Un polonez îndrăgostit de literatura română

Scriitorul polonez Enormi Stationis, bursier al Institutului Cultural Român, este specia­list în filologie clasică și un îndrăgostit de limba română, de literatura noastră veche și de Maramureș. Lucrează la o teză de doctorat referitoare la opera cărturarului Dimitrie Cantemir. Spune despre sine cu umor că este „cel mai tânăr cantemirolog polonez printre puținii cantemirologi din România”. L-am cunoscut la recenta ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la București și am avut o interesantă discuție pe teme culturale.  

De unde vine atracția dum­neavoastră pentru cercetarea operei a doi cărturari uma­niști din secolul al XVII-lea, Andreas Wissowatius și Dimitrie Cantemir, astăzi, în plin postmodernism?

Eu mă ocup cu studiul rela­țiilor literare între Moldova și Polonia, în special cu apariția poeziei culte pe teritoriul Moldovei. În vremea cercetărilor mele, am descoperit că primii cărturari ai voștri, Miron Costin, Mitropolitul Dosoftei, Dimitrie Cantemir, își făceau studiile pe teritoriul Poloniei, în colegiile iezuite, unde învățau latina, greaca, logica, geografia și chiar polona. De exemplu, Miron Costin scria și în limba polonă, el fiind, desigur, fiu de boier cu rădăcini poloneze și trăind mult timp în Polonia cu tatăl lui. A studiat la Bar, apoi la Camenița, am descoperit că relațiile culturale, literare și filosofice au fost foarte intense între polonezi și moldoveni în acea perioadă. Am ajuns la Cantemir pentru că sunt cercetător, dar și pentru că sunt traducător de literatură română veche. Sunt interesat de literatura română veche pentru că sunt apt să citesc și în latină, și în greaca veche, iar aici în Moldova, în secolul al XVII-lea, era perioada Renașterii de care sunt interesat. În prezent, eu și studenții mei de la Varșovia facem o traducere din latină în polonă a lucrării lui Dimitrie Cantemir „Descriptio Moldaviae”. Facem traducerea din latină, pentru că la Varșovia nu mai există în prezent o facultate de limba și literatura română, cum a existat. Am organizat un curs opțional pentru studenții intere­sați de a învăța la Varșovia limba română. În Polonia mai sunt două centre unde se poate învăța româna, la Cracovia și la Poznan, dar este interes mai mare la Var­șovia, eu am 18 cursanți. Aceștia sunt studenți care au venit să învețe limba română din curiozitate sau din motive de interes lingvistic. Constat că ei vin după aceea în vacanțe în România și se împrietenesc cu români.

Cât de greu v-a fost să în­vă­­­țați limba română?

Am venit în România acum 10 ani. Dar mi-e greu să răspund în puține cuvinte de ce îmi place limba română, de ce îmi place România, de ce m-am chinuit să învăț această limbă. Eu am vrut dintotdeauna să fiu lingvist și, fiindcă am studiat la facultatea de limbi clasice, cunosc latina și franceza. Am dorit să fac o teză de doctorat despre relatinizarea limbii române și am avut mare nevoie de principii ale acestei limbi. În felul acesta, am venit în țara dumneavoastră, la Baia Mare, prin Institutul Cultural Român, care organizează anual un curs de limbă, cultură și civilizație românească pentru străini. Și atât de mult mi-au plăcut limba, țara și oamenii încât veneam periodic, cât mai des. Pe urmă am mers tot mai des la Brașov și la București. Am călătorit foarte mult prin toată țara și o cunosc bine, dar mă simt legat cel mai mult de regiunea Maramureșului (de altfel, are accent maramureșan - n.r.).

Ce v-a atras atenția din punct de vedere religios și filozofic la lucrarea lui Dimitrie Cantemir, „Divanul sau Gâlceava înțeleptului cu lumea”?

În primul rând, m-a atras faptul că Dimitrie Cantemir, domnitorul Moldovei, era cărturar, filozof, poliglot, istoric, geograf, etnograf, lingvist, muzicolog și compozitor. Am ajuns la lucrarea „Divanul...” în timp ce studiam filozofia polonă. Am citit mult despre literatura română veche, am găsit niște articole despre traducerea unui tratat latin scris de polonezul Andreas Wissowatius în cartea a treia a „Divanului...” M-am interesat serios despre ce este vorba, textul latin nu este tradus în română, iar eu acum sunt pe cale să termin traducerea acestui text din latină în polonă. Am descoperit anumite lucruri. Wissowatius, autorul textului „Stimuli virtutem, fraena peccatorum” - tradus de Cantemir și introdus în cartea sa -, a trebuit să părăsească țara lui din motive politice. El făcea parte dintre cei care aveau alte păreri față de autoritățile bisericești ale țării lor, astfel încât unii dintre aceștia au plecat în exil la Amsterdam, alții în Transilvania, lângă Sibiu. Intenționez să fac cercetări în arhivele istorice din Cluj-Napoca să văd ce s-a întâmplat cu acei 220 de polonezi care au ajuns în Transilvania, atunci, în secolul al XVII-lea. Revenind la Dimitrie Cantemir, am fost curios să aflu de ce Dimitrie Cantemir a ales acel text latin al lui Wissowatius și l-a așezat în lucrarea lui de debut literar-filosofic. „Divanul” este, după cum se știe, prima lucrare filozofică în limba română, dar și cu o privire religioasă asupra vieții, întrucât în acea vreme totul era impregnat de această viziune. În secolul al XVII-lea, dacă vorbim despre filozofie, vorbim și despre teologie. Lucrarea lui Cantemir este foarte originală pentru că este plină de disputele medievale: despre timp, suflet, natură în general, conști­ință, iar autorul ne sugerează superioritatea omu­lui asupra celorlalte ființe. Cantemir face din om un stăpân al lumii. Vorbește de­spre viața spirituală, condițiile biologice ale omului, definește conceptele filozofice, alcătuiește o terminologie filozofică din limba greacă prin limba latină în cea română. De aceea este atât de importantă lucrarea lui, pentru începuturile filozofiei românești. Dar prima lucrare protofilozofică în limba română sunt versurile lui Miron Costin, „Viața lumii”, dar acolo este vorba despre poezie.

Există asemănări între literatura veche românească și cea poloneză?

Miron Costin a scris în limba poloneză „Cronica polonă” pentru regele nostru Ioan al III-lea Sobieski. De asemenea, Mitropolitul Dosoftei a tradus „Psaltirea în versuri” în limba română și se face asemănarea cu ceea ce a făcut pentru cultura poloneză cărturarul Ioan Cohanovski, care, la fel, a făcut prima traducere în versuri a Psaltirii. Aici sunt de cercetat și de văzut mai multe lucruri.

Cât de cunoscută este literatura română în Polonia?

Literatura română în Polonia este foarte puțin cunoscută. Dacă vorbim de persoanele educate din țara mea, atunci acestea au auzit de Mihai Eminescu, de Eugen Ionescu și de Mircea Eliade, dar cam atât. Piața poloneză pentru scriitori este mult mai grea decât altele, pentru că polonezii de azi nu citesc literatură. A apărut un raport statistic despre cât citesc polonezii și se spune acolo că 63% dintre ei nu au avut nici o carte în mână în 2016. Eu, din fericire, nu cred în statistici. Să știți că și poziția traducătorului literar în Polonia este foarte grea, trebuie să ne luptăm cu editurile care nu au interes să investească în ceva care nu are un mare succes, cum este literatura. Personal, am început un mare proiect cu Muzeul Regelui Ioan al III-lea Sobieski care este foarte interesat de figura acestui rege în literatura română. Am tradus deja nuvela lui Costache Negruzzi „Sobieski și românii”. Este foarte cunoscut că în 1686, în dorința de a extinde cuceririle până la Marea Neagră, a făcut incursiuni militare și în Moldova. Am tradus deja „Cetatea Neamțului” de Mihail Sadoveanu și poemul lui George Coșbuc cu același titlu. Dar cea mai importantă dintre scrieri, după părerea mea, este drama „Cetatea Neam­țului sau Sobiețchi și plăeșii români” a lui Vasile Alecsandri.

Enormi Stationis, date biografice

Enormi Stationis (n. 1983, nume real - Bartosz Radomski) este filolog clasic polonez, isto­ric al ideilor, poet şi traducător din literatura clasică și litera­tura română. Este doctorand al Institutului de Studii Clasice de la Universitatea din Varşovia, membru al Asociaţiei Filologice din Polonia și membru al Aso­cia­ţiei Autorilor Polonezi. Poeziile sale au apărut în numeroa­se antologii şi reviste de poezie. Enormi Stationis este auto­rul volumului de poezii „Cen­taurydy”. Bursier multiplu al Insti­tu­tului Cultural Român din Bu­cu­reşti şi al Agenţiei Univer­sitare a Francofoniei. Cerce­tător în do­meniul litera­turii româ­ne vechi şi al conexiunilor literare dintre Polonia şi Moldova în secolul al XVII-lea. În lucra­rea sa de doctorat se ocupă de filozofia lui Andreas Wissowatius şi de re­construcţia acesteia în „Diva­nul...” lui Dimitrie Cantemir.