„Un ziar care sporeşte încrederea în cuvânt”

Un ziar care alcătuieşte zilnic foaia de alertă a societăţii. Un ziar care evaluează cotidian condiţia lumii pe scara cerească. Aceasta ar fi definiţia cotidianului Patriarhiei Române. Ziarul Lumina nu este doar locul şi modelul unui alt mod de a face presă, ci şi o şcoală a noului jurnalism de care lumea are nevoie. Despre locul şi rolul acestui ziar în media românească ne-a vorbit profesorul Ilie Bădescu în interviul de faţă.

Domnule profesor, astăzi Zia­rul Lumina împlineşte 10 ani de apariţie neîntreruptă. Cum l-aţi perceput de-a lungul acestei perioade şi ce aş­teptări aveţi de la cotidianul Patriarhiei Române pe vii­tor?

Un cotidian al Bisericii are o du­blă semnificaţie: ilustrează vo­caţia misionară a Bisericii şi cer­cetează zilnic ordinea ecle­si­a­­lă a lumii, în curgerea de fap­te şi evenimente. Social şi isto­ri­ceşte, rânduiala eclesială (or­di­­nea pusă de Dumnezeu în toa­tă creaţia) pierde din inten­si­­tate şi astfel se produc defor­mări, uneori foarte grave, ale mo­dului de viaţă şi de preţuire a vieţii. Un cotidian precum Zia­rul Lumina se fundamen­tea­ză pe o anume viziune an­tro­pologică, pe care n-o re­gă­sim neapărat la celelalte cotidi­a­ne. În lumina acestei viziuni, o­mul este fiinţă dăruită, che­ma­tă să trăiască adeveritor, a­di­­că după dreptare dumne­ze­ieşti, pe care poate să le şi refu­ze, precum aflăm din pericopa e­vanghelică a înmulţirii talan­ţi­lor. Pentru jurnalistul unui a­se­menea cotidian, omul cel mai lip­sit de însemnătate pentru cei din jur este totuşi însemnat în faţa lui Dumnezeu, precum spu­ne părintele Arsenie Boca. În­să noi toţi, şi cei însemnaţi, şi cei mai puţin însemnaţi social, ne rătăcim adesea, refuzăm da­rul şi nu mai auzim chemarea lui Dumnezeu. În loc să trăim du­pă chip, devenim închipuiţi, a­dică trăim bezmetic după cum ne cer patimile şi închipuirile noas­tre. Ziarul Lumina este cro­nica rătăcirilor şi a regăsiri­lor noastre. Paginile sale sunt o­­glinda zilnică a unei asemenea dramaturgii prin care ni se a­de­vereşte că omul trăieşte du­pă voia lui Dumnezeu, adică în şi după dreapta credinţă, ori i­do­latru, departe de Dumnezeu, ba uneori împotriva lui Dum­nezeu, cum ne arată istoria a­te­ismului modern, care mijlo­ceş­te adesea alunecări în apos­ta­­zie şi blasfemie. Într-un anu­me sens, fiecare dintre noi ne con­fecţionăm propriul nostru vi­ţel de aur la care ne în­chi­năm, pe care-l slujim cu toate e­nergiile noastre. Pentru unii, vi­ţelul de aur este consumismul, pentru alţii este desfrâ­na­rea, pentru alţii este credinţa oar­bă în cutare ideologie, pentru destui, viţelul de aur este pro­pria lor persoană, eul propriu, pe care-l preţuiesc mai mult decât orice, ca pe un dumnezeu, aşa cum ne arată trufia, i­dolul mândriei de sine. Pre­ţu­i­rea unei vieţi curate, trăită du­pă rânduiala dumnezeiască, se mu­­tă astfel spre lucruri tre­că­toa­re şi nedemne. Aceasta este dra­ma ordinii şi dezordinii o­me­­neşti şi Ziarul Lumina a fost şi este chemat să fie cotidianul a­cestei drame. Ziarul Lumina al­cătuieşte zilnic foaia de a­ler­tă a societăţii în raport cu pri­mej­dia descărării, a căderilor, e­valuează, aşadar, cotidian con­diţia lumii pe scara ce­reas­că. Un astfel de ziar sporeşte în­crederea în cuvânt, în acea ex­presie a cuvântului pu­blic pe ca­re o denumim presă sau mass-media, adică formă de co­mu­­nicare publică şi canal de in­formare. Din lectura lui, o­mul iese întărit, nu dez­nă­dăj­du­it, cum se poate întâmpla a­de­seori în cazul cotidienelor co­mer­ciale, în care este prezentat cu o stranie „voluptate“ chipul u­nei lumi împotmolite, viclean con­dusă să se scufunde în mul­ta nenorocire şi disperare, fără a i se arăta în vreun fel lumina sal­vării. Într-un cotidian misio­nar, precum este Ziarul Lu­mi­na, mesajul vehiculat este deo­po­trivă informativ, restaurator şi asiguratoriu. Cititorul simte că poate să spună: „ziarul acela spu­ne adevărul, căci viaţa şi fap­tele jurnalistului misionar şi credincios sunt ca ale psal­mis­tului care ştie că se află cu toa­tă dorirea şi suspinul lui în fa­ţa lui Dumnezeu: „Doamne, îna­intea Ta este toată dorirea mea şi suspinul meu de la Tine nu s-a ascuns“ (Ps 37, 9). Jur­na­­listul acestui tip de cotidian a propus cititorilor săi un tip nou de a face presă, fiindcă el îşi rea­minteşte cu înfrigurare şi tea­mă cuvântul lui Iisus Dom­nul când spune: „Făţarnicilor, fa­ţa pământului şi a cerului ştiţi să o deosebiţi, dar vremea a­ceasta cum de nu o deosebiţi?“ (Lu­ca, 12, 56). În acest cuvânt as­pru al Mântuitorului este su­ge­rată crucea pe care are a o pur­ta jurnalistul misionar, cel pe­ care se reazemă toată pova­ra scumpă a acestui nou tip de a face presă. Ziarul Lumina es­te, aşadar, şi o şcoală a unui nou tip de jurna­lism, şi lucrul a­cesta este de o mare în­sem­nătate.

Care este locul pe care un zi­ar religios trebuie să-l ocupe în peisajul jurnalistic din Ro­mânia?

Un ziar religios este un factor de siguranţă pentru omul o­­biş­nuit şi un dreptar al comu­ni­­că­rii publice. Jurnalistul a­ces­tui ziar este permanent cu fa­ţa spre Evanghelie, se teme de min­­ciună ca de o contami­na­re le­­tală, ca de lepră. De a­ce­ea, un ast­­fel de ziar este şi tre­buie să fie asemenea tere­ziei, a limbii de la cumpăna a­de­­vărului. Un zi­ar al Bisericii nu minte, nu poa­te minţi. Poa­te greşi, dar nu poa­te minţi, ast­fel că un specia­list care pu­blică în paginile sale aduce ga­ran­ţii suplimen­ta­re prin aceea că el se ţine în toa­te gândurile sa­le, în studiile sa­le, în exper­ti­­zele sale în linia cu­vântului, nu se abate de la lu­mina Scrip­tu­rii. Grave sunt de­formările lu­mii în toate sferele vieţii noas­tre şi însetat de „a­pa vie“ a adevărului este ori­ce muritor, astfel că ieşirea Zia­ru­lui Lu­mina, în genere a unui zi­ar re­ligios, cum îl denumiţi, de sub teascul tipografului (ca să fo­losim o sintagmă devenită me­­taforă) este prilej de re­pe­ta­­re a descoperirii pe care Mân­­tu­i­torul i-o face femeii sa­ma­­ri­ne­ne la fântâna lui Iacob.

Cum vedeţi rolul acestui co­ti­­dian în media bisericească şi în cea laică de la noi?

De la un astfel de ziar se aş­teap­tă mult, nu doar pentru re­zi­direa comunicării publice, a­de­seori ruinată de aservirea co­mer­cială, ci şi pentru inovarea jur­nalismului generic. Jur­na­lis­tul credincios este un specia­list dublat de vestitor, este un măr­turisitor al adevărului în mij­locul incendiului care a co­ple­şit lumea în ciclul ei postmo­dern. Un astfel de jurnalist nu povesteşte despre foc, el este în foc, în miezul flăcărilor, altfel îşi trădează menirea şi nu poa­te să răspundă „prezent“ când es­te strigat de Dumnezeu. Adi­că va risca să repete gestul lui Adam celui căzut, invocând mul­te scuze pentru că s-a ascuns, a fugit din calea focului, a­bandonându-se pe sine, şi cu el odată, alte făpturi şi rându­ieli în flacăra pustiirii. Un coti­di­an precum Ziarul Lu­mi­na este nu doar locul şi modelul u­nui alt mod de a face presă, dar este şi o şcoală a noului jur­na­lism de care lumea are ne­voie pentru a se feri de cele do­uă mari primej­dii: anarhia şi dez­nădejdea vea­cului. Un coti­di­an precum Ziarul Lumina es­te, deci, arma cea mai eficientă a eclesiatriei, adică a trata­men­­tului zilnic la maladiile vea­cului. El este un îndr­u­mă­tor pentru mirean şi pentru cle­rici deopotrivă.

Ce subiecte ar trebui să tra­te­ze acest cotidian?

­Subiectele acestui tip de co­ti­­dian ar trebui să recapituleze e­lementele din tabloul existen­ţei. Un subiect, de pildă, este no­ua ştiinţă care a refăcut în chip accelerat legătura ruptă pâ­nă ieri dintre ştiinţa veche şi cre­dinţă, contribuind la instau­ra­­rea unui nou tip de consens in­telectual, de fapt, a unei noi struc­turi in­telectuale funda­men­­tale a lumii. Un alt fel de su­biect în dezbatere este deo­po­t­ri­vă criza sistemului lumii şi şti­inţa ei. Cauza majoră a marii cri­ze care zguduie lumea de a­proa­pe zece ani este ruina fron­ti­e­relor duhului în faţa valu­ri­lor răutăţii, şi noii savanţi ar tre­bui să aibă rubrici în acest co­tidian. De prisos să spun că te­me precum epigenetica, noo­lo­gia cu ramificaţiile ei, terapia ma­ladiilor spirituale (cum le nu­meşte psihoterapeutul creş­tin Jean Claude Larchet), logo­te­rapia lansată de Victor Frankl, sociologia prin ochii cre­dinţei (lansată de sociologii creş­tini americani Tony Cam­po­lo şi Fraser), examinarea cri­ti­că a morfogeneticii, eclesiatria, bio­etica creştină, ecoteologia lan­sată de regretatul pr. prof. Ilie Moldovan, noopolitica, a­cea ştiinţă a spaţiului modelat de puterea spiritului (varianta spi­ritualist-creştină a geo­po­li­ti­cii), ar trebui să aibă rubrici per­manente într-un asemenea co­tidian. Acestea ar întări mult a­pologetica de strălucită tra­di­ţie în cadrul Bisericii Ortodoxe Române.