetări interdisciplinare sau transdisciplinare. Pentru teologia ortodoxă, tradiţia Bisericii patristice din Răsărit şi Apus constituie „canonul ei intelectual”, care o tutelează în faţa ideologiilor seculare şi a puterii tehnocratice. În Europa destinul teologiei academice pare astăzi împărţit în două blocuri: cel mittel - european, unde teologia este în universităţile de stat (teologie mai „ştiinţifică”), şi cel latino-mediteranean, unde teologia este în afara universităţilor de stat (teologie mai „eclesială”). Primul model riscă să fie irelevant pentru realitatea pastorală (prea academic), iar cel de-al doilea pentru realitatea culturală (prea pastoral). Polarizarea între ştiinţificitate şi eclesialitate, între Scilla şi Caribda, este în realitate constitutivă teologiei.
Ce are teologia ortodoxă de oferit lumii de astăzi?
În actualul context socio-religios din Europa, ne punem întrebarea: Ce are de oferit teologia ortodoxă? Ce valoare poate avea un logos despre Dumnezeu într-un context în care întrebarea despre Dumnezeu nu pare a fi nici importantă şi nici necesară, în care se pare că Dumnezeu nu-şi mai are locul pentru a avea o viaţă bună şi frumoasă. Eberhard Jüngel, unul dintre teologii germani cei mai importanţi din vremea noastră, la întrebarea dacă universitatea mai are încă nevoie de teologie, dacă Statul, Biserica, societatea mai au încă nevoie de teologie, a răspuns: „Astăzi avem nevoie mai mult decât oricând. Fără teologie lumea ar pierde o întreagă dimensiune, iar credinţa orientată spre căutarea unei explicitări intelectuale (fides quaerens intellectum) ar fi înlocuită de iraţionalitate şi superstiţie”. Deschiderea universală a creştinismului poate fi una din contribuţiile cele mai preţioase pe care teologia ortodoxă le poate oferi bătrânului continent european. Naufragiul civilizaţiei în Europa are, probabil, de a face cu declinul creştinismului. Într-un astfel de context, teologia ortodoxă este chemată să arate legătura dintre cultura europeană şi creştinism, evidenţiind capacitatea Evangheliei, mediată de cultură, de a găzdui şi de a se înscrie în toate culturile naţionale din interior. O astfel de deschidere mondială poate fi una dintre contribuţiile cele mai preţioase ale teologiei la revitalizarea spirituală a bătrânului continent. Pe de altă parte, teologia ortodoxă română are o vocaţie aparte conferită de istoria şi limba poporului român, de a fi „o insulă latină într-o mare slavă” şi „punte între Orient şi Occident”, între Ortodoxie şi tradiţia latină, între moştenirea civilizaţiei bizantine şi lumea slavă. Teologia ortodoxă română este una a echilibrului, convergenţei şi universalităţii.
Cum ați defini teologia ortodoxă?
Adevărata teologie ortodoxă este strâns legată de experienţa duhovnicească şi nu poate fi concepută decât ca interpretare a revelaţiei lui Dumnezeu, ca teologhisire a omului despre Dumnezeu, întemeiată pe descoperirea Cuvântului întrupat şi inspirată de harul Duhului Sfânt. De aceea experienţa duhovnicească a lui Dumnezeu constituie condiţia esenţială a adevăratei teologii.
Experienţa duhovnicească, chiar dacă are un caracter personal, se dobândeşte înlăuntrul trupului lui Hristos, adică în Biserică, şi este trăită de creştin în duhul comuniunii şi unităţii cu ceilalţi membri ai Bisericii: teologia ortodoxă nu poate fi dezvoltată în afara Bisericii. Cu siguranţă că teologia, ca și cercetare ştiinţifică şi elaborare a conţinutului doctrinar şi a vieţii creştine, poate exista şi fără experienţa duhovnicească, dar în acest caz nu este vorba de o teologie creativă, ci de cercetarea şi elaborarea teologiei deja dezvoltate pe baza experienţei Bisericii. Teologia ortodoxă este expresia experienţei reînnoirii omului în Hristos şi a îndumnezeirii acestuia în Biserică. Înainte de a fi formulată raţional şi publicată în texte literare, teologia ortodoxă este trăită prin credinţă şi se exprimă prin diferite forme şi manifestări ale vieţii plenare a Bisericii: se regăseşte în viaţa şi mărturia sfinţilor, în viaţa sacramentală şi în general în viaţa duhovnicească a membrilor ei.
