Vremea unui bilanț duhovnicesc și a unei reînnoiri în rugăciune

Deși înveșnicit în Liturghie, timpul rămâne o coordonată importantă în viața de zi cu zi a fiecărui credincios. Împărțit în ceasuri închinate slăvirii Celui Preaînalt, în zile înmănuncheate în săptămâni, grupate și ele în trei mari perioade liturgice, fiecare cu înțelesul și rodul ei duhovnicesc, anul bisericesc ne deschide în fiecare toamnă panorama istoriei Iconomiei dumnezeiești. Despre rostul și importanța zilei de 1 septembrie am vorbit cu părintele prof. Florian Boitan de la Biserica „Sfânta Treime“-Delea Veche din Capitală. 

În fiecare an, la 1 septembrie, intrăm într-un nou an bisericesc. De când avem această rânduire a timpului în Biserică și care sunt motivele ei? 

În contextul acestui an în care prăznuim viața satului românesc, trebuie subliniat că unul dintre motivele pentru care anul bisericesc începe la 1 septembrie este faptul că această zi este totodată sfârșit și început, este mulțumire pentru primirea darurilor lui Dumnezeu și nevoință pentru a continua și să primim aceste daruri. 

Un alt motiv pentru începerea anului bisericesc la 1 septembrie este faptul că acum Mântuitorul Iisus Hristos își începe activitatea Sa învățătorească. Acum Domnul Hristos a intrat în sinagogă, a luat cartea profetului Isaia și a citit, așa cum spune Sfântul Apostol și Evanghelist Luca în capitolul patru, profeția spusă de Isaia: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiți cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea și celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsați și să vestesc anul plăcut Domnului” (Luca 4, 18-19). Acum, Mântuitorul își începe activitatea învă­țătorească. 

Domnul Iisus Hristos a împlinit aceste trei activități: cea învățătorească, cea arhierească și cea împărătească sau conducătoare. Toate aceste trei acti­vități ale Mântuitorului se văd în împărțirea anului bisericesc, prin cele trei etape ale sale: perioada Octoihului, care corespunde activității învățătorești, perioada Triodului, care corespunde activității arhierești, și perioada Penticostarului, care corespunde activității conducătoare sau împărătești a Mântuitorului. 

Un alt motiv pentru care anul bisericesc începe la 1 septembrie este faptul că, după tradiția iudaică, acum s-a început crearea lumii. Lucrul acesta este spus chiar în troparul zilei: „A toată făptura Ziditorule, Cel ce timpurile şi anii le-ai pus întru puterea Ta, binecuvintează cununa anului bunătăţii Tale, Doamne, păzind în pace poporul şi ţara aceasta, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu şi ne mântuieşte pe noi”. În Condacul zilei găsim aceleași referiri la crearea lumii: „Cel ce locuiești întru cele de sus, Hristoase Împărate, Făcătorul tuturor celor văzute și celor nevăzute și Ziditorule, Cel ce zilele și nopțile, vremile și anii le-ai făcut, binecuvintează acum cununa anului, ferește și-i păzește în pace pe cei binecredincioși, țara aceasta și pe poporul Tău, Mult-Îndurate.” Iar în slujba zilei auzim cuvintele: „Cela ce ții anii și timpurile în stăpânirea Ta”.

Ce relevanță mai are ziua de 1 septembrie pentru societatea actuală, care își are deja alte repere de începere a anilor? 

Astăzi suntem martorii unui fenomen curios, în sensul că se face o publicitate a dezinteresului față de sărbători și de ținerea rânduielilor bisericești, dar în realitate credincioșii țin cu sfin­țenie lucrurile acestea. Pot măr­turisi că de la an la an cre­dincioșii vin tot mai mulți la biserică în această zi. Ar trebui poate noi preoții să ieșim în întâmpinarea lor, să facem Sfânta Liturghie și Te Deum în ziua de 1 septembrie. 

Mai ales datorită mijloacelor actuale de transport, credincioșii vin în număr tot mai mare la biserică, vizitează mănăstiri din țară și din Sfântul Munte, merg în pelerinaje în Grecia sau în Țara Sfântă. Ei au mai deprins ceva. Au înțeles că totul se face cu binecuvântare, că este bine să ceri binecuvântare pentru tot ceea ce vrei să faci. De aceea, cu atât mai mult la începutul noului an bisericesc, ei vin ca să ceară binecuvântarea lui Dumnezeu pentru a-i întări și a le da putere. 

Sunt credincioși care caută să aibă și la 1 septembrie binecuvântarea lui Dumnezeu după modelul felului de a sărbători noul an civil la 1 ianuarie, mă refer aici la săvârșirea în noaptea dintre ani, aproape de miezul nopții, a Acatistului Mântuitorului nostru Iisus Hristos, însoțit de rostirea unor rugăciuni speciale la trecerea dintre ani. 

Chiar dacă acum în societate există tendința de a nega valoarea a tot ceea ce ține de Biserică, în realitate, lumea este mult mai așezată, mergând fără abatere de la rânduiala și învățătura creștină. Unii dintre credincioși se pregătesc sufletește și se spovedesc pentru a se împărtăși la începutul anului nou bisericesc. 

Interesant este și faptul că tot toamna, în luna septembrie, se începe și noul an școlar, și nu într-o altă lună a anului…

Școala a început tot în tinda Bisericii, în tinda mănăstirilor, și astfel s-a păstrat această tradiție. La sate, nunțile și botezurile se făceau acum, toamna. Aici se îmbină cele materiale cu cele duhovnicești, Marta și Maria, nu le putem despărți. Acum, oamenii au strâns roadele pământului, acum este momentul în care au toate posibilitățile pentru a organiza marile evenimente ale vieții lor. Ei sunt acum mai liberi de la muncile câmpului, animalele sunt aduse mai aproape de gospodări, acum este timpul preocupării de viața familiei. Și pentru că această perioadă este totuși cam scurtă, exista în tradiția veche a poporului și chiar în cea a Bisericii noastre ca până la Sfântul Nicolae să se îngăduie să se săvârșească și nunți. Era o perioadă a bucuriei pentru toți. De la Sfântul Nicolae însă se începea serios cu tot.

Care este însemnătatea începutului noului an bisericesc pentru viața duhovnicească a creștinului? Ce ar trebui să facă în această zi un creștin ortodox? 

În primul rând, noi trebuie să aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru că am trecut cu bine anul pe care l-am încheiat și pentru că începem un nou an, un nou an dat de Dumnezeu pentru mântuirea noastră. Fiecare an este dat de Dumnezeu pentru mântuirea noastră, este timpul mântuirii noastre. De aceea noi trebuie să folosim duhovnicește timpul dat de Dumnezeu pentru mântuirea noastră. Să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru că ne-a învrednicit să intrăm în noul an bisericesc. Orice început al anului trebuie să ne îndemne și pe noi la o reînnoire duhovnicească, pentru că orice început este o reînnoire, la o pregătire duhovnicească mai stăruitoare decât cea de până acum, la o cercetare sufletească pentru a vedea ce am greșit în anul trecut și cum am putea să îndreptăm ceea ce am făcut anul trecut împotriva voii lui Dumnezeu. Noi trebuie - așa cum spunem în „Tatăl nostru”: „facă-se voia Ta” - să facem voia lui Dumnezeu, să ascultăm și să împlinim poruncile Lui, să sporim duhov­nicește, să sporim nu numai cu numărul anilor, ci și cu împlinirea voii lui Dumnezeu și a poruncilor Lui. 

Este și momentul unei făgă­duințe pe care ar trebui să o facem lui Dumnezeu: să citim Sfânta Scriptură și cărțile de învățătură creștină, căci Mântuitorul spune în rugăciunea arhierească: „… aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis” (Ioan 17, 3). Această cunoaș­tere ne aduce o întărire duhovnicească, o luminare, o împlinire pentru a dobândi bucuria veșnică în Împărăția lui Dumnezeu. 

Aș îndrăzni să spun că tot ceea ce noi creștinii facem pentru a împlini voia lui Dumnezeu nu este dintr-o obligație, forțați de ceva, ci din dorința de a ne întâlni cu Mântuitorul, de a-L vedea, căci, atunci când va veni, la sfârșit, va spune: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii” (Matei 25, 34). Aceste cuvinte ne determină să ne pregătim duhov­nicește și să dorim să fim împreună cu Mântuitorul. Pildă în acest sens ne stă Sfântul Apostol Pavel, care spune: „Avem încredere şi voim mai bine să plecăm din trup şi să petrecem la Domnul” (2 Corinteni 5, 8). Tot ceea ce noi facem trebuie să facem din iubire, căci Cel Care ne-a iubit mai întâi, și încă ne iubește, este Însuși Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.