Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Interviu „Toată nădejdea mea am pus-o în Maica Domnului”

„Toată nădejdea mea am pus-o în Maica Domnului”

Galerie foto (14) Galerie foto (14) Interviu
Un articol de: Ștefania Coșuleanu - 10 Aug, 2022

Pe părintele Serafim Man l-am cunoscut în pelerinajele mele dedicate realizării unor reportaje. Personalitatea sa de o noblețe cerească mi-a rămas imprimată pe retina sufletului. Îi revăd și acum privirea-i ancorată în veșnicia lui Dumnezeu, atunci când se ruga. Despre acest monah supranumit „rugătorul de foc” am dialogat cu părintele arhimandrit Macarie Motogna, starețul Mănăstirii „Sfânta Ana”-Rohia.

Părinte arhimandrit Macarie Motogna, pentru început vă rog să ne spuneți-ne în ce context a venit părintele Serafim Man la Mănăstirea Rohia.

În toamna anului 1935, la 27 noiembrie se năștea în localitatea Boiereni, din județul Maramureș, Ștefan Man, viitorul stareț și duhovnic al Rohiei, arhimandritul Serafim Man. Tânărul Ștefan era un copil ascultător, harnic, liniștit și cuminte, era atras de cele duhovnicești. Într-una din mărturisirile sale, părintele Serafim spunea: „Eu nici nu am văzut mănăstire, numai cum povesteau părinții mei ce veneau la Rohia și la Nicula, la sărbătorile mai mari, și cum povesteau cât de frumos a fost, eu am și dorit să vin la mănăstire, deși n-am văzut mănăstire”. Ascultând de chemarea Maicii Domnului, la frumoasa vârstă de 17 ani, în ziua de 25 noiembrie 1952, a hotărât să se lepede de toate plăcerile lumii și s-a închinoviat la Mănăstirea „Sfânta Ana” din satul vecin, Rohia.

Cine a fost starețul care l-a primit atunci pe tânărul Ștefan?

Atunci a fost primit de starețul mănăstirii, protosinghelul Justinian Chira. Perioada de noviciat a durat trei ani, timp în care a îndeplinit diferite ascultări, unele mai grele, cum a fost îngrijirea oilor și a vitelor, dar însăși viața de mănăstire era foarte grea în acea vreme. După perioada de noviciat, la sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, la 20 iulie 1955, Ștefan Man a fost tuns în monahism de către starețul său, primind numele de Serafim. Apoi a fost hirotonit ierodiacon, sâmbătă, 16 martie 1957, iar ieromonah a doua zi, de către Nicolae Colan, Episcopul Clujului. În „Autobiografia” sa, părintele Serafim mărturisea: „Timp de trei ani am simțit cu adevărat că port chipul îngeresc, întrucât aproape zilnic săvârșeam Sfânta Liturghie, la care și îngerii privesc și se bucură de taina cea nepătrunsă a Sfintei Liturghii”.

Părintele Serafim Man a absolvit Seminarul Teologic din Cluj-Napoca şi a fost licenţiat al Institutului Teologic de Grad Universitar din Sibiu, promoţia 1979, susținând lucrarea de licență cu titlul: „Activitatea Mănăstirii Rohia pe plan religios și gospodăresc”. În acest program de viață duhovnicească a crescut și s-a format părintele Serafim, slujind lui Dumnezeu și poporului până când a sosit vremea prigoanei, când autoritățile de stat au dat Decretul 410/1959, prin care au fost dați afară din mănăstiri mulți viețuitori, mai ales cei tineri, și atunci a fost nevoit să plece și părintele Serafim.

Care a fost contextul în care părintele Serafim Man l-a primit pe Nicolae Steinhardt în Mănăstirea Rohia?

Cunoscutul critic literar, eseist, doctor în drept Nicu Aureliu Steinhardt a vizitat pentru prima dată Mănăstirea Rohia în noiembrie 1973, la îndemnul lui Constantin Noica și al Episcopului Justinian Chira. Din anul 1973 până în anul 1979 venea și stătea temporar la Rohia, iar în anul 1980 s-a stabilit definitiv la Rohia, unde a rămas până în 30 martie 1989, când a trecut la Domnul. În această perioadă, Steinhardt s-a angajat să organizeze biblioteca mănăstirii, iar în schimb a cerut să fie călugărit. Ceea ce era un lucru imposibil pentru un fost deținut politic, care nu putea nici măcar să aibă rezidența într-o mănăstire, dar să mai fie și tuns în monahism. Cu toate acestea, părintele Serafim l-a primit în obștea mănăstirii, fiindcă avea binecuvântarea și sprijinul vrednicului de pomenire Justinian Episcopul, și i-a promis că o să-i îndeplinească dorința, ceea ce s-a și întâmplat, în 1980.

„Un om absolut curat”

Călugărirea unui fost deținut politic a fost un act de mare curaj sau mai mult decât atât?

