Mănăstirile, izvoare de artă și cultură românească

Mănăstirile sunt locuri în care monahii și monahiile se roagă neîncetat pentru mântuirea lor și a semenilor lor, dar și adevărate ateliere de creație. Acestea contribuie la promovarea şi dezvoltarea culturii şi artei româneşti în toate formele lor de manifestare. În referatul susținut în cadrul Sinaxei monahale eparhiale pe anul 2017 de monahia Antonia Coșniţă, este prezentată istoria renașterii activităților artistice și culturale din mănăstirile Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Iconografia este indisolubil legată de evenimentele istorice. Icoana trebuie să prezinte faptele exact așa cum s-au petrecut în istorie, fiind formă de reprezentare a lumii spirituale. Având nu numai rol artistic, ci în primul rând rol didactic, pictura bisericească este o teologie în imagini, o predică despre Dumnezeu şi sfinţi, o învăţătură despre viaţă şi moarte, bine şi rău, despre răbdare, sfinţenie şi mântuire, o exegeză a Noului şi Vechiului Testament, o carte deschisă din care pot citi toţi credincioşii.

Icoanele ne ajută să transcendem chipul acestei lumi și să ne înălțăm la chipul eshatologic al acelei lumi care nu este accesibil vederii exterioare, ci vederii lăuntrice dobândite prin multă rugăciune, osteneală și iubire jertfelnică. Arhitectura bisericii, pictura, Sfintele Vase, toate acestea ne vorbesc despre o altă realitate decât cea cotidiană, ne vorbesc despre Împărăţia lui Dumnezeu şi ne cheamă la împărtăşirea de această Împărăţie. Valorile iconografiei sunt multiple: purifică și înalță pe om, îl eliberează de egoism și îi înnobilează sufletul cu sentimente superioare, dragoste față de lume și față de semeni, cu dorința de a face binele, având permanent în față modelul reprezentat în icoană.

Istoria renașterii activi­tății artistice și culturale din mănăstiri - izvor de binecuvântare pentru monahi

Monahii având conștiința că lui Dumnezeu se cuvine să-i dăruiască tot ceea ce este mai bun din rodul muncii lor, încă din cele mai vechi timpuri, s-au străduit, cu multă sârguinţă, să creeze cele mai frumoase obiecte de cult, pentru ca odată cu această lucrare să-și modeleze întreaga ființă ce își are izvorul în Dumnezeu.

Dacă privim la istoria Bisericii noastre, descoperim de la începuturi preocuparea monahilor pentru frumosul bisericesc. Mănăstirile au contribuit la promovarea şi dezvoltarea culturii şi a artei româneşti în toate formele lor de manifestare (caligrafierea de manuscrise, tipărirea de carte bisericească și a lucrărilor cu profil istoric, literar sau de alt gen, arhitectură, pictură, iconografie, bro­derie, sculptură, țesătorie, tâmplărie, muzică etc.).

Atelierele de astăzi ale Patriarhiei Române, în mod evident, își au rădăcinile în strădaniile de secole ale monahilor. Organizarea lor, așa cum o cunoaștem astăzi, se datorează vrednicului de pomenire Patriarh Justinian Marina, care a venit în sprijinul și a acordat o deosebită atenție sectoarelor specializate în confecți­onarea obiectelor de cult.

În Atelierele Patriarhiei Române și-au găsit un loc de muncă renumiți monahi și monahii și alți meșteri pricepuți în realizarea obiectelor de cult.

La început, atelierele și-au desfășurat activitatea la Mănăstirea Antim și la Mănăstirea Plumbuita. Spațiul de la Mănăstirea Antim era însă insuficient, ceea ce l-a determinat pe Patriarhul Justinian să strămute atelierele la Schitul Maicilor din București.

