POEZIE: Maria Calleya

CĂLĂTORI NOCTURNI

Lăsați drumul liber celor ce se încumetă să plece
cântați-le psalmi și rugați-vă pentru ei
dintre norii prefirați în lungul și în latul zării
bizare figuri se prăvălesc asupră-ne
călători nocturni prin albele câmpii
pe undeva printre pletele salciei
s-a rătăcit luna în creștere
chemați-i pe cei duși cu himerele lor
neteziți-le calea spre izvor.

O PRELUNGITĂ REVERENȚĂ

Îngăduitorul septembrie își pregătește paleta
se înclină arzătorului august
cu o prelungită reverență
cineva desigur ne iubește
un concert pentru două viori minuscule
nu-și găsește încă mânuitorii
întârziați în căutarea
unor arcușuri pe măsură.

PESTE LUME

Alunec pe o coardă de violoncel 
și curge o elegie
nu are punct culminant
doar argintul lunii pline mai poate glăsui astfel
miezul ei împrăștiat peste lume face să cânte
seninul nopții în clipa înghețată
zile grele cariatide în mișcare
apasă aerul lunecos până spre seară
când se zvântă cerul și ți se înfig
luminoase și drepte în ochi stelele.

ECOURI PE TÂMPLE

Dinspre poli semne severe
povești neștiute aninate în salbă prelungă
printre arbori rămași în picioare
un vaiet și un freamăt cu ecouri pe tâmple
singurul steag alb ridicat cândva pe colină
mai cunoaște limba aceea de neînțeles 
aspră și simplă
oh cum se mai răscolesc frunzele
în bătaia vântului ademenitoare.

CA TOATE ÎNCEPUTURILE

Se desface strânsoarea
uriașe dungi 
încinse peste măruntul creier
își crapă nodurile
toamna mierii se apropie încetișor
cu pași măsurați de porumbel
lasă-ți puii să zboare îi strig
tu ai cunoscut asta
nu-i tulbura 
nu se cuvine
tocmai pentru că hăitașii
nu obosesc
nu cunosc anotimpurile
fă astfel încă o dată
liber ca toate începuturile
în miezul iernilor
celor mai înghețate.

PORUNCĂ

Dacă nu dormi
poruncește mâinilor
să înceteze căutarea
tot ce mai ating ele sunt
trupuri de fantasme
calde încă
și doar câteva sunete
uneori un chip
cu brazdele timpului
răsturnate.

CU JARUL PROASPĂT

Mereu totul de învățat
de la a spune cu albul zorilor
bună să-ți fie dimineața
și restul zilelor
mereu să păstrezi liniștea
ca să atenuezi furtuna
să te rogi cu jarul proaspăt
mai întâi pentru alții
pentru că așa se cuvine
iar ție să-ți păstrezi
mereu ultima
lacrima de cristal
toate într-o ordine doar bănuită
de nimeni știută
să repeți întruna un refren îndrăgit
pentru că astfel imensitatea clipei
să nu doară prea tare
să înveți repetând mereu.

CÂNTECUL UNEI SINGURE PĂSĂRI

Cine pe cine
cheamă la întâlnire
cine vine cine nu vine
la întâlnire
numai că deodată
se deschide cerul
răsună atunci
cântecul unei singure păsări
răsturnând pe rând
îndoitele noastre inimi
către punctul din depărtare
mirabila noastră sete
de a ne afla
locul rostul steaua.

PÂNĂ SPRE RĂDĂCINI

Cer răgaz pentru încă un cântec
va fi simplu va fi vast
abia dacă va străbate aerul
până la arbuștii toamnei
de lângă fereastră
va fi însă hotărât 
dulce ca mierea
armoniile celeste se vor înstăpâni
astfel mă voi scurge
până spre rădăcini.