„Femeia fără umbră” de Richard Strauss în viziunea lui Vladimir Jurowski

Premierele, fie că e vorba de opere în concert sau de prime audiții în România, au devenit obișnuință în programul Festivalului Internațional „George Enescu”, iar ediția 2019 nu a făcut excepție. După ce în 2015 am ascultat, pentru prima oară la noi, Wozzeck de Alban Berg, operă de referință a secolului al XX-lea, în ediția de față am fost spectatori privilegiați la trei opere în concert în premieră în România, toate titluri atrăgătoare: Die Frau ohne Shatten de Richard Strauss (4 septembrie), Peter Grimes de Benjamin Britten (15 septembrie), Moses und Aron de Arnold Schönberg (20 septembrie). Spun „spectatori” pentru că aceste reprezentații din festival nu mai sunt, începând cu ediția 2017, doar audiții în concert ale partiturilor respective, ci au și o componentă vizuală prin proiecții multimedia, care suplinesc într-o măsură absența elementelor scenice specifice teatrului liric. Desigur, nu e chiar un spectacol, dar încercarea de „traducere” vizuală este și ea de luat în considerare, înscriindu-se în curentul mai general din regia de teatru (și de operă) contemporană, dorința de a face cât mai explicită desfășurarea dramatică prin imagini (fotografii, film), adăugate sau chiar înlocuind mijloacele scenice tradiționale. Poate fi și o modă, dar trăim în epoca ima­ginii și cel puțin o categorie de spectatori se pare că are nevoie de această formă pentru a-și face accesibilă ficțiunea teatrală. Alții, desigur, o consideră tautologică, chiar ridicolă; unii dintre cei veniți să asculte muzica s-ar putea simți deranjați, trebuind să urmărească ecranul pe care se derulează nu numai libretul, ci și imagini plastice, compoziții animate etc. Dar e mult de discutat în această privință...

La începutul festivalului am urmărit Femeia fără umbră de Richard Strauss într-o versiune excepțio­nală, avându-l la pupitrul Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Berlin pe Vladimir Jurowski, cu o garnitură de soliști foarte buni, Corul Radio Berlin (dirijor: Benjamin Goodson), Corul de Copii al Radiodifuziunii Române (dirijor: Răzvan Rădos) și proiecții multimedia de Carmen Lidia Vidu. Deși este considerată de unii comentatori - de altfel, citând spusele compozitorului - cea mai importantă lucrare a lui Richard Strauss, Die Frau ohne Shatten, a cărei premieră absolută a avut loc în urmă cu 100 de ani, în 10 octombrie 1919, la Viena, este o raritate și pe afișele teatrelor lirice din lume. Opera pe un libret de Hugo von Hofmannsthal (după basmul Inimă de piatră de Wilhelm Hauff și Convorbirile unor emigranți germani de Goethe) este puțin frecventată tocmai din cauza greutății de a o monta și de a o cânta: 20 de personaje și o partitură orchestrală pentru 164 de instrumente (este una dintre cele mai complicate partituri ale lui Strauss, solicitând o suită parcă infinită de culori timbrale, cu multă percuție și multe instrumente de suflat pe scenă), și de-ar fi numai atât...

Intuiam în prezentarea generală a actualei ediții a festivalului că acest concert va fi fără îndoială un moment de vârf. Nu am fost contrazis deloc. Poemul dramatic al lui Hugo von Hofmannsthal este în sine o creație remarcabilă, topind sugestii mitologice și simboluri din Vechiul Testament, legende medievale germane, motive literare (oglinda, dublul, umbra) tratate convingător din punct de vedere teatral, iar muzica lui Richard Strauss, de o frumusețe unică.

Cele trei ore și jumătate cât durează această operă nu te obosesc nici o clipă. Am ascultat cinci soliști (rolurile principale) de marcă, cu voci foarte potrivite pentru partiturile interpretate: sopranele Ricarda Merbeth (Soția boiangiului) și Anne Schwanewilms (Împărăteasa), mezzosoprana Ildikó Komlósi (Doica), bas-baritonul Thomas Mayer (Barak, boiangiul), tenorul Torsen Kerl (Împăratul), coruri și o orchestră admirabilă.

Vladimir Jurowski, unul dintre marii dirijori de astăzi, cu un repertoriu impresionant, a dovedit o dată în plus știința construcției pe spații largi și totodată aplecarea migăloasă asupra detaliilor, mai ales a celor de ordin stilistic. Are o precizie aproape geometrică în gestul dirijoral, rigoare dublată de eleganță, dar și o energie pe care o transmite eficient muzicienilor.

Versiunea de la București a operei Femeia fără umbră va rămâne fără îndoială una dintre cele mai bune interpretări ale lucrării lui Richard Strauss.