Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca desfășoară o frumoasă și bogată activitate prin care pune în valoare moștenirea înaintașilor. De asemenea, tehnici inovative moderne sunt folosite pentru valorificarea patrimoniului cultural, exemple fiind două proiecte: unul dedicat bisericii din Cizer (construită de Horea) și altul destinat icoanelor de pe Valea Sebeșului. În această perioadă de pandemie de COVID-19, Tudor Sălăgean, directorul acestei instituții, transmite un mesaj de încredere și siguranță pentru oamenii care au o oarecare reținere în a participa la evenimente culturale în spații interioare, cum sunt cele ale muzeelor.
Domnule director Tudor Sălăgean, aveți o activitate intensă în cadrul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, pe care îl coordonați. Care sunt principalele direcții pe care vă axați în această perioadă?
Atâta vreme cât în muzeele din România va continua să existe profesionalism, prioritățile vor fi mereu aceleași: în primul rând patrimoniul, în al doilea rând publicul. Patrimoniul este și va fi întotdeauna cel mai important, pentru că acesta reprezintă esența misiunii noastre și rațiunea existenței noastre instituționale, chiar dacă vizibilitatea mai mare a activităților cu publicul i-ar putea face pe neavizați să creadă că acelea sunt mai importante. În această perioadă, în care, sub pretextul pandemiei, bugetele muzeelor au suferit de multe ori reduceri drastice, prioritatea noastră este să căutăm soluții și să realizăm proiecte prin care activitatea restauratorilor, conservatorilor și muzeografilor să se poată desfășura în condiții normale. Ne preocupă, de asemenea, recâștigarea interesului publicului, a cărui atitudine față de instituțiile și evenimentele culturale a suferit modificări în perioada pandemiei. Știm că există oameni care sunt astăzi mai prudenți, mai precauți, mai puțin dornici să participe la evenimente culturale în spații interioare. Pentru ei vrem să transmitem un mesaj de încredere și siguranță, pentru a-i convinge să revină alături de noi. În ceea ce privește Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia”, care este un muzeu în aer liber, lucrurile stau foarte bine, numărul vizitatorilor fiind în creștere. Ne bucurăm să constatăm că numărul vizitatorilor reîncepe să crească și la sediul central al muzeului, unde a fost reluat programul de evenimente culturale dedicate publicului, cu respectarea măsurilor de protecție necesare.
Tradițiile Țării Năsăudului
Vara trecută ați vernisat expoziția „Țara Năsăudului. Tradiție și inspirație: colecția Virginia Linul“. Vorbiți-ne, vă rog, despre această expoziție și persoanele invitate la eveniment.
Întregul proiect expozițional dedicat Țării Năsăudului a fost realizat în cadrul unui program intitulat „Muzeele contează!”, prin care Rețeaua Națională a Muzeelor din România urmărește să apropie factorii de decizie din ţara noastră de activitatea foarte complexă a muzeelor și să îi ajute să o înțeleagă. Noi, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, l-am avut în calitate de „muzeograf pentru o zi” pe actualul ministru, sociologul și profesorul Vasile Dîncu, care este un excepțional cunoscător și promotor al tradițiilor Țării Năsăudului.
Împreună cu el, am decis să aducem în prim plan personalitatea Virginiei Linul, o creatoare contemporană autentică, pe care ne-am bucurat să o prezentăm vizitatorilor noștri. Ea a moștenit din familie arta confecționării veșmintelor tradiționale, dar a trecut, în tinerețe, printr-o perioadă de refuz față de această tradiție. Revenirea a fost însă spectaculoasă, iar de peste două decenii Virginia Linul și-a dedicat în întregime eforturile revitalizării acestui meșteșug. A devenit nu doar o practicantă plină de har și pasiune, ci și o antreprenoare de succes, reușind să mobilizeze și să atragă resurse pentru o întreagă comunitate. A devenit, de asemenea, o specialistă în domeniu, realizând o teză de doctorat despre portul popular năsăudean, la Universitatea din Oradea, sub coordonarea marelui etnograf și profesor Ioan Godea (1943-2014), de minunată și binecuvântată amintire. În anul 2020, Virginia Linul a deschis la Salva un muzeu viu, denumit Casa Costumului Popular - Virginia Linul, pe baza propriei viziuni și a experienței acumulate în domeniu de-a lungul anilor. Expoziția deschisă la Muzeul Etnografic al Transilvaniei prezintă o selecție semnificativă de costume populare din Țara Năsăudului, alături de creații personale, care integrează elementele de inspirație tradițională în designul vestimentar contemporan.
