„Tinerii trebuie formaţi cu o conştiinţă istorică puternică“

Este un fapt firesc ca tinerii să se raporteze la propria lor istorie, la elementele istoriei naţionale, elemente de istorie romană, de istorie bizantină şi, implicit, elemente de istoria bisericească universală sau istoria Bisericii Ortodoxe Române. Din nefericire, în ultimul timp, mai ales după '90, am văzut diferite manuale în care istoria s-a fracţionat, s-a făcut cât mai rezumativă, aşa, oarecum, după modelul breviarelor de odinioară şi chiar cu elemente nesemnificative. Am aprofundat discuţia noastră, având şansa să purtăm un dialog cu un "trăitor" al fenomenului istoric, pasionat de arheologie şi de tot ce înseamnă istoria vie a spaţiului românesc, în persoana părintelui profesor Marin Cojoc, slujitor la Biserica Sapienţei din Capitală.

Părinte profesor, cum se raportează tinerii la istorie? Vorbim de conjunctura actuală, când acestei materii îi este rezervată doar o oră pe săptămână…

Da. Sunt cunoscute evenimentele. Vedem azi în manuale prezenţa unor persoane ridicate la rangul de personalităţi istorice, nu nominalizăm, dar sunt bine cunoscute şi fracţionarea ei într-o manieră cât mai rezumativă. Cunoaştem cu toţii aceste evenimente atât din dezbaterile media, dar mai ales din faptul concret al copiilor noştri; vedem manuale de istorie care nu mai au aceeaşi consistenţă, nu sunt prezente atâtea personalităţi din istoria română care sunt adevărate modele istorice, au fost şi trebuie să fie adevărate modele istorice şi iconice pentru noi, românii, care pot zidi persoane, personalităţi şi îi pot reînrădăcina pe copii într-o conştiinţă istorică adecvată.

Trebuie un act reparatoriu în acest domeniu, trebuie constituite comisii în care pot participa şi profesori de teologie, şi e firesc, suntem într-un cadru universitar, avem teologi cu multă experienţă, oameni care au studiat istoria românilor cu multă profunzime şi pot reaşeza aceste evenimente, aceste acte de cunoaştere istorică într-o manieră adecvată. Nu facem apologia comunismului sau a evenimentelor dinainte de '90, dar trebuie să afirmăm cu fermitate faptul că manualele de istorie erau mai bine alcătuite: evenimente istorice, începând cu etnogeneza poporului român, cu marile personalităţi din istoria noastră, erau foarte prezente, cu întreaga dezbatere istorică, cu mărturii istorice, cu izvoare istorice care permiteau tânărului din vremea respectivă să cunoască bine datele istorice şi să nu aibă numai aspecte superficiale sau strict rezumative, care sunt temporare. Sigur, actualmente avem o altă bază de informaţie, computerizarea istoriei putem spune sau a evenimentelor istorice, unde putem ajunge foarte rapid la anumite informaţii, la anumite date istorice, la izvoare, lucrări care au apărut în ultimul timp, ceea ce este aici şi dincolo, peste hotare - extra mulos / mundus - o informaţie care vine rapid, pe care o găsim rapid. De cele mai multe ori această informaţie este la fel de rezumativă şi istoria recentă a demonstrat faptul că trebuie să avem o armătură puternică, studiind profund istoria şi având o şcoală istorică bine pusă la punct, să ne cunoaştem istoria, să ne apărăm istoria, să fim adevăraţi defensori ai cetăţii, ai propriei noastre identităţi. Dacă nu cunoaştem bine istoria, paternitatea noastră proprie, constituţia aceasta a familiei istorice, ea se răzbună pe noi, pentru că necunoscând-o nu ştim să o respectăm, nu ştim să ne păstrăm rădăcinile, să ne reînrădăcinăm şi se răzbună pe noi, iar evenimentele actuale ne demonstrează cu acuitate acest revers al medaliei în ceea ce priveşte răzbunarea istoriei sau pur şi simplu scăderea pulsului istoric.

Istoria se răzbună

Vorbiţi despre studiul istoriei în spaţiul laic.

