Deşi pare surprinzător, în Finlanda, ţară scandinavă predominant protestantă, vieţuiesc aproximativ 60 de mii de creştini ortodocşi care fac parte din Biserica Ortodoxă Autonomă a Finlandei, aflată în jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului. Finlandezii ortodocşi sunt oameni foarte deschişi şi sinceri, primitori de străini şi legaţi de credinţa din care fac parte. Despre Biserica Finlandei şi despre organizarea acesteia în zilele noastre am vorbit cu părintele Bogdan Grosu, preot paroh la Varkaus din Eparhia Kareliei, în zona centrală a Finlandei.
Preacucernice părinte Bogdan Grosu, în general, atunci când vine vorba de Finlanda, oamenii se gândesc mai mult la Moş Crăciun, Laponia, reni şi zăpadă. Cu toate acestea, în această ţară există o Biserică Ortodoxă, care are aceleaşi drepturi juridice ca şi Biserica Evanghelică Luterană, iar ortodocşii finlandezi au multe locuri de pelerinaj chiar la ei în ţară. Cum e organizată Biserica Ortodoxă din Finlanda şi care este istoria ei?
Biserica Ortodoxă a Finlandei, în forma ei actuală, s-a înfiinţat după Revoluţia bolşevică din Rusia, atunci când Finlanda şi-a proclamat independenţa. Evident, după acest act, şi la nivel bisericesc s-a dorit o despărţire de noul regim instaurat la Moscova. Înainte de Primul Război Mondial, Finlanda făcea parte din Imperiul Ţarist, ca ducat independent, având Parlament propriu, monedă, poştă, fiind regiunea cea mai dezvoltată din imperiu. În acea vreme, Biserica Luterană din Finlanda era o entitate autonomă, cu toate că şeful ei era, prin statut, ţarul. În acelaşi fel, o bună perioadă de timp, în Biserica Ortodoxă a Finlandei şeful administrativ, nu cel spiritual, a fost preşedintele noului stat independent, chiar dacă acesta nu era ortodox, pentru că aşa erau legile ţării. Atunci când s-a pus problema despărţirii de Biserica Rusă, Patriarhia Moscovei nu a fost de acord, dar pentru că în Finlanda se instaurase democraţia, ortodocşii finlandezi au insistat asupra independenţei bisericeşti. Arhiepiscopului rus i s-a acordat o perioadă în care să înveţe limba finlandeză, pentru a putea păstori credincioşii. Pentru că nu a reuşit să facă acest lucru, Arhiepiscopul Serafim (Lukianov) de Viipuri a fost destituit din funcţie, în locul lui fiind ales de către Marea Adunare Bisericească preotul Herman Aav, estonian de origine. Pentru că erau foarte puţini finlandezi ortodocşi, nu putea fi vorba de înfiinţarea unei Biserici autocefale. În acelaşi timp, pentru că Patriarhia Moscovei nu dorea să ofere autonomie Bisericii din Finlanda, finlandezii au apelat la Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului, care i-a primit în jurisdicţie, cu statutul de Biserică Autonomă. Situaţia din primii ani de autonomie era confuză, mai ales că erau şi primii ani de conducere a lui Stalin în URSS. Ulterior, relaţiile cu Biserica Rusă s-au îmbunătăţit şi s-a reluat comuniunea euharistică.
Cum este organizată Biserica Ortodoxă din Finlanda astăzi şi cum funcţionează parohiile finlandeze?
Biserica Ortodoxă a Finlandei este organizată în trei eparhii: Oulu, Helsinki şi Joensuu. Eparhiile sunt păstorite de patru ierarhi. În Finlanda sunt două mănăstiri mari: Valamo şi Lintulan. Biserica Finlandei are o autonomie extinsă, ceea ce înseamnă că toate deciziile interne, inclusiv alegerea primatului, sunt luate la nivel local, numai că părintele duhovnicesc al Bisericii este Patriarhul de Constantinopol, care are dreptul să confirme alegerea primatului. Până acum nu au fost cazuri în care Patriarhul Constantinopolului să nu fi fost de acord cu alegerile făcute.
Parohiile finlandeze se întind pe suprafeţe foarte mari, aproximativ ca judeţele din România, din cauza numărului mic de credincioşi ortodocşi. Mitropolia de Oulu are cinci parohii, dar se întinde pe o treime din suprafaţa totală a Finlandei, în partea de nord. Această eparhie include şi Laponia, unde este o parohie care se întinde pe 500 de kilometri pătrați. Parohia este unitatea administrativă de bază a Bisericii Ortodoxe a Finlandei. Parohiile sunt independente financiar. Ele sunt întreţinute din contribuţiile credincioşilor.
În Finlanda există aşa-numitul impozit pentru biserică. Parohiile îşi aleg consiliul parohial democratic, în acelaşi fel cum sunt aleşi membrii Parlamentului României, de exemplu. Membrii Consiliului parohial stabilesc procentul de impozitare a contribuabililor, aşa încât parohia să-şi poată desfăşura nestingherită activităţile. În parohia unde slujesc eu, procentul de impozitare bisericească este 1,95% din venitul brut. Impozitul este colectat de stat şi virat lunar în contul parohiei. Din aceşti bani se plătesc întreţinerea bisericii, salariile personalului, activitatea misionară ş.a.
Activitatea parohiei nu înseamnă doar slujba de duminică. În cursul săptămânii sunt activităţi misionare adresate diferitelor grupuri de vârstă: copiilor, seniorilor, persoanelor care vor să aprofundeze învăţătura de credinţă a Bisericii, pentru că o parte dintre cei care vin la întâlniri nu sunt ortodocşi. Noi nu îi întrebăm pe oamenii interesaţi de activităţile parohiei dacă sunt membri ai Bisericii, cu excepţia participării la Sfintele Taine, cum ar fi Euharistia. Porţile bisericilor noastre le sunt deschise tuturor.
Ce atribuţii mai are Biserica Finlandei?
Biserica Ortodoxă a Finlandei este Biserică naţională, alături de Biserica Evanghelică-Luterană. Acest lucru înseamnă că ea are anumite responsabilităţi. Înainte de a fi înfiinţat Oficiul Stării Civile, Biserica Luterană era cea care ţinea evidenţa populaţiei. Devenind, la rândul ei, naţională, Biserica Ortodoxă a trebuit să ţină evidenţa populaţiei ortodoxe. Din acest motiv, parohiile sunt împuternicite să înregistreze starea civilă a persoanelor, să emită certificate de naştere şi de căsătorie, inclusiv certificatele de moştenitor. Astăzi, acest lucru se face mult mai uşor, datorită programelor electronice puse la dispoziţie de stat. Parohiile au acces la baza de date a evidenţei populaţiei şi o pot modifica în dreptul credincioşilor ortodocşi. După cercetarea cazului, se eliberează şi actul civil, odată cu săvârşirea Tainei în biserică.
Cum abordaţi problemele sociale contemporane, cum ar fi de exemplu căsătoriile mixte?
Căsătoriile între ortodocşi şi luterani sunt un lucru des întâlnit în Finlanda, având în vedere situaţia confesională din această ţară. Biserica face acest pogorământ, ţinând cont de starea reală a lucrurilor. Nu putem, bineînţeles, căsători ortodocşi cu necreştini! Pentru aceasta, persoanele trebuie să meargă la Starea Civilă a statului. Pentru că este vorba şi de un act civil, cuplurile sunt întrebate înainte dacă sunt de acord cu căsătoria. În cazul căsătoriilor mixte, nu forţăm persoanele să devină ortodocşi, pentru a evita convertirile formale. Convertirea formală ar fi un exemplu negativ pentru comunitate. Botezul trebuie să fie o dorinţă arzătoare a persoanei, şi nu doar un act administrativ.
Pentru că au acces la baza de date a evidenţei persoanelor, parohiile din Finlanda pot emite şi certificate de moştenitor, în sensul de adeverinţă de rudenie cu persoana decedată. În baza acestei adeverinţe, urmaşii pot solicita împărţirea moştenirii.
Există cazuri de convertire la Ortodoxie?
Convertirile sunt un fenomen curent în Biserica Ortodoxă a Finlandei. Acestea însă nu se întâmplă peste noapte. Oamenii trebuie să fie încredinţaţi că doresc acest lucru şi că Biserica Ortodoxă este locul unde îşi pot găsi casa duhovnicească. De aceea, procesul presupune o perioadă de catehumenat, care nu e neapărat de o anumită durată, ci de cercetare a inimii în legătură cu credinţa. Există cazuri în care persoanele se întreabă timp de decenii care este adevărata lor casă duhovnicească. De asemenea, sunt persoane care au părăsit Biserica Luterană de multe decenii şi sunt în căutarea credinţei şi care poate au urmat de ani de zile cursurile de cateheză ale parohiilor ortodoxe sau fac voluntariat la activităţile Bisericii Ortodoxe. La finalul tuturor acestor frământări, o astfel de persoană discută cu preotul şi despre intrarea în Ortodoxie. În aceste cazuri, nu se mai cere o perioadă de catehumenat, aceasta având loc deja de mai mulţi ani.
Care este situaţia românilor din Finlanda?
Nu am avut foarte multe legături cu românii din Finlanda, pentru că am fost întotdeauna preot la comunităţi de finlandezi. Românii nu au o parohie specială în Finlanda. Aici oferim asistenţă religioasă pe limba credincioşilor. Dacă în biserică sunt vorbitori de limba rusă, spre exemplu, în cursul Liturghiei vor fi rostite şi ectenii sau rugăciuni în această limbă. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu limba română, pentru ca reprezentanţi ai oricărui popor să poată veni la Hristos. Limba lui Dumnezeu este limba iubirii şi a rugăciunii. De aceea noi considerăm că orice limbă este liturgică și tradiţiile fiecărui popor sunt respectate.
Cum păstoreşte Biserica Finlandei tinerii şi copiii?
Biserica Luterană din Finlanda are tradiţia, urmare a confirmării copiilor la 15 ani, să desfăşoare diferite activităţi cu cei confirmaţi. În acelaşi fel, la împlinirea de către copii a vârstei de 15 ani, Biserica Ortodoxă organizează tabere de catehizare, timp de o săptămână. De obicei, taberele sunt organizate în pădure, unde există o capelă. Copiii participă zilnic la rugăciune şi la cursuri, iar la sfârşit dau un examen şi primesc un certificat de absolvire a cursurilor. Pe lângă cursuri, acolo se desfăşoară şi activităţi recreative, ca în tabără, dar principalul scop este acela de a-i obişnui pe copii cu viaţa liturgică, având în vedere slujbele zilnice. Tot atunci, cei mai mulţi dintre copii se spovedesc pentru prima dată, după ce au învăţat care este sensul Sfintei Taine a Pocăinţei.
Vă rog să ne explicaţi care sunt modalităţile de lucru cu persoanele vârstnice?
În atribuţiile preotului intră şi consilierea duhovnicească. Persoanele care au anumite probleme sau cele care sunt singure şi vor să discute cu cineva pot apela la preot. În parohiile unde sunt mai mulţi preoţi, unul dintre slujitori are program special de primire a persoanelor pentru consiliere. Parohiile cu o mie de credincioşi, care au un singur preot, pot face programare pentru consiliere sau primesc oamenii în conformitate cu programul afişat.