Episcopul Macarie a donat muzeului o casă din Valea Țibleșului
Aveți, de asemenea, un obiectiv inaugurat recent și în Parcul Etnografic, secția în aer liber a Muzeului Etnografic al Transilvaniei. Care este povestea acestuia?
Într-adevăr, în data de 29 iulie a fost inaugurată, în Parcul Etnografic, o întreagă gospodărie din satul Spermezeu, reprezentativă pentru zona etnografică Valea Țibleșului, care a fost donată muzeului de Preasfințitul Părinte Macarie Drăgoi, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord. Prin trăsăturile sale stilistice, prin tehnicile și materialele de construcție utilizate, această casă și anexele sale ilustrează profilul ocupațional al zonei, dar și tendințele de evoluție a arhitecturii rurale din nordul Transilvaniei din perioada interbelică. Cercetător asiduu al istoriei Văii Țibleșului, Episcopul Macarie a publicat volume valoroase despre tradițiile și folclorul acestei zone. Mai mult decât atât, printr-o inițiativă unică și mai mult decât lăudabilă, Preasfinția Sa a donat câte o casă reprezentativă din această zonă pentru Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Complexul Muzeal Național ASTRA Sibiu și Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca. Toate aceste trei donații au fost vernisate în ultima decadă a lunii iulie. În acest fel, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie s-a asigurat, prin propriile sale străduințe și eforturi, că patrimoniul cultural al ținuturilor natale va fi reprezentat în marile muzee ale României, bucurându-se de atenția și aprecierea specialiștilor și a publicului larg.
„Biserica lui Horea - un patrimoniu pentru viitor”
Ce presupun tehnicile inovative în valorificarea patrimoniului cultural? Cum ați folosit realitatea virtuală pentru a pune în valoare biserica din Cizer, construită de Horea?
Muzeul nostru are în derulare două proiecte de realizare a unor expoziții inovative cu bunuri culturale mobile restaurate, finanțate în cadrul programului Ro-Cultura, cu sprijinul Granturilor SEE 2014-2021, valoarea totală a acestora fiind de 1.236.322 lei. Unul dintre acestea, intitulat „Biserica lui Horea - un patrimoniu pentru viitor”, are în vedere bunurile de patrimoniu legate de istoria bisericii din Cizer, un valoros monument aflat astăzi în Parcul Etnografic din Cluj. Celălalt proiect este dedicat icoanelor de pe Valea Sebeșului din patrimoniul muzeului nostru, remarcabile ca realizare și foarte apreciate de publicul larg. În cadrul expozițiilor pe care le organizăm în ultimul trimestru al acestui an, am utilizat tehnicile realității virtuale pentru documentarea și prezentarea, într-o formulă atractivă, a acestor colecții importante din patrimoniul pe care îl deținem. Restauratorii și conservatorii angajați în cadrul proiectului au avut un rol extrem de important, pregătind toate aceste bunuri culturale în vederea expunerii. Proiectele noastre sunt realizate în parteneriat cu Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, ai cărei specialiști de excepție, prof. dr. ing. Călin Neamțu și conf. dr. ing. Radu Comes, coordonează operațiunile de transpunere a bunurilor culturale în realitatea virtuală și ne oferă asistența necesară pentru a ne familiariza cu acest domeniu. Nu mai puțin importantă este colaborarea cu partenerul nostru din Norvegia, care este NUDA AS din Bergen. Arhitectul Håkon Iversen, unul dintre reprezentanții organizației, a fost partenerul nostru în cadrul unui proiect anterior, coordonat de Consiliul Județean Cluj, la inițiativa sa fiind proiectat primul master plan de dezvoltare a muzeului în aer liber. În pofida dificultăților cauzate de pandemie, prima expoziţie - „Biserica lui Horea - un patrimoniu pentru viitor”, organizată în 25 noiembrie, s-a bucurat de succes, reușind să prezinte publicului, în același timp, ferestre înspre trecut și înspre viitor. Sperăm ca acelaşi lucru să se întâmple şi în 22 decembrie, când am programat vernisajul expoziției „Icoanele de pe Valea Sebeșului din colecția Muzeului Etnografic al Transilvaniei”.
În ultimii doi ani, întreaga societate a trecut prin schimbări din cauza pandemiei de COVID-19. Cum s-au reflectat acestea asupra instituției pe care o coordonați?
Muzeele traversează în continuare o perioadă dificilă. Prioritățile autorităților s-au schimbat, iar unii dintre decidenții politici de astăzi nici măcar nu mai mimează existența interesului pentru cultură, pentru patrimoniu și pentru tradiții, așa cum o făceau altădată. Astfel, în perioada de restricții am asistat de multe ori la tăieri drastice ale bugetelor instituțiilor de cultură, care au fost lăsate de multe ori să se descurce cum pot. Am asistat, de asemenea, la diferite forme de intruziune a politicului în activitatea muzeelor, manifestate mai ales la nivelul autorităților județene și locale. Rețeaua Națională a Muzeelor din România a luat atitudine împotriva acestor derapaje, dar nu putem previziona felul în care vor evolua lucrurile în viitor. La rândul ei, atitudinea publicului a suferit anumite schimbări, firești pentru perioada pe care am traversat-o. Acum, muzeele trebuie să recâștige încrederea publicului și, în același timp, să convingă autoritățile finanțatoare să își redefinească prioritățile, astfel încât patrimoniul acestei țări să nu aibă de suferit. Din acest punct de vedere este foarte important proiectul „Muzeele contează!”, prin care Rețeaua Națională a Muzeelor încearcă să creeze legături active și puternice între muzee, pe de o parte, și oamenii politici de anvergură, care pot influența în mod pozitiv dezvoltarea sectorului muzeal în ansamblul său.
De ce considerați că este important să ne cunoaștem și să asimilăm tradițiile înaintașilor?
Tradițiile sunt o componentă definitorie a moștenirii noastre culturale. Asistăm în prezent la dispariția ultimelor elemente ale satului pe care l-am putea defini tradițional, dar și la asimilarea unor elemente ale moștenirii tradiționale de către publicul din mediul urban sau din cel rural contemporan. În acest context, rolul muzeelor etnografice este unul foarte important, pentru că ele, prin patrimoniul și prin specialiștii lor, pot facilita și susține păstrarea, transmiterea și revitalizarea tradițiilor, astfel încât să ne putem bucura de ele atât noi, cât și urmașii noștri.
La ce proiecte de viitor lucrați?
În anul 2022, Muzeul Etnografic al Transilvaniei împlinește frumoasa vârstă de 100 de ani. Pregătim în prezent un program dinamic și complex al acestei aniversări, care nu va fi redus la un singur eveniment ceremonios și formal, ci va marca, prin câteva repere importante, activitatea instituției pe parcursul întregului an. Vrem ca această succesiune de manifestări să fie una participativă, plină de creativitate și plină, mai ales, de tinerețe. Relația muzeelor cu timpul este diferită de cea a altor instituții sau organizații, pentru că specialiștii lor se preocupă tocmai de „înghețarea” acțiunii timpului asupra bunurilor de patrimoniu, sau chiar de inversarea, fie ea și aparentă, a acțiunii timpului asupra obiectelor, în cazul restaurărilor. Paradoxal, cu cât un muzeu este mai vârstnic și mai bogat din punct de vedere al patrimoniului său, cu atât el are șansa de a deveni mai atractiv pentru publicul tânăr. Programul nostru aniversar va avea în centrul său tinerețea, pentru că ea este, în acest moment, cea spre care aspirăm și cea care ne reprezintă.