Aici se cunoaşte o scădere a studierii istoriei, a pulsului istoriei. Aminteam despre faptul că istoria se răzbună, îşi arată reversul medaliei. Iată, există un val de dezrădăcinare istorică şi evenimentele acestea sunt concrete, sunt cele mai vii, cele mai vizibile în zilele noastre. Oameni tineri, familii, care sub presiunea aceasta economică pleacă din ţară, merg să-şi caute un trai mai bun, să-şi caute un loc de muncă şi unii dintre ei sau foarte mulţi uneori, fără simţământ istoric, fără discernământ istoric, rămân acolo sau se întorc după ani de zile; şi cunosc familii care au plecat cu copiii lor, au născut alţi copii, şi-au uitat mamele, şi-au uitat bătrânii, vin după 7-8 ani de zile, şi unul dintre ei îmi spunea, ca un fapt laudativ: "Iată, copiii mei nu mai ştiu româneşte". Vorbim de o mare scădere în ceea ce priveşte conştiinţa aceasta istorică de apartenenţă la patrie, la familie, la propriile rădăcini. Iată, încep sate să se dezrădăcineze. La noi, încă nu s-a ajuns la un asemenea aspect acut, dar am văzut în Bulgaria - în ţara vecină - sate desfiinţate cu totul. Sigur, şi la noi, poate în vârf de munte, câteva sătuleţe au dispărut, dar evenimentele sunt foarte triste şi un simptom care arată scăderea pulsului istoric; ce să mai vorbim despre ceea ce se petrece în şcolile noastre, aspectul demografic?! În vremea noastră, chiar dacă era înainte de '89, eram două clase, 30 cu 30 de elevi; actualmente, în aceeaşi localitate, iată, în timpul acesta în care vorbim despre o cultură economică puternică sau care se vrea puternică, spre o libertate a economicului, a individului, de a practica viaţa economică într-o altă dimensiune decât înainte de '89, abia dacă mai poţi să constitui o clasă de 12-14 elevi. Iată cum se răzbună istoria. De aici, un întreg lanţ în care învăţători, profesori îşi pierd locul de muncă, educatorii trebuie să meargă în alte localităţi sau să emigreze, am întâlnit şi asemenea neşanse ale oamenilor care trebuie să zidească spiritul istoric românesc.

Tinerii arheologi de la Jidava

Pe fondul economic actual, trăim o realitate tristă - avem oameni care s-au pregătit de-o viaţă, profesori, educatori, didascăli care trebuie să zidească spirite, nu-şi pot rostui viaţa familială din punct de vedere economic, ceea ce nu se întâmplă în alte state occidentale; şi aveam profesori în Occident cărora, sigur, li se permitea o asemenea viaţă şi chiar o abundenţă materială. Sunt cunoscute asemenea evenimente, când profesori de istorie, tineri profesori de istorie foarte bine pregătiţi, în mediul rural, trebuie să lucreze şi o grădină, să facă cu totul altceva pentru a-şi rostui viaţa familială în limite normale, nu într-o abundenţă ieşită din comun. Cu toate acestea, sunt oameni de vocaţie, profesori foarte bine pregătiţi; chiar profesorul de istorie din localitatea natală, de unde sunt şi părinţii mei, trăieşte o asemenea criză şi are o pasiune cu totul deosebită. Am organizat anul acesta, împreună cu dumnealui, prezenţa pe un şantier arheologic a elevilor din clasa a VIII-a, care au fost doritori să meargă, să cerceteze, să vadă istoria la faţa locului, în domeniul acesta arheologic, în ceea ce priveşte radiografia istoriei. Descoperirea unui vas creştin, a unor cărămizi romane cu inscripţia unor monede, aşa cum am văzut la Sucidava, sau chiar grupe de tineri, săptămâna trecută, la Jidava, lângă Câmpulung, în castrul roman, unul dintre cele mai puternice castre romane limes transalutanus; tineri cu pasiune istorică care, cu o cuminţenie deosebită, sapă zilnic, periază, găsesc monede, reconstituie vase, lucrează; şi aceasta este o pregătire istorică implicită, o reînrădăcinare istorică care marchează individualitatea şi persoana umană mai puternic decât factorul acesta educativ, de multe ori strict teoretic, intelectual.

(Interviu realizat de preot Constantin Rotaru)