Urcuşul lăuntric prin pocăinţă

În a cincea săptămână a Postului Paştilor încep slujbele de seară cunoscute drept Denii, adică Utrenia de a doua zi unită cu alte părţi liturgice, miercuri seara cu textul Canonului Sfântului Andrei Criteanul, iar vineri seara cu Acatistul Maicii Domnului. Înalt Preasfinţitul Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos, ne-a acordat un interviu pe această temă.

Înalt Preasfinţite Părinte, vorbiţi-ne despre Deniile din această săptămână.

IPS Casian: Deniile din această săptămână prevestesc pe cele din ultima săptămână, care se mai cheamă ale Sfintelor Patimi, după învăţăturile transmise în conţinutul slujbelor şi după sensul profund al mesajului ce se degajă din ele: Patimile, Jertfa de pe Cruce, Moartea, aşezarea Domnului în Mormânt şi Slăvita Sa Înviere din morţi. Revenind la denia din miercurea săptămânii a cincea din Post, a Canonului Sfântului Andrei Criteanul, observăm mai întâi legătura profundă, teologică, duhovnicească dintre actul pocăinţei şi urcuşul fiecărui creştin spre Înviere. Acest aspect se desprinde din conţinutul celei mai mari dintre toate alcătuirile liturgice, Canonul Sfântului Andrei Criteanul, care cuprinde nu doar rugăciuni pline de duioşie, ci şi îndemnuri la pocăinţă extrase din Vechiul şi Noul Testament, şi mai ales ne indică idei şi gânduri înalte despre actul întoarcerii la Dumnezeu, ca dar sfânt, izvorât din inima "înfrântă şi smerită", din care pulsează şi lacrimile de curăţire interioară şi bucuria dătătoare de însănătoşire sufletească şi trupească, de fapt semnele revenirii la adevărata viaţa de comuniune şi de pace între toţi creştinii.

Dacă ar fi să reprezentăm înţelesul acestui canon printr-o imagine, care ar fi cea mai sugestivă?

Acest mare imn al pocăinţei ne oferă imaginea unei "scări" duhovniceşti lăuntrice, aşezată în inimă, cu urcuşuri prin virtuţi către "Înduratul Dumnezeu". Pe "treptele" ei se urcă sufletul înnoit şi unit cu Dătătorul Său: "Scara pe care a văzut-o de demult marele întru patriarhi, suflete al meu, este arătarea suirii celei de lucrare şi a înălţării gândului. Deci, de voieşti să vieţuieşti cu lucrarea şi cu cunoştinţa şi cu înălţimea gândului, înnoieşte-te" (Canonul, cântarea a IV-a). Iată de ce se citeşte a doua oară în această săptămână (s-a citit în patru stări în prima săptămână din post, luni, marţi, miercuri şi joi seara) chiar a scării duhovniceşti a virtuţilor sau a Sfântului Ioan Scărarul, tocmai pentru a se accentua actul dinamic, de ridicare din căderea păcatului la limanul "cel lin şi neînviforat" al virtuţii.

Limanul cel lin este anticamera Mirelui ceresc de pe pământ, Biserica, locul unde primim "untdelemnul" vindecării de rănile greşelilor şi apa curăţitoare, "baia" lacrimilor aducătoare de bucuria iertării şi a împăcării. "Biserica a câştigat pahar Coasta Ta cea purtătoare de viaţă, din care a izvorât nouă îndoit izvorul iertării şi al cunoştinţei" (Canonul, cântarea a IV-a).

În imnurile acestui canon sunt artătate multe chipuri de pocăinţă, multe vieţi ale celor care, după ce au căzut în păcate, au cerut mila şi îndurarea lui Dumnezeu. Vă rugăm să ne vorbiţi despre cele mai cutremurătoare astfel de exemple.

Canonul ce se citeşte în săptămâna a V-a a Postului ne oferă multe exemple de persoane căite şi mântuite, cărora şi noi urmându-le pocăinţa îndrăznim să-I cerem Domnului milă şi iertare de păcate. Cel mai cutremurător exemplu de revenire de la greşeli şi păcate, prin pocăinţă, lacrimi şi virtuţi este viaţa Sfintei Maria Egipteanca. Duminica a V-a a Postului îi este, din acest motiv, dedicată. Cele patru de dinainte au fost închinate: Dreptei Credinţe şi Sfintelor Icoane, Sfântului Grigorie Palama şi energiilor necreate, Sfintei Cruci, Sfântului Ioan Scărarul şi, iată, întrucât ne apropiem de Sfintele Patimi şi de Sfintele Paşti, ne întâmpină tocmai cea mai mare păcătoasă, care devine, prin pocăinţă reală, cea mai mare sfântă luminătoare pe calea pocăinţei, minunând chiar şi pe îngeri: "Petrecând viaţă fără de trup, cuvioasă, fiind cu trup, ai luat mare har de la Dumnezeu cu adevărat, ca să foloseşti celor ce te cinstesc cu credinţă… Întru adânc de nevoinţe mari pogorându-te, nu te-ai sfârşit acolo, ci te-ai suit cu gând mai bun în chip lămurit la virtutea cea desăvârşită prin faptă, minunând, Cuvioasă Maică Marie, firea îngerească" (Canonul, cântarea a IV-a). Asemenea acesteia dorim şi noi a urma pe "cărările mântuirii" cu ajutorul altei păcătoase, care a uns cu mirul cel scump Capul Domnului şi cu lacrimile ei a spălat picioarele: "Alabastru cu lacrimi turnând pe capul Tău Mântuitorule, ca nişte mir, strig ca păcătoasa care cerea milă, rugăciune aduc şi cer să iau iertare" (Canonul, cântarea a VII-a).

Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul are rolul de a ne trezi sufleteşte, dar în acelaşi timp ne pune în faţă şi medicamentele sufleteşti care ne scot din deznădejdea că am greşit. Care sunt acestea?

Toţi cei ce se pocăiesc au bucuria întâlnirii cu Domnul, Păstorul cel Mare, Care caută oile pierdute ale turmei celei cuvântătoare: "Milostiveşte-te, Mântuitorule, spre zidirea ta şi mă caută ca un păstor pre mine, oaia cea pierdută şi rătăcită fiind, răpeşte-mă de la lup (diavol - s.n.) şi fă-mă oaie în păşunea oilor Tale (Biserica - s.n.)" (Canonul, cântarea a VII-a). Pentru a atinge această stare de întoarcere, de iertare şi de reintegrare în familia celor aleşi, este mare trebuinţă de ascultarea de Hristos, de Biserica Sa şi de toate poruncile mântuitoare, în care se cuprind şi darurile vindecătoare - medicamentele însănătoşirii sufleteşti şi trupeşti.

Cauza bolilor noastre, păcatele, este tocmai îndepărtarea de Hristos, de Biserica Sa şi de exerciţiul sănătos al vieţuirii curate, mai ales acum în lumea tuturor libertăţilor înrobitoare de suflete şi ascunse în patimi, în pofte şi în acţiuni egoiste.

Care este sentimentul cu care rămâne creştinul după ce participă la această slujbă specială a Bisericii?

Ca un fir roşu printre cele 250 de imnuri atât de adânc înrădăcinate în Sf. Scriptură şi în Vieţile Sfinţilor străbate chemarea către fiecare suflet, către fiecare dintre noi, creştinii călători către Înviere, motivul slăbirii noastre în credinţă şi în fapta cea bună: "Legea a slăbit, Evanghelia nu lucrează, şi toată Scriptura în Tine nu este băgată în seamă: profeţii au slăbit şi tot Cuvântul celui Drept. Şi rănile Tale, o, suflete al meu, s-au înmulţit, nefiind doctor care să te însănătoşească" (Canonul, cântarea a VIII-a). Peste toate ispitele, încercările, dezamăgirile şi frica tronează mila şi iubirea fără de margini a Mântuitorului, Care ne deschide şi nouă uşa Împărăţiei Sale întocmai tâlharului de pe cruce care s-a pocăit. Acesta este şi scopul citirii în cadrul Deniei Canonului celui Mare, să ne ajute în urcuşul nostru prin pocăinţă, în călătoria pe "cărările mântuirii" către "uşile pocăinţei", spre a zări şi Uşa Slăvitei Învieri a Domnului: "dar Tu, o Multîndurate! ca şi tâlharului celui credincios, care Te-a cunoscut pe Tine, Dumnezeu, deschide-mi şi mie uşa Slăvitei Tale Împărăţii" (Canonul, Cântarea a IX-a).