Iubirea milostivă, criteriul ultim al Judecății universale

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a tâlcuit ieri, în cuvântul de învăţătură rostit în Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” al Reşedinţei Patriarhale, pericopa evanghelică de la Matei 25, 31-46, în care este prezentată Înfricoșătoarea Judecată. Preafericirea Sa a subliniat importanța iubirii milostive îndreptată către oamenii aflați în nevoi, întrucât fără iubire milostivă nimeni nu se poate mântui.

Pericopa evanghelică a celei de-a treia duminici din perioada Trio­dului, închinată Înfri­­coșătoarei Judecăți (a Lăsatului sec de carne), ne descoperă legătura dintre smerenia Mântuitorului Iisus Hristos și slava drep­tății Sale. „Cea mai mare lumină pe care o primim din Evanghelia Duminicii Înfricoșătoarei Jude­căți este descoperirea legăturii tainice dintre smerenia lui Dumnezeu și slava Lui. Smerenia Lui este respectarea libertății subiective a omului, iar slava Lui este răsplătirea iubirii milostive a omului. Dumnezeu este atât de smerit, încât Se lasă respins de oameni sau uitat de ei. Atât de mult respectă El libertatea omului, încât Se ascunde tainic în oamenii cei mai smeriți sau în cei mai neînsemnați, în cei care sunt umiliți pentru că-i apasă sărăcia, foametea, setea, robia sau lipsa de libertate, înstrăinarea, boala, ducând o existență la limita dintre viață și moarte. Însă tocmai această prezență tainică a Fiului Omului în oamenii nevoiași este surprinzătoare și înfricoșătoare în ziua Judecății universale, pentru că oamenii nu se așteaptă ca în atâția robi ai sărăciei, ai bolii și ai umilirii de pe pământ să Se afle tainic prezent Însuși Împăratul cerurilor, Domnul slavei și Judecătorul lumii. Nimeni nu se așteaptă ca Dumnezeu-Omul să Se numească pe Sine frate cu cei mai neînsemnați și nevoiași dintre oameni, arătând astfel legătura dintre taina sau misterul smereniei Sale negrăite și slava iubirii Sale atotmilostive”, a spus Preafericirea Sa.

„Identificarea lui Hristos Cel slăvit cu Hristos Cel smerit”

Iisus Hristos Cel înălțat la ceruri în slava Preasfintei Treimi nu încetează să fie prezent tainic în fiecare om care suferă pe pământ și așteaptă iubirea milostivă a celor din jur: „Învierea Lui din morți nu înlătură, ci integrează taina Crucii, iar slava Lui din ceruri nu desființează smerenia Lui ca prezență tainică în sufletul oamenilor care trăiesc pe pământ în suferință și au nevoie de iubire frățească. Marea descoperire a Judecății universale va fi identificarea lui Hristos Cel slăvit cu Hristos Cel smerit, pentru a ne ajuta să unim libertatea cu responsabilitatea în iubirea milostivă față de oamenii aflați în nevoi; pentru a ne ajuta să răspundem în mod liber la iubirea lui Dumnezeu față de noi cu iubirea noastră față de semenii noștri, adică spre a face transparentă iubirea Lui milostivă prin noi spre bucuria oamenilor pe care noi îi ajutăm. Astfel înțe­legem că numai iubirea smerită și milostivă se poate împărtăși de bucuria slavei lui Dumnezeu Cel milostiv, adică numai oamenii smeriți și milostivi vor dobândi viața veșnică”.

De asemenea, Judecata universală este înfricoșătoare și pentru că nu se limitează la păcatele sau faptele rele săvârșite de noi, ci se extinde și la omisiuni, adică la faptele bune ale iubirii milostive pe care am fi putut să le săvârșim, dar din lenevire și nepăsare nu le-am făcut. „Evanghelia ne învață că Dumnezeu este iubire smerită și milostivă, iar criteriul ultim al judecății tuturor oamenilor, indiferent de etnie, cultură, poziție socială sau vârstă, este iubirea milostivă. Cei care au arătat iubire milostivă semenilor în viața lor pe pământ vor fi binecuvântați să intre în bucuria iubirii veșnice a Prea­sfintei Treimi din Împărăția cerurilor, iar cei care au fost indi­ferenți și nemilostivi față de semenii lor în suferință sunt numiți «blestemați». Acest apelativ extrem de aspru este un reproș-sen­tință care arată gravitatea nepăsării unora față de suferința altora”, a subliniat Patriarhul României.

Iubirea milostivă inspiră lucrarea filantropică a Bisericii

Evanghelia Duminicii Înfrico­șă­toarei Judecăți a inspirat în mod deosebit lucrarea filantropică sau caritabilă a Bisericii: „Iubirea milostivă din faptele bune săvârșite pe pământ ne ajută să dobândim mântuirea sau viața veșnică din ceruri. Evanghelia de astăzi a motivat atât milostenia credincioșilor ca persoane individuale, cât și apariția insti­tuțiilor de caritate sau filantropice ale Bisericii din primele veacuri, mai întâi în Răsărit și apoi în Apus, când Biserica a organizat case pentru a primi străini, cămine pentru copii orfani și pentru bătrâni, spitale pentru bolnavi și cantine pentru săraci. Toată această operă socială de caritate sau filantropică a Bisericii, izvorâtă din Evanghelia iubirii milostive a Domnului Hristos, a creat în timp o civilizație: civilizația creștină a carității sau a filantropiei sau a generozității”, a evidențiat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

În încheiere, Preafericirea Sa a amintit că „atunci când Duhul lui Hristos locuiește în om prin rugăciune, acesta poate să perceapă mai ușor prezența tainică a lui Hristos în oamenii săraci, bolnavi și marginalizați din societate. Aceas­ta este expe­riența sfinților, care confirmă adevărul Evangheliei Duminicii Înfricoșătoarei Judecăți: cei ce au fost milostivi față de oameni în istorie vor fi binecu­vântați de Dumnezeu în eternitate”.