Care este diferenţa de abordare între teologia din vechime şi cea modernă?
Când comparăm întreaga tradiţie teologică creştină din vechime, adică perioada patristică şi medievală, cu perioada modernă, în ceea ce priveşte aspectul duhovnicesc al teologiei, observăm o diferenţă extraordinară. Pentru Părinţii Bisericii din Răsărit şi Apus exegeza, teologia, spiritualitatea şi pastorala constituiau un „întreg organic”; însă, odată cu afirmarea teologiei sistematice, în perioada scolastică şi mai apoi cu emanciparea exegezei critice ca ştiinţă autonomă, unitatea acestor discipline s-a rupt în teologia apuseană şi a influenţat în parte şi pe cea răsăriteană, până a ajuns să se radicalizeze în perioada modernă. Începând cu Renaşterea şi Umanismul de fapt, exegeza s-a separat de teologie, teologia s-a separat de exegeză, spiritualitatea s-a rupt de dogmatică şi de exegeză, propovăduirea a ignorat adesea exegeza şi dogmatica, devenind moralizatoare; s-a ajuns la o separare progresivă şi la ruptura dintre disciplinele teologice, care s-a menţinut până în zilele noastre. După înmulţirea şi separarea acestor discipline s-a ajuns la atâtea fragmentări (specializări!) ale lor, astfel încât astăzi se simte nevoia reintegrării tuturor într-o nouă sinteză. Scriptura, separată de dogmatică, de spiritualitate şi de pastorală, trebuie să fie reintegrată într-o viziune teologică proprie Bisericii Ortodoxe, aşa cum Părinţii Bisericii ne-au conturat-o şi transmis. Însă dacă separarea a durat secole întregi, unitatea nu se va putea reface în câţiva ani. Se resimte azi nevoia de a lucra pentru a reface această sinteză, însă este nevoie de sensibilizarea tuturor teologilor în acest sens.
Este nevoie de o nouă abordare în învăţământul teologic universitar din România?
Perioada pandemiei a fost una a provocărilor şi încercărilor pe care societatea contemporană nu le-a mai trăit. A urmat războiul din imediata noastră vecinătate, iar acum criza economică bate la uşă. În acest context, credinţa şi nădejdea vie în Mântuitorul Hristos şi în Biserica sa sunt singura noastră ancoră. Pe de altă parte, în momentul de faţă este nevoie de începerea unor dezbateri responsabile privind o nouă abordare în învăţământul teologic universitar, în contextul internaţionalizării şi europenizării învăţământului superior din ţara noastră. Astăzi se propun alianţe universitare europene, care ne provoacă să ne implicăm cu perspectiva şi oferta noastră educaţională. Dinamica schimbărilor pe care le trăim ne obligă să devenim actori implicaţi şi nu spectatori, dascăli de teologie care să aibă capacitatea de a ţine pasul cu provocările transformărilor digitale, fără să uite, însă, de progresul duhovnicesc şi ţinta desăvârşirii în Hristos. De asemenea, experienţa admiterii de anul acesta ne-a arătat că aceia care doresc să studieze şi aprofundeze teologia ortodoxă provin în cea mai mare parte din licee şi nu din seminariile teologice. Există, totodată, un număr însemnat de aspiranţi care au încheiat deja o facultate şi studiază teologia pentru a afla cât mai multe răspunsuri la frământările şi căutările lor. Exigenţele celor care frecventează cursurile şi seminarele Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti au crescut considerabil în ultimii ani, ceea ce îi obligă pe profesorii de teologie să-şi reînnoiască metodele şi conţinuturile curriculei an de an.
