Paraclise ale Maicii Domnului și istoricul lor

În cultul Bisericii Ortodoxe, Maica Domnului este socotită cea dintâi şi mai mare decât toți sfinţii, mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât serafimii, întrucât a dat naştere trupească Fiului lui Dumnezeu. În secolul al IV-lea, Sfinţii Părinţi ai Bisericii vorbeau cu mare respect despre Maica Domnului. De atunci, rugăciunile cele mai cunoscute adresate Maicii Domnului în Biserică sunt acatistele şi paraclisele, ne spune arhimandritul Clement Haralam într-un interviu. Acesta îndeamnă să citim Paraclisul Maicii Domnului în fiecare zi, cu atât mai mult în această perioadă a Postului Adormirii Maicii Domnului, când creştinii ortodocşi o cinstesc în mod deosebit pe Sfânta Fecioară.

Suntem în Postul Adormirii Maicii Domnului, de ce recomandă Biserica citirea Paraclisului Maicii Domnului în această perioadă a anului bisericesc?

Ne rugăm Maicii Domnului pentru că ea este cea mai aproape de Mântuitorul Hristos, de aceea spunem că mult poate rugăciunea Maicii spre îmblânzirea Stăpânului şi ea poate câte voieşte pentru că L-a născut pe Mântuitorul Hristos cu trup pe pământ. Ne rugăm Maicii Domnului pentru că ea este cea mai bună mijlocitoare a noastră, a oamenilor, către Mântuitorul Hristos. Să ne rugăm mereu Maicii Domnului pentru că ea este permanent lângă tronul Fiului său şi Mântuitorul nostru, ajutându-ne cu rugăciunile ei. De aceea, când cântăm sau citim canonul Paraclisului Maicii Domnului, la fiecare tropar, adăugăm stihul acesta: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Sfânta Fecioară Maria, cea mai sfântă dintre femei, s-a învrednicit de excepţionala cinste de a naşte cu trup pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu şi Mântuitorul lumii. Pentru că a dat naştere trupească Fiului lui Dumnezeu, în cultul Bisericii Ortodoxe, Maica Domnului este socotită cea dintâi şi mai mare decât toți sfinţii, adică, mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât serafimii.

Admiraţia profundă a oamenilor din popor, pentru lucrările minunate pe care le făcea Hristos şi pentru învăţăturile Sale, era exprimată nu numai faţă de El Însuşi, ci şi faţă de Sfânta Fecioară Maria, Maica Sa: Fericit este pântecele care Te-a purtat şi fericiţi sunt sânii la care ai supt! (Luca 11, 27), cum a zis cândva o femeie din mulţime. Am putea spune că cinstirea de care Sfânta Fecioară s-a bucurat din partea pământenilor a început încă din timpul vieţii ei, persoana ei fiind asociată dintotdeauna cu aceea a dumnezeiescului său Fiu, Iisus Hristos şi înconjurată de dragostea şi de respectul celor din jurul Lui. În primele trei secole, cinsti­rea aceasta se manifesta în chip latent şi sub forme mai discrete; ceva mai pronunţat era în cultul particular al creştinilor din Biserica Ierusalimului şi din jurul mormântului Maicii Domnului de la Ghetsimani. Intrarea în cultul public al Bisericii şi amploarea cinstirii Maicii Domnului se constată abia după libertatea acordată creştinilor de Sfântul Împărat Constantin cel Mare, începând cu anul 313, prin Edictul de la Milan. În secolul al IV-lea, Sfinţii Părinţi ai Bisericii vorbesc despre Maica Domnului cu mare respect. Din acest moment, rugăciunile cele mai cunoscute în Biserică, adresate Maicii Domnului, de către credincioşii creştini, sunt acatistele şi paraclisele.

Acatistul Bunei Vestiri este primul, fiind totodată şi cea mai veche formă poetică de asemenea dimensiuni şi frumuseţe, aducând în acelaşi timp laudă, mulţumire şi cerere Maicii Domnului, pentru biruinţa asupra păgânilor, care au încercat să cucerească Constantinopolul, la anul 626, însă acesta a fost salvat în chip miraculos.

Este bine să citim Paraclisul Maicii Domnului în fiecare zi, dar cu atât mai mult în Postul Adormirii Maicii Domnului, perioadă în care Maica Domnului este cinstită în mod deosebit de către creştinii ortodocşi.

Ce înseamnă paraclis?

Denumirea de paraclisprovine din limba greacă (paraklisis) şiînseamnă rugăminte sau rugăciuneprin care invocăm ajutorul Maicii Domnului sau al unui sfânt, într-o formă cântată sau citită. Termenul trebuie deosebit de omonimul său paraclis, care înseamnă biserică de dimensiuni mici sau biserică dependentă de o instituţie bisericească. Slujba Paraclisului este, deci, o invocare către Dumnezeu sau Maica Domnului, ori către sfinţi, pentru a primi sprijin şi mângâiere duhovnicească în necazurile vieţii. Spre deosebire de acatiste, care îşi au originea în genul imnografic al marelui Condac, „Apărătoare Doamnă”, paraclisul provine din dezvoltarea genului imnografic al Canonului, cultivat de imnografi începând cu secolul al VII-lea. Slujba Paraclisului, în general, este mai complexă imno­grafic decât cea a Acatistului, fiind formată din tropare, condace şi canonul complet, se rostesc Evanghelia şi ectenii (rugăciuni de cerere).

