Viaţa, darul suprem oferit omului

Cum diferă semnificaţia darului în lume, în funcţie de religie şi de cultură?

Prof. dr. Remus Rus, Secţia Sistematică a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti:

În plan fenomenologic, atunci când noi vorbim despre dar, el este multiplu în manifestările lui. În esenţă, este un aspect care ţine în primul rând de relaţie, de relaţia omului cu divinitatea şi cu omul. De aici trebuie pornită orice evaluare a darului. Pentru că darul este un mijloc de a menţine relaţia între subiecţi, între Dumnezeu şi om, între om şi Dumnezeu, între om şi om. Darul ţine exclusiv de raţionalitatea existenţei. Aici trebuie cantonat darul.

Dumnezeu face daruri cu totul dezinteresat

Atunci când îl punem în legătură cu divinitatea, în toate religiile lumii, darul esenţial este darul vieţii. Fiindcă divinitatea este cea care dă darul cel mai preţios pentru om, viaţa. În toate religiile lumii, omul este o creatură a divinităţii. Fie că vorbim de religiile politeiste, fie că vorbim de religiile monoteiste, omul primeşte un dar fundamental, darul vieţii. În schimbul lui, omul îşi aduce obolul său, sau darul lui, sau jertfa sa, lui Dumnezeu. Modul în care omul îşi aduce darul lui Dumnezeu diferă de la o cultură la alta şi depinde de interesele personale pe care omul le are în relaţia sa cu Dumnezeu. În timp ce Dumnezeu face daruri cu totul dezinteresat, omul, întotdeauna când face daruri divinităţii are un mic interes în spatele gestului său. Interesul poate să fie egoist sau unul de absolută dăruire, de mulţumire. Atunci când omul îşi dăruieşte darul pe care îl primeşte de la Dumnezeu, Lui Însuşi, atunci când îşi închină viaţa Lui şi o dă dar Lui, acela este darul suprem pe care omul îl poate face divinităţii. Pentru că Îi dai lui Dumnezeu măsura pe care El ţi-a dat-o ţie. Măsura vieţii. Acesta este darul cel mai preţios pe care noi îl avem de oferit. Foarte puţini sunt cei care au capacitatea şi puterea să-şi dăruiască viaţa lor în schimbul darului pe care Dumnezeu l-a dat.

Nu trebuie uitat încă un lucru important. Fiecare divinitate, atunci când îl creează pe om, îl creează în extensiunea iubirii faţă de cineva. Divinitatea nu este obligată să creeze. Ea creează fie din plăcere, fie din dragoste sau din curiozitate, fie că are nevoie, cum e cazul anumitor mitologii, de sprijinul uman de care însăşi viaţa divinului depinde.

Darul este iubirea extinsă către ceilalţi

Există şi cealaltă dimensiune a darului între oameni care se face tot la fel, din iubire, dezinteresat, dar şi interesat. Îi faci cuiva un dar pentru că îl vrei de partea ta, este darul interesat, de tip egoist. Atunci când faci un dar din iubire, faci un dar din plinătatea inimii tale către celălalt, pentru ca să fie părtaş bucuriei pe care tu o ai atunci când tu faci daruri. Acesta este darul ideal pe care noi îl putem face.

În realitate, tot ceea ce facem noi ca dar nu facem de la noi. Orice ar fi. Darul suprem pe care Dumnezeu ni l-a dat, darul vieţii, totul depinde de viaţă şi de lucrarea noastră. E ca o completare a vieţii. Totul curge din viaţă şi îşi are sorgintea în viaţă. Totul se leagă de ea. Orice lucru ai dărui cuiva o faci cu scopul perpetuării unor relaţii de comuniune, de bună întelegere, de convieţuire. Nu faci un dar ca să întrerupi relaţiile tale cu divinitatea sau cu omul. Darul tău trebuie să completeze, să aducă un surplus la îmbogăţirea relaţiilor tale cu toate.

Într-o adevărată relaţie de dar, darul este cel care conturează în modul cel mai clar entităţile. Atunci când faci un dar, cel căruia îi faci darul este egalul tău sau superiorul tău. Fie că este o persoană superioară, sau egalul, ori inferiorul tău, atunci când faci darul, el trebuie să fie egal în intensitatea sentimentului pe care îl ai faţă de persoana căreia îi faci darul. Într-o astfel de relaţie cu persoana cu care schimbi darul, dacă ai un sentiment mai puţin sau mai mult accentuat, în anumite cazuri, darul tău nu mai este un dar, ci este un interes.

De fapt, oamenii nu fac daruri, ei nu au de unde să facă daruri. Ei fac daruri din darul suprem pe care Dumnezeu l-a dat lor, darul vieţii. Totul decurge de la Dumnezeu. Pentru că dacă Dumnezeu nu ar fi dat omului viaţa, omul nu ar fi putut să trăiască şi să creeze daruri pe care el să le aducă.

Iar proverbul românesc „Dar din dar se face raiul“ nu este decât o extensiune a lucrării lui Dumnezeu în lume. De ce face darul raiul? Pentru că darul este expresia absolută a iubirii. Nu există dar fără iubire. Darul autentic ţine numai de iubire. Acesta este un principiu fundamental în toate religiile lumii. Darul este o extensiune a iubirii, a aprecierii cu totul alta decât cea pe care o avem noi în mod obişnuit. Darul este iubirea extinsă către ceilalţi.