În vara anului 1982, activitatea de la Schitul Maicilor a luat sfârșit, întrucât pe locul ansamblului mănăstiresc urma să se ridice Casa Poporului. Chiliile în care își desfășurau activitatea Atelierele Patriarhiei au fost demolate. De la Schitul Maicilor, atelierele au fost mutate la Mănăstirea Plumbuita. În același timp, pe un teren aparținând Patriarhiei, la Popești-Leordeni, s-a pus piatra de temelie pentru clădirea care urma să adăpostească atelierele.

Dat fiind faptul că izvorul vechilor opere de artă au fost așezămintele monahale, unde au înflorit artele și s-a răspândit cultura, mi-am propus să aduc și alte argumentări istorice, după cum urmează:

Prin tipografia de la Mănăstirea Antim, Sfântul Ierarh Antim a urmărit educarea morală și intelectuală a poporului, în lumina învățăturii creștine. La Mănăstirea Antim, ctitorul înființează pentru prima oară în Țara Românească o bibliotecă publică.

Lavra Căldărușanilor ocupă un loc aparte în istoria noastră prin însemnătatea ei culturală, aici funcționând o adevărată academie a artelor frumoase. Monahii de aici au zugrăvit icoane, au dat viață lemnului în adevărate broderii artistice, au caligrafiat și împodobit artistic multe dintre scrierile Sfinților Părinți.

În prima jumătate a secolului al XIX-lea, la Mănăstirea Cernica s-a creat o adevărată „școală” de copiști de manuscrise „filocalice”, dar și o școală de zugravi bisericești, unde au studiat și au pictat zugravi precum Nicolae Polcovnicu, Nicolae Teodorescu (profesorul lui Gheorghe Tattarescu).

În cadrul Mănăstirii Plumbuita, în anul 1573 a luat ființă în acest locaș cea dintâi tiparniță din București, prima carte tipărită aici, cunoscută astăzi, este Tetraevanghelierul din anul 1582. Mai târziu, tot aici au funcționat atelierele Secției de Pictură, Restaurare și Patrimoniu din cadrul Facultății de Teologie „Justinian Patriarhul” din București. Până recent, mănăstirea dispunea de ateliere de sculptură, de tâmplărie și ateliere de prelucrare a obiectelor de cult, inclusiv o secție de turnat clopote.

În Mănăstirea Samurcă­șești au funcționat de-a lungul anilor diferite ateliere de țesut mătase, borangic, stofă fină, lână și covoare românești, atelier de înrămat icoane, înzestrat de altfel și cu mașini de tâmplărie, unde monahiile împleteau munca cu rugăciunea. Între timp, s-au mai înființat alte trei ateliere: de tămâie, de pictură și de tricotaje.

Artă și creație în atelierele existente în mănăstirile din Arhiepiscopia Bucureștilor

Din 1994 până în prezent, Atelierele Patriarhiei Române funcționează în clădirea din curtea Mănăstirii „Duminica Sfinților Români”, aflată la ieșirea din București, pe drumul ce duce spre Oltenița, în vecinătatea orașului Popești-Leordeni, având puncte de lucru și la mănăstirile Pasărea și Țigănești. În anul 2009, sub conducerea și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sectorul Ateliere din cadrul Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române a intrat într-un amplu proces de reorganizare și modernizare. Astăzi, în aceste ateliere se confecționează icoane și obiecte de cult în cadrul următoarelor secții:

În Secția de pictură bisericească se pictează icoane pe lemn și pânză, chipuri de sfinți pentru icoane împărătești și broderii, steaguri, epitafe, cruci pictate pentru procesiune și pentru Sfântul Altar.

În Secția metale se făuresc icoane, candele cu postament și suspendate, cădelnițe, chivote, cruci pectorale și pentru binecuvântare, seturi de Sfinte Vase, coperți cizelate pentru Sfânta Evanghelie sau cu plăcuțe email, căldărușe pentru agheasmă, racle pentru sfinte moaște etc.

În Secția de tâmplă­rie-sculptură se sculptează iconostase, troițe, cruci pentru Sfântul Altar, catapetesme și mobilier bisericesc, racle pentru sfinte moaște.

