Vocile din Cimitirul Vesel de la Săpânţa

Anul acesta, în perioada 12-16 august s-a desfăşurat Festivalul intercultural „Drumul lung spre Cimitirul Vesel“, numit de această dată „Hai amu' în Maramu'“. Acest proiect a debutat în anul 2009, prin generozitatea unui irlandez stabilit în Bucureşti, care însă vorbeşte, trăieşte şi are suflet de român - Peter Hurley.

Festivalul a adunat şi în acest an, în Săpânţa, numeroşi muzicieni, oameni de cultură, dar şi oameni simpli legaţi de glia strămoşească. Festivalul s-a concentrat în cele două concerte, unul în Cimitirul Vesel, iar altul în imediata vecinătate a centrului comunei Săpânţa. Piesa importantă a fost suita de melodii având versurile de pe epitafurile crucilor din Cimitirul Vesel compusă de compozitorul irlandez Shaun Devay în anul 2009.

Deşi memoriale ale morţii, imaginile cioplite şi culoriile vii ale crucilor din Cimitirul Vesel antrenează simţurile şi spiritul de bucurie faţă de cei care trăiesc. Aceste inscripţii i-au oferit acestui compozitor o colecţie de versuri care au putut fi transformate în cântece, creând o punte între oamenii din România şi Irlanda. Aceste melodii vorbesc în mare parte despre traiul greu al oamenilor de la ţară. Îmbinând teme muzicale irlandeze şi româneşti, precum cimpoiul irlandez şi cor bisericesc, muzica creată surprinde ironia epitafurilor şi le conferă o nouă dulce-amară dimensiune.

Cele două concerte s-au bucurat de prezenţa Orchestrei Symphactory, a corului bărbătesc al Facultăţii de Teologie „Andrei Şaguna“ din Sibiu, condus de pr. lect. dr. Sorin Dobre, a corului de femei din Săpânţa şi a câtorva muzicieni din Irlanda, toţi conduşi de David Brophy, dirijor principal al Orchestrei Naţionale Irlandeze.

Efectele pe care compozitorul irlandez recunoscut pe plan internaţional Shaun Devay le-a creat sunt surprinzătoare. Toţi cei peste 110 muzicieni care au urcat pe scenă au creat un eveniment unic şi mişcător aducând la viaţă forme tradiţionale şi combinaţii noi. Cu multă generozitate şi căldură, Shaun Devay ne-a răspuns la câteva întrebări.

Cum vedeţi această îmbinare reuşită şi nouă în planul muzical: a aduce pe scenă o orchestră simfonică, un cor şi instrumente populare, atât irlandeze, cât şi româneşti, iar toate acestea răsunând apoi cu versuri de pe crucile din Cimitirul Vesel? Ar putea fi o combinaţie a celor două genuri care să creeze ceva muzical valabil?

În primul rând, ar trebui să facem unele precizări. Un muzician „orchestral“ este unul care a studiat la Conservator şi care face muzică în mare parte sau exclusiv prin citirea notelor pe o pagină. Muzica este, de obicei, guvernată de un dirijor. Un muzician „tradiţional“ este unul care a învăţat informal, de obicei, prin ureche, melodii şi tehnicile din localitatea în care trăieşte. Muzica este cântată în cea mai mare parte sau exclusiv din memorie. Este deschis de improvizaţie spontană şi nu necesită dirijor. În ceea ce priveşte un instrument, este unul care poate fi inclus într-o orchestră care joacă un repertoriu „clasic“. Un instrument de muzică „tradiţională“ este unul care nu se găseşte în orchestră clasică şi care interpretează o „muzică populară“. Între cele două genuri, decalajul - atât muzical şi social - este destul de mare. În 1979 am început o lucrare, care răspunde la întrebarea dumneavoastră - ce se întâmplă dacă cele două genuri ar putea fi combinate? S-ar dovedi că între tradiţia muzicală şi cea socială poate exista o egalitate? Acest lucru a fost Brendan Voyage, prima suită irlandeză interpretată cu un Piper Uilleann (cimpoi irlandez) şi o orchestră clasică. Acesta a umplut săli de concerte de atunci, cu solistul Liam OâFlynn, un erou, în cazul în care publicul se bucură în descoperirea că muzicienii de la cele două tradiţii pot face într-adevăr muzică împreună şi că unirea lor poate produce o emoţie puternică, dramă şi frumuseţe. O călătorie muzicală de atunci m-a adus în contact cu muzicieni din toată lumea celtică, cu pipebands din Scoţia, Irlanda şi Anglia, cu Bombarde Breton, Gaita din Galicia, coruri din Ţara Galilor, care cântă numai în Welsh, cu vechi irlandeze galice şi scoţienii, limbi galice, limba dispărută de Cornwall, vioara irlandeză şi tradiţiile fluierului vechi de metal-string, harpa irlandeză, marile cântece de Munster şi tradiţiile de frontieră din Louth.

În ultimii ani, am lucrat tot mai mult cu coruri de comunitate - în Irlanda, Scoţia şi Anglia -, şi prin colaborări cu Noel Eccles am devenit familiar cu tradiţiile de percuţie ale lumii. Ca un autodidact, voi continua să-mi afirm dreptul de a crea muzică pentru orchestră clasică - de cele mai multe ori cu participarea unor muzicieni tradiţionali şi coruri de comunitate, sau cu soţia mea Rita Connolly, care cântă cu frumuseţe de neegalat şi claritate verbal în tradiţia populară. În cadrul acestui teren de antrenament muzical a fost plăcerea mea să lucrez cu părintele profesor Sorin Dobre şi cu băieţii buni din corul Facultăţii de Teologie a Universităţii din Sibiu pe o serie de concerte - un proces pe care l-am simţit la fel de natural pentru mine. La fel cred că a fost simţit şi de ei, fiindcă aşa cum îmi spune de multe ori părintele Sorin, suntem fraţi. El şi băieţii lui au fost siguranţa mea în care s-au văzut încercările mele de a stabili cuvintele maramureşene de pe epitafurile din Săpânţa din Cimitirul Vesel creat de Stan Ioan Pătraş şi de a compune această suită numită Vocile din Cimitirul Vesel.

Cu acestea, cu unele poezii de Mihai Eminescu şi lucrări ale mele, am organizat concerte în Sibiu, Săpânţa, Catedrala „St. Patrick“ din Dublin şi în Ateneul Român din Bucureşti.

Pentru concertele noastre din acest an din Săpânţa (2014), am adăugat la corul bărbatesc şi orchestră, prima linie irlandeză şi dirijor irlandez, David Brophy, dintre care şi două noi elemente româneşti, de care pot fi deosebit de mândru: corul femeilor Parohiei Săpânţa, condus de doamna Irina Pop şi un cimpoi românesc la care a cântat cu măiestrie Călin Handabuţ. Încă o dată am asistat la curajul şi angajamentul că este nevoie pentru muzicieni de o tradiţie sonoră, iar surpriza şi plăcerea pe fondul de orchestră este să se audă prospeţimea şi frumuseţea de noi voci. Nu am fost niciodată mai impresionat!

Care credeţi că este mesajul muzicii create de dumneavoastră?

Mesajul? În primul rând, există o muzică specială care provine din combinaţia de muzicieni, instrumente şi tradiţii, mai ales atunci când este posibil de a găsi, în cazul în care limitele unei tradiţii sunt extinse către alta. În al doilea rând, trecerea peste barierele artificiale este întotdeauna necesară şi utilă, pentru că alungă ignoranţa şi alte asemenea lucruri nu mai au putere. În al treilea rând, bucuria care vine atunci când oameni din diferite locuri se întâlnesc şi descoperă că sunt prieteni.

„Din Săpânţa renumită, unde morţii toţi vorbesc“