POEZIE: Florin Costinescu

Florin Costinescu s-a născut la 16 mai 1938 la Slobozia. Este licențiat al Facultății de Istorie, Universitatea București (1964). Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1978. Cărți de poezie publicate: „Ramura de veșnicie", Ed. Eminescu", 1974; „Numărătoarea de aștri", Albatros, 1977; „Totdeauna iubirea", Eminescu, 1979; „Marele semn al mirării", Cartea românească, 1980; „Ochii pământului", Ed. Militară, 1984; „Imperiul de corali", Eminescu, 1986; „Cercul și inocența", Cartea românească, 1987; „Nașterea zilei", Albatros, 1989; „La umbra Corintului", Eminescu, 1995; „101 poezii", Viitorul românesc, 2001; „Nuferi blestemând", Semne, 2010; „Sisif, dezlegarea de vină", Tipo-Moldova, 2011; „Trecătorul și alte poeme", eLiteratura, 2017. Cărți pentru copii: „Călătoriile lui Bogdan Năzdrăvan", Ion Creangă, 1978; „Cum se dau nume copiilor", Ion Creangă, 1983; „Cine l-a văzut pe Zdreanță?", InterCONTPres, 1990; „Cele patru păsări ale zilei", Ion Creangă, 1991; „Ronțăilă e cu noi", Porto Franco, 1995; „Poezii din jucării, hai să le citim copii", Rawexcoms, 2015.

SMULGEREA DIN NOAPTE

În oul de-nceput a năvălit lumina
spărgându-i coaja diafană,
văzuhul larg, boltit de Dumnezeu,
dezvălui, din neguri, prima Lui icoană,

Privea spre ea, umanizându-se, neantul,
iar pulberile Facerii celeste
s-au transformat în soare şi în stele,
şi-n semnul crucii dătător de veste,

A fost o smulgere din noapte,
un hău brusc întrerupt să crească
şi netezit de Dumnezeu cu talpa-I
spre-a-l cuminţi şi-a-l face să rodească,

Apoi, când truda sa, întâia trudă,
ce a creat Devremele, Târziul,
dădu să se preschimbe-n Totdeauna,
El şi-a trimis în lume, s-o salveze, Fiul,

De atunci, din clipa pururi luminată,
El umblă şi se roagă fără tihnă,
din jertfa lui El face câmp cu flori,
din neodihna Lui a omului odihnă.

Adesea îl vedem pe la fântâni,
mari ciuturi aplecând spre ape clare,
iar alteori, tot tămâind prin cimitire,
spre-a sufletelor noastre neuitare,

Ca fii ai Fiului trecut prin moarte,
spre a-nvia arzând coroanele de spini,
îngenunchem, Cuvântul ascultându-I,
freamăt duios de biblice grădini...

CA PRINTR-UN MUNTE DE GRÂU

Ca printr-un munte de grâu
crescut în mijlocul câmpiei
treceţi-vă mâinile prin această cenuşă;
dumnezeiesc e praful acesta de cer plumburiu,
înlăcrimat,
e o oră în care cresc toate din pulberea lui -
ochi, numai ochi,
surpate azururi cu păsări şi coroane de arbori,
statui, numai statui văzute din viitor, decimate,
e cenuşa aceasta în staturi,
culoare de cearcăn;
dumnezeiască e,
bună pentru mortar ca nisipul,
cenuşa de pe inima lumii...
treceţi-vă mâinile prin ea
și îşi va aduce aminte de flăcări,
un Michelangelo
parcă ar respira lângă un munte
cu barba lui buruienoasă,
încărunţit de durerea universului sacrificat
să-l nască;
un Michelangelo
venit să sufle la rădăcini până se pierde pe sine,
arzând şi povestindu-şi sieşi viaţa
până la cele mai mici
aşchii de piatră, ca unui necunoscut
apărut înainte-i...
limbile de foc de deasupra cenuşii sunt
târzii, statuile lui.
mereu se aprind în câte o parte a pământului,
îl susţin
să nu se prăbuşească

DESCULȚ, ÎN ALTARE

Întărâtau la mijloc focul cu plămânii,
în ultimul templu se născuse încă un zeu,
descoperiţi, în genunchi, în faţa coloanelor,
erau legaţi de cer prin mari lumânări de seu,

Pe frunte purtau flori de pământ şi cenuşă,
în priviri li se scufunda văzduh după văzduh,
în jur coloane creşteau din coloane,
din seminţe tinere de Amin şi Sfântul Duh,

Trepte nevăzute îşi săltau marmora vie din adânc,
palmele ocroteau corola fructelor viitoare,
tânărul zeu primea primele jucării -
lacrima, setea, iubirea, zâmbetul, împăcarea
şi ieşi din noaptea propriei naşteri,
să intre desculţ în altare...

La veşnicia cuvintelor
Cuvintele, vertebrate încă de apă,
dorul de aripă ouăle în pântec le crapă,
simte-le, limbă, fosforul, sarea,
ureche, aproape necuvântarea,
murmurul, ruga,
coborârea-n sfinţenie
precum flacăra lumânării
în uleiul nopţii de denie,

Implorare nu cereţi, cuvintelor,
nimănui, nicicând,
în voi începutul râde homeric,
homeric se-aude începutul
plângând,

Ce naştere în vintrele voastre se-ntâmplă!
Uriaşă şi pură presimt o vibrare,
prin voi ne-ntoarcem teferi din moarte,
în albastrul călcat cu sfială de îngeri,
la feciorelnicul verde
ce ne-aşteaptă,
părelnic,
cu pâine şi sare.

Clopote în adâncul fierbinte
Departe de a fi chin - bărbăţie supremă
este smulgerea munţilor din pământ
pentru o floare;
clopote mari, cu ecouri ne-nvinse,
ies din adâncul fierbinte,
când pentru o simplă floare de colţ
munţi fără nume
se smulg spre cer cu disperare...

COLINA COPILĂRIEI

Încă se mai poate vedea urma gândului,
celui dintâi,
suind colina să privească răsăritul de soare;
era acolo o casă
sau o cetate sub zăpezi fulgerate
de parcă nici nu căzuseră,
se mai vede încă o uşă deschisă
pe care ies şi intră oameni bătrâni
purtând ramuri cu fructe coapte,
din miază-noapte coboară încă pe funii de cânepă
eroii închipuirilor
în straie strălucitoare.

Colina copilăriei
seamănă tot mai mult
cu munţii din Lună...