„Lucrurile se reaşază acum şi la nivel global, şi în zona asta a lumii, iar Moldova este o piesă din acest puzzle care o depăşeşte, o piesă pentru care nu s-a decis ce va fi cu ea. Însă, dacă va exista o puternică mişcare pro-Europa, pro-democratică, o mişcare de apropiere faţă de România în numele obiectivului european comun, Bruxelles-ul nu va putea să o neglijeze, ba, mai mult, ar deveni un argument forte în discuţia cu Moscova“, consideră scriitorul şi comentatorul politic Vitalie Ciobanu, redactorul-şef al revistei tinerilor scriitori din Moldova, „Contrafort“, într-un interviu acordat Agerpres.
Dle Vitalie Ciobanu, apropiatele alegeri anticipate de la 29 iulie sunt considerate de mai mulţi comentatori ca fiind cele mai dure din istoria Republicii Moldova independente. Dumneavoastră, cu autoritatea profesională pe care o aveţi în observarea şi analizarea situaţiei de aici, cum le consideraţi?
Da, într-adevăr sunt cele mai dure pentru că ele se desfăşoară într-un context specific. Sunt alegeri anticipate, formal constituţional vorbind, dar mulţi le consideră repetate, pentru că scrutinul anterior din 5 aprilie a generat foarte mari suspiciuni legate de fraudarea, falsificarea masivă a voturilor de către Partidul Comunist, fapt ce a condus la evenimentele tragice din 7 aprilie. Este o atmosferă tensio-nată, extrem de toxică, în care operează cu sârg manipulatorii de meserie. Multă intimidare, multe abuzuri din partea forţelor de ordine, din partea autorităţilor la adresa opoziţi-ei, la adresa jurnaliştilor şi aş zice că este un fel de război pe viaţă şi pe moarte, indus în bună măsură de presa de propagandă comunistă, care strigă în gura mare prin paginile ei şi la televizor: „Săriţi cetăţeni, să ne apărăm Patria“... De cine să ne apărăm patria? Oare Moldova este supusă unei agresiuni? Spuneam, într-un comentariu relativ recent, că, dacă un călător occidental ar ajunge zilele acestea prin Republica Moldova, fără a cunoaşte prea multe despre această zonă, şi ar răsfoi presa pro-guvernamentală şi ar vedea asemenea chemări alarmiste şi apeluri catastrofice, ar crede că Moldova e în primejdie, că ea se află sub pericolul unei iminente invazii din partea Rusiei, aşa cum a păţit Georgia în august, anul trecut. Iar acel călător şi-ar fi spus că nici nu este de mirare cu o Transnistrie separatistă, agresivă, în coasta Moldovei. Dar, citind mai cu atenţie acele materiale, ar fi rămas cu gura căscată văzând că Moldova este ameninţată de... „fasciştii români“, de România, care este membră a NATO şi membră a Uniunii Europene. Deci, o aberaţie totală...
Este, cumva, de aşteptat ca această atmosferă tensionată şi evenimentele de la 7 aprilie, în care au murit tineri nevinovaţi, să fi produs schimbări în mentalitatea alegătorilor?
În condiţiile în care informaţiile despre ceea ce s-a întâmplat cu adevărat la 7 aprilie nu ajung în special la sate, acolo unde este concentrat electoratul de bază, puterea actuală prezintă foarte uşor evenimentele ca fiind o lovitură de stat din partea opoziţiei, despre care se susţine că, nefiind în stare să-şi recunoască înfrângerea, a pus la cale, împreună cu România, cu Serbia şi, mai ştiu eu, cu planeta Marte şi cu Venus, răsturnarea stabilităţii şi constituţio-nalităţii. Iar oamenii, când vad imagini cu nişte indivizi din ăştia foarte agresivi, dând foc la cele două clădiri (parlamentul şi preşedinţia - n.r.), atunci sigur că se sperie şi ori votează comuniştii, ori stau acasă şi nu mai votează. Asta e povestea. Chiar şi într-un sondaj recent al Asociaţiei Sociologilor, la întrebarea cui i-a folosit mai mult prezentarea imaginilor din 7 aprilie, majoritatea repondenţilor a spus că Partidului Comunist. De aceea, nu este deloc întâmplător faptul că actuala campanie electorală a comuniştilor este construită pe demonizarea opoziţiei ca urmare a evenimentelor din 7 aprilie.
„Brusc, comuniştii au început să treacă mult în faţă, într-un mod inexplicabil“
După ani de zile în care opoziţia a fost fragmentată şi dezbinată, faptul că forţele liberale au reuşit să se unească şi să nu voteze candidatul comunist la Preşedinţie poate fi considerat un semn al unui început de coalizare a acestor forţe?
Da, poate fi un semn. Opoziţia liberală, compusă din cele trei partide (Partidul Liberal, Partidul Liberal Democrat şi Alianţa Moldova Noastră - n.r.), pare, cumva, sudată, chiar dacă nu există acea sudură armonioasă, aşa cum ar vrea să o vadă electoratul pro-democratic. Totuşi, este o primă experienţă pozitivă a acestor trei partide, rezistând presiunilor şi nevotând candidatul comuniştilor la Preşedinţie. Însă, în ceea ce priveşte munca lor cu electoratul şi strategia propriu-zisă a acestei campanii, aceste trei partide ar fi avut nevoie de mai multe evenimente în comun, de o anumită coordonare. Şi să luăm, de exemplu, subiectul alegerilor din 5 aprilie. Era un sentiment cvasiunanim, mai ales în mediile urbane, că opoziţia, chiar dacă nu va câştiga, va fi reprezentată mult mai puternic în viitorul parlament. Sentimentul că nu se putea ca Partidul Comuniştilor, care se afla pe un trend descendent după alegerile locale din 2007, să ia mai multe voturi decât au obţinut în 2005. Era imposibil. Nimeni nu putea să-şi imagineze, înainte de 5 aprilie, proporţiile unei asemenea fraudări şi «încolonarea disciplinată» a celor morţi, Doamne iartă-mă, în favoarea comuniştilor, votarea în locul celor plecaţi în străinătate, sau votul multiplu.
Cum vă explicaţi atunci că un prim raport al observatorilor OSCE vorbea de un scrutin „democratic, transparent, corect“?
Observatorii OSCE nu puteau să detecteze toate aceste subtile modalităţi de falsificare a alegerilor. Pe de altă parte, trebuie să avem în vedere că şeful Misiunii a fost un rus care a şi redactat raportul final. Dar, vă amintiţi că baroneasa Emma Nicholson a fost prima care a exprimat o opinie separată şi a spus că nu subscrie la raportul OSCE, pentru că are certitudinea că lucrurile s-au stricat la un moment dat. Dumneaei chiar spunea că, în timp ce parveneau datele din teritoriu la Comisia Electorală Centrală şi se tot anunţau rezultatele parţiale care păreau credibile, opoziţia având un avans destul de bun, situaţia s-a inversat brusc, la un moment dat, şi comuniştii au început să recupereze şi să treacă mult în faţă, într-un mod inexplicabil. Pe urmă au venit şi dovezile de fraudare...
„Dacă nu ar fi existat represiunea aia teribilă, Europa nu auzea de grozăviile din Moldova“
Reacţiile europene la ilegalităţile din Moldova au sosit totuşi cu întârziere.
Da... Moldova a reapărut pe harta Europei în urma evenimentelor din 7 aprilie, din păcate. Dacă nu ar fi existat represiunea aia teribilă, Europa nu auzea de ilegalităţile şi de grozăviile care se întâmplau în Moldova. Aşa, brusc, mulţi europeni au redescoperit Moldova.
Pomeneaţi mai înainte de acuzaţiile aduse României de actuala putere comunistă, acuzaţii care au devenit o obişnuinţă în ultima perioadă pentru autorităţile de la Chişinău. Cum credeţi că percepe Bruxelles-ul aceste plângeri din partea Chişinăului?
Eu cred că Bruxelles-ul ştie foarte bine ce se întâmplă în Moldova. Are destui ambasadori aici, la Chişinău, şi există un reprezentant special al Uniunii Europene, în persoana dlui Kalman Mizsei. Cred că lucrurile sunt cunoscute destul de bine la Bruxelles, iar conduita UE sau politicile ei în raport cu Moldova sunt determinate nu atât de lipsa informaţiilor sau de caracterul unilateral al acestor informaţii, cât de considerente de ordin geopolitic. Şi, evident, asta angajează relaţia UE-Rusia, lucruri care ne depăşesc pe noi, românii, de o parte şi de alta a Prutului, dar în special pe românii din Republica Moldova. Însă, pe de altă parte, nici Bruxelles-ul nu poate ignora voinţa populară. Dacă aici, în Republica Moldova, va exista o puternică mişcare pro-Europa, pro-democratică, o mişcare de apropiere faţă de România în numele obiectivului european comun, Bruxelles-ul nu va putea să o neglijeze, ba, mai mult, ar căpăta un argument forte în discuţia cu Moscova. Şi atunci, cred eu că şi Moscova şi-ar mai pierde din aplomb. Aşadar, există informaţii despre ceea ce se întâmplă aici, dar Bruxelles-ul este într-o nehotărâre cronică, prin lipsa de consistenţă a unei politici clare în raport cu Estul. Lucrurile se reaşază acum şi la nivel global şi în zona asta a lumii, iar Moldova este o piesă din acest puzzle care o depăşeşte, o piesă pentru care nu s-a decis însă ce va fi cu ea.
Opt partide în cursa electorală din R. Moldova
Opt partide politice au rămas în cursa electorală pentru alegerile parlamentare care vor avea loc, la 29 iulie, în Republica Moldova, după retragerea mişcării „Acţiunea Europeană“, transmite BASA-press. Cele opt formaţiuni sunt: Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM), Partidul Popular Creştin-Democrat (PPCD), Alianţa Moldova Noastră (AMN), Partidul Liberal (PL), Partidul Liberal-Democrat din Moldova (PLDM), Partidul Democrat din Moldova (PDM), Partidul Social Democrat (PSD) şi Partidul Ecologist Alianţa Verde (PEAV). Alegerile anticipate au fost provocate de imposibilitatea Parlamentului de la Chişinău de a alege un nou preşedinte al ţării, după ce partidele de opoziţie au refuzat să participe la vot, iar candidatul propus de Partidul Comunist nu a obţinut numărul necesar de voturi pentru a fi numit în funcţie.
