O carte despre tradiţiile pascale din satele bistriţene

O frumoasă incursiune prin lumea satului românesc în vremea sărbătorilor pascale ni se oferă în atrăgătorul volum „Poveştile Paştelui. Tradiţii vii din ţinutul Bistriţa-Năsăud” de Menuţ Maximinian (Ed. Lumea Credinţei, 2019). Cartea este ilustrată cu imagini foarte reuşite realizate de Alexandru Uiuiu, are un cuvânt de binecuvântare al Preasfinţitului Părinte Macarie Drăgoi, Episcopul Europei de Nord, şi o prefaţă scrisă de acad. Sabina Ispas, directorul Institutului de Etnografie şi Folclor „C. Brăiloiu” din Bucureşti.

Descinderea lui Menuţ Maximinian pentru documentare în satele bistriţene este o prelungire a cercetărilor de teren pe care le realizau echipele etnologice conduse de Dimitrie Gusti în perioada interbelică. O acţiune cu atât mai binevenită, cu cât lumea de azi pare să se ocupe mai mult de părţi nesemnificative, marginale, ale fenomenului social- cul­tural, şi mai puţin de ceea ce este specific românesc şi tradiţional-creştin. Uimitoare sunt şi dăinuirea şi împlinirea în actualitate a multor obiceiuri vechi în lumea sătească din Bistriţa-Năsăud.

Cartea este structurată astfel încât cititorul află efectiv modul în care toate acţiunile ţăranului bistriţean sunt concretizate în ritualuri, gesturi, reuniuni, într-o strânsă legătură cu înţelesurile şi sensurile creştine ale zilelor şi mai ales ale marii sărbători a Paştilor. De la Florii, trecând prin fiecare zi din Săptămâna Pătimirilor, culminând cu praznicul Învierii Domnului şi continuând cu Săptămâna Luminată, Paştele Blajinilor şi până la Ispas - Înălţarea Domnului inclusiv, călătorim într-un timp în care tot ce este lumesc şi concret în ograda şi în casa fiecărui sătean nu poate să trăiască altfel decât în raportare şi în legătură strânsă cu timpul sfinţirii. Toate sunt legate de viaţa bisericii, de rânduielile izvorâtoare din tradiţia de două mii de ani.

Autorul a cules cu sârg tot felul de vorbe, zicale, interdicţii sau îndemnuri ajunse la nivel de necesitate în împlinire de către întreaga comunitate, fiecare ştiind din moşi-strămoşi ce e voie şi ce nu, ce e bine şi ce e rău, cum se face şi când, de către cine, rezultând astfel un mare îndreptar nescris al vieţuirii duse în bună rânduială.

Înţelesurile teologice, bazate pe citate din Sfinţii Părinţi, semnificaţiile populare şi întreaga ţesătură ce povesteşte despre datinile pascale, toate beneficiază de stilul curat, fluent şi atractiv al scriiturii lui Menuţ Maximinian.

„Culegând povestiri despre obiceiurile de odinioară de la bătrânii vetrelor năsăudene şi documentându-se din lucrări de specialitate, autorul ne aduce într-un univers în care cele de jos se întrepătrund cu cele de sus, în care reguli de viaţă cotidiană sunt rânduite în funcţie de sărbătorile creştine, mirosul de tămâie se amestecă cu cel al aromelor şi miresmelor cămărilor şi caselor gătite de praznic. Acesta era (iar pe alocuri încă este) universul vechiului sat românesc, un univers în care materia este sfinţită şi adusă în starea de prescură pe altarul cosmic. Într-o astfel de lume întâlnim o credinţă trăită, o credinţă care modelează viaţa oamenilor şi a colectivităţii. Întâlnim o anumită familiaritate, plină de lumină şi bucurie, cu sfinţii şi cu Dumnezeu”, scrie Preasfinţitul Episcop Macarie în cuvântul de binecuvântare.

Felicitându-l pentru munca depusă în adunarea bogatului material etnologic şi antropologic, acad. Sabina Ispas subliniază în prefaţă că volumul „este un act cultural generos prin care sunt consemnate şi publicate tradiţiile româneşti din ţinutul Bistriţa-Năsăud care, astăzi, concentrează cele mai semnificative repere ale identităţii culturale şi etnice. Mai ales se dovedesc a fi încă pline de vigoare, supravieţuind alături de procesele alerte de mondializare culturală, care tind să modifice componente de referinţă ale paradigmelor naţionale”.

În paginile introductive, autorul îşi defineşte demersul cultural drept „o poveste de dragoste a ţăranilor care sunt mereu cu privirile îndreptate către un Cer al bucuriei, care transcende tot ce este terestru”.

Menuţ Maximinian este membru al Uniunii Scriitorilor din România şi director al ziarului „Răsunetul” din Bistriţa. A absolvit Facultatea de Litere, Secţia română-etnologie a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca şi are masterat în etnologie la Universitatea de Nord. Este autorul mai multor volume de poezie, critică literară, etnologie şi jurnalism.