Proteste și rosturi majore

Cea mai recentă carte de versuri a lui Dan Anghelescu, Poeme sub acoperire (Aius, Craiova, 2024), se bazează pe o atitudine a reliefării misterului prin prezentarea datelor mutabile ce îi dau naștere acestuia. Aici totul ascultă de legi care, în cel mai bun caz, pot fi doar intuite. Tot ceea ce animă subteranele creației poetice este recognoscibil acum, într-o circumstanță privilegiată. De asemenea, transfigurarea datelor cotidianului este prezentă adeseori în lirica lui Dan Anghelescu.

În contemporaneitate se petrec acte contestabile, ale căror accepțiuni autentice sunt ocultate la nivel oficial. Poetul ia atitudine la adresa acestei ignobile „tabula rasa”. Persistă imaginile frânte, melancoliile care fac parte dintr-un fior al ascunderii inițiatice. Tușele romantice prezintă un impact hipertrofiat pe actualele nisipuri mișcătoare: saci/ de nisip/ se trezesc/ să ne/ vorbească în numele/ ploilor de/ toamnă/ sub stingerea/ stelelor… marile vânturi/ începuseră/ să învețe/ numele tainic/ al fiecărui / copac... și în/ momentul/ când/ sin­gurătățile/ brusc au avut căutare surditatea/ tăcerii de/ gheață/ te ascunsese tocmai în mine…

Dematerializarea acțio­nea­ză lent în interiorul fiecăruia și adaugă neabătut incompletitudini. Peste tot zărim inimi și cuvinte sub amenințare, semnale evidente ale pierderii. Dacă avem în vedere spiritul vremurilor, ocultarea esenței reprezintă una dintre soluțiile viabile. Inepuizabilul tainelor ar putea oferi răspunsul: sub/ pietrele orfane de/ timp rarisima/ făgăduială a tainic/ vorbitoarelor lumi/ dintre două/ cuvinte pune/ tocmai amprenta/ prin care ți se rostește/ un anume/ destin… Întotdeauna va fi de sperat redescoperirea evanescentelor puteri spirituale, pe timpul mult prea mult clamatei resetări majore.

Poeziile lui Dan Anghelescu se opun radical înaintării celor aneantizante. Aceste frisoane impun pericolul fundamental din zona scindărilor ontologice. Traumele unui trecut foarte apropiat pot oricând să apară la orizont. Acordurile otrăvite proprii desacralizării penetrează constant mundanul: zorile/ au acum/ cu totul alte/ înfățișări și fără har/ este realitatea/ lor și/ fără o urmă/ de suflet… nevăzuții/ vechili ai tânguirii/ te copleșesc/ te bântuie/ cu scrisorile/ fără adresă/ ale orașului… te/ înscriu/ într-un jurnal/ derizoriu al unei existențe cu/ respirații de smoală și insomnii/ sub noroade de lămpi/ fumegânde…/ o/ nevedere/ de soartă și lume… Imaginea necuprinderilor oceanice are darul să restabilească într-un fel echilibrul. Timpurile existenței se combină într-o cavalcadă problematică de obiecto-ființuri, conform lui Dan Anghelescu. Solitudinea întunecată accentuează prezența incognoscibilului, semnele unui neant ce ne este prezentat din exterior drept firesc. Se promovează o atitudine generală neliniștitoare, sens crepuscular cu accepțiunea căruia mulți s-au obișnuit.

Un aer protestatar va fi apanajul multor texte din cartea Poeme sub acoperire. Doar revelarea unor rosturi superioare ar putea repune totul în discuție, act cu valoare transfiguratoare. Ermetizarea și discursul despre transcendență conduc înspre versuri pline de potențialități: în non-uzurpabila mea acoperire întemeiasem/ o răzvrătire și/ un concept de unde/ străinul anti-farmec/ emana/ un rest de/ auz al celor mai/ înalte ne-vorbiri/ în care/ Te-au închis… și pentru nici un mai târziu/ a-tot- schimbător de/ paradigme somnul/ cel oblic Te invoca/ cu mari răsfrângeri/ de întuneric/ temut/ și/ pentru cât/ Ești/ de încuvântat și totuși/ la fel de - ne-cuprins/ în rostire…

 În pofida evidenței numeroaselor prăbușiri, poetul încă mai crede în eficacitatea fluidizărilor vitale. Însă evidența rănirilor nu poate fi evitată. Spaime terminale populează tot mai des imaginarul, expresia poetică fiind în legătură directă cu presiunile existente. Degringolada metafizică a planetei are valoare indubitabilă. Izvorul poeziilor vine din nebănuite profunzimi spasmodic-melancolice. La nivel actual, cele ce îmbogățesc sufletul sunt aruncate spre margine, ceea ce nu poate determina decât o reacție pe măsură. Deplinătatea memoriei conține însă numeroase momente absolut inubliabile, istorii circulare ce odată au fascinat. Găsim în carte și o meditație lirică aflată sub protectoratul verbului oniric al lui Virgil Mazilescu: astfel va fi liniște și va fi seară... în încăperea clandestină/ unde Virgil Mazilescu inventa poezia/ s-a instaurat o duminică/ perpetuă… caii metalici ai peniten­țelor/ târzii galopează/ în delir/ se năpustesc/ în paradisuri/ derizorii inventând/ pentru tine/ pentru mine/ și pentru ei/ toți o altă poetică… citim/ scriem/ pe mesele întinse/ curg vinurile lui/ arzătoare… la viitoarea cină/ de taină/ licorile/ vor fi capabile/ să spargă toate paharele timidelor încercări de a/ mai înțelege/ agonia/ mereu/ repudiată a sufletelor… pentru/ timpurile viitoare/ în buget/ s-au/ prevăzut sursele/ tot mai/ urgent/ necesarilor treisprezece/ arginți… și/ de aici înainte/ vom respira/ firesc/ prin tot/ ireversibilul actualității noastre oblite­rante…

Tentaculele spaimei au o pregnanță deosebită impunând cu necesitate căutarea divi­nității și regenerarea preconizată de aceasta. Dan Anghelescu folosește intens o specială tehnică a tainei. Energia cuvintelor deschide căi puțin bănuite întru descoperirea a noi laturi din ecuația interiorului gânditor. Undeva pare că veghează un fel de/ suflet al/ mărilor/ ce izbu­tise/ în/ atingerea/ secretă/ cu impenetrabilul... Pătrunderea în regatul celor subtile ne con­topește cu visul, acolo unde găsim și confruntări ancestrale care au mari sem­nificații tăcute.

Oglindirile pietrei filosofale întețesc imagi­nația, cartea lui Dan Anghelescu, Poeme sub acoperire, căutând neîncetat modalități de a depăși condiția supliciului. Deplasările către estetizare sunt făcute să atragă fluidele spirituale, harul mult căutat.