Misiunea în rândul tinerilor și educația creștină a acestora necesită o abordare deosebită a pastoraţiei din partea slujitorilor Bisericii Ortodoxe. Despre felul în care se desfăşoară pastoraţia tinerilor în Suedia, Norvegia și Danemarca ne-a vorbit, la finele Anului omagial al educației religioase a tineretului ortodox, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord.
Preasfinţia Voastră, în contextul unei secularizări tot mai vizibile, în ce formă ar trebui transmis mesajul Bisericii către tineri pentru a fi deopotrivă credibil şi ofertant?
Mesajul Bisericii către tineri trebuie, în opinia mea, să fie cât mai simplu, cât mai puternic și cât mai luminos: simplu, pentru că simplitatea este specifică sfințeniei, unde nu încape târguială, analiză sau compromis; puternic, pentru că e nevoie, în lumea debusolantă și debusolată, de repere puternice; luminos, pentru că toți suntem „fii ai Luminii” și spre lumină ne îndreptăm viața noastră. Mesajul nu trebuie să fie ofertant în sensul concurenței religioase sau ideologice, pentru că Ortodoxia nu intră în competiție cu alte credințe. Cel mult poate motiva și da sens mult mai profund decât o fac alte repere contemporane, dar nicidecum nu trebuie să intre în concurență cu ele. Tinerii care descoperă frumusețea și profunzimea Ortodoxiei se schimbă în ființa lor, depășind altfel tentațiile vieții.
Tinerii care vin la biserică au un bagaj specific vârstei și timpului lor: vestimentaţia, preferinţele muzicale, petrecerea timpului liber. Ar trebui să se schimbe din aceste deprinderi imediat, sau pot aduce cu ei toate acestea, până când vor constata dacă mai au sau nu nevoie de ele?
Schimbarea trebuie să vină din interior, nu prin constrângere. Oricât de benefice sunt de multe ori interdicțiile, dacă nu sunt susținute din interior, vor fi doborâte de primele tentații ale lumii. Așadar, deprinderile trebuie înțelese în sensul cel mai profund, analizate și hotărâte. Dacă vor renunța la ele, lucru recomandabil de altminteri, se va întâmpla pentru că ei au înțeles aceasta și și-au asumat pe deplin acest lucru. Problema deprinderilor nu ține numai de tineri, pentru că în Biserică sunt mulți oameni maturi care ar trebui să se analizeze profund, pentru a vedea dacă Ortodoxia i-a atins în adâncimile sufletului, sau au rămas doar creștinii formelor fără fond.
Există o diferenţă între tinerii din Occident şi tinerii din România în ceea ce priveşte deschiderea faţă de religios, faţă de Biserică?
Tinerețea nu ține cont de constrângerile sociale, politice sau geografice. Un tânăr este la fel în România ca în Suedia, Australia sau Argentina. Aceeași euforie și neliniște îi stăpânește pe toți. Dacă însă vorbim de deschiderea față de religios, în România lucrurile sunt mai așezate, în sensul bun al cuvântului, pentru că deschiderea față de Ortodoxie face parte din firescul lucrurilor. Părintele Rafail Noica spunea că Ortodoxia este firea omului. Să înțelegi Ortodoxia, când în jurul tău sunt atâtea repere ale spiritualității, mănăstiri, duhovnici, biserici, catedrale etc., nu este atât de greu. În Occident libertatea tinerilor în ceea ce privește opțiunile religioase nu se mai întâlnește cu păstrarea tradiției naționale, familiale sau eclesiale. Poate că aici este mai greu să îl convingi pe un tânăr din Occident că Ortodoxia este credința cea adevărată, însă răbdarea și lucrarea cu tinerii trebuie să fie aceleași în Occident ca și în România.
Care credeţi că ar fi modalităţile practice de a-i atrage pe tineri spre biserici, spre slujbe şi implicarea lor în viaţa comunităţilor creştine?
În primul rând cred că trebuie să fim foarte sinceri cu ei. Să le spunem ce ne place la ei și ce le folosește din ceea ce fac. Sinceritatea este baza oricărei relații, iar dacă noi suntem slujitorii Bisericii și ai lui Hristos, trebuie să fim sinceri cu ei. În al doilea rând trebuie să îi ascultăm. Cu siguranță nu întotdeauna vom fi încântați de ceea ce auzim, sau poate nu vom fi de acord cu tot ce auzim, însă e nevoie ca tinerii să se știe ascultați. Ei sunt dispuși să se ofere pe sine fără prejudecăți, fără prea multe analize, așa încât sinceritatea și răbdarea noastră în relație cu ei, ca metode practice de zidire sufletească, sunt principale. Pe lângă acestea, amintim catehezele, ca momente nu doar ale transmiterii de învățătură religioasă, ci și momente ale întrebărilor venite din partea tinerilor, ca rezultate ale frământărilor lor din întâlnirea valorilor morale creștine cu libertinajul societății postmoderne. Rolul catehezelor, ca dialog, este acela de a-i așeza în matca rânduielii vieții firești. Întrunirile cu tinerii, anuale sau ocazionate, sunt evenimente frumoase din viața comunităților din care fac parte. Acestea reprezintă un alt instrument practic pentru a-i aduce spre biserică. Întâlnirile în particular, la un ceai sau o cafea, îi ajută pe tineri să se descopere cu aceeași dezinvoltură ca față de orice prieten, iar dacă devenim prieteni în Hristos, nimic nu ne va mai despărți. De asemenea, amintesc de taberele de tineret, cercurile misionare ale tinerilor și proiectele creștine, care pot pune în valoare talentele și cunoștințele lor.
Care sunt activitățile desfășurate împreună cu tinerii în eparhia pe care o păstoriţi?
Noi am încercat să ne adaptăm la contextul socio cultural în care trăim, pentru a-i înțelege pe tineri în comportamentul lor, fără a renunța la valorile noastre fundamentale. I-am înțeles și am căutat să le arătăm și cealaltă față a vieții noastre, cea a viețuirii în Hristos. De aceea am căutat să îi motivăm să se implice nu doar în slujirea liturgică, unde sunt admirabili, ci și în activitățile cultural-sociale ale comunității, punând astfel bazele Centrului pentru tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” cu filiale în toate parohiile Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. După ce sentimentul apartenenței la o comunitate este viu și odihnitor, tinerii se implică în activitățile culturale și social-filantropice pe care le organizăm, în activitățile recreative și în vizitele culturale pe care le facem cu toții la diferite obiective din zona noastră (unde se încearcă apropierea și a altor tineri care nu trec pragul locașului de închinare), în pelerinajele din România, Grecia sau Țara Sfântă, precum și în organizarea de conferințe on-line pe diferite teme, pentru a pune în valoare și competențele lor, intrând în spațiul virtual, unde petrec cea mai mare parte a timpului. Religiosul în era digitalizării era de neconceput până acum câțiva ani, însă, în aceste vremuri, prezența noastră în spațiul virtual, cu informații, răspunsuri și variante de descoperire a învățăturilor celor bune, se realizează de către noi cu ajutorul tinerilor.
Tinerii sunt, așadar, plini de capacitate de jertfă și iubire pe care noi încercăm să o valorificăm, nu doar în vederea continuității în comunitățile noastre, ci mai ales în vederea dobândirii mântuirii, ca deziderat și realitate concretă.