Părintele Serafim s-a îmbolnăvit de cancer și, cunoscând starea foarte avansată a bolii, dar și promisiunea făcută, avea să-l călugărească pe Nicu Steinhardt în data de 16 august 1980, seara târziu, dorind să-și respecte cuvântul dat. Călugărirea lui Steinhardt s-a realizat fără nici o aprobare de la autoritățile bisericești și de stat. Ulterior, Arhiepiscopul Teofil Herineanu al Clujului a dat aprobare pentru călugăria deja săvârșită. Faptul că părintele Serafim l-a tuns în monahism pe un fost deținut politic, care era mereu sub lupa securității, a fost un act de mare curaj și de încredere în ocrotirea și ajutorul lui Dumnezeu.

Monahul Nicolae Steinhardt nu a rămas dator pentru primirea și tunderea în monahism, ci prin multă osteneală a terminat organizarea bibliotecii. Era recunoscător părintelui stareț, arătându-i ascultare cu dragoste. Într-o scrisoare către Sergiu Al-George, părintele Nicolae îl descrie pe părintele Serafim: „un om absolut curat, de mare ispravă, un om minunat, iar cu mine s-a purtat îngerește”.

Părintele Serafim îl prețuia și-l respecta pe părintele Nicolae, recunoscându-l ca intelectual și cărturar de mare calibru, de aceea i-a dat binecuvântarea să predice și să stea la biroul mănăstirii, pentru a-i sfătui pe oameni. Încă un act de curaj din partea starețului Serafim Man, pentru că părintele Nicolae era numai monah, nu era hirotonit și sunt cunoscute atitudinile sale exprimate în predici față de conducerea ateo-comunistă.

L-ați cunoscut pe părintele Serafim în perioada în care a fost stareț?

Nu l-am cunoscut pe părintele Serafim în vremea stăreției, ci numai după aceea. Prima dată l-am cunoscut prin scrierile sale, apoi el a fost primul monah din cadrul mănăstirii căruia i-am spus dorința mea, că aș dori să intru în viața monahală. Acest lucru s-a întâmplat în anul 1988 și s-a concretizat în anul următor. Părintele Serafim, pentru o perioadă îndelungată, mi-a fost duhovnic și părinte duhovnicesc, alături de starețul și părintele meu, actualul Preasfințit Părinte Iustin. De la intrarea mea în mănăstire, în anul 1989, și până când părintele Serafim a trecut la Domnul, în anul 2013, m-am format în jurul sfinției sale și i-am fost alături până în ultima clipă a acestei vieți.

„Ascultător, smerit, harnic, priceput predicator”

Pe ce punea accent în viețuirea în mănăstire?

Părintele Serafim a fost un stareţ curajos, cinstit şi bun chivernisitor al Casei lui Dumnezeu. Curajul său fără margini venea din puterea şi lucrarea lui Dumnezeu, se poate vedea din tot ceea ce a construit la Rohia, fără nici o autorizaţie în perioada cea mai grea a comunismului. Întors în mănăstire de la parohia unde fusese, din cauza Decretului 410, părintele a fost numit econom și secretar al sfintei mănăstiri, iar principala ascultare îi era biserica, adică slujirea Sfintei Litughii zilnice și a celorlalte slujbe. În luna iunie a anului 1973, starețul mănăstirii, arhimandritul Justinian Chira, a fost ales de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în demnitatea de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Episcopul Justinian a lăsat ca urmaș în scaunul stărețesc de la Rohia pe ucenicul său, ieromonahul Serafim Man, unul dintre cei mai vrednici ucenici, ascultător, smerit, harnic, bun slujitor, priceput predicator și cunoscut de oamenii din Țara Lăpușului.

Când părintele Serafim Man a preluat stă­reția, mănăstirea se afla într-o nouă etapă a dezvoltării sale. Fostul stareț Justinian Chira i-a lăsat multe proiecte și lucrări pe care părintele Serafim le-a dus la bun sfârșit cum n-ar fi făcut nimeni într-o perioadă ateo-comunistă. A reușit într-o vreme în care pentru a construi ceva în folosul Bisericii îți trebuiau aprobări, iar dacă făceai fără, riscai să intri la închisoare. Părintele n-a ținut seama de acestea, a lucrat pentru sfânta mănăstire ca pentru Dumnezeu, nefiindu-i frică de autorități.

Am putea spune că lucrările realizate de părintele Serafim au schimbat fața Mănăstirii Rohia?