Când se poate rosti Paraclisul Maicii Domnului?

Paraclisul este una dintre cele mai îndrăgite forme de rugăciune a creştinilor ortodocşi, care poate fi folosit atât în pravila zilnică de rugăciune personală, cât şi în cultul public. Slujba Paraclisului Maicii Domnului, la slujbele de obşte din biserică, se poate include şi în slujba Pavecerniţei Mici, înlocuind Canonul Maicii Domnului sau al Octoihului Maicii Domnului (Bogorodicina). Spre deosebire de Acatistul Maicii Domnului, Paraclisul Maicii Domnului cuprinde şi Evanghelia de la Luca (cap. 10, 38-42 – 11, 27-28), pericopa în care se relatează despre vizita Maicii Domnului la rudenia sa Elisabeta, când ni s-au făcut cunoscute cele două zămisliri minunate de care depinde mântuirea noastră: a Sfântului Ioan Botezătorul, Îna­intemergătorul Domnului, precum şi a Domnului nostru Iisus Hristos, Mântuitorul lumii.

Câte Paraclise ale Maicii Domnului există în tradiţia ortodoxă?

Apărute în Biserică ceva mai târziu decât Acatistul, Paraclisele Maicii Domnului sunt în număr de trei. Două se găsesc în Ceaslov sau în unele cărţi de rugăciuni, cu denumirea de Paraclisul Prea­sfintei Născătoare de Dumnezeu şi Al doilea Paraclis al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, iar al treilea Paraclis al Preasfintei Născătoarei de Dumnezeuse află în unele ediţii ale Psaltirii.

Care este istoricul acestor Paraclise ale Maicii Domnului?

Cel mai vechi şi mai cunoscut dintre Paraclisele închinate Maicii Domnului (Paraclisul întâi sau cel mic) îl are ca autor, se pare, pe Teostirict monahul, care a trăit în secolul al IX-lea. Alţi specialişti îl indică autor pe Teofan (probabil Mitropolitul de Niceea), care a trăit în acelaşi secol. Alţi specialişti spun că aceste două nume ar desemna aceeaşi persoană, Teofan fiind numele lui Teostirict înainte de a deveni monah. Există însă şi opinii potrivit cărora Sfântul Ioan Damaschin ar fi autor al canonului.

Al doilea Paraclis al Maicii Domnului (numit şi Paraclisul mare, tipărit la sfârşitul Psaltirii în ediţiile româneşti) îl are ca autor pe împăratul bizantin de Niceea, Teodor al II-lea Lascaris (1254-1258). La compunerea Paraclisului mare al Maicii Domnului se pare că a contribuit şi lecţia primită de Teodor al II-lea de la Împărăteasa Teodora din Epir. Teodora era o femeie blândă, cu o evlavie deosebită la Maica Domnului. De la ea a învăţat Teodor al II-lea că, în momentele de suferinţă şi durere, Maica Domnului este o ajutătoare grabnică pentru cei care o cheamă cu credinţă curată şi cuget smerit. Această pildă oferită de Teodora, care ulterior avea să devină unul dintre marii sfinţi ai Bisericii Ortodoxe (prăznuită la 11 martie), l-a inspirat pe Împăratul Teodor să compună Paraclisul mare al Maicii Domnului. Canonul a fost scris cu puţină vreme înainte de moartea sa, când Teodor a devenit monah, primind numele de Teodosie.

Chiar dacă aceste două canoane ale Maicii Domnului sunt diferenţiate prin numele mic şi mare, ele au acelaşi număr de tropare. Deşi Paraclisul mare are textul ceva mai întins, acest fapt nu justifică epitetul. Distincţia mic/mare se pare că a fost dată de faptul că Paraclisul mare este cântat într-un mod mai festiv, îndeosebi în timpul Postului Adormirii Maicii Domnului.

Urmând modelul acestor două Paraclise închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, imnografi mai vechi sau mai noi au trecut la alcătuirea unor slujbe similare în cinstea sfinţilor, îndeosebi în spaţiul ortodox grecesc, întrucât metrica imnografiei bizantine facilitează cântarea Canonului pe melodiile, cunoscute şi îndrăgite de credincioşi, ale Paracliselor Maicii Domnului.

Dacă ne rugăm sfinților pentru că ei sunt prietenii lui Hristos și mijlocitorii noștri către El, atunci, Sfintei Fecioare Maria ne rugăm pentru că ea este mama lui Hristos Mântuitorul lumii și mama noastră, a creștinilor. Ea este un alt cer, un alt cosmos, cum o numesc unele cântări din Octoih, care L-a cuprins pe Fiul lui Dumnezeu în sânul ei, I-a împrumutat din trupul ei și L-a purtat în brațele sale, prunc fiind. Pentru acestea, o numim Maica Domnului și o avem bună mijlocitoare pentru mântuirea noastră, dar și povățuitoare, îndrumătoare și conducătoare pe calea mântuirii.