Educația este precum un arbore, care întru începuturile sale a fost o simplă smicea. De creșterea ei dreaptă s-au preocupat poate mulți, însă grădinarul i-a fost pedagogul cel mai apropiat. El a știut când s-o ude, cum s-o îndrepte și s-o protejeze de arșiță și ger, când să-i curețe coroana pentru a da mai multă roadă. Și omul se împlinește prin buna sa creștere. El se desăvârșește sprijinindu-se de alții care au știut la rândul lor să crească drept. Unul dintre responsabilii școlii românești este și rectorul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, prof. univ. dr. Ramona Lile, care a acceptat să ne vorbească despre educația tinerei generații și despre oferta actuală a învățământului românesc.
Care ar fi tendințele actuale ale învățământului universitar românesc în încercarea de a îmbunătăți educația tinerilor de astăzi?
Cred că ceea ce trebuie să facă învăţământul, atât cel preuniversitar, cât şi cel universitar, pentru tinerii de astăzi este să le insufle cultul pentru muncă. Trăim într-o societate în care asistăm la o inversare a sistemului de valori. Nu întotdeauna câştigă cei buni, ci cei care apelează la metode nu tocmai demne. Tinerii trebuie să înveţe că orice succes se bazează pe muncă, trebuie să înţeleagă că recompensa este dată celor buni şi harnici. Hărnicia este o calitate despre care se vorbeşte destul de puţin astăzi. Cred că tinerii de astăzi trebuie să reînveţe că hărnicia este o calitate de care nu trebuie să le fie ruşine. Orice instituţie de învăţământ are rolul de a repune această calitate spre vârful piramidei valorilor. Tinerii de astăzi trebuie să învețe că munca stă la bază, învățătura care nu înseamnă nimic altceva decât muncă. Ei trebuie să fie orientați spre acest lucru. Chiar dacă de multe ori spunem că universitatea îți dă doar o hârtie, doar o diplomă, nu cred că este chiar așa. Hârtia aceea care confirmă absolvirea unor studii confirmă totodată şi faptul că există o pregătire de specialitate care altfel nu putea fi obţinută. În plus, orice facultate îţi deschide calea către cunoaştere, către cercetare. Ceea ce cred eu că este cel mai important este faptul că îţi oferă instrumentele pentru a merge mai departe. Depinde de fiecare tânăr cum va folosi instrumentele primite, iar aici ne întoarcem din nou la conceptul de muncă. Mare parte din cariera lor depinde de efortul lor, de ceea ce fac mai departe cu ceea ce au învăţat. Şi cred că universităţile din România pot oferi acestei generaţii de tineri tot ce le trebuie pentru a avea un început bun în carieră.
Atunci când mergem să facem promovarea universității în licee, la preuniversitar, le spunem tinerilor că cei care vor să învețe, pot să învețe și aici. Încercăm să-i convingem să rămână în ţară, să studieze şi să profeseze aici. Avem nevoie de tineri bine pregătiţi profesional, de oameni de calitate pentru a prelua munca noastră cu un suflu nou. La nivelul Universităţii am încercat să cooptăm în echipa de conducere, în corpul academic foarte mulţi profesori tineri, şi ne bucurăm că am reuşit să avem un corp profesoral tânăr. Un alt lucru pe care nu trebuie să uităm a-l insufla studenţilor noştri este dragostea de ţară. E greu să-i convingi pe tineri să rămână să profeseze în ţară în condiţiile în care salariile pe care le-ar putea primi în Occident ar fi mult mai mari pentru aceeaşi muncă. Dar sunt convinsă că foarte mulţi absolvenţi ar decide, chiar dacă ar exista un dezvantaj material, să profeseze în ţară. Nu cred că patriotismul a murit. Dimpotrivă, tinerii de astăzi cred că vor mai mult ca oricine să poată munci în ţară, lângă familie, lângă prieteni. Dar trebuie să fim lângă ei. Cei care acum suntem în funcţii de conducere trebuie să le oferim şansa de a promova, să-i ajutăm să se specializeze. Trebuie să le oferim credit pentru a-i ţine aproape de noi. Ţara aceasta are nevoie de tineri capabili, deştepţi şi verticali pentru a putea să se dezvolte.
Care ar fi mijloacele de orientare profesională pe care mediul universitar românesc le oferă tânărului?
Cei care vin la facultate cam ştiu ce vor să facă în viaţă. Şi-au ales deja un domeniu de studiu şi ceea ce ne dorim noi este să le deschidem calea către angajatori. Am organizat şi vom organiza, la nivelul fiecărei facultăţi din cadrul Universităţii „Aurel Vlaicu”, întâlniri cu mediul economic. Oferim consultanţă studenţilor în găsirea unui loc de muncă. Ceea ce sper eu este să reuşim să facilităm această legătură între agenţii economici şi viitorii absolvenţi. Tinerii nu mai trebuie să fie duşi de mână, ca să mă exprim mai plastic, dar trebuie să le netezim un pic calea către viitoarea profesie. Şi îmi place să cred că am reuşit acest lucru, dat fiind procentul destul de mare de absolvenţi care muncesc, după finalizarea studiilor, în domeniul studiat.
În cadrul fiecărei universități există aceste compartimente de orientare în carieră, în care studenții noștri beneficiază de asistență specializată, în momentul în care își doresc să-și facă o evaluare, să vadă care ar fi din punct de vedere psihologic înclinațiile lor. Am avut un proiect cu 1.050 de studenți, care au fost ajutați în tot ceea ce înseamnă această orientare în carieră, iar 90% dintre ei, pe baza rezultatelor pe care le-au obținut, au constatat că orientarea a fost bine făcută.
Cum vedeți viitorul în educația românească? Ce ramuri ale învățământului universitar se vor dezvolta mai mult?
Cu siguranţă se va insista mult mai mult pe componenta cercetării științifice. Orice universitate îşi justifică existenţa prin munca de cercetare. De aici trebuie să plece către mediul economic soluţiile inovative, aici trebuie găsite metodele cele mai performante pentru a propulsa orice componentă economică. Se poate vorbi despre cercetare şi în cazul specializărilor umaniste, al celor economice sau al artelor. Cred că viitorul în educaţia românească depinde de flexibilitatea specializărilor. Universităţile trebuie să păstreze în permanenţă legătura cu mediul economic, să vină în întâmpinarea nevoilor agenţilor economici. Este nevoie de un parteneriat constructiv cu actorii de pe piaţa economică, absolut necesar dacă vorbim despre inserţia de pe piaţa muncii a studenţilor.
Există pericolul ca mediul de afaceri să impună anumite direcții de dezvoltare universității, iar anumite domenii să nu-și mai găsească locul în viitor?
Nu cred că se poate discuta despre un pericol care ar veni din partea mediului de afaceri. Mediul de afaceri, că este vorba despre economişti, ingineri, specialişti în comunicare, în design sau arhitectură, trebuie să fie partenerul nostru. Evident că dinamica de pe piaţa muncii nu se poate regăsi în aceeaşi măsură în dinamica specializărilor. Nici o universitate nu îşi schimbă specializările la primele fluctuaţii ale economiei. Este nevoie de o aşezare a noilor profesii, de un potenţial serios pentru locuri de muncă în acel domeniu ca să se renunţe la o specializare în favoarea alteia. Totul se face gradual şi după o atentă analiză a mediului economic. Mai este şi sectorul bugetar, unde nevoia de specialişti este foarte mare, iar universităţile sunt chemate să-i formeze. Întotdeauna vom avea nevoie de profesori de română, de profesori de engleză, de germană, întotdeauna vom avea nevoie de educatori, de jurnaliști, de sociologi, într-adevăr, nu într-un număr foarte mare... Niciodată aceste specializări nu au avut sute de absolvenți în fiecare an, dar întotdeauna am avut absolvenţi din aceste domenii de studii.
Spre ce se îndreaptă piața muncii și implicit oferta educațională a universităților românești astăzi?
În primul rând, sunt foarte căutate specializările de inginerie, dar tot atât de căutate sunt și specializările de științe economice, umaniste și sociale, de științe ale educației, design, teologie, educație fizică și sport etc... Fiecare își are locul pe piața muncii. Contează foarte mult ca acestea să corespundă cu înclinațiile tinerilor, cu ceea ce și-ar dori ei să facă. Este foarte important ca în momentul în care îți alegi o meserie să o faci cu plăcere și cu drag, şi să vrei mereu să fii cel mai bun.