În Secția filigran se brodează candele suspendate și cu postament, seturi de Sfinte Vase, coperți de Evanghelie, cădelnițe și cruci pectorale, de o rară frumusețe, asemeni celorlalte obiecte de cult confecționate în toate celelalte secții.

Atelierele de la Mănăstirea Pasărea

Prin decizia Patriarhului Justinian, în anul 1950 s-a înființat la Mănăstirea Pasărea o cooperativă meșteșugărească cu trei secții: covoare, țesături naționale, broderie și confecții, care a fost desființată în anul 1958. În anul 1973 s-au înfiinţat atelierele, care sunt arondate, în prezent, Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă al Bisericii Ortodoxe Române. În aceste ateliere își desfăşoară activitatea 28 de maici îndrumate de monahia Teofana Cristache, șef ateliere, și coordonate de P.Cuv. părinte arhimandrit Dionisie Constantin, consilier patriarhal.

În aceste ateliere funcționează secțiile de croitorie, cizelură, broderie, email, pictură.

În Secția de cizelură, înființată în anul 1998, se făuresc în prezent, cu grijă şi inspiraţie, în funcţie de complexitatea şi meticulozitatea cerută, racle din argint pentru sfintele moaște, coperți de Evanghelii și icoane din argint. Ca o anexă a acestei secții, în atelierele de la Mănăstirea Pasărea mai funcționează o altă secție de cizelură, unde se execută în metal comun icoane cizelate, potire, cădelnițe, candele, coperți de Evanghelii.

În realizarea unei lucrări, ­înainte de a se aşeza la masa de lucru, care este de fapt o masă a comuniunii cu sfinții ce vor fi reprezentați în icoane, maicile ­artiste desfăşoară un ritual de pregătire duhovnicească care ­constă în post şi rugăciune, iar când se află în faţa bucăţii de metal ce urmează a căpăta chipul unui sfânt, îşi fac cruce cu multă credință și nădejde, spunând: „Doamne, ajută-ne, dă-ne putere şi luminea­ză-ne să lucrăm după voia Ta cea sfântă!”.

În timpul prelucrării metalului monahiile îşi imaginează, se implică sufletește, se transpun chiar în viața personajului sfânt şi îşi proiectează chipul care va lua naştere din minusculele pansoane pe care le manevrează cu multă atenție și jertfelnicie. Când ajunge la chip, stăruie mai mult decât la restul trupului, fiindcă aici lucrul presupune migală şi grijă deosebită pentru a reda trăsăturile divine așternute pe chipul acestora, de rugăciunea neîncetată, de dragostea arzândă față de Dumnezeu și de aproapele.

În Secția email se emailează cruci, iconițe și alte piese pentru împodobirea coperților de Evanghelii, a potirelor și crucilor de binecuvântare. Piesele de cupru sunt presate, după care se aplică praful de email în diferite culori și se dizolvă la 1.000 de grade.

În Secția pictură se pictează epitafe și steaguri.

La Secția de croitorie se confecționează veșminte arhiereș­ti, preoțești și diaconești, seturi pentru Sfânta Masă și Proscomidie, dvere și acoperăminte pentru sfintele moaște, mantii arhierești și călugărești. Tot în cadrul acestei secții au luat ființă două subsecții: de broderie medalioane și iconițe pentru veșminte, precum și secția unde se confecționează reverende preoțești, veste etc.

Atelierele de la Mănăstirea Țigănești au fost înființate în anul 1924, iar mașinile la care se mai lucrează și astăzi sunt din anul 1935. La început se lucrau covoare persane și olte­nești. În anul 1948, Patriarhul Justinian a hotărât să treacă atelierele sub administrarea Patriarhiei Române. În prezent, atelierele sunt arondate Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, conduse de monahia Macaria Apetrei, șef ateliere, și coordonate de P.Cuv. părinte arhimandrit Dionisie Constantin, consilier patriarhal.

În aceste ateliere funcționează secția de țesătorie, broderie și tricotaje.

