Ștefan Scripcariu ICOANĂ În crucea cerului, steaua lacrimă de duh, fierbinte, din fânul din iesle, Pruncul întinde spre stea mânuțele Lui sfinte. Neclintiți, păstorii se leapădă de-ale zilei
POEZIE: Ștefan Mitroi
O lumină dulce
Mi-a pus mama la urechi cireșe
Imediat ce-am apărut pe lume
Tata încerca să-mi dea un nume
Iar o soră-a lui să mă înfeșe
În lumina lunii ce stătea
Chiar la noi pe prag, că era noapte
Hămesit de foame am supt lapte
Până dimineața dintr-o stea
Iar când a vrut mama a doua zi
Lapte de la sânul ei să-mi dea
Am țipat, crezând că mama mea
E cealaltă, steaua din tării
D-aia a fost mama supărată
Fiindcă am crescut cu acest gând
Dar când s-a mutat de pe pământ
S-a înveselit ca niciodată
Și într-o noapte m-a-ntrebat râzând:
Nici acum nu crezi că am fost eu?
Cum să nu, am spus, tu ești mereu
Toată viața asta până când...
Taci, mi-a zis apoi și m-a luat
O lumină dulce-n brațe și
M-am trezit copil a doua zi
În cenușa lunii înfășat.