Da, pentru că au fost multe lucrări făcute sub stăreția părintelui Serafim Man, printre care enumerăm: Casa cu Paraclis, realizarea unui nou iconostas pentru biserică, o nouă clopotniță, pangarul, poarta de lemn din sat, Casa Poetului și Altarul de vară. Mănăstirea îi datorează și introducerea apei curente, precum și realizarea drumului de acces până la sfântul așezământ. Părintele a muncit efectiv cu brațele sale la toate aceste edificii. Se bucura de fiecare metru construit, dar o mai mare bucurie pentru sfinția sa era slujirea Sfintei Liturghii și a celorlalte laude bisericești. Râvna de a construi nu a știrbit întru nimic programul liturgic al sfintei mănăstiri, cu toate că mai erau doi ieromonahi; părintele a avut perioade lungi, după cum mărturisește Preasfințitul Episcop Iustin, în care slujea zilnic Sfânta Liturghie: „Au fost perioade când a săvârșit și 200 de Sfinte Liturghii neîntrerupte, pentru că părinții Antonie și Emanuel erau fie la examene, fie erau plecați cu treburi”.

O cuprinzătoare mărturisire despre personalitatea duhovnicească a starețului Serafim Man o găsim în Cartea de Aur a Mănăstirii Rohia: „Preacuviosul stareț Serafim Man este un om săpat parcă din stânca lui Horea, fără compromisuri și fără tranzacții cu conștiința. Este o figură ce-ți inspiră încredere, voință și dragoste. Este un om natural și apropiat de sufletul oamenilor. L-am găsit muncind la lopată ca un salahor, alături de cei mici, în fruntea lor. L-am aflat în biserică, pios, stând de vorbă cu credincioșii, omenos, și-n camera de lucru citind până târziu. Ambițios până la margini pentru cele bune și inepuizabil...”

Care au fost încercările prin care a trecut părintele Serafim Man?

După cum se știe, Preacuvioșia Sa era un preot dedicat slujirii Altarului. După terminarea sfintelor slujbe de dimineața, se dezbrăca de rasa monahală și era în mijlocul muncitorilor, astfel încât în doar 11 ani de stăreție a reușit să construiască enorm și să ridice mănăstirea în rândul celor de frunte din Transilvania.

Din cauza multor osteneli, a unui efort susținut, la slujbe și la construcții, apoi șicanele din partea autorităților, deși avea doar 45 de ani, în 1980, părintele s-a îmbolnăvit grav, cancer la gât. A urmat un lung și greu tratament cu raze cobalt, pentru extirparea ganglionului canceros. Între anii 1981 și 1984 a fost periodic internat la Institutul Oncologic și Clinica Medicală III din Cluj-Napoca. „În anul 1984 am trecut prin cea mai grea perioadă a vieții mele, când mi-am pierdut aproape în totalitate văzul, auzul și echilibrul, efectiv nu mai puteam merge pe picioare”, mărturisea părintele Serafim. Barba și părul le pierduse de tot, iar graiul i se degradase în așa măsură încât nu se mai înțelegea nimic.

În această situație, părintele a cerut să fie adus la mănăstire pentru a trece acolo la Domnul și nu pe patul de spital. În 8 iunie 1984, a fost externat de urgență și trimis la mănăstire. Cu toate durerile pe care le avea, părintele nu cârtea, ci, venind acasă și mergând la icoana Maicii Domnului, pe care o numea „advocata me”, i s-a încredințat total: „Toată nădejdea mea am pus-o în Maica Domnului de la Rohia. Că am văzut în viața mea de trăitor în mănăstire multe minuni. Credeam că și cu mine Maica Domnului va face, și a făcut. Am zis: Dumnezeule, de e bine să mai trăiesc pentru mine, pentru mănăstire, pentru credință, pentru neam, dă-mi viață. Doamne, ce vei vrea!” S-a lăsat în voia lui Dumnezeu, rugându-se neîncetat, la fel și ceilalți viețuitori, făcând rugăciuni pentru el, dar în același timp pregătind și cele de înmormântare.

Voia lui Dumnezeu și a Maicii Domnului a fost ca părintele Serafim încet, încet să se vindece, spre mirarea și nedumerirea medicilor. Maica Domnului de la Rohia a făcut minunea că l-a vindecat pe părintele, i-a dat sănătate și a mai trăit încă aproape 30 de ani, ca dovadă a minunii lui Dumnezeu, pentru folosul mănăstirii și al credincioșilor. A urmat o perioadă de refacere, vocea i-a revenit aproape complet, părul și barba îi crescuseră, umbla singur și începuse din nou să slujească la Altar și să predice. În perioada respectivă (1984-1990) au venit la mănăstire în vizită unii medici, care îl îngrijiseră, și care întrebau despre mormântul părintelui, pentru a-i aprinde o lumânare. Rămâneau uimiți în fața minunii lui Dumnezeu când li se răspundea: „Părintele Serafim n-a murit, mergeți și-l vizitați la chilie, trăiește!”

Boala, din anii 1980-1984, a făcut din părintele Serafim un om nou, i-a împărțit viața în două, retrăgându-se în vara anului 1984 din ascultarea de stareț, din cauza aceasta. Odată cu boala și retragerea din stăreție s-a încheiat o etapă din viața părintelui Serafim și a început alta, cea dedicată numai rugăciunii, slujirii, duhovniciei și scrisului.

 

Citeşte mai multe despre:   Mănăstirea Sfânta Ana - Rohia