Trei ani de episcopat la Tulcea ai Preasfinţitului Visarion

Praznicul Bunei Vestiri are pentru Episcopia Tulcii în special un caracter aniversar prin faptul că, în anul 2008, Preafericitul Părinte Daniel l-a întronizat pe Preasfinţitul Părinte Visarion ca întâiul episcop al Episcopiei Tulcii.

În ajunul sărbătorii, PS Visarion, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi de la Centrul Eparhial, a întâmpinat la sediu icoana Mirtidiotisa venită de la Biserica grecească "Sfântul Nicolae" din Sulina. După aceasta, împreună cu preoţii de la Biserica "Buna Vestire", a făcut o vizită bătrânilor de la Azilul "Sfântul Nectarie", unde Episcopul Tulcii a împărţit pachete alimentare bătrânilor.

Seara a avut loc o procesiune cu icoana amintită, apoi săvârşirea Vecerniei cu Litie la Biserica "Buna Vestire".

Ieri, Preasfinţitul Visarion a săvârşit Sfânta Liturghie în Paraclisul episcopal "Buna Vestire", unde l-a avut ca oaspete de seamă pe IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. La sărbătoare au luat parte şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi membri ai comunităţii elene din Tulcea, care au serbat Ziua Naţională a Greciei. Preasfinţitul Părinte Visarion a acceptat să ne vorbească despre cei trei ani ca episcop şi despre munca întreprinsă aici.

Preasfinţia Voastră, în urmă cu trei ani, praznicul Bunei Vestiri a adus credincioşilor tulceni bucurie şi binecuvântare prin instalarea primului episcop al nou-înfiinţatei Episcopii a Tulcii. Cum credeţi că a fost aşteptat acest eveniment în viaţa bisericească din Dobrogea străbună?

Credincioşii tulceni îşi doreau de mult să aibă un ierarh al lor, care să-i îndrume în cele duhovniceşti împreună cu preoţii lor, care de veacuri i-au păstorit cu dragoste şi jertfelnicie. Judeţul Tulcea a făcut parte mai întâi din Episcopia Constanţei, apoi a Dunării de Jos, pentru ca din anul 1990 să aparţină de Arhiepiscopia Tomisului. Dintotdeauna, credincioşii de aici au stat sub jurisdicţia unui episcop ortodox fie de neam grec, fie de neam slav sau român. Să ne amintim de Sfântul Ierarh Iachint de la Vicina, care i-a păstorit pe credincioşii dobrogeni şi care în 1359 a trecut în Ţara Românească odată cu înfiinţarea Mitropoliei Ungrovlahiei, al cărei prim ierarh a şi devenit. Sigur, evenimentul din 2008 a fost aşteptat cu bucurie atât de preoţii, de credincioşii tulceni, ca şi de vieţuitorii din mănăstirile acestui colţ de ţară încărcat de istorie şi de sfinţenie.

Cu ce gânduri aţi venit pe aceste plaiuri?

Am venit aici, la Tulcea, după o păstorire de 11 ani în Ardeal, mai precis la Sibiu, ca episcop-vicar şi colaborator apropiat al mitropolitului de pioasă amintire Antonie Plămădeală - un veritabil cărturar şi un destoinic ierarh, şi apoi al actualului Mitropolit al Ardealului, Laurenţiu Streza.

Am venit aici cu gândul de a reînnoda firul vieţii bisericeşti ce a pulsat din cele mai vechi timpuri pe aceste locuri şi de a ne strădui ca împreună cu preoţii, cu monahii şi cu poporul lui Dumnezeu să dăm strălucire acestui ţinut mereu încercat din cauza vicisitudinilor istoriei, dar care, în pofida acestora, şi-a apărat cu străşnicie credinţa şi identitatea sa naţională.

Spuneam atunci, la întronizare, că dorim să devenim aici, la gurile Dunării, o Biserică slujitoare şi în acelaşi timp o Biserică rugătoare. Adică să împletim slujirea lui Dumnezeu cu slujirea semenilor. Aceasta este misiunea de căpetenie a unui ierarh mai ales acum, în vremurile pe care le străbatem, să fie alături de clerul şi credincioşii săi, să se facă tuturor toate după cuvântul Sfântului Apostol Pavel.

Veneam apoi cu elanul misionar pe care l-am dobândit în anii de slujire de la Sibiu, elan ce l-am pus în practică şi aici şi care mi-a fost de un real folos, aducându-mi multe bucurii şi împliniri pentru care trebuie mereu să-i mulţumesc lui Dumnezeu.

Care este tezaurul de nepreţuit al acestei zone?

Cum spuneam, locurile acestea unde m-a învrednicit Dumnezeu să păstoresc sunt încărcate de istorie. La tot pasul găseşti dovezi ale prezenţei vieţii creştine, ale sfinţeniei şi ale martirajului pentru Hristos şi pentru Evanghelia Sa. Aceste locuri au fost străbătute de paşii Sfântului Apostol Andrei - cel dintâi chemat de Domnul la apostolie -, de ucenici ai săi, ca şi de ucenici ai Sfântului Apostol Pavel, care au propovăduit cuvântul Evangheliei în nordul Dunării.

Aceste locuri au fost sfinţite de sângele mucenicilor ce au mărturisit credinţa şi pe care au apărat-o cu preţul vieţii lor. Să amintim de Sfinţii Epictet şi Astion de la Halmyris, martirizaţi în anul 290 d.H. şi ale căror sfinte moaşte se păstrează după descoperirea lor recentă în mănăstirea ridicată chiar pe locul pătimirii lor. Ei sunt consideraţi ca fiind cei mai vechi martiri de pe teritoriul României.

Apoi, de Sfinţii Mucenici Zotic, Atal, Kamasie şi Filip de la Niculiţel, care au pătimit în secolul IV şi ale căror sfinte moaşte se păstrează în biserica mare a Mănăstirii Cocoş.

Să amintim şi de zecile de bazilici paleocreştine din Dobrogea de Nord, multe dintre ele chiar centre episcopale, ca şi de lavrele duhovniceşti de la Celic-Dere, Saon şi Cocoş, care au jucat un rol deosebit în spiritualitatea acestei zone şi vom avea un tablou complet al încărcăturii istorice a acestor locuri. Este de datoria noastră să continuăm această tradiţie bimilenară ca să putem fi la înălţimea chemării noastre, dar şi la vrednicia înaintaşilor care au lăsat o dâră de lumină pe răbojul vieţii bisericeşti, culturale şi naţionale în teritoriul cuprins între Dunăre şi mare. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât în Dobrogea şi în Tulcea implicit s-a dezvoltat de-a lungul vremii o puternică spiritualitate interetnică, interconfesională şi interculturală, dat fiind numărul mare de etnii - aproape 18 -, care au convieţuit de-a lungul vremii în pace şi bună armonie.

Cum vedeţi aceşti trei ani care au trecut, de fapt trei ani au fost, vorba psalmistului, "cât pasul de o palmă"? Care sunt roadele acestor ani?

Au trecut trei ani de parcă nici n-au fost. Şi aceasta şi datorită iureşului muncii depuse ca la orice început de drum.

Au fost trei ani de muncă susţinută atât la birou, deci în administraţie, cât şi pe teren prin slujiri, vizite pastorale, inspecţii, participări la diferite conferinţe, simpozioane sau evenimente culturale.

Cele mai mari satisfacţii le-am avut şi le am în urma întâlnirii cu preoţii eparhiei şi cu credincioşii lor la sfintele slujbe pe care le oficiez pe teren şi unde pot să-mi dau seama de jertfelnicia lor, ca şi de zelul cu care cercetează sfintele lăcaşuri de închinare în duminici şi sărbători.

Aceleaşi bucurii şi împliniri le-am simţit pretutindeni, fie că slujeam într-o biserică din Tulcea sau într-un cătun izolat din eparhie sau din Delta Dunării.

Sigur, la început au fost şi greutăţi. Fiind o eparhie nouă, lipsită de mijloace materiale, ne-am confruntat cu unele probleme, cum ar fi lipsa unei reşedinţe episcopale, a unui sediu administrativ, lipsa personalului din administraţie eparhială, dar cu ajutor de Sus le-am rezolvat pe unele dintre ele şi nădăjduim că în scurt timp toate acestea vor fi depăşite şi vor fi de domeniul trecutului.

Ce gânduri aveţi pentru viitor?

În primul rând, continuarea lucrării misionare în rândul păstoriţilor, întărirea şi apărarea dreptei credinţe în faţa atacurilor neoprotestante şi a secularizării, ca şi amplificarea acţiunilor filantropice puse în slujba celor aflaţi în suferinţe şi lipsuri. Apoi, continuarea lucrărilor de restaurare şi de amenajare a noului sediu administrativ al episcopiei din strada Gloriei nr. 24 din Tulcea, sediu primit de la Consiliul Judeţean şi la care lucrăm iată de trei ani, cu fonduri primite de la stat prin Secretariatul de Stat pentru Culte, ca şi din fondul episcopiei. Ar fi şi alte lucruri de împlinit, dar nădăjduim că prin ajutorul lui Dumnezeu şi împreună lucrarea factorilor responsabili vom putea înscrie noi şi frumoase realizări în viaţa Eparhiei Tulcii.

Cu acest prilej, ce doriţi să transmiteţi binecredincioşilor creştini din de Dumnezeu păzita Eparhie a Tulcii?

Un gând părintesc de preţuire, de iubire şi de binecuvântare pentru tot ceea ce fac spre slava lui Dumnezeu şi a Bisericii noastre străbune.

Să rămână mereu aceiaşi buni români şi buni creştini, ca şi înaintaşii lor, să se străduiască să insufle credinţa şi dragostea faţă de Dumnezeu şi tinerelor vlăstare ale neamului şi să lucreze cu spor sub îndrumarea noastră şi a păstorilor lor sufleteşti spre dobândirea mântuirii şi a Împărăţiei celei veşnice. Binecuvântare arhierească tuturor şi spor în lucrarea duhovnicească!