În Secția de broderie se brodează icoane cu chipuri pictate sau cruci pentru veșminte, ciucuri cu fir metalic necesari veșmintelor și acoperămintelor de Altar, precum și alte lucrări de broderie manuală.

În Secția țesătorie se țese stofă bisericească din bumbac cu mătase și fir.

În Secția de croitorie se confecționează reverende, rase și veste.

În Secția de tricotaje se tricotează pulovere, veste, fulare și fesuri.

La Mănăstirea Stavropoleos - pictura icoanelor pe sticlă este un meșteșug pe care maicile l-au deprins chiar în mănăstire de la iconari consacrați.

Recuperarea tradiției, alăturarea a ceea ce este nou cu ceea ce se păstrează peste timp nu se realizează doar în cadrul colecției sau a obiectelor expuse, ci este o realitate de fiecare zi a ceea ce se face la Mănăstirea Stavropoleos. Aici maicile restaurează icoane și cărți vechi moștenite sau primite. De asemenea, ele au învățat, pe lângă artiști și restauratori, meșteșugul restaurării veșm­in­telor și odoarelor liturgice vechi și deteriorate, care sunt folosite astăzi la slujbe. Astfel, aici au fost restaurate vechi broderii, două epitrahile din secolul al XIX-lea, aflate în prezent în colecție, alături de icoane, obiecte liturgice și fragmente de frescă recuperate de la biserici demolate.

Atelierul Mănăstirii „Sfânta Maria” - Techirghiol

În incinta mănăstirii există amenajat un atelier de pictură înființat în anul 1996, în vremea maicii starețe, stavrofora Semfora Gafton, unde maicile pictează icoane bizantine în tehnica tempera cu emulsie de ou şi pigmenți naturali. Prin această artă se pare că harul și inspirația divină le conduc mâinile pentru a transforma materia nefinisată în icoane de o frumusețe fără cuvinte. Lucrările executate de măicuțele de la atelierul de pictură sunt fie pentru nevoile mănăstirii, fie comenzi pentru diverși credin­cioși sau pentru parohii. Actualmente, sunt două măicuțe picto­rițe: maica Teoctista și maica Varvara.

În celelalte sfinte mănăstiri din Arhiepiscopia Bucureștilor, unde nu există ateliere de acest fel, monahii și monahiile se jertfesc, asemeni celorlalți viețuitori din toate mănăstirile, pentru menținerea vieții monahale pe făgașul tradiției autentice. Ei se străduiesc să-și împlinească menirea sfântă, adică de a dărui totul, chiar pe sine lui Dumnezeu, într-o societate diriguită de ideologii materialiste.

Aceștia Îl slăvesc pe Dumnezeu în toată vremea, manifestându-şi credinţa în diferite chipuri, de la simpla aprindere a candelei la morminte, de la rugăciunea liturgică la cea rostită în minte, de la studiul Sfinţilor Părinţi ai Bisericii la simplul lor gest de a deretica prin curtea sfântului locaș, până la truda asiduă depusă zilnic pentru întreținerea oazelor de rugăciune și păstrarea valorilor monahale.

Concluzii

Așadar, atât prin iconografie, cât și prin realizarea altor obiecte de cult, monahii şi-au transfigurat iubirea faţă de umanitatea îndumnezeită a lui Hristos. Ei au întrupat acest lucru prin culoare, prin modelarea metalului și a pânzei şi au aşezat propriile edificii întru slava şi iubirea lui Dumnezeu cel slăvit în Sfânta Treime, pe făgașul veșniciei. În arta icoanelor, tehnicile de lucru, atât de diferite, i-au făcut să exploreze noi modalităţi de exprimare, fără să se abată, bineînţeles, de la erminia bizantină.

Fie că este pictată pe lemn, piatră, pânză, zid, sticlă, că este xilogravură, filigram, email, cizelată pe metal comun sau prețios, icoana este o transcendenţă a sufletului către cer, o imagine la care să te închini cu pioșenie și credință vie. (Monahia Antonia Coșniță, Mănăstirea Pasărea)