Ștefan Scripcariu ICOANĂ În crucea cerului, steaua lacrimă de duh, fierbinte, din fânul din iesle, Pruncul întinde spre stea mânuțele Lui sfinte. Neclintiți, păstorii se leapădă de-ale zilei
23 Dec, 2024
POEZIE: Dorina Stoica
În orașul acesta moldav
Condamnată la închisoare pe viață, în trupul
prea mic pentru o inimă atât de mare,
prin orașul acesta moldav, duc povara
unei vieți de poet sărac și păcatele timpului meu.
În orașul acesta moldav, oamenii aleargă
în căutarea unui loc. Suntem mulți, locurile puține,
cei mai mulți stăm în picioare, în orașul acesta,
toate scaunele sunt deja ocupate.
În orașul acesta moldav, femeile îmbătrânesc
prea repede, le cad dinții, părul albește,
vederea devine slabă, trupul greoi, picioarele moi.
În orașul acesta moldav bărbații fac burtă,
chelesc, beau mult, vorbesc singuri,
iau xanax și visează femei tinere.
De la un timp, noapte de noapte,
cad într-un somn greu. Acolo mă așteaptă cineva
despuiat de trup. Mă apucă de mână,
încearcă să mă tragă într-un loc întunecat, rece.
Mă roagă să mai dau câte ceva de pomană,
să mai aprind o lumânare.
Dorm puțin, mă trezesc speriată la ora trei.
Zorii de zi aleargă desculți după mine.
Deschid fereastra. Dinspre soare-răsare
se strecoară-n odaie un pic de răcoare și-o nouă zi.
În orașul acesta moldav nimeni nu plânge
când moare un poet, nimănui nu-i pasă
că de prea mult timp n-a mai căzut
nici măcar o picătură de ploaie.
Îmbrăcată cu aceeași viață peticită,
fără umbrelă merg singură, grăbită
prin orașul acesta moldav.
Poate astăzi găsesc un scaun liber,
sau mă prinde o ploaie de vară.
