Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Lumina literară şi artistică Teatru: „Ulciorul sfărâmat”, între aparențe și evidențe

Teatru: „Ulciorul sfărâmat”, între aparențe și evidențe

Un articol de: Claudia Dăboveanu - 20 Mar, 2016

Recenta premieră de la Teatrul Masca, „Ulciorul sfărâmat”, de Heinrich von Kleist, aduce în actualitate - rețineți acest cuvânt, actualitate - o piesă scrisă în 1811. Chiar anul dispariției, la numai 34 de ani, a autorului considerat de criticii literari drept întemeietorul nuvelei germane moderne. Din tot ce a scris - nuvele, piese de teatru, corespondență, poezie, ba chiar și texte jurnalistice - „Ulciorul sfărâmat” (Der zerbrochene Krug) rămâne, în opinia specialiștilor, o capodoperă a literaturii clasice universale.
Vă veți întreba, poate, ce lansează în nemurire o scriere de acum mai bine de 200 de ani. Ei bine, tocmai atemporalitatea subiectului, dincolo de măiestria cu care Von Kleist creionează personajele, păstrează în ritm alert firul narativ și știe să puncteze situațiile-limită. Rezumatul poveștii ar suna cam așa: respectabila Doamnă Marta reclamă, în fața unui tribunal instituit ad-hoc din Judele Adam și Licht, spargerea unui ulcior, considerat de ea drept un obiect de preț. Ați tresărit, citind de tribunalul instituit ad-hoc? Încă nu-s motive de îngrijorare, deși… Se vehiculează - în legătură cu făptașul - nume, acuze, supoziții, scenarii. De neunde, apare instanța supremă, omul care taie și spânzură: Consilierul Walter. Demn, incoruptibil, prieten cu adevărul şi cu legea. Așa cum ne place să credem că e o autoritate supremă. De neclintit. Aparent… Pentru că, treptat, în schimbul unor amabilități din partea Judelui Adam (citește chiolhanuri cu delicatese stropite din belșug cu licori bahice), cărora inițial le opusese o rezistență de fier, Consilierul Walter schimbă direcția anchetei şi a audierilor în sensul sugerat cu mai multă sau mai puțină subtilitate de Judele Adam. Iarăși vă sună familiar jocul acesta de culise posibil, veți considera, doar la porțile Orientului? Greşit! Piesa e scrisă de un neamţ, la începutul secolului al XIX-lea, iar noi suntem în România anului de graţie 2016. Se prefigurează în ce constă genialitatea autorului? Mai departe. Nu stă în picioare nici un argument venit din partea martorilor-cheie, nici o evidenţă fizică. Nimic nu contează, în afară de aparențe. Și de onoare. Onoarea Judelui Adam, desigur, în detrimentul aceleia nepătate a tinerilor îndrăgostiţi Eva şi Ruprecht. Dragostea lor curată e târâtă în noroi de un tribunal corupt. Replici precum `suntem ocupaţi cu ceva procese de retrocedări” sau „sunt judecător inamovibil şi fac ce vreau eu aici” vă sună, de asemenea, familiar? Ca de obicei, nu voi dezvălui deznodământul, atâta vreme cât vă invit călduros să vedeţi spectacolul. Trecând la „supa primordială” din care s-a plămădit textul, trebuie menționat că acesta se naște în urma unui pariu pus de niște tineri scriitori care priveau tabloul cu același titlu al unui pictor francez, Jean-Baptiste Greuze. Pariu? Hm, iată că bursa pariurilor dă uneori și capodopere… Interesant arc peste timp întins de Mihai Mălaimare, regizor și actor în „Ulciorul sfărâmat”, acest artist desăvârșit care dă imaginilor picturale o gură suplimentară de viață prin minunații actori ai Teatrului Masca pe care-l conduce, prin toți ceilalți actanți - văzuți și nevăzuți - părtași la succesul acestui spectacol. Se cuvine să-i amintim pe toți: Judele Adam - Mihai Mălaimare, Consilierul Walter - Sorin Dinculescu, Doamna Marta - Anamaria Pîslaru, Licht - Cosmin Crețu, Doamna Brigita - Dora Iftode, Veil Tumpel - Valentin Mihalache, Eva - Cristina Panait, Ruprecht - Robert Poiană, un servitor - Eugen Petrescu, Lise - Oana Dragnea, Grette - Ioana Rufu, Johan - Mădălin Mladinovici. Costume, Unda Popp. Decor, Puiu Antemir. Muzica, Gabriel Basarabescu. Coregrafie, Mirela Simniceanu. Instrumente de suflat, Aurel Buga. Canto, Alina Bondoc.
Și încă ceva: spectacolele Teatrului Masca nu-s prietene cu vulgaritatea, în oricare formă a ei. Am văzut în sală septuagenari, însoțiți de nepoții lor, puști de școală primară, distrându-se și aplaudând frenetic.