Un ziar care alcătuieşte zilnic foaia de alertă a societăţii. Un ziar care evaluează cotidian condiţia lumii pe scara cerească. Aceasta ar fi definiţia cotidianului Patriarhiei Române. Ziarul Lumina nu este doar locul şi modelul unui alt mod de a face presă, ci şi o şcoală a noului jurnalism de care lumea are nevoie. Despre locul şi rolul acestui ziar în media românească ne-a vorbit profesorul Ilie Bădescu în interviul de faţă.
Domnule profesor, astăzi Ziarul Lumina împlineşte 10 ani de apariţie neîntreruptă. Cum l-aţi perceput de-a lungul acestei perioade şi ce aşteptări aveţi de la cotidianul Patriarhiei Române pe viitor?
Un cotidian al Bisericii are o dublă semnificaţie: ilustrează vocaţia misionară a Bisericii şi cercetează zilnic ordinea eclesială a lumii, în curgerea de fapte şi evenimente. Social şi istoriceşte, rânduiala eclesială (ordinea pusă de Dumnezeu în toată creaţia) pierde din intensitate şi astfel se produc deformări, uneori foarte grave, ale modului de viaţă şi de preţuire a vieţii. Un cotidian precum Ziarul Lumina se fundamentează pe o anume viziune antropologică, pe care n-o regăsim neapărat la celelalte cotidiane. În lumina acestei viziuni, omul este fiinţă dăruită, chemată să trăiască adeveritor, adică după dreptare dumnezeieşti, pe care poate să le şi refuze, precum aflăm din pericopa evanghelică a înmulţirii talanţilor. Pentru jurnalistul unui asemenea cotidian, omul cel mai lipsit de însemnătate pentru cei din jur este totuşi însemnat în faţa lui Dumnezeu, precum spune părintele Arsenie Boca. Însă noi toţi, şi cei însemnaţi, şi cei mai puţin însemnaţi social, ne rătăcim adesea, refuzăm darul şi nu mai auzim chemarea lui Dumnezeu. În loc să trăim după chip, devenim închipuiţi, adică trăim bezmetic după cum ne cer patimile şi închipuirile noastre. Ziarul Lumina este cronica rătăcirilor şi a regăsirilor noastre. Paginile sale sunt oglinda zilnică a unei asemenea dramaturgii prin care ni se adevereşte că omul trăieşte după voia lui Dumnezeu, adică în şi după dreapta credinţă, ori idolatru, departe de Dumnezeu, ba uneori împotriva lui Dumnezeu, cum ne arată istoria ateismului modern, care mijloceşte adesea alunecări în apostazie şi blasfemie. Într-un anume sens, fiecare dintre noi ne confecţionăm propriul nostru viţel de aur la care ne închinăm, pe care-l slujim cu toate energiile noastre. Pentru unii, viţelul de aur este consumismul, pentru alţii este desfrânarea, pentru alţii este credinţa oarbă în cutare ideologie, pentru destui, viţelul de aur este propria lor persoană, eul propriu, pe care-l preţuiesc mai mult decât orice, ca pe un dumnezeu, aşa cum ne arată trufia, idolul mândriei de sine. Preţuirea unei vieţi curate, trăită după rânduiala dumnezeiască, se mută astfel spre lucruri trecătoare şi nedemne. Aceasta este drama ordinii şi dezordinii omeneşti şi Ziarul Lumina a fost şi este chemat să fie cotidianul acestei drame. Ziarul Lumina alcătuieşte zilnic foaia de alertă a societăţii în raport cu primejdia descărării, a căderilor, evaluează, aşadar, cotidian condiţia lumii pe scara cerească. Un astfel de ziar sporeşte încrederea în cuvânt, în acea expresie a cuvântului public pe care o denumim presă sau mass-media, adică formă de comunicare publică şi canal de informare. Din lectura lui, omul iese întărit, nu deznădăjduit, cum se poate întâmpla adeseori în cazul cotidienelor comerciale, în care este prezentat cu o stranie „voluptate“ chipul unei lumi împotmolite, viclean condusă să se scufunde în multa nenorocire şi disperare, fără a i se arăta în vreun fel lumina salvării. Într-un cotidian misionar, precum este Ziarul Lumina, mesajul vehiculat este deopotrivă informativ, restaurator şi asiguratoriu. Cititorul simte că poate să spună: „ziarul acela spune adevărul, căci viaţa şi faptele jurnalistului misionar şi credincios sunt ca ale psalmistului care ştie că se află cu toată dorirea şi suspinul lui în faţa lui Dumnezeu: „Doamne, înaintea Ta este toată dorirea mea şi suspinul meu de la Tine nu s-a ascuns“ (Ps 37, 9). Jurnalistul acestui tip de cotidian a propus cititorilor săi un tip nou de a face presă, fiindcă el îşi reaminteşte cu înfrigurare şi teamă cuvântul lui Iisus Domnul când spune: „Făţarnicilor, faţa pământului şi a cerului ştiţi să o deosebiţi, dar vremea aceasta cum de nu o deosebiţi?“ (Luca, 12, 56). În acest cuvânt aspru al Mântuitorului este sugerată crucea pe care are a o purta jurnalistul misionar, cel pe care se reazemă toată povara scumpă a acestui nou tip de a face presă. Ziarul Lumina este, aşadar, şi o şcoală a unui nou tip de jurnalism, şi lucrul acesta este de o mare însemnătate.
Care este locul pe care un ziar religios trebuie să-l ocupe în peisajul jurnalistic din România?
Un ziar religios este un factor de siguranţă pentru omul obişnuit şi un dreptar al comunicării publice. Jurnalistul acestui ziar este permanent cu faţa spre Evanghelie, se teme de minciună ca de o contaminare letală, ca de lepră. De aceea, un astfel de ziar este şi trebuie să fie asemenea tereziei, a limbii de la cumpăna adevărului. Un ziar al Bisericii nu minte, nu poate minţi. Poate greşi, dar nu poate minţi, astfel că un specialist care publică în paginile sale aduce garanţii suplimentare prin aceea că el se ţine în toate gândurile sale, în studiile sale, în expertizele sale în linia cuvântului, nu se abate de la lumina Scripturii. Grave sunt deformările lumii în toate sferele vieţii noastre şi însetat de „apa vie“ a adevărului este orice muritor, astfel că ieşirea Ziarului Lumina, în genere a unui ziar religios, cum îl denumiţi, de sub teascul tipografului (ca să folosim o sintagmă devenită metaforă) este prilej de repetare a descoperirii pe care Mântuitorul i-o face femeii samarinene la fântâna lui Iacob.
Cum vedeţi rolul acestui cotidian în media bisericească şi în cea laică de la noi?
De la un astfel de ziar se aşteaptă mult, nu doar pentru rezidirea comunicării publice, adeseori ruinată de aservirea comercială, ci şi pentru inovarea jurnalismului generic. Jurnalistul credincios este un specialist dublat de vestitor, este un mărturisitor al adevărului în mijlocul incendiului care a copleşit lumea în ciclul ei postmodern. Un astfel de jurnalist nu povesteşte despre foc, el este în foc, în miezul flăcărilor, altfel îşi trădează menirea şi nu poate să răspundă „prezent“ când este strigat de Dumnezeu. Adică va risca să repete gestul lui Adam celui căzut, invocând multe scuze pentru că s-a ascuns, a fugit din calea focului, abandonându-se pe sine, şi cu el odată, alte făpturi şi rânduieli în flacăra pustiirii. Un cotidian precum Ziarul Lumina este nu doar locul şi modelul unui alt mod de a face presă, dar este şi o şcoală a noului jurnalism de care lumea are nevoie pentru a se feri de cele două mari primejdii: anarhia şi deznădejdea veacului. Un cotidian precum Ziarul Lumina este, deci, arma cea mai eficientă a eclesiatriei, adică a tratamentului zilnic la maladiile veacului. El este un îndrumător pentru mirean şi pentru clerici deopotrivă.
Ce subiecte ar trebui să trateze acest cotidian?
Subiectele acestui tip de cotidian ar trebui să recapituleze elementele din tabloul existenţei. Un subiect, de pildă, este noua ştiinţă care a refăcut în chip accelerat legătura ruptă până ieri dintre ştiinţa veche şi credinţă, contribuind la instaurarea unui nou tip de consens intelectual, de fapt, a unei noi structuri intelectuale fundamentale a lumii. Un alt fel de subiect în dezbatere este deopotrivă criza sistemului lumii şi ştiinţa ei. Cauza majoră a marii crize care zguduie lumea de aproape zece ani este ruina frontierelor duhului în faţa valurilor răutăţii, şi noii savanţi ar trebui să aibă rubrici în acest cotidian. De prisos să spun că teme precum epigenetica, noologia cu ramificaţiile ei, terapia maladiilor spirituale (cum le numeşte psihoterapeutul creştin Jean Claude Larchet), logoterapia lansată de Victor Frankl, sociologia prin ochii credinţei (lansată de sociologii creştini americani Tony Campolo şi Fraser), examinarea critică a morfogeneticii, eclesiatria, bioetica creştină, ecoteologia lansată de regretatul pr. prof. Ilie Moldovan, noopolitica, acea ştiinţă a spaţiului modelat de puterea spiritului (varianta spiritualist-creştină a geopoliticii), ar trebui să aibă rubrici permanente într-un asemenea cotidian. Acestea ar întări mult apologetica de strălucită tradiţie în cadrul Bisericii Ortodoxe Române.
