La Parohia „Sfinții Voievozi”‑Gherghiceanu din sectorul 2 al Capitalei a avut loc joi, 19 decembrie 2024, a doua ediție a Târgului caritabil de chilipiruri și decorațiuni de Crăciun, în parteneriat cu
Apostolat social la Biserica „Sfântul Ilie”-Titan
Pe lângă rolul sacerdotal - primordial şi esenţial - pe care Biserica noastră îl are, ea vine și în întâmpinarea nevoilor şi suferinţelor pe care le au credincioșii ei. O astfel de implicare, pe care am putea-o numi apostolat social, am găsit la Biserica „Sfântul Ilie"-Titan din București, prin așezământul social-pastoral de aici.
Faptele milei creştine împlinite prin Aşezământul social-pastoral „Sfântul Ilie"-Titan sunt îndreptate îndeosebi către membrii parohiei bucureştene care au un venit lunar de până la 700 de lei. Astfel, credincioşii parohiei, care nu îşi pot permite o consultaţie medicală, au la dispoziţie un cabinet oftalmologic, un cabinet stomatologic, dar și o cantină socială, iar copiii familiilor care nu își pot permite plata meditațiilor sunt pregătiți de profesori voluntari pentru examenele de capacitate, bacalaureat și admitere la facultate.
Consultații oftalmologice gratis
De două ori pe lună, doamna doctor Ioana Costescu, soţia părintelui paroh Ilie Costescu, oferă gratuit consultaţii oftalmologice. La cabinet, care funcționează din 1997, pacienților li se măsoară tensiunea oculară, li se efectuează examenul fundului de ochi și, dacă este necesar, li se prescrie ochelari. „Avem un stoc de rame pe care le dăm gratuit, iar lentilele și le plătesc ei, dar sunt la preț preferențial, de distribuitor. Pe cei care au nevoie de investigații suplimentare îi chem la cabinetul particular, tot în regim de gratuitate. Dacă au nevoie de spitalizare, cu bilet de trimitere, vin la spitalul unde lucrez eu", explică medicul Ioana Costescu.
Părintele paroh spune că unii dintre pacienți nu au pensie, sunt ai nimănui, sunt defavorizați. „Contează foarte mult dacă îi ajuți, este o mare bucurie pentru ei. La noi pot veni să se controleze și preventiv", spune pr. Ilie Costescu. Într-o lună, sunt consultate în jur de 25 de persoane. „Luna trecută au fost aproape 30. Doamnele de la biserică fac o listă cu pacienți și mă cheamă. Îi consult doar sâmbăta după-amiază, la două săptămâni, însă, când se strânge un număr mai mare de pacienți, vin și mai des", spune medicul oftalmolog Ioana Costescu.
Consultații în memoria Mădălinei
Tot în regim de gratuitate sunt tratați și cei cu probleme dentare. În cabinetul stomatologic, două tinere medic stomatolog fac voluntariat în memoria prietenei lor, omorâtă pe trecerea de pietoni din apropierea bisericii. Mama Mădălinei, așa o chema pe doctoriță, a donat bisericii toată aparatura din cabinetul fiicei. „Cele două prietene ale ei, doctorițe, vin și dau consultații în memoria ei aici, benevol. Noi mai punem bani pentru materiale, în jur de 600-700 de lei lunar. Am găsit înțelegere și la un tehnician dentar și ne face pe lună două proteze, gratis, pentru oameni amărâți", spune pr. Ilie Costescu.
Mâncare și haine pentru nevoiași
Oamenii săraci, care nu au uneori nici măcar un blid cu mâncare, sunt invitați la masă, în sărbătorile mari, după Sfânta Liturghie, în cantina socială a bisericii. „Este un moment de apropiere", se destăinuie pr. Ilie Costescu. Nevoiașii parohiei sunt ajutați și în necazurile prin care trec. Astfel, parohia desfășoară un program prin care se interesează de oamenii fără posibilități materiale din fiecare bloc. „Vorbim cu administratorul și ne recomandă pe cei care au nevoie de ajutor din blocul respectiv. În comparație cu cerșetorii de profesie, pe care de 20 de ani îi vedem la biserică, omului sărac din bloc, cu bun-simț, îi este rușine să vină să cerșească. Și atunci, noi, dacă am făcut o oală de ciorbă, îi ducem un sufertaș aceluia acolo sus. Și dacă am văzut că fața de pernă este murdară, i-o luăm, o băgăm într-o mașină de spălat și i-o ducem curată și călcată acasă omului. Și la acela trebuie să mergem să îl întrebăm dacă are cu ce să se încalțe sau să se îmbrace. Pentru că sunt oameni care mai fac parastase aici, în cantina bisericii, și dacă îi avem într-o bază de date, le spunem pe cine să invite la pomană și la sfârșit să le dea hainele de pomană. Și să știți că sunt destui amărâți...", mai spune părintele paroh.
„Aici vine doar cel care vrea să învețe"
Și pentru că nu este formată doar din bătrâni și oameni care abia își duc traiul de pe o zi pe alta, Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci" se implică și în educarea copiilor și a tinerilor. Astfel, elevii proveniți din familii sărace primesc la biserică meditații pe gratis. Încă din 1997 se desfășoară aceste meditații la cele mai importante materii (limba română, matematică, istorie, engleză, franceză, spaniolă). „Forma de învățământ de la biserică nu este identică cu cea de la stat. Este un învățământ complementar, nu înlocuim învățământul de stat. Indiferent care sunt lipsurile elevului, îl luăm de unde a rămas. Stabilim prin teste care este volumul de cunoștințe, unde s-a întrerupt cursul normal al predării și, de acolo pornind, totul se rezolvă cum trebuie. Dacă e nevoie, facem o grupă specială, în altă zi, până când ajunge la nivel și apoi vine alături de ceilalți", explică Ion Mircescu, profesor de limba română și spaniolă, care coordonează mica școală de la această biserică. Acum participă la meditații în jur de 22 de elevi, dar în alți ani erau chiar și 50 de elevi. „La școala de stat copilul vine din obligația de a nu avea absențe, de a nu fi certat de părinți, însă aici vine doar cel care vrea să învețe. Asta este prima condiție care face ca învățământul să aibă sorți de izbândă. Dacă el vine cu dorința de a învăța, totul este extraordinar. Aici, la oră, se știe că el trebuie să fie foarte atent, nu are voie să-și bată joc de oră, de colegii săi, cine face așa ceva este trimis acasă, înseamnă că el nu vrea să învețe", mai spune prof. Ion Mircescu. Reușitele acestor profesori se văd în rezultatele obținute de elevi la olimpiade, la capacitate, la balaureat și la examenul de admitere la facultate, printre care Medicină și Drept.
Despre profesorii care-i meditează pe copiii acestei parohii, pr. Ilie Costescu spune că „sunt credincioşi, vin la biserică duminică de duminică, deci sunt practicanţi". Acești profesori sunt un bun exemplu de voluntariat. „Banul nu are nici o legătură cu ce facem noi. Totul este benevol. Este vorba de acei talanți pe care îi avem fiecare. Eu nu sunt bogat și nu pot să ajut cu bani pe nimeni, dar cu ceea ce pot să ajut, ajut cu toată plăcerea, în speranța că Dumnezeu va vedea și îmi va mai ierta din păcatele multe pe care le am. Și așa gândim toți profesorii care venim aici", a mai spus prof. Ion Mircescu.