Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Lumina literară şi artistică Virtuți lirice revelatoare

Virtuți lirice revelatoare

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Lumina literară şi artistică
Un articol de: Octavian Mihalcea - 29 Ianuarie 2025

Volumul lui Dumitru Nicodim Romar, El Ojo de Dios. Carte de recunoștință (Editura Creator, Brașov, 2022), accentuează racordarea la inefabilul energiilor divine, cu toate stările pozitive care decurg de aici. Suntem în fața unor veritabile imnuri de laudă a Trans­cen­denței, obârșie a darurilor ima­culate ce ne împodobesc ființa. Poetul Dumitru Nicodim Romar conștientizează cu acuitate maximală acest nivel al Luminii. Nu de puține ori este dorită permanentizarea actului de grație. În fiecare moment sunt așteptate semnele resurecției. Taina și fericirea compun o sinteză înălțătoare, iubirea luând valori absolute. Astfel, sentimentele umane caută să se ridice la nivelul idealului. Senzația incompletitudinii intervine atunci când căutările se lovesc de limite aparent insurmontabile: „Degeaba căutați./ Dincolo de ochii mei/ nu mai arde nicio flacără./ Poemele stau zgribulite afară;/ cititorii trec grăbiți,/ hăituiți de viitorul fără sfârșit./ Cocorii, mai triști ca altădată,/ au plecat să ne lase în pace/ cu visele noastre cu tot./ Intrați! Povestea e înlăuntrul meu!/ În­ghesuiți-vă pe margini/ să rămână la centru/ punctele de vedere,/ of-ul ce vă poartă...” (Degeaba cău­tați). Pasiunea pentru eternul feminin și intuirea fiorului divin alcătuiesc un tandem întotdeauna fecund. Forța transfiguratoare pe care o declanșează sentimentele este unul dintre incontestabilele miracole din jurul nostru: „Vino femeie iubită, neobosită/ pădure fremătândă,/ cetate neadormită, inimă robită,/ care porți în suflet zilele și anii,/ timpul meu trecut fără urmă/ ca o glumă a memoriei./ Leapădă albastrul mării/ ce-ți acoperă trupul,/ pune cuvântul tău cald/ peste inima mea obosită/ și culcă-te lângă mine./ Vom renaște în zori/ într-un alt vis” (Vino femeie). Dumitru Nicodim Romar vorbește adeseori despre împlinirea prin iubire, fiind prefigurat un amplu traseu inițiatic. Sintagmele poetice au uneori valoarea reve­lației. Sufletul are diverse potenția­lități ascensionale, nestemate care abia așteaptă să-și ia zborul către cele înalte. Efluviile benefice ne învăluie protector. Toată natura pare că este îndreptată spre atitudini luminate. Prezentele condiții garantează mersul înainte al filonului vital, întotdeauna situat sub pro­tecția Sfântului Duh. Darul poeziei însoțește toate cele ce se petrec, întotdeauna predispus la întrebări, dornic să cuprindă cât mai multe. Cuvântul internalizează energii puțin bănuite, interacționând cu toate elementele înconjurătoare. La nivel ideal, Soarele și Adevărul ar trebui să îmbrățișeze datele umanului, însă incongruențele sunt inevitabile: „Nu zăbovi pe tărâmul cu vânt/ Nu vezi cum cad frunzele/ obosite de zbatere?/ Nu vezi cum cântecul pleacă pe ape/ fără să se uite înapoi?/ Nu vezi că lumina plânge/ ca o copilă înțăr­cată?/ Nu zăbovi pe tărâmul cu vânt/ Mi-e dor de glasul tău/ care nu se mai aude” (Nu zăbovi). Amin­tirile au nu de puține ori virtuți revelatoare. Odată cu trecerea timpului, întrebările devin tot mai complexe și apăsătoare, motiv de tribulații interioare. De aici ies la iveală sentințe subtile, taina vieții fiind din ce în ce mai pasionantă. Dumitru Nicodim Romar vede zămislirea poetică la nivel ritualic, cu sacrificii și adorări menite a pătrunde până în zona esențelor. Calea spirituală din cartea El Ojo de Dios are un nivel apodictic, cu poeme în siajul inefabilului. O concluzie a lui Marius Chelaru: „Poezia lui Dumitru Nicodim evoluează între două neliniști, ce macină conștiința artistului, care nu poate să rămână indiferent la tot ce se întâmplă în jurul lui: idei nobile, feno­menul conștiinței morale, destinul comu­nității, ce constituie în același timp o serioasă neliniște istorică și propriul destin, cel intim”.

Citeşte mai multe despre:   prezentare de carte