Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Interviu Vlădeni, satul părintelui Dumitru Stăniloae

Vlădeni, satul părintelui Dumitru Stăniloae

Galerie foto (11) Galerie foto (11) Interviu
Un articol de: Pr. Ioan-Aurelian Marinescu - 22 Noi, 2019

Istoria recentă a satului brașovean Vlădeni rămâne marcată de rodirea în sânul ei a unui geniu: părintele profesor Dumitru Stăniloae. Despre legătura lui de suflet cu satul în care s-a născut vorbesc atât scrierile sale, cât și vecinii lui de astăzi, dar mai ales cei care slujesc în Sfintele Altare de pe aceste frumoase plaiuri transilvane. Binecuvântatul prilej al unei recente vizite făcute la Casa memorială „Dumitru Stăniloae” ne-a înlesnit întâlnirea cu părintele Gheorghe Colţea, protoiereu de Bran-Zărnești, care ne-a împărtășit din admirația sa față de marele nostru teolog. 

Preacucernice părinte protoiereu, cum au asimilat clericii acestor locuri legătura lor cu viața și teologia părintelui Dumitru Stăniloae? 

Vă mulțumesc că m-ați provocat să vorbesc despre acest mare teolog român chiar în casa lui natală. Este o mare bucurie să fiu protopop în Țara Bârsei, într-o zonă binecuvântată de Dumnezeu din interiorul arcului carpatic, care, geografic, este o expresie a inimii poporului român. Dacă ne uităm pe harta României și o observăm așa, ca o pâine de cuptor, rotundă, curbura arcului carpatic este chiar în mijlocul poporului român. Așadar, noi suntem aici în inima poporului român și cred că nu fără o iconomie a lui Dumnezeu părintele Stăniloae, socotit ca fiind cel mai mare teolog ortodox al secolului 20, român pentru Biserica Ortodoxă Română, s-a născut aici. Este o mare bucurie ca el să fie de-al nostru, dar fiind născut chiar în inima poporului român, orice român poate să spună: „Părintele este de-al nostru”. 

Cum arăta oare satul Vlădeni la 1903, când se năștea marele teolog? Din ce fel de familie provenea și cum a crescut aici? 

În 1903, satul Vlădeni era un târg, un sat foarte frumos. A fost locuit de mai multe familii decât sunt acum. Acum satul este plecat spre depopulare, însă în trecut era foarte însemnat. Târgul din Vlădeni era unul foarte important. Părintele a trăit în acest sat, de la poala de nord-vest a Măgurei Codlei, care este un munte, o ridicătură de pământ pe care părintele i-o arăta doamnei Lidia Stăniloae din curtea casei părintești atunci când se așeza o căciulă de nori pe vârful ei, și îi spunea: „Uite cum seamănă cu un leu to­lănit!”

Fiind un pământ foarte roditor, țăranii din această zonă nu trăiau greu, și era, totodată, râvnit de străini. În special în zona aceasta s-au așezat cu o mie de ani în urmă populații germanice, sașii. Ei dețineau pământul, iar străbunii noștri, românii, erau cam robi pe pământurile străinilor. 

Dogmatica părintelui Stăniloae îmbină cele două realități: teologia iubirii și teologia nea­mului. El provine dintr-un neam torsionat, căci în Transilvania românii au fost torsionați de națiunile dominante și de religiile recepte dominante, fiind doar tolerați, îngăduiți. Într-un fel, în părintele Stăniloae s-a închegat suferința generațiilor de înaintași de dinainte de 1903, când dânsul a văzut lumina zilei.
Primele clase, până la 11 ani, le-a făcut în satul Vlădeni, iar așa cum se făcea pe atunci liceul opt clase, următorii opt ani părintele i-a făcut la Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov. Părinții i-au intuit cu siguranță devreme potențialul și vocația și de aceea au și investit în el să facă școală, fiind singurul dintre copii care a beneficiat de susținerea familiei pentru a studia. După liceu a fost trimis la Universitatea din București, la Facultatea de Litere. Acolo a făcut doar un an, iar după aceea patru ani la Cernăuți, departe… Trebuia să fie susținut de cineva, iar o familie cu cinci copii cred că a făcut eforturi foarte mari ca să-l țină în școală. 

Secolul 20 a dăruit cele mai mari personalități ale spiritualității neamului românesc. A fost un secol al ateismului, care a torsionat întreg neamul și Sfânta Biserică. Eu sunt mulțumitor față de acest secol, căci produsul lui, iată, îl vedem în marile lui personalități duhovnicești: părintele Dumitru Stăniloae, părintele Cleopa Ilie, părintele Teofil Părăian, părintele Arsenie Papacioc, părintele Arsenie Boca, părintele Constantin Galeriu și mulți alți mari părinți ai Bisericii noastre. Cam toți au trecut prin „bețe pârlite”, prin închisori. Acest comportament agresiv al societății față de oamenii aceștia mari ai neamului nostru se aseamănă, aș spune, cu o tescuire sau torsionare într-un teasc. Pui un ciorchine de strugure cu 50 de boabe pe el și strângi teascul, și el țâșnește sevă prin toate părțile. Așa a țâșnit seva din neamul nostru prin acești oameni, care sunt expresia suferinței poporului român. Ei au marcat ultimul secol al mileniului al doilea, constituind o concluzie duhovnicească, spirituală și istorică a traiectoriei milenare a poporului român, parcă spunându-ne nouă, generațiilor de după ei: „Haideți, veniți să beți din seva noastră!” Noi toți ne adăpăm acum din seva lor.

Părintele Dumitru Stăniloae a fost nu numai un mare teolog, ci și un mare patriot, un mare iubitor al poporului român. Teologia lui este presărată de spiritualitate românească. Când vorbește despre cele ale patriei, peste tot pune cugetare teologică, iar tot ceea ce exprimă referitor la felul de a fi al poporului român îl exprimă în termeni teologici. Socotesc că puterea de pătrundere în taina existenței a părintelui Stăniloae a fost mult mai mare decât cea care este cunoscută.

Sunt conștienți locuitorii acestei localități de faptul că în mijlocul lor s-a născut, a crescut și a răsărit pentru poporul nostru cel mai mare teolog român? 

În general, oamenii sunt preocupați de lucrurile de zi cu zi. Conștientizarea valorii părintelui Stăniloae se accentuează mai ales atunci când ne adunăm cu ocazia vreunui simpozion, la vreo comemorare, la vreun parastas, unde îi pomenim în fiecare an pe străbuni și pe părintele. Pentru a-l menține cald în conștiința locului și a oamenilor pe părintele Stăniloae, în biserica satului sau în această casă, organizăm o întâlnire, la care vin oameni nu doar din Vlădeni, ci și din Țara Bârsei, din București și din Sibiu. În general, oamenii mai răsăriți ai satului, din punctul de vedere al cunoașterii, conștientizează valoarea părintelui. Aceasta se vede și în preocuparea administratorilor laici ai localității, care au pus la intrarea și la ieșirea din sat câte o pancartă care indică faptul că este satul său natal. De multe ori poate ea trece neobservată, căci atunci când intri în Vlădeni dinspre Codlea privirea îți este furată de priveliștea care ți se deschide dintr-odată. 

Ce amintiri vă leagă de personalitatea părintelui Dumitru Stăniloae, marele nostru teolog român, în casa căruia purtăm acest dialog? 

Uluitor de modest. A fost asemenea epitrahilului pe care îl păstrez în biserica mea, foarte tocit, adică un om epuizat, stors de har, de vlagă, de cugetare, de trăiri. Dacă îl ascultați vorbind în înregistrările care se păstrează, vă dați seama de modestia și simplitatea lui, de adâncimea lui, de normalitatea lui. A fost un om care a păstrat până a plecat de aici timbrul glasului vlădărenilor, al oamenilor din acest sat. Chiar dacă el a studiat în mari universități din Occident, a fost profesor și a ținut conferințe, și-a păstrat taina existențială, fibra lui. În el se simte simplitatea și prudența țăranului român. Este foarte interesant cum un om academic de valoarea aceasta a reușit să-și păstreze fundamentul său existențial, să nu-l modifice. 

Eu peste tot unde am vorbit despre părintele Stăniloae l-am considerat un sfânt. Dacă el nu este sfânt, atunci este foarte greu să găsim sfinți, foarte greu…, căci a avut o viață creștinească frumoasă, plină de jertfă, torsionat în închisori, smerit, modest și totodată un om academic. 

L-am întâlnit pentru prima dată prin 1985-1986, în perioada lui dintre 80 și 90 de ani. Era deja îmbătrânit. L-am cunoscut ca pe un om care era stors din toate punctele de vedere. Nu în zadar am folosit imaginea ciorchinelui de strugure torsionat și stors în teasc care se dăruiește. A fost un om cu sfințenie și cu un chip foarte frumos, luminos. O bucurie. Este parte din cel mai înalt loc al tezaurului vieții mele personale, pe lângă alți mari duhovnici cu care am avut șansa într-un fel să fiu contemporan, născându-mă în 1963.

Ce ar trebui să facă generația de teologi de astăzi pentru a continua laboriosul efort teologic al părintelui Dumitru Stăniloae? 

Generația noastră este una pe care îmi place să o numesc milenară, căci s-a cumpănit peste întâlnirea dintre mileniul 2 și mileniul 3. Este o generație căreia i se cere multă responsabilitate. Vocația noastră, lucru pe care ni l-a arătat și părintele Dumitru Stăniloae, nu este doar să memorăm cu fidelitate ce au spus înaintașii noștri și să transmitem cu fidelitate ceea ce ei ne-au spus, ci noi înșine să fim creatori de valori, să adăugăm ceva tezaurului spiritualității umanității, să lăsăm și amprenta noastră. 

În timpul nostru s-au întâmplat enorm de multe lucruri. Gândiți-vă numai la cele două războaie mondiale petrecute la sfârșitul mileniului 2, la destrămarea URSS-ului, la căderea celui mai mare imperiu cunoscut vreodată în istoria umanității, la dominoul în care au fost angrenate revoluțiile din spațiul sovietic est-european, la creșterea puterii Chinei, care acum este într-o ascensiune teribilă, la nașterea unui nou imperiu în Europa, Uniunea Europeană, la această perioadă a înarmărilor nucleare, a Internetului, a telefoniei mobile, a televiziunii, a radioului, a comunicării deschise, la perioada în care s-a înființat ONU și s-a scris Carta drepturilor omului, o constituție a omului pe Terra. Aceasta este perioada în care noi trăim, o perioadă foarte spumoasă, și suntem responsabili de ceea ce se întâmplă. Din generația noastră sunt acum conducătorii țărilor, miniștri, oameni în parlamente care legiferează, ierarhi în sinoade, conducători religioși din lume.

Ce mesaj credeți că ar transmite părintele Dumitru Stăniloae generației de astăzi?

Două cuvinte: „Îndrăzniți!” și „Bucurați-vă!” Sunt cele două cuvinte pe care le-a transmis și Mântuitorul acum 2.000 de ani. Numai că noi n-am înțeles… Părintele Stăniloae, prin pionieratul gândirii lui teologice, ne arată că avem dreptul să gândim. El a cerut dreptul de a gândi nu numai pentru el, ci și pentru ceilalți oameni, căci omul are dreptul să cugete, să-L cunoască pe Dumnezeu, să cunoască lumea în care este dat să existe o singură dată, în infinit. Acesta este mesajul pe care îl transmit acești oameni ai lui Dumnezeu: „Îndrăzniți!” și „Bucurați-vă!” Aveți dreptul să fiți oameni! A fi om este tot! Și poți să fii doar o singură dată! Or, a nu valoriza oportunitatea de a fi om este un dezastru. 

Gândirea teologică a părintelui Stăniloae merge un pas înainte față de gândirea tradițională, lucru pentru care a existat și o oarecare reticență față de el, fiind socotit inovator. El a explorat însă zone neexplorate teologic și ne-a arătat nouă că trebuie să mergem mai departe, într-o lume nouă, pregătită pentru mileniul 3, o lume conceptuală care va fi marcată de mari descoperiri științifice. Părinții aceștia de la cumpăna dintre milenii ne-au pregătit pentru o nouă epocă a cunoașterii lui Dumnezeu.

Vedeți, celelalte domenii ale activităților umane își promovează permanent propriile valori. De aceea, Biserica nu trebuie să fie reticentă în a-și promova valorile. Ea nu produce hrană trupească, ci hrană spirituală, crește sfinți și cred că este corect să-i expună societății de astăzi: „Poftiți! Iată rodul meu!” Însă dacă se păstrează modestă, tăcută, lumea deșartă ar putea spune: „Ah! Voi n-aveți nici o utilitate! Voi nu produceți nimic! Voi nu ne propuneți nimic! Ce să facem…” Biserica trebuie să propună societății de astăzi adevărata tipologie umană, sfințenia.

Citeşte mai multe despre:   Dumitru Staniloae  -   Biserica Ortodoxa Romana  -   evocare  